ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3055/2024
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3055/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 5 iunie 2024
Asupra prezentei cereri de completare a dispozitivului, reține următoarele:
Prin decizia nr. 2719 din data de 22 mai 2024 pronunțată în dosarul nr. x/2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursurile declarate de reclamanți, a casat în parte sentința recurată și în rejudecare, a anulat Hotărârea nr. 29 H/19 aprilie 2024 emisă de Biroul Electoral Central, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.
Prin cererea înregistrată la data de 30 mai 2024 în dosarul nr. x/2024 petenții au solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 444 C. proc. civ., completarea dispozitivului deciziei nr. 2719 din data de 22 mai 2024, pronunțată în cauză, cu soluția dată asupra cererii de anulare a actelor subsecvente și repunerea în situația anterioară.
În motivarea cererii, petenții au arătat că instanța de control judiciar a omis să se pronunțe asupra capetelor de cerere accesorii anterior menționate.
Intimatul pârât Biroul Electoral Central a depus întâmpinare asupra cererii formulate solicitând respingerea cererii de completare a dispozitivului deciziei instanței de recurs, ca neîntemeiată.
Examinând cererea de completare a dispozitivului hotărârii, în raport cu motivele expuse și cu normele de drept incidente, Înalta Curte o va respinge, ca nefondată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 444 alin. (1) C. proc. civ., indicat drept temei al cererii formulate,: "Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.".
Din cuprinsul acestor texte de lege rezultă că pentru a fi admisă cererea de completare a dispozitivului unei hotărâri este necesară îndeplinirea condiției ca instanța să omită să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale.
Prin sentința nr. 120 din 30 aprilie 2024, recurată în prezenta cauză, Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca rămasă fără interes cererea de suspendare a Hotărârii nr. 29 H/19 aprilie 2024 emisă de Biroul Electoral Central, a respins ca neîntemeiată cererea în anulare a aceleiași hotărâri, a respins ca rămasă fără interes cererea conexă de suspendare a Hotărârii nr. 29 H/19 aprilie 2024 emisă de Biroul Electoral Central și a respins ca neîntemeiată cererea conexă în anularea aceleiași hotărâri.
Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 2719/22.05.2024 pronunțată în dosarul de față a admis recursurile formulate de recurenții reclamanți, a casat în parte sentința recurată și în rejudecare a admis acțiunea, a anulat Hotărârea nr. 29 H/19 aprilie 2024 emisă de Biroul Electoral Central și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Față de cele anterior învederate, rezultă că Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut prin decizia pronunțată dispoziția cuprinsă în sentința nr. 120 din 30 aprilie 2024 pronuntață de Curtea de Apel Alba Iulia constând în respingerea ca neîntemeiate a capetelor de cerere accesorii referitoare la anularea actelor subsecvente și repunerea în situația anterioară.
În consecință, Înalta Curte va respinge cererea privind completarea dispozitivului deciziei nr. 2719 din data de 22 mai 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2024, întrucât nu este îndeplinită ipoteza prevăzută de dispozițiile art. 444 C. proc. civ., referitoare la omisiunea pronunțării asupra unui capăt de cerere accesoriu în aplicarea principiului "accesorium sequiture principale".
Pentru considerentele expuse și temeiurile de drept menționate, Înalta Curte va respinge ca nefondată cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 2719 din data de 22 mai 2024 formulată de recurenții reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea privind completarea dispozitivului deciziei nr. 2719 din data de 22 mai 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2024.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 5 iunie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.