ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3026/2024

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată pe rolul a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 01.04.2024 sub nr. x/2024, reclamantul A. a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, fără citarea părților, să dispună obligarea pârâtei Agenția Națională de Integritate - A.N.I., fără somație și fără trecerea unui termen, la înlăturarea temporară a numelui său din baza de date a pârâtei Agenția Națională de Integritate - A.N.I. privind persoanele afectate de interdicția de a ocupa funcții publice alese (electorale) timp de 3 ani, înlăturare temporară ce va produce efecte până la soluționarea definitivă a acțiunii în contencios administrativ privind radierea definitivă a numelui reclamantului din această bază de date, ce face obiectul dosarului nr. x/2023, precum și obligarea pârâtei Agenția Națională de Integritate - A.N.I. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu.

Soluția primei instanțe Prin sentința civilă nr. 301 din 16 aprilie 2024, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, și a dispus obligarea pârâtei, fără somație și fără trecerea unui termen, la înlăturarea temporară a numelui reclamantului A. din baza de date a acesteia privind persoanele afectate de interdicția de a ocupa funcții publice alese timp de 3 ani, înlăturare temporară ce va produce efecte până la soluționarea definitivă a acțiunii în contencios administrativ privind radierea definitivă a numelui reclamantului A. din această bază de date, ce face obiectul dosarului nr. x/2023

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând casarea în tot a sentinței nr. 301/16.04.2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, și, în rejudecare, respingerea ca nefondată a cererii de ordonanță președințială formulată de reclamantul A.. Totodată, a mai solicitat, în temeiul art. 1000 alin. (2) din C. proc. civ. suspendarea executării ordonanței președințiale până la judecarea prezentului recurs, motivat de faptul că alegerile locale vor avea loc în data de 096.06.2024, dată până la care soluționarea definitivă a dosarului de fond nr. x/2023 nu se poate face, precum și față de consecințele pe care le determină admiterea ordonanței președințiale - depunerea candidaturii și eventual obținerea de către reclamant a unui mandat de primar la alegerile locale din 2024 - fac imposibilă restabilirea situației anterioare în contextul duratei soluționării litigiului de fond. În ceea ce privește motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., a apreciat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre care a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 425 din C. proc. civ. Or, a învederat că instanța de fond nu a examinat cu maximă rigurozitate și complet toate apărările formulate de părțile din proces, precum și înscrisurile depuse în probațiune de aceștia, hotărârea fiind nemotivată, ci doar s-a limitat la a expune condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale, fără să arate de ce acestea sunt îndeplinite și de ce susținerile Agenției formulate prin întâmpinare au fost înlăturate. Conchizând, recurenta-pârâtă a arătat că instanța de fond și-a însușit întru totul argumentele invocate de reclamant în susținerea cererii. Prin urmare, a apreciat că lipsa atât a punctului de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, cât și a raționamentului logico-juridic pe care și-a fundamentat soluția adoptată, atrag incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. Prin cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că instanța de fond a pronunțat o hotărâre care a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 997 și urm. din C. proc. civ.. Astfel, a apreciat, contrar celor reținute de către instanța de fond, că cel puțin trei dintre condițiile stabilite de legiuitor pentru admisibilitatea cererii de ordonanță președințială nu sunt îndeplinite. În ceea ce privește condițiile aparenței în drept în favoarea reclamantului și neprejudecarea fondului, recurenta a învederat că nu sunt îndeplinite. Astfel, în ceea ce privește aparența în drept, a susținut că aceasta nu se poate întemeia pe soluția nedefinitivă dată în dosarul nr. x/2023, ci pe soluția definitivă pronunțată în dosarul nr. x/2017. În contextul constatării legalității Raportului de evaluare nr. x/20.12.2016 prin Decizia nr. 4829/2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, introducerea reclamantului în baza de date de pe website-ul Agenției Naționale de Integritate cu privire la interdicții are un caracter accesoriu în raport de legalitatea raportului antemenționat care a stat la baza publicării pe site-ul instituției a respectivelor informații. Totodată, a mai arătat că interdicția de 3 ani se aplică ope legis de la data Ordinului Prefectului Județului Caraș-Severin nr. 22/31.01.2022, interdicția fiind expres prevăzută de dispozițiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, cu modificările și completările ulterioare. Tot din perspectiva aparenței dreptului, a mai învederat că prin hotărârea din data de 4 mai 2023 pronunțată de CJUE în cauza C-40/21 T.A.C. împotriva Agenției Naționale de Integritate s-a reținut că principiul proporționalității trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei legislații naționale care prevede o măsură constând în interdicția de a ocupa orice funcție publică aleasă pentru o durată prestabilită de trei ani împotriva unei persoane față de care s-a constatat existența unui conflict de interese în exercitarea unei asemenea funcții, cu condiția ca, având în vedere toate împrejurările relevante, aplicarea acestei legislații să conducă la aplicarea unei sancțiuni adecvate gravității încălcării pe care o reprimă, ținând seama de obiectivul de a asigura integritatea și transparența în exercitarea funcțiilor și a demnităților publice, precum și de a preveni corupția instituțională. Această situație nu s-ar regăsi atunci când, în mod excepțional, având în vedere obiectivul amintit, comportamentul ilicit constatat nu prezintă niciun element de gravitate, în timp ce impactul măsurii respective asupra situației personale, profesionale și economice a acestei persoane se dovedește deosebit de grav. Prin urmare, a susținut că nu se poate considera că decizia anterior citată este suficientă pentru a plasa aparența dreptului de a obține radierea din baza de date privind interdicția de a ocupa funcții publice alese în favoarea reclamantului câtă vreme chiar din considerentele acesteia rezultă că interdicția de a ocupa funcții publice alese pentru o durată prestabilită de trei ani, prevăzută de această legislație națională, nu este, în principiu, disproporționată în raport cu încălcarea pe care urmărește să o sancționeze. Referitor la caracterul vremelnic, a arătat că, deși reclamantul a solicitat ca radierea numelui său din baza de date să se realizeze numai temporar, până la soluționarea litigiului de fond, consecințele pe care le poate determina aceasta - depunerea candidaturii și eventual obținerea de către reclamant a unui mandat de primar la alegerile locale din 2024 - ar face imposibilă restabilirea situației anterioare în contextul duratei soluționării litigiului de fond, ceea ce contravine prevederilor art. 997 alin. (5) teza a II-a din C. proc. civ. În continuare, a învederat că soluționarea definitivă a dosarului de fond nr. x/2023 se va face după data alegerilor locale din 09.06.2024 și va proroga termenul până la care ar opera "înlăturarea temporară" până la dată comparabilă cu durata mandatului de primar. Or, în aceste condiții, a susținut că nu se poate vorbi de vremelnicia măsurii, ci dimpotrivă ar constitui o încălcare a art. 997 alin. (5) teza a II-a din C. proc. civ., care prevede că pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt. Prin urmare, a apreciat că judecătorul fondului a admis cererea de ordonanță președințială cu nerespectarea prevederilor art. 997 din C. proc. civ., fără a fi îndeplinite în mod cumulativ toate condițiile stabilite de legiuitor pentru admiterea unei astfel de cereri.

Apărarea formulată în cauză Intimatul-reclamant A. nu a depus întâmpinare la recursul ce face obiectul prezentei judecăți.

Soluția instanței de recurs Examinând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul se impune a fi admis pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare. 5.1. Cu privire la cererea de suspendare a executării sentinței până la soluționarea recursului (soluție dată în unanimitate) Față de prevederile art. 1000 alin. (2) din C. proc. civ., având în vedere soluționarea cererii de suspendare a executării ordonanței președințiale până la judecarea recursului concomitent cu recursul declarat, se constată lipsa de obiect a acestei cereri. Ca urmare, în temeiul art. 1064 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune și restituirea cauțiunii achitate prin Ordinul de plată nr. x din 31.05.2024 emis către Trezoreria Statului în cuantum de 1000 RON. 5.2. Motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. (soluție dată în unanimitate) Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept. Totodată, omisiunea primei instanțe de a oferi o motivare, în condițiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunțare asupra acțiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv și considerente, ca elemente componente esențiale și obligatorii ale hotărârii judecătorești. Înalta Curte mai arată și că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente. Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția adoptată; Înalta Curte apreciază că sentința civilă recurată respectă disp. art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță. De altfel, se constată că prin argumentele aduse pe această cale se invocă în esență o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar motivarea insuficientă nu poate fi reținută raportat la sentința atacată. Instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea; astfel, așa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României: "În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)." Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei. Prima instanță a explicat raționamentul referitor la condițiile ordonanței președințiale, astfel cum s-a reflectat în convingerea sa asupra soluției date, iar caracterul special și urgent al procedurii ordonanței președințiale implică o motivare succintă și concisă, care să analizeze chestiunile esențiale referitoare la condițiile de admisibilitate a ordonanței astfel cum au fost avute în vedere în raționamentul ce a dus la pronunțarea soluției. Ca urmare, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondat. 5.3. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (soluție dată cu majoritate) 5.3.1. Elementele de fapt avute în vedere de prima instanță Prin Raportul de evaluare nr. x/20.12.2016, au fost identificate elemente de încălcare a legislației privind regimul incompatibilităților în sarcina reclamantului, întrucât, în perioada 18.06.2012 - 31.10.2013, concomitent cu deținerea funcției de primar al comunei Tîrnova, județul Caraș-Severin, a desfășurat activitate remunerată de agent de asigurări pentru B. S.A. Astfel, reclamantul a încălcat dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. K) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției și nu a respectat dispozițiile art. 91 alin. (3) teza I din același act normativ. Raportul de evaluare nr. x/20.12.2016 a rămas definitiv prin Decizia nr. 4829/2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 20.10.2021, în dosarul nr. x/2017. Ca urmare a rămânerii definitive a Raportului de evaluare nr. x/20.12.2016, a fost emis Ordinul nr. 22/31.01.2022 al Prefectului județului Caraș-Severin, privind constatarea încetării de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului de primar al comunei Tîrnova, județul Caraș-Severin, al domnului A.. 5.3.2. Analiza criticilor referitoare la greșita aplicare a legii prin considerarea ca fiind îndeplinite a condițiilor ordonanței președințiale Recurenta a invocat încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 997 și urm. din C. proc. civ., arătând că cel puțin trei dintre condițiile stabilite de legiuitor pentru admisibilitatea cererii de ordonanță presedințială nu sunt îndeplinite (condiția aparenței de drept în favoarea reclamantului; condiția neprejudecării fondului și condiția vremelniciei). Înalta Curte constată caracterul fondat al acestui motiv de casare, din perspectiva tuturor celor trei condiții enumerate prin cererea de recurs. i.Condiția aparenței de drept în favoarea intimatului-reclamant Prima instanță a reținut că aparența dreptului este în favoarea reclamantului, față de soluția dată prin sentința nr. 144/28.02.2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2023, prin care instanța a admis acțiunea promovată de reclamantul A. și a obligat pârâta Agenția Națională de Integritate să elimine mențiunea referitoare la reclamant din baza sa de date privind persoanele afectate de interdicția de 3 ani de a ocupa o funcție aleasă (electoral); a mai reținut că, deși nedefinitivă, sentința menționată creează, prin ea însăși, având în vedere considerentele reținute la pronunțarea ei, o aparență de drept în favoarea reclamantului. Înalta Curte constată a priori că la momentul pronunțării prezentei decizii, sentința pronunțată în dosarul de fond nu a fost încă redactată, niciuna din părți dovedind contrariul. De asemenea, referirile din cadrul dezbaterilor orale la anularea ordinului de prefect emis în executarea Deciziei nr. 4829/2021 a ICCJ, nefiind susținute de înscrisurile depuse la dosarul prezentei cauze, nu pot fi avute în vedere nici la nivel de aparență. Înalta Curte constată că prima instanță a avut în vedere ca unic argument pentru reținerea aparenței în drept în favoarea reclamantului soluția de primă instanță, neredactată, dată de instanța de fond ce a fost învestită cu acțiunea având ca obiect radierea definitivă a numelui reclamantului A. din baza de date ANI privind persoanele afectate de interdicția de 3 ani de a ocupa o funcție aleasă (electoral) și care face obiectul dosarului nr. x/2023 (sentința nr. 144 din 28.02.2024). Or, aparența de drept în favoarea reclamantului nu poate fi reținută exclusiv prin prisma unei soluții nedefinitive de admitere a acțiunii de fond, legiuitorul având în vedere prin această condiție un complex de împrejurări de fapt și de drept care, fără a fi analizate în detaliu, să poată crea o aparență de legalitate a demersului reclamantului. Astfel, din perspectiva condiției aparenței de legalitate în favoarea reclamantului, dispozițiile art. 430 alin. (4) C. proc. civ., care reglementează autoritatea de lucru judecat provizorie, nu pot avea relevanța dorită de acesta deoarece, dacă legiuitorul ar fi dorit sa dea această valență acestei împrejurări, ar fi reglementat-o expres ca și prezumție în favoarea reclamantului; or, dimpotrivă, cum s-a menționat mai sus, legiuitorul a reglementat această condiție ca reprezentând un complex de împrejurări faptice și juridice, lăsat la aprecierea instanței, fără a se condiționa această apreciere de soluția de primă instanță din acțiunea de fond. Or, cântărind pe de o parte între ceea ce poate constitui o aparență de drept în favoarea reclamantului (aspectul legat de soluția de primă instanță a acțiunii în radierea interdicției, nedefinitivă și neredactată) și ceea ce poate constitui aparență de drept împotriva sa (existența unui raport de evaluare ce constată o incompatibilitate în sarcina sa, definitiv prin urmarea căilor de atac prevăzute de lege și inexistența unei prevederi legale explicite -neindicate ca atare de partea reclamantă- care să permită o acțiune separată de radiere), Înalta Curte constată că nu se poate reține că prima instanță a făcut o corectă aplicare a legii din această perspectivă. În ceea ce privește invocarea Hotărârii din data de 4 mai 2023 pronunțată de CJUE în cauza C-40/21 T.A.C. împotriva Agenției Naționale de Integritate referitoare la aplicarea principiului proporționalității, Înalta Curte constată că prezentul cadru procesual nu permite dezlegarea incidenței sau nu a acestei decizii în cauza de față și nici a existenței sau nu a unui remediu în dreptul național din această perspectivă; în lipsa motivării sentinței instanței de fond care a admis acțiunea din dosarul nr. x/2023, nu poate fi reținută nici aparența de drept în favoarea reclamantului pe acest temei; mai mult decât atât, sentința recurată nu a reținut niciun aspect legat de acest principiu în raționamentul său de admitere a cererii. Ca urmare, se constată că prima instanță a reținut în mod greșit că este îndeplinită condiția aparenței în drept în favoarea reclamantului. ii. Condiția neprejudecării fondului Pe de altă parte, în concordanță cu argumentația recurentei-pârâte, Înalta Curte constată că, în cauza de față, nu se identifică elemente care să se opună cu puterea evidenței la o simplă examinare sumară a cauzei și care să determine concluzia caracterului disproporționat al sancțiunii; stabilirea tuturor elementelor situației de fapt și a celor care privesc circumstanțele personale ale reclamantului și urmările sancțiunii asupra situației sale excedează verificărilor permise de specificul procedurii ordonanței președințiale și ar determina prejudecarea fondului litigiului, acesta fiind tocmai obiectul acțiunii înregistrate în dosarul nr. x/2023. Așa fiind, se impune a concluziona că, raportat la motivele invocate de reclamant în susținerea cererii de ordonanță președințială, nici condiția neprejudecării fondului nu era îndeplinită. iii. Condiția caracterului vremelnic Referitor la caracterul vremelnic, recurenta-pârâtă a invocat faptul că nu este suficient ca măsura solicitată să fie temporară, limitată în timp, ci judecătorul fondului trebuia să analizeze dacă prin măsura dispusă nu se face imposibilă restabilirea situației anterioare. Fără a se avea în vedere ca fiind un aspect relevant împrejurarea de fapt mai mult sau mai puțin obiectivă a termenului de soluționare a recursurilor de către instanța supremă, Înalta Curte constată că singurul argument avut în vedere de prima instanță în constatarea caracterului vremelnic al măsurii dispuse a fost acela că radierea va produce efecte până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2023 având ca obiect radierea definitivă a mențiunii operate de A.N.I. în baza sa de date. Or, nu acesta este aspectul esențial ce trebuie analizat în cadrul condiției vremelniciei, ci trebuie verificat dacă măsura, chiar temporară, prin executare nu conduce la imposibilitatea restabilirii situației de fapt. Or, având în vedere iminența alegerilor locale, ștergerea fie și temporară din baza de date ANI la acest moment permite participarea la procesul electiv aflat în acest moment în desfășurare, participare care reprezintă tocmai atingerea finalității ce se dorește a fi împiedicată prin legiferarea incompatibilităților; or, o astfel de participare nu mai poate fi "ștearsă" pentru a se ajunge la restabilirea situației de fapt anterioare, astfel că nu este îndeplinită nici condiția vremelniciei. 5.3.3. Temeiul procesual al soluției date recursului Pentru aceste considerente, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte -în majoritate -va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă, va casa sentința recurată și în rejudecare, va respinge cererea de ordonanță președințială ca neîntemeiată. În temeiul art. 451 alin. (1) din C. proc. civ., față de căderea în pretenții și culpa procesuală a intimatului-reclamant, îl va obliga pe acesta la plata către recurenta-pârâtă a sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă cererii de recurs.