ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3152/2024

Ședința publică din data de 6 iunie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 26 octombrie 2023 sub nr. x/2023 pe rolul reclamanta A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași suspendarea executării actului administrativ reprezentat de documentul constatator final înregistrat sub nr. x/26.09.2023;anularea documentului constatator final înregistrat sub nr. x/26.09.2023; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2.1. Prin sentința civilă nr. 5899/2023 din 16 noiembrie 2023, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București, invocată de instanță din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, în favoarea Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul fondului a reținut că potrivit art. 53 alin. (11) și alin. (12) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică acțiunea de depune la tribunalul în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția în care își are sediul social/domiciliul reclamantul.

Tribunalul, având în vedere că reclamanta A. are sediul în Republica Populară Chineză, a apreciat că singura instanță competentă, raportat la disp. art. 53 alin. (1

1

) din Legea nr. 101/2016 este cea de la sediul autorității contractante, respectiv cea de la sediul pârâtei CNAIR - S.A. - DRDP Iași (sediul - Iași), instanță competentă și după criteriul locului încheierii contractului.

2.2. Prin sentința civilă nr. 138/2024/A.P. din 28 februarie 2024, Tribunalul Iași, secția a II-a civilă-contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași, invocată de instanță din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A., prin A., în favoarea Tribunalului București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență ivit.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că, reclamanta prin A., în calitate de executant și pârâta CNAIR S.A. prin DRDP a fost încheiat contractul subsecvent de execuție lucrări nr. x din 26.03.2019, în temeiul Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, a H.G. nr. 395/20161, în baza Acordului cadru de lucrări nr. x/14.09.2018.

A apreciat aplicabile dispozițiile art. 56 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât A. este titularul drepturilor și obligațiilor derivând din contractul subsecvent de execuție lucrări nr. x din 26.03.2019, precum și a acordului cadru, iar competența reglementată 53 alin. (1)

1

din Legea nr. 101/2016 este una alternativă, rezultând că reclamantul este cel care are alegerea instanței

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Conform Deciziei nr. 11/19.06.2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2023 - Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii:

"În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 53 alin. (1) și alin. (1

1

) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor și art. V alin. (3) din Legea nr. 208/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, Legii nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, Legii nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, precum și a Legii nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, competența materială de soluționare a litigiilor privind executarea contractelor de achiziții publice înregistrate pe rolul instanțelor după intrarea în vigoare a modificărilor aduse Legii nr. 101/2016 prin Legea nr. 208/2022, respectiv după data de 10.09.2022, aparține secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului."

Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor 53 alin. (1)

1

din Legea nr. 101/2016 " (1

1

) Litigiile și cererile care decurg din executarea contractelor administrative și cele care decurg din rezilierea, rezoluțiunea, denunțarea unilaterală sau încetarea anticipată a contractelor de achiziție publică din motive independente de autoritatea contractantă se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția civilă a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția în care își are sediul social/domiciliul reclamantul."

Conform art. 56 C. proc. civ. "(1) Poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile. (2) Cu toate acestea, pot sta în judecată asociațiile, societățile sau alte entități fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii."

Art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 statuează în mod expres că:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său (…)".

Reclamanta A. prin A., în calitate de executant și pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași au încheiat contractul subsecvent de execuție lucrări nr. x din 26.03.2019, în temeiul Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, a H.G. nr. 395/20161, în baza Acordului cadru de lucrări nr. x/14.09.2018,

Sucursala A. respectiv A. este înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. x/2018 și având CUI x.

Înalta Curte analizând dispozițiile contractuale, dar și înscrisurile întocmite pe parcursul executării lucrărilor contractante, constată că, A. este titularul drepturilor și obligațiilor asumate prin contractul de execuție lucrări nr. x din 26.03.2019.

În acest context rezultă că instanță competentă, raportat la dispozițiile anterior citate este cea de la sediul sucursalei reclamante.

Cum reclamanta are sediul în București (așa cum a indicat prin cererea de chemare în judecată) în raza teritorială a Tribunalului București, Înalta Curte constată că acestei instanțe îi aparține competența de soluționare a prezentei cauze.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 133 și art. 135 alin. (1) și alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal .Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite înseși, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol precizează că nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită înseși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal.

În materia contestației la executare, se reține că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispozițiile art. 373 alin. (2) din același cod, ca fiind judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea.

Din dispozițiile art. 452 și urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află sediul sau domiciliul terțului poprit, căruia i se comunică adresa de înființare a popririi conținând interdicția de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligației ce se execută silit.

Potrivit art. 453 din același cod, poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere-Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 6 iunie 2024.