ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4076/2023

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Suceava, prin Consiliul Județean Suceava a solicitat în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu anularea Deciziei Administrației Fondului pentru Mediu nr. 62/13048/DJ/08.10.2021, prin care s-a respins contestația formulată de reclamanta împotriva Deciziei nr. 196/DCD/29.06.2021 a Comitetului Director al Administrației Fondului pentru Mediu, precum și anularea Deciziei nr. 196/DCD/29.06.2021 a Comitetului Director al Administrației Fondului pentru Mediu; suspendarea executării actelor administrative unilaterale atacate până la soluționarea definitivă a cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 15 coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 545/2022 din 15 martie 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta; a anulat decizia nr. 62/13048/DJ/8.10.2021 emisă de AFM Direcția Juridică și decizia nr. 196/DCD/29.6.2021 emisă de Comitetul Director al AFM; a dispus suspendarea executării deciziei nr. 62/13048/DJ/8.10.2021 emisă de AFM Direcția Juridică și a deciziei nr. 196/DCD/29.6.2021 emisă de Comitetul Director al AFM până la soluționarea definitivă a acțiunii în anularea respectivelor acte.

Căile de atac exercitate în cauză Pârâta Administrația Fondului pentru Mediu a declarat recurs împotriva sentinței nr. 545/2022 din 15 martie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, atât în ceea ce privește soluția dată cererii de suspendare, cererea de recurs fiind întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cât și în ceea ce privește soluția pronunțată asupra cererii de anulare. 3.1. Cererea de recurs formulată de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) cu privire la soluția dată cererii cererii de suspendare Pârâta Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a formulat recurs împotriva sentinței, prin care a solicitat admiterea prezentului recurs, și pe cale de consecință respingerea cererii de suspendare, ca neîntemeiată. În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele: Instanța de fond în mod eronat a apreciat că argumentele menționate de reclamantă sunt de natură să contureze o îndoială serioasă în sensul legii organice; îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să fie evidentă, să poată fi decelată cu ușurință printr-o cercetare sumară a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării nu este permisă prejudecarea fondului litigiului. Suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situație de excepție, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 554/2004. Cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedite de către persoana lezată care a solicitat suspendarea executării actului administrativ fiscal și care este datoare să propună și să administreze dovezi concludente din care să rezulte existența cumulativă a celor două condiții. Or, în situația de față, reclamanta nu a probat motive temeinice și o pagubă iminentă în patrimoniul său. Raportat la prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, reclamanta nu a prezentat motive temeinice pentru suspendare cauzei. Mai mult, instanța de fond nu a avut în vedere că a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept și o democrație constituțională. Dispozițiile mai sus citate prevăd obligația îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1), întrucât cele două condiții se determină reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei. Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării. Motivele invocate de reclamantă în cererea de chemare în judecată nu conduc la premisa existenței unor indicii temeinice cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat, chiar Înalta Curte reținând în jurisprudența sa câteva situații de "caz bine justificat", respectiv emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent, nemotivarea actului sau emiterea sa în temeiul unor dispoziții legale abrogate ori neconstituționale. Astfel, deși a prezentat instanței de fond toate aceste aspecte, aceasta le-a ignorat complet, apreciind, în mod eronat, că simplele susțineri făcute în conținutul cererii de suspendare a executării actului administrativ-fiscal sunt suficiente pentru înlăturarea prezumției de legalitate de care se bucură actul. Reclamanta-intimată nu a suferit/va suferi niciun prejudiciu asupra veniturilor sale, deoarece banii încasați de către reclamantă prin cererile de tragere anterior menționate nu au fost utilizati pentru implementarea proiectului, atât timp cât aceasta însăși a recunoscut faptul că terenul pe care urma să fie implementat, a primit o altă destinație. În speța de față, instanța de fond nu a procedat la efectuarea verificărilor necesare pentru a se stabili dacă executarea deciziei ar conduce doar la o diminuare ilicită a patrimoniului reclamantei-intimate sau, într-adevăr, ar aduce atingere gravă situației reclamantei, caz în care ar fi constatat că aceasta nu suferă, în fapt, de nicio diminuare a patrimoniului său. Astfel, pe de o parte, la nivel de aparență, actul administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, a fost întocmit în conformitate cu cerințele legale, și, pe de altă parte, nu se creează contribuabilului un prejudiciu iremediabil prin actul contestat, așa încât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 483, 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 contenciosului administrativ. 3.2. Cererea de recurs formulată de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu cu privire la soluția dată cererii de anulare Pârâta Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a formulat recurs împotriva sentinței de mai sus, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea în tot a hotărârii atacate și, pe cale de consecință, respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată. În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele: In ceea ce privește analiza instanței de fond referitoare la_nemotivarea actelor, recurenta a arătat că precizările AFM nu aveau un caracter ambiguu, în mod cert aspectele supuse judecății în cauza de față sunt diferite față de cele analizate și soluționate de către instanța de judecată în dosarul nr. x/2017. Decizia AFM nr. 196/DCD/29.06.202I a fost emisă ca urmare a unor circumstanțe noi, intervenite ulterior pronunțării sentinței civile anterior menționate, astfel încât aceste circumstanțe nu au fost supuse analizei instanței de judecată în soluționarea dosarului nr. x.2017. Prin sentința civilă nr. 2796/03.07.2017 pronunțata de Curtea de Ape! București în dosarul nr. x/2017. rămasă definitivă prin Decizia nr. 6520 03.12.2020 a ÎCCJ, instanța a admis în parte cererea principală formulată de Consiliul Județean Suceava, având ca obiect anulare act administrativ, a anulat în parte procesul-verbal al ședinței Comitetului Director al AFM din data de 09.09.2016, respectiv în ceea ce privește măsurile dispuse cu privire la reclamantă. Astfel, la momentul respectiv, aspectele care au fost analizate de instanță în dosarul anterior menționat, nu mai au nicio relevanță, iar situația curentă era aceea că amplasamentul de 24.028,45 mp ce a făcut obiectul investiției a fost transmis în administrarea Spitalului Județean de Urgență Sfântul Ioan cel Nou prin Hotărârea Consiliului Județean Suceava nr. 33/2018. Rezultă așadar faptul că din anul 2018 intimata nu mai deține nicio calitate în ceea ce privește suprafața de teren care a fost pusă la dispoziție pentru implementarea proiectului. Acestea fiind spuse, proiectul nu mai poate fi finalizat, sumele încasate de către reclamantă având caracterul unor încasări necuvenite, nemafiind posibila utilizarea lor pentru scopul pentru care au fost acordate. Potrivit art. 3 alin. (3) din Ordinul ministrului mediului nr. 1489/12.12.2017 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Comitetului Director al Adminstrației Fondului pentru Mediu, "deciziile Comitetului Director sunt considerate acte administrative, in sensul Legii contenciosului administrat ir nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, prevederile legii fiind incidente in cazul acestora". Totodată, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de autoritatea publică în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice. Prin adresa nr. x/08.04.2021, Administrația Fondului pentru Mediu a informat intimata- reclamantă cu privire la faptul că, urmare a deciziei instanței de judecată din dosarul nr. x/2017, contractul de finanțare nerambursabilă urmează a fi repus în vigoare, solicitând în acest sens acesteia o propunere de grafic de finanțare și dovada contribuției proprii, in temeiul art. 5 pct. 5.7 din Contractul de finanțare, referitor la obligațiile beneficiarului. După cum a menționat și anterior, intimata - reclamantă a răspuns în sensul că amplasamentul nu mai este disponibil, proiectul tehnic nu mai poate fi aplicat în forma în care a fost aprobat, contractul de execuție lucrări nu mai este valabil, astfel încât nu mai sunt întrunite condițiile pentru realizarea proiectului. Ca urmare a acestui fapt, intimata reclamantă nu mai deține calitatea solicitată prin Ghidul de finanțare aferent sesiunii de depunere. Decizia nr. 196/DCD/29.06.2021 prin care s-a aprobat recuperarea sumei finanțate de către Administrația Fondului pentru Mediu, în baza contractului de finanțare nr. x/31.05.2011 și a dobânzii aferente în conformitate cu prevederile contractuale, a fost dată ca urmare a nerespectării de către reclamantă a obligațiilor asumate prin contract, iar potrivit art. 14.1 din contractul de finanțare "Prezentul contract este titlu executoriu potrivit art. 13 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 196/2005 cu modificările și completările ulterioare, fiind întocmit, interpretat și executat confonn legislației române și guvernat de aceasta. ". Decizia emisă de Administrația Fondului pentru Mediu contestată de intimata -reclamantă respectă întocmai condițiile de valabilitate impuse de Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, soluția instanței de fond fiind data cu încălcarea dispozițiilor actelor normative anterior menționate. Obiectul contractului de finanțare nerambursabilă încheiat între recurenta și reclamantă îl reprezenta "înființare parc agrement la intersecția Bd. x cu Calea x, în municipiul Suceava, județul Suceava". Prin adresa nr. x/15.04.2021, înregistrată la AFM sub nr. x/22.04.2021, reclamanta i-a informat că amplasamentul de 24.028.45 mp ce a făcut obiectul investiției a fost transmis in administrarea Spitalului Județean de Urgența "Sfântul Ioan cel Son" prin Hotărârea Consiliului Județean Suceava nr. 33/2018; în aceste condiții, contractul a rămas fără obiect, iar sumele virale de către recurenta către reclamantă au caracterul unei plăți nedatorate. În ceea ce privește analiza instanței referitoare la netemeinicia actelor, se arată că instanța a reținut caracterul neîntemeiat al cererilor AFM privind restituirea sumelor doar raportat la situația de fapt supusa analizei în dosarul respectiv. Ulterior pronunțării acelei sentințe, contractul a fost repus în vigoare, astfel încât orice nouă nerespectare a obligațiilor contractuale urma să fie sancționată potrivit dispozițiilor contractuale. Consideră faptul că transmiterea amplasamentului în administrarea unei terțe entități, în timpul derulării contractului, fapt ce a dus la imposibilitatea beneficiarului de a finaliza proiectul, constituie o culpă a beneficiarului. Sentința civilă nr. 2796/03.07.2017 pronunțată de Curtea de Apel București a rămas definitivă prin Decizia nr. 6520/03.12.2020 a ÎCCJ, iar amplasamentul a fost transmis prin Hotărârea Consiliului Județean Suceava nr. 33/2018, deci anterior tranșării definitive a litigiului dintre intimata -reclamantă și recurenta. Mai reține instanța de fond că, în ceea ce privește neexecutarea culpabilă, considerentele sentinței in dosarul nr. x/2017 privind imposibilitatea invocării propriei culpe a AFM se mențin întrucât sub acest aspect nu au intervenit modificări ale situației de fapt: la data respectivului litigiu, AFM a întârziat soluționarea cererii de decontare nr. x încălcând art. 4.3 din contractul de finanțare; in prezent, situația de fapt nu s-a modificat in acest sens. Or, aceste aspecte au fost analizate în cadrul dosarului anterior menționat, fiind tranșate definitiv, situația care a dus la emiterea Deciziei nr. 196 a Comitetului Director fiind practic aceea că, datorită transmiterii amplasamentului in administrarea Spitalului Județean de Urgență "Sfântul Ioan cel Nou", proiectul nu mai poate fi finalizat. In aceste condiții, o soluție favorabilă intimatei - reclamante, ar avea drept consecință repunerea părților în situația anterioară, respectiv repunerea contractului în vigoare, în vederea finalizării proiectului. Acest lucru este imposibil a fi pus în practică având în vedere ieșirea din valabilitate a contractului de execuție încheiat pentru realizarea obiectivului de investiții. Continuarea proiectului ar presupune un nou contract de execuție, respectiv o nouă procedură de achiziție publică, un nou amplasament pentru implementarea proiectului, precum și o nouă sesiune de analiză, ceea ce nu este posibil. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză 4.1. Întâmpinarea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Suceava la recursul cu privire la soluția de admitere a capătului de cerere privind suspendarea Reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Suceava a formulat întâmpinare la recursul declarat de către Administrația Fondului pentru Mediu cu privire la soluția de admitere a capătului de cerere privind suspendarea executării actelor administrative atacate, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anularea respectivelor acte, prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat. În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele: O chestiune prealabilă este cea a motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază cererea de recurs formulată de către recurenta-pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu în lumina prevederilor imperative ale art. 489 C. proc. civ.. Întrucât criticile aduse de către recurentă nu se circumscriu motivelor de nelegalitate prevăzute expres de art. 488 alin. (1), în cauză este invocată nulitatea recursului, fiind incidente dispozițiile art. 489 C. proc. civ. Intimata a mai invocat și tardivitatea formulării recursului, având în vedere că sentința civilă nr. 545/15.03.2022 a Curții de Apel București a fost comunicată intimatei la data de 15.04.2022, ceea ce naște presupunerea că aceasta a fost comunicată pârâtei Administrația Fondului pentru Mediu la aceeași dată și cum termenul de recurs în ceea ce privește soluția suspendării este de 5 zile de la comunicarea hotărârii, recursul a fost formulat și depus tardiv. Pe fond, intimata a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, sentința recurată fiind legală, urmând a fi menținută de către instanța de control judiciar. Prin întâmpinarea depusă la instanța fondului, pârâta A.F.M. nu a formulat nicio apărare, nu a adus niciun argument pentru care capătul de cerere vizând suspendarea executării actelor administrative atacate ar fi neîntemeiat, astfel că în mod total greșit aceasta afirmă prin cererea de recurs că prima instanță nu ar fi analizat aspectele învederate. Referindu-se la cele câteva situații de "caz bine justificat", reținute în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție la care face trimitere recurenta cu privire la nelegalitatea actelor administrative atacate, însăși aceasta face trimitere la nemotivarea actului administrativ care oferă indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului. Or, în speță, instanța fondului a reținut printre altele nemotivarea actelor administrative contestate, situație în care devine incident în mod evident "cazul bine justificat". Așa cum rezultă din motivarea sentinței recurate, considerentele instanței care au stat la baza analizei cererii privind anularea actelor atacate oferă elemente suficiente pentru întrunirea condiției "cazului bine justificat". Referitor la condiția pagubei iminente, este fără putință de tăgadă faptul că sumele decontate de către A.F.M. aferente cererilor de tragere nr. x/03.10.2011, nr. y/16.08.2012 și nr. 3/18.09.2014 au fost plătite către executantul lucrărilor A. S.R.L. în baza facturilor emise pentru lucrările executate la obiectivul de investiții pentru care s-a încheiat Contractul de finanțare nerambursabilă nr. 256/N/31.05.2011. Potrivit art. 4.3. din Contractul de finanțare nerambursabilă nr. 256/N/31.05.2011, A.F.M. avea obligația contractuală de a credita contul achizitorului în termen de 15 zile de la întocmirea notei de control, obligație pe care A.F.M. nu a respectat-o, astfel că decontarea cu întârzieri semnificative de către A.F.M. a cererilor de tragere nr. x și 3 a condus la suspendarea executării lucrărilor de către executantul S.C. A. S.R.L. și a fost sursa unor litigii pe care intimata le-a avut cu executantul lucrărilor, ce au împiedicat finalizarea proiectului. Culpa recurentei-pârâte A.F.M. rezultând din neîndeplinirea obligațiilor contractuale care îi reveneau și care a condus la imposibilitatea finalizării proiectului pentru care s-a încheiat Contractul de finanțare nerambursabilă nr. 256/N/31.05.2011 a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat prin sentința nr. 2796/03.07.2017 pronunțată de Curtea de Apel Bucurcști, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin Decizia nr. 6520/03.02.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. În acest context contractual, este evident faptul că recurenta este vinovată pentru conduita sa contractuală, iar emiterea în speță a unor noi decizii de recuperare a sumei finanțate în legătură cu care există o hotărâre judecătorească definitivă este fără îndoială prejudiciabilă pentru beneficiar. Ca atare, în mod corect a reținut instanța fondului cu privire la condiția pagubei iminente, că aceasta este îndeplinită. In drept, au fost invocate prevederile art. 489 și ale art. 494 C. proc. civ., precum și ale Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. 4.2. Întâmpinarea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Suceava la recursul cu privire la soluția de admitere a capătului de cerere privind suspendarea Intimata Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Suceava a formulat întâmpinare la recursul declarat de către Administrația Fondului pentru Mediu (A.F.M.) împotriva sentinței civile nr. 545/15.03.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2021 prin care a fost admisă acțiunea, prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat. În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele: Similar primei întâmpinări, intimata a invocat excepția nulității recursului, arătând că niciuna din criticile aduse de către recurentă nu se circumscriu motivelor de nelegalitate prevăzute expres de art. 488 alin. (1), în cauză este dată nulitatea recursului, fiind incidente dispozițiile art. 489 C. proc. civ.. Intimata a mai invocat și tardivitatea formulării recursului, având în vedere că sentința civilă nr. 545/15.03.2022 a Curții de Apel București a fost comunicată intimatei la data de 15.04.2022, ceea ce naște presupunerea că aceasta a fost comunicată pârâtei Administrația Fondului pentru Mediu la aceeași dată și cum termenul de recurs în ceea ce privește soluția suspendării este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, recursul a fost formulat și depus tardiv. Referitor la soluția instanței fondului cu privire la nemotivarea actelor administrative contestate în cauză, nu există o motivare a deciziilor emise și nici nu se indică în drept temeiurile care au stat la baza emiterii acestora, așa cum corect a reținut instanța fondului. Referitor la amplasamentul terenului ce a făcut obiectul investiției a cărei durată realizare și de utilizare a finanțării potrivit Contractului de finanțare nerambursabilă nr. 2557N/31.05.2011 a expirat la data de 01.07.2016, se arată că nu are nicio relevanță situația actuală a amplasamentului terenului pe care ar fi trebuit să se realizeze investiția care nu s-a putut materializa în termenul contractual convenit din culpa finanțatorului pârât. Prin adresa instituției nr. x/15.04.2021 s-a prezentat situația actuală a amplasamentului terenului pe care trebuia să se realizeze investiția pentru care s-a încheiat Contractul de finanțare nerambursabilă nr. 256/N/31.05.2011 și Contractul de lucrări nr. x/07.03.2012. Situația amplasamentului descrisă în adresa indicată este ulterioară încetării valabilității Contractului de lucrări nr. x/07.03.2012 (30.11.2014), a expirării duratei de realizare a proiectului și de utilizare a finanțării aferentă Contractului de finanțare nerambursabilă nr. 256/N/31.05.2011 (01.07.2016), a Deciziei Comitetului Director al A.F.M. din data de 09.05.2016, care nu a aprobat prelungirea suspendării contractului de finanțare, a Deciziei Comitetului Director al A.F.M. din data de 09.09.2016 privind rezilierea Contractului de finanțare nerambursabilă nr. 256/N/31.05.2011 și recuperarea sumelor finanțate aferente cererilor de tragere decontate nr. 1, 2 și 3, astfel încât nu poate avea nicio înrâurire situația actuală a terenului asupra unui proiect a cărei durată de implementare s-a împlinit demult, iar voința finanțatorului privind sistarea finanțării și neprelungirea duratei de realizare a proiectului și de utilizare a finanțării a fost ferm exprimată încă înainte de expirarea acestora. În aceste condiții, terenul menționat nu putea fi blocat la nesfârșit, fără nicio bază legala. Este suficient faptul că s-a stabilit odată în mod definitiv de către o instanța de judecată că instituția nu poate fi obligată la returnarea sumelor finanțate în cadrul Contractului pentru finanțare nerambursabilă nr. 256/N/31.05.2011 pentru motivele ivite în decursul executării contractului din culpa finanțatorului pârât și care au împiedicat finalizarea proiectului. Spitalul Județean de Urgență "Sfântul Ioan cel Nou" Suceava, instituție subordonată Consiliului Județean Suceava, căruia i s-a transmis în administrare terenul dat fiind faptul că se află situat în imediata vecinătate a spitalului a finalizat din fonduri proprii obiectul Fântână arteziană din cadrul obiectivului de investiții "înființare parc agrement la intersecția Bulevardului 1 decembrie 1918 cu Calea x în municipiul Suceava" pentru realizarea căruia a fost încheiat Contractul de finanțare nerambursabilă nr. 256/N/31.05.2011 între Consiliul Județean Suceava și Administrația Fondului pentru Mediu, a cărui durată de implementare și de utilizare a finanțării a expirat la 01.07.2016. De asemenea, Spitalul Județean de Urgență "Sfanțul Ioan cel Nou" Suceava a implementat obiectivul de investiții "amenajare parcare cu 45 de locuri", obiectiv de investiții ce s-a construit pe o parte a amplasamentului ce a făcut obiectul investiției anterior menționate și care nu a putut fi finalizată în termeni contractuali din culpa finanțatorului A.F.M. așa cum s-a statuat în mod definitiv de către instanța de judecată. Consideră intimata că activitățile de dezvoltare economico-socială a județului nu pot fi blocate sau constrânse de situații viitoare incerte, atâta vreme cât a existat certitudinea nefinalizării proiectului aferent Contractului pentru finanțare nerambursabilă nr. 256/N/31.05.2011 din culpa finanțatorului A.F.M., culpă care a condus la împiedicarea finalizării proiectului așa cum s-a reținut în mod definitiv de către Curtea de Apel București prin sentința nr. 2796/03.07.2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2017. În mod contractual, recuperarea sumei finanțate ar fi fost consecința rezilierii contractului din culpa beneficiarului care nu este incidență în speță, prin Decizia nr. 196/DCD/29.06.2021 a Comitetului Director al Administrației Fondului pentru Mediu dispunându-se doar recuperarea sumei finanțate, nu și rezilierea contractului din culpa beneficiarului, în privința căreia există autoritate de lucru judecat. Cu alte cuvinte, nu se invocă și nu se face dovada existența unei culpe a beneficiarului în termenii contractuali indicați care să justifice aplicarea clauzelor contractuale menționate. De asemenea, nu poate fi vorba nicidecum de restituirea unei plăți nedatorate/necuvenite atâta vreme cât lucrările decontate au fost real executate și justificate la plată, fapt consemnai și în notele de control întocmite de reprezentanții A.F.M. la amplasamentul obiectivului de investiții. In ceea ce privește reiterarea de către recurentă în etapa procesuală a recursului a prevederilor clauzei 8 din Contractul pentru finanțare nerambursabilă nr. 256/N/31.05.2011, instanța fondului a analizat minuțios pretinsa incidență a acestei clauze și a reținut corect neaplicarea acesteia. Față de considerentele instanței fondului, niciuna dintre cele două situații (art. 8.1. lit. c) și art. 8.2. lit. a) din contractul de finanțare), nu este incidentă în speță și acestea nici nu ar putea fi incidente în mod cumulativ cum pretinde recurenta, deoarece se exclud reciproc. Astfel, art. 8.1. lit. c) prevede încetarea de drept a contractului la inițiativa Beneficiarului, respectiv "în cazul imposibilității obiective a Beneficiarului de a realiza Proiectul, prin renunțare, cu un preaviz scris de maximum 30 de zile"; in speță, nu este dată situația prevăzută de această clauză, nefiind vorba de renunțarea beneficiarului la realizarea Proiectului în termenul contractual prevăzut și comunicată finanțatorului A.F.M. cu respectarea cerințelor clauzei indicate. Adresa instituției nr. 9827 din 15.04.2021 nu reprezintă o notificare de renunțare în sensul art. 8.1. lit. c) din contractul de finanțare, ci doar o prezentare a situației de fapt cu privire la amplasament. În orice caz, în situațiile de încetare de drept a contractului prevăzute de art. 8.1. din Contractul pentru finanțare nerambursabilă nr. 256/N/31.05.2011 nu se prevede faptul că Beneficiarul este obligat la returnarea sumelor finanțate așa cum prevede art. 8.3. din contract în caz de reziliere a contractului din culpa Beneficiarului. Dacă ar fi considerat că a încetat de drept contractul pentru incidența clauzei 8.1. lit. c) din contractul de finanțare, atunci cu siguranță recurenta-pârâtă A.F.M. nu ar mai fi menționat în Decizia contestată nr. 196/DCD/29.06.2021 faptul că se avizează ulterior recuperării sumei finanțate și încheierea unui Acord de încetare a Contractului pentru finanțare nerambursabilă nr. 256/N/31.05.2011. Art. 8.2. lit. a) prevede încetarea contractului prin reziliere la inițiativa A.F.M., în cazul în care beneficiarul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contract. Nici această situație nu este incidență în cauză, atâta vreme cât nu este în discuție rezilierea contractului din culpa Beneficiarului, asupra acestei chestiuni existând o hotărâre definitivă pronunțată în Dosarul nr. x/2017 al Curții de Apel București. Mai mult, prin Decizia nr. 196/DCD/29.06.2021 contestată în prezenta cauză, A.F.M. nu a dispus rezilierea contractului din culpa Beneficiarului, fiind conștientă pârâta că sancțiunea rezilierii cu consecința recuperării sumei finanțate a fost tranșată definitiv în Dosarul nr. x/2017. În drept, au fost invocate prevederile art. 489 și ale art. 494 C. proc. civ., precum și ale Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Răspunsul la întâmpinare Recurenta Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a depus răspuns la întâmpinarea formulată de către intimata-reclamantă la recurs, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor invocate de aceasta. Cu privire la excepția nulității recursului invocată de intimată, recurenta a arătat că a indicat motivele de nelegalitate ale sentinței criticând hotărârea prin indicarea punctuală a motivelor care impun casarea acesteia, raportându-se la soluția pronunțată și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea hotărârii. În ceea ce privește excepția tardivității recursului, a arătat că sentința civilă nr. 545/2022 pronunțată de Curtea de Apel București i-a fost comunicata în data de 18.04.2022, iar nu în data de 15.04.2022, cum în mod greșit presupune intimata. Având în vedere că termenul imperativ pentru formularea recursului este de 15 zile, înseamnă că data limită pentru formularea recursului a fost 04.05.2022, dată la care recurenta a transmis recursul către instanță, atât prin poșta electronică, dar și prin intermediul Poștei Române, cu serviciul recomandat. Astfel, din analiza confirmării de primire, reiese în mod cert faptul că recursul s-a transmis în data de 04.05.2022, ajungând la Tribunalul București în data de 06.05.2022.

Soluția instanței de recurs 6.1. Aspecte procesuale La termenul de azi, 26 septembrie 2023, Înalta Curte a luat act de renunțarea intimatei-reclamante de a mai invoca tardivitatea celor două recursuri. La același termen, Înalta Curte a respins ca nefondată excepția nulității celor două recursuri formulate de către recurenta-pârâtă, excepție invocată de intimata-reclamantă, cu motivarea cuprinsă în practicaua prezentei decizii. 6.2. Situația de fapt reținută de prima instanță 6.2.1. Situația de fapt anterioară emiterii actelor atacate în litigiu. Dosarul nr. x/2017 Administrația Fondului pentru Mediu a încheiat cu Consiliul Județean Suceava Contractul de finanțare nerambursabilă nr. 256/31.05.2011 în valoare de 1.780.000 RON, reprezentând 91,98 % din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, la care se adaugă contribuția proprie a beneficiarului de 155.140 RON, pentru implementarea proiectului intitulat "înființare parc agrement la intersecția Bd. x cu Calea x, în municipiul Suceava, jud. Suceava." În cadrul executării Contractului, Administrației Fondului pentru Mediu a finanțat 3 (trei) cereri de tragere în valoare de 306.460,38 RON: - pentru cererea de tragere nr. x/03.10.2011 a fost finanțată valoarea de 55.501,65 RON; - pentru cererea de tragere nr. x/16.08.2012 a fost finanțată valoarea de 147.923,09 RON; - pentru cererea de tragere nr. x/18.09.2014 a fost finanțată valoarea de 103.035,64 RON. În ședința din data de 09.09.2016, Comitetul Director al Administrației Fondului pentru Mediu a decis,sistarea definitivă și rezilierea unilaterală a contractului de finanțare cu recuperarea sumelor virate către beneficiar, în condițiile Codului de procedură fiscală. Dosarul nr. x/2017 al Curții de Apel București (invocat de ambele părți în acest litigiu), soluționat prin sentința civilă nr. 2796/03.07.2017, definitivă prin Decizia nr. 6520/03.12.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a avut ca obiect cererea de chemare în judecată privind pe reclamantul U.A.T. Județul Suceava, prin Consiliul Județean Suceava, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, privind anularea măsurii de reziliere a Contractului de finanțare nerambursabilă nr. 256/N/31.05.2011, dispusă prin Decizia Comitetului Director al Administrației Fondului pentru Mediu din data de 09.09.2016; anularea în parte a procesului-verbal al ședinței Comitetului Director al Administrației Fondului pentru Mediu din data de 09.09.2016, numai în ceea ce privește Județul Suceava, și pe cale de consecință a măsurilor comunicate prin adresa AFM nr. x/07.10.2016; suspendarea măsurii de reziliere a Contractului de finanțare nerambursabilă nr. 256/N/31.05.2011, dispusă prin Decizia Comitetului Director al Administrației Fondului pentru Mediu din data de 09.09.2016, până la soluționarea acțiunii; cererea reconvențională formulată de AFM privind constatarea rezilierii de drept a Contractului de finanțare nerambursabilă nr. 256/N/31.05.2011 încheiat cu reclamantul, obligarea reclamantului la plata sumei de 323.594,37 RON compusă din 306.460,38 RON, reprezentând valoarea de recuperat decontată la cererile de tragere 1,2 și 3 și suma de 17.133,72 RON dobânda aferentă sumei de recuperat, sumă la care se adaugă dobânda legală pentru suma acordată, calculată la nivelul ratei dobânzii Băncii Naționale a României, până la data plății efective. Prin sentința civilă nr. 2796/03.07.2017, Curtea de Apel București a respins excepția de nelegalitate ca inadmisibilă; a admis în parte cererea principală formulată de reclamant; a anulat în parte procesul-verbal al ședinței Comitetului Director al Administrației Fondului pentru Mediu din data de 09.09.2016, respectiv în ceea ce privește măsurile dispuse cu privire la reclamantul Județul Suceava prin Consiliul Județean Suceava; a dispus suspendarea executării măsurilor dispuse prin procesul-verbal al ședinței Comitetului Director al Administrației Fondului pentru Mediu din data de 09.09.2016 cu privire la reclamantul Județul Suceava prin Consiliul Județean Suceava până la soluționarea definitivă a prezentei cauze; a respins celelalte cereri ale reclamantului și a respins cererea reconvențională ca nefondată. Prin decizia nr. 6520/3.12.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat nulitatea recursului AFM împotriva sentinței din cauza nr. x/2017. 6.2.2. Actele atacate - obiect al litigiului Prin adresa nr. x/08.04.2021, AFM a informat Consiliul Județean Suceava cu privire la repunerea în vigoare a contractului pentru finanțare nerambursabilă și totodată i-a solicitat să furnizeze o propunere de grafic de finanțare și dovada contribuției proprii pentru realizarea proiectului conform contractului de finanțare nerambursabilă. Prin adresa nr. x/15.04.2021, înregistrată la AFM sub nr. x/22.04.2021, Consiliul Județean Suceava a comunicat următoarele: - "amplasamentul de 24.028,45 mp ce a făcut obiectul investiției a fost transmis în administrarea Spitalului Județean de Urgență "Sfântul Ioan cel Nou" prin Hotărârea Consiliului Județean Suceava nr. 33/2018; - proiectul tehnic nu mai poate fi aplicat în forma în care a fost aprobat la data promovării obiectivului de investiții; - contractul de execuție lucrări încheiat pentru realizarea obiectivului de investiții "înființare parc agrement la intersecția Bd. x cu Calea x, în municipiul Suceava, jud. Suceava " și-a încetat valabilitatea; - (...) considerăm că la această dată nu mai sunt întrunite condițiile tehnice de realizare a parcului pe acest amplasament și ca atare contractul de finanțare nerambursabilă nu mai poate fi repus în vigoare ". Prin Decizia nr. 196/DCD/29.06.2021, Comitetul Director al AFM a decis recuperarea sumei finanțate de către Administrația Fondului pentru Mediu împreună cu dobânda legală și ulterior încheierea unui Acord de încetare a contractului pentru finanțare nerambursabilă nr. 256/N/31.05.2011. Prin decizia nr. 62/13048/DJ/8.10.2021, AFM a respins contestația administrativă formulată de reclamantă împotriva deciziei nr. 196/DCD/29.06.2021. 6.3. Analiza motivelor de casare formulate de recurentă cu privire la soluția dată cererii de anulare Un prim motiv de recurs invocat de recurenta-pârâtă se referă la greșita aplicare a legii de către prima instanță atunci când a reținut că atât decizia nr. 196/DCD/29.06.2021, cât și decizia de soluționare a contestației nr. 62/13048/DJ/8.10.2021 sunt viciate în ceea ce privește cerința de legalitate a motivării. Instanța de control judiciar apreciază, în dezacord cu judecătorul fondului, că actele administrative contestate respectă rigorile de motivare impuse unui act administrativ cu caracter individual, astfel că acest motiv de casare este fondat. În speță, din analiza deciziei nr. 196/DCD/29.06.2021, rezultă că, potrivit acestui act Comitetul Director al AFM a decis recuperarea sumei finanțate de către Administrația Fondului pentru Mediu împreună cu dobânda legală și ulterior încheierea unui Acord de încetare a contractului pentru finanțare nerambursabilă nr. 256/N/31.05.2011. Este de semnalat, așa cum s-a mai reținut în jurisprudența instanței supreme, că nu pot fi pretinse actului administrativ exigențe similare în privința motivării cu cele solicitate hotărârilor judecătorești, pentru că nu se poate face abstracție de caracterul său de act juridic unilateral, de faptul că emiterea lui este rezultatul valorificării raporturilor de putere publică a emitentului în raport de destinatarii lor, că în procedura de emitere a acestuia contenciosul își pierde din intensitate, chiar dacă legiuitorul a instituit obligația parcurgerii recursului grațios ori ierarhic. Motivarea unui act administrativ are două laturi esențiale, respectiv indicarea textelor legale aplicabile situației date, precum și, în al doilea rând, indicarea împrejurărilor de fapt pe baza cărora s-a reținut aplicabilitatea acelor texte legale. În privința obligației autorităților administrative de a-și motiva deciziile, instanța observă că, potrivit art. 31 alin. (2) din Constituția României, "autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal." Motivarea reprezintă o obligație generală, aplicabilă oricărui act administrativ. Ea reprezintă o condiție de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia și contextul adoptării sale. Obiectivul său este prezentarea într-un mod clar și neechivoc a raționamentului instituției emitente a actului. Date fiind aceste obligații, absența motivării actului administrativ constituie o încălcare a principiului statului de drept, a dreptului la o bună administrare și a încălcare a obligației constituționale a autorităților administrative de a asigura informarea corectă a cetățenilor asupra problemelor de interes personal ale acestora. Or, aplicând aceste principii în speța de față, Înalta Curte constată că pentru a se reține absența motivării, partea trebuie să se afle în necunoaștere absolută sau într-o necunoaștere într-o măsură esențială a rațiunilor ce au fost avute în vedere de către autoritate la emiterea ctului adminsitrativ criticat ca fiind vătămător. Or, dincolo de aspectele efectiv conținute de decizia de recuperare nr. 196/DCD/29.06.2021 care făceau mențiune cu privire la recuperarea finanțării și încheierea unui acord de încetare a contractului ca urmare a analizei documentelor prezentate în cadrul ședinței din 29.06.2021 a Comitetului Director al AFM, reclamanta a purtat, anterior emiterii acesteia, o corespondență detaliată și îndelungată cu autoritatea emitentă, suficient de revelatoare pentru a înțelege rațiunile deciziei comunicate. Pe de altă parte, reclamanta nu era împiedicată să ceară comunicarea înscrisurilor ce au stat la baza Deciziei din 29.06.2021 a Comitetului Director al AFM, pentru detalii suplimentare, pasivitatea sa neputând constitui temei pentru anularea acestei decizii. Tocmai faptul că în preambulul deciziei atacate se menționează în fapt că decizia a avut la bază o analiză a "documentelor prezentate", putea declanșa un comportament diligent al reclamantei în sensul amintit anterior; faptul că în preambulul deciziei nr. 196/2021 nu se face nicio referire la adresa nr. x/8.4.2021 prin care AFM informează reclamanta cu privire la repunerea în vigoare a contractului de finanțare nerambursabilă nu este de natură să conducă la o vătămare de neînlăturat, cât timp reclamanta nu a invocat că nu ar fi primit această adresă și deci avea cunoștință de contextul faptic anterior emiterii deciziei atacate. În ceea ce privește decizia de soluționare a contestației, Înalta Curte nu poate menține considerentele sentinței nici pe acest aspect. Cât timp, așa cum s-a reținut mai sus, nu se poate constata o nemotivare a deciziei de recuperare a sumelor, nu se mai poate considera că decizia de soluționare a contestației administrative conține pentru prima dată posibilele rațiuni pentru care pârâta a emis decizia de recuperare; ca urmare, se vor înlătura considerațiile referitoare la imposibilitatea suplinirii prin acte ulterioare (decizia emisă în soluționarea contestației, întâmpinare sau alte acte de procedură în fața instanței) a motivării deciziei de recuperare, deoarece nu se poate reține o asemenea ipoteză. Pe de altă parte, prima instanță a reținut existența viciilor motivării, în sensul că deși la pag. 5-6 din decizie se referă la culpa beneficiarului (reclamanta) în ce privește nerespectarea ghidului de finanțare, dar și în ce privește îndeplinirea obligațiilor contractuale, pentru neimplementarea proiectului în termenul maxim de finalizare prevăzut în contract, context în care pârâta face trimitere la art. 23 alin. (9) din Ordinul nr. 1107/2009 care prevede rezilierea contractului și constituirea de debite și accesorii pentru sumele plătite până la momentul rezilierii, pentru nerespectarea de către beneficiar a clauzelor contractuale și a termenelor de finalizare, în același timp, în aceeași decizie de soluționare a contestației, pârâta invocă și art. 8 alin. (8).1. lit. c) din contract, potrivit căruia contractul încetează de drept în cazul imposibilității obiective a beneficiarului de a realiza proiectul, iar potrivit art. 8.3 pct. 1 beneficiarul rămâne direct răspunzător pentru toate consecințele financiare directe sau indirecte antrenate de încetarea contractului înainte de termen din culpa sau la inițiativa sa. Prin urmare, prima instanță a reținut că nu poate identifica dacă la baza deciziei nr. 196/2021 a stat culpa reclamantei sau imposibilitatea obiectivă de executare. Or, Înalta Curte nu poate susține această concluzie. Cu excepția invocării prev. art. 8 alin. (8).1. lit. c) din contract, potrivit căruia contractul încetează de drept în cazul imposibilității obiective a beneficiarului de a realiza proiectul, întreaga motivare a deciziei de soluționare a contestației se referă la noțiunea de culpă a beneficiarului, care este reiterată și punctată în mod repetat de către emitentul deciziei de soluționare a contestației. Cu atât mai mult, referirea din finalul deciziei nr. 62/13048/DJ/8.10.2021 la intervenirea de împrejurări noi nu putea fi înțeleasă decât în contextul motivării anterioare, care avea în vedere în mod evident culpa beneficiarului. Faptul că AFM citează în conținutul deciziei justificarea reclamantei privind încetarea valabilității contractului de execuție lucrări pentru obiectivul de investiții parc agrement nu conduce la concluzia că autoritatea a și acceptat susținerile beneficiarului, ci doar a prezentat poziția exprimată de acesta în mod oficial. Decizia a fost întemeiată de autoritate pe documentația avută la momentul emiterii, așa cum se menționează în preambulul deciziei de recuperare, iar nu pe recunoașterea sau îmbrățișarea apărărilor beneficiarului. Prin urmare, Înalta Curte constată că este fondat motivul de casare referitor la greșita reținere de către prima instanță a nemotivării actelor administrative atacate. Într-o a doua susținere, recurenta-pârâtă a invocat faptul că în mod greșit a reținut prima instanță puterea de lucru judecat a considerentelor deciziei definitive din cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017 al Curții de Apel București. Prima instanță a reținut sub acest aspect că se mențin considerentele sentinței în dosarul nr. x/2017 privind imposibilitatea invocării propriei culpe a AFM, întrucât sub acest aspect nu au intervenit modificări ale situației de fapt: la data respectivului litigiu, AFM a întârziat soluționarea cererii de decontare nr. x încălcând art. 4.3 din contractul de finanțare; în prezent, situația de fapt nu s-a modificat sub acest aspect, deoarece AFM nu și-a îndeplinit în termen obligația de decontare cu privire la cererea nr. 2. Înalta Curte constată că prima instanță a făcut și din această perspectivă o greșită aplicare a legii. Astfel, ca urmare a câștigării definitive a procesului de către reclamantă, prin adresa nr. x/08.04.2021, AFM a informat Consiliul Județean Suceava cu privire la faptul că contractul pentru finanțare nerambursabilă urmează a fi pus în vigoare și totodată i-a solicitat să furnizeze o propunere de grafic de finanțare și dovada contribuției proprii pentru realizarea proiectului conform contractului de finanțare nerambursabilă. Or, prin adresa nr. x/15.04.2021, înregistrată la AFM sub nr. x/22.04.2021, Consiliul Județean Suceava a comunicat în esență că acest contract de finanțare nerambursabilă nu mai poate fi repus în vigoare, pentru motivele arătate în adresa de răspuns. Este evident că decizia de recuperare din 29.06.2021 a avut în vedere împrejurări de fapt noi, așa cum reiese din cele motivate mai sus, iar nu același aspect al soluționării cu întârziere a cererii de rambursare nr. x, aspect ce fusese depășit prin anularea actelor emise de către pârâtă. Ca urmare nu sunt întrunite condițiile existenței puterii de lucru judecat în sensul art. 431 din C. proc. civ., neexistând identitatea de obiect și cauză între cele două situații litigioase. Mai departe, prima instanță a reținut că pârâta invocă rezilierea contractului pentru neexecutarea obligațiilor reclamantei și recuperarea sumelor; totuși, în decizia nr. 196/DCD/29.6.2021 pârâta a evitat să amintească rezilierea contractuală, ci a dispus direct recuperarea sumelor și deci, a avut o poziție contradictorie. În actul primar, pârâta a dispus direct recuperarea sumelor, măsură care nu putea fi dispusă în lipsa rezilierii contractului; restituirea sumelor este o consecință a rezilierii contractului, neputând fi dispusă restituirea prestațiilor în lipsa declarației de reziliere, adică în cazul unui contract în derulare, textul legal menționând expres restituirea sumelor achitate ca și consecință implicită a rezilierii. Or, Înalta Curte constată că prima chestiune de drept ce trebuie lămurită prin prezenta decizie este aceea care se referă la natura contractului de finanțare (numit sau nenumit), la natura sancțiunii aplicabile în caz de neexecutare (rezoluțiune sau reziliere) și la consecințele acestor calificări. Decizia de sistare a contractului a fost întemeiată pe prevederile art. 8.3 din contractul de finanțare, potrivit cu care "În caz de reziliere, Beneficiarul este obligat la plata de daune interese în cuantum egal cu suma trasă din finanțare, la care se adaugă foloase nerealizate la nivelul ratei dobânzii Băncii Naționale a României." Totodată, art. 7.3. din contract stabilește că "AFM va notifica Beneficiarul în maximum 5 zile de la constatarea unui caz de culpă și, în cazul în care deficiențele menționate în notificare nu sunt înlăturate în maximum 30 de zile de la data notificării, AFM are dreptul să ia următoarele măsuri, fără punerea în întârziere și fără nicio altă formalitate prealabilă: a) sistarea temporară a utilizării finanțării, până la remedierea cauzelor care au dus la sistare; b) sistarea definitivă și rezilierea unilaterală a contractului cu recuperarea sumelor virate către Beneficiar, în condițiile Codului de procedură fiscală." Conform art. 1552 alin. (1) C. civ. (Rezoluțiunea unilaterală), "Rezoluțiunea sau rezilierea contractului poate avea loc prin notificarea scrisă a debitorului atunci când părțile au convenit astfel, când debitorul se află de drept în întârziere ori când acesta nu a executat obligația în termenul fixat prin punerea în întârziere", iar la alin. (4) se prevede că "Declarația de rezoluțiune este irevocabilă de la data comunicării ei către debitor sau, după caz, de la data expirării termenului prevăzut la alin. (1)." De asemenea, potrivit art. 1553 alin. (1) C. civ. (Pactul comisoriu): "Pactul comisoriu produce efecte dacă prevede, în mod expres, obligațiile a căror neexecutare atrage rezoluțiunea sau rezilierea de drept a contractului." Înalta Curte constată că Decizia de recuperare valorifică dispozițiile art. 1550 alin. (1) și art. 1552 din C. civ., care reglementează rezilierea unilaterală a contractului de către persoana îndreptățită, ce poate avea loc prin notificarea scrisă a debitorului atunci când părțile au convenit în acest mod. Prin urmare, se constată că dreptul autorității pârâte de a dispune rezilierea unilaterală a contractului de finanțare se întemeiază pe dispozițiile art. 1550 alin. (1) din C. civ., iar în conformitate cu art. 1552 alin. (1) din C. civ., clauza înserată la art. 8.2 din contractul de finanțare prevede posibilitatea rezilierii unilaterale prin notificare scrisă adresată debitorului. Or, decizia de recuperare reprezintă o punere în aplicare a acestor