ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2958/2024

Ședința publică din data de 30 mai 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 8 aprilie 2021pe rolul Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2021, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Monitorul Oficial RA, obligarea pârâtului la publicarea în Monitorul Oficial al României a Statutului A., în temeiul art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, coroborat cu prevederile Legii nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic.

Prin sentința civilă nr. 213 din 11 februarie 2022, prima instanță a admis excepția lipsei calității de reprezentant pentru A. în ce privește promovarea acțiunii și a anulat acțiunea precizată, ca fiind formulată de o persoană ce nu are calitatea de reprezentant a reclamantei.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de fond.

Prin decizia civilă nr. 5905 din data de 8 decembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 213 din 11 februarie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, prin sentința civilă nr. 844 din 17 mai 2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Monitorul Oficial R.A, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile indicate în punctul I.2 de mai sus, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat, în esență, pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6 și 8 C. proc. civ., prin care recurenta - reclamantă a solicitat casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

3.1. Motivul de recurs întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă susține faptul că hotărârea recurată a fost pronunțată de către un judecător incompatibil, arătând că, în rejudecare, cauza a fost soluționată de același judecător care a pronunțat sentința în primul ciclu procesual, fiind incident cazul de incompatibilitate absolută reglementat de disp. art. 41 alin. (1) C. proc. civ.

Prin sentința nr. 213/11.02.2022 a fost admisă excepția lipsei calității de reprezentant și s-a dispus anularea cererii de chemare în judecată ca fiind formulată de o persoană care nu are calitate de reprezentant.

Prin Decizia nr. 5905/08.12.2022 s-a dispus casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Dosarul a fost repartizat aceluiași judecător, nu există referatul grefierului prevăzut de art. 43 alin. (1) C. proc. civ., iar judecătorul este incompatibil deoarece a pronunțat o încheiere interlocutorie prin care a soluționat o excepție, a atins astfel fondul cauzei, procedând la analiza detaliată a prevederilor actului constitutiv și a statutului asociației.

De asemenea, judecătorul fondului este incompatibil, fiind incident cazul prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., deoarece după închiderea dezbaterilor, a pus în discuție calitatea de autoritate publică asimilată a reclamantei, fără ca acest fapt să fi făcut obiectul cercetării judecătorești și fără să fie invocat de niciuna dintre părți.

3.2. Motivul de recurs reglementat în cuprinsul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Încadrarea reclamantei în noțiunea de autoritate publică asimilată potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004 a fost pusă în discuție pentru prima dată cu ocazia dezbaterilor, fără să fie invocată de părți, astfel că instanța de fond a încălcat principiile contradictorialității și dreptului la apărare, dar și regulile de procedură din cadrul art. 43 C. proc. civ., care impun judecătorului obligația de a se abține în măsura în care cunoaște existența unui caz de incompatibilitate.

Instanța de fond în loc să pună în discuția părților interpretarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 202/1998 dacă sintagma "altele decât autoritățile publice" se referă la autoritățile publice asimilate sau orice persoane juridice, altele decât autoritățile publice și, eventual, încadrarea reclamantei în categoria autorităților publice asimilate, instanța a pus în discuție doar acest ultim aspect, părțile neputând intui motivul pentru care acest aspect a fost pus în discuție și neavând reprezentarea că judecătorul apreciază că disp. art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 202/1998 vizează doar actele normative ale autorităților publice asimilate.

Prin urmare, au fost încălcate principiul contradictorialității și dreptului la apărare, deoarece recurenta-reclamantă nu a avut posibilitatea efectivă să formuleze apărări și să propună probe cu privire la această chestiune.

Pentru aceste argumente, recurenta-reclamantă consideră că judecătorul fondului ar fi trebuit să se abțină de la soluționarea cauzei.

3.3. Motivul de recurs prevăzut de disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Deși motivarea sentinței se întinde pe 9 pagini, recurenta-reclamantă consideră că nu se poate înțelege de ce instanța de fond a apreciat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 202/1998 privesc actele normative emise de autoritățile publice asimilate, avându-se în vedere conținutul articolului:

"în Partea I se publică următoarele categorii de acte: [..] actele normative adoptate de persoane juridice - altele decât autoritățile publice care au fost abilitate prin lege să asigure executarea unor legi".

Lipsa unei motivări temeinice echivalează cu inexistența motivării, cauza nu a fost soluționată în mod real, potrivit garanțiilor conținute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

3.4. Motivul de recurs reglementat în cuprinsul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă susține că prevederile în discuție nu pot fi interpretate în sensul că se aplică actelor normative adoptate de autoritățile publice asimilate, ci că se aplică actelor normative adoptate de persoanele juridice, altele decât autoritățile publice, în această noțiune fiind incluse și autoritățile publice asimilate.

În noțiunea de "autoritate publică" sunt incluse și autoritățile publice asimilate, iar legiuitorul nu folosește în mod individual noțiunea de "autoritate publică asimilată", nici în cuprinsul Legii nr. 554/2004 și nici în cuprinsul altor acte normative.

Noțiunea de "autoritate publică" include și persoanele de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public în regim de putere publică, asimilate autorităților publice, noțiunea fiind mai degrabă utilizată în practică.

Prin excluderea din sfera art. 5 alin. (1) lit. n) din Lege nr. 202/1998 a actelor normative adoptate de persoane juridice, altele decât autoritățile publice, au fost excluse inclusiv actele normative adoptate de autoritățile publice așa-zis "asimilate".

Instanța de fond ar fi trebuit să analizeze dacă statutul A. "asigură executarea unor legi".

Statutul recurentei-reclamante a fost adoptat în executarea Legii nr. 514/2003 privind organizarea și executarea profesiei de consilier juridic, potrivit disp. art. 20 alin. (1) și (2) din lege, există situații în care consilierii juridici, reprezentați ai instituțiilor de credit în fața instanțelor de judecată, trebuiau să dovedească înscrierea acestora în Colegiul Consilierilor juridici, aceasta fiind singura persoană juridică recunoscută ca formă de asociere profesională.

Prin întâmpinarea depusă în recurs, intimata-pârâtă Monitorul Oficial R.A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței recurate, drept temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de obiectul cauzei și normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este nefondat.

Analiza motivelor de casare

Din perspectiva motivului de nelegalitate întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține că, în primul ciclu procesual, judecătorul a admis excepția lipsei de reprezentant în ceea ce privește promovarea acțiunii, constatând că președintelui Asociației nu i-a fost acordat, prin actele constitutive, dreptul de a promova acțiune în justiție.

Dispozițiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ. permit aceluiași judecător să soluționeze cauza după trimiterea spre rejudecare, dacă este chemat să se pronunțe asupra altor chestiuni decât cele dezlegate de instanța de apel sau, după caz, de recurs.

Decizia de casare din primul ciclu procesual a dezlegat chestiunea dreptului președintelui Asociației de a formula acțiune și a o reprezenta pe reclamantă în instanță și a analizat actele constitutive în vederea soluționării excepției lipsei calității de reprezentant.

Prin sentința civilă nr. 844/17.05.2023, judecătorul s-a pronunțat cu privire la fondul cererii, respectiv obligarea pârâtului la publicarea în Monitorul Oficial al României a Statutului A..

Prin urmare, în etapa rejudecării cauzei, judecătorul nu a revenit și nu s-a pronunțat și cu privire la excepția care fusese deja soluționată definitiv, astfel că disp. art. 41 alin. (1) C. proc. civ. nu au fost încălcate.

Recurenta-reclamantă consideră că au fost încălcate și prevederile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., conform cărora judecătorul este incompatibil de a judeca și în situația în care există alte elemente ce nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa.

Maniera în care judecătorul a pus în discuție încadrarea reclamantei în noțiunea de autoritate publică asimilată, potrivit Legii nr. 554/2004, după deschiderea dezbaterilor, consideră recurenta-reclamantă, ridică suspiciuni rezonabile cu privire la imparțialitatea instanței.

Critica este nefondată, neavând relevanță că niciuna dintre părți nu a pus în discuție acest aspect, dimpotrivă instanța și-a îndeplinit rolul activ în aflarea adevărului, a cerut părților explicații, a pus în dezbatere o chestiune care nu a fost menționată în acțiune sau în întâmpinare, potrivit disp. art. 22 alin. (2) C. proc. civ., iar părțile și-au spus punctul de vedere.

Respectarea prevederilor art. 22 C. proc. civ. nu reprezintă o încălcare a principiilor contradictorialității și dreptului la apărare, iar faptul că judecătorul nu s-a referit expres la disp. art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 202/1998 nu ridică suspiciuni asupra imparțialității sale, acesta arătând expres că solicită ca părțile să își expună părerea dacă Statutului asociației i se aplică reglementările pentru publicare în Monitorul Oficial al României, critica urmând să fie respinsă.

Susținând motive de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă consideră că punerea în discuție, după deschiderea dezbaterilor asupra fondului pricinii, pentru prima dată, a încadrării/neîncadrării Asociației în noțiunea de autoritate publică asimilată potrivit Legii nr. 554/2004, încalcă principiile contradictorialității și dreptului la apărare.

Critica a fost deja analizată anterior, din punctul de vedere al imparțialității judecătorului, argumentele fiind valabile și din punctul de vedere al încălcării unor norme de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, respectiv încălcarea art. 14 alin. (2) din C. proc. civ., prin nerespectarea principiilor contradictorialității și dreptului la apărare, astfel că nu vor fi reluate considerentele sus-menționate.

O altă critică adusă sentinței de fond și întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se referă la nemotivarea hotărârii, recurenta-reclamantă considerând că deși motivarea se întinde pe nouă pagini, nu se înțelege de ce a apreciat instanța de fond că prevederile art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 202/1998 privesc actele normative emise de autoritățile publice asimilate.

Înalta Curte reține că în cuprinsul celor nouă pagini care conțin motivarea sentinței de fond, judecătorul fondului a realizat o interpretare coroborată a dispozițiilor incidente din Legea nr. 514/2003, Legea nr. 554/2004, Legea nr. 202/1998, O.G. nr. 26/2000, Legea nr. 24/2000, concluzionându-se că Asociația reclamantă nu este abilitată să asigure executarea legii în accepțiunea textelor normative menționate.

În realitate, recurenta-reclamantă nu este de acord cu motivarea sentinței de fond, deoarece nu îi împărtășește propria opinie, însă această împrejurare nu se circumscrie motivului de nelegalitate prevăzut de disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care urmează să fie respins ca nefondat.

Prin intermediul ultimei critici, recurenta-reclamantă susține interpretarea greșită a disp. art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 202/1998, "în Partea I se publică următoarele categorii de acte: (...) actele normative adoptate de persoane juridice - altele decât autoritățile publice - care au fost abilitate prin lege să asigure executarea unor legi".

Recurenta-reclamantă consideră că Statutul A. a fost adoptat în executarea Legii nr. 514/2003 privind organizarea și executarea profesiei de consilier juridic, care în cuprinsul art. 20 alin. (1) și (2) prevede că "în condițiile prevăzute la art. 5, consilierii juridici se pot asocia în structuri județene, pe ramuri sau domenii de activitate, potrivit intereselor profesionale și, după caz, la nivel național, cu respectarea legii privind asociațiile și fundațiile".

Se impune, în primul rând, să se stabilească actele normative ce asigură executarea unei legi, cum se arată în cuprinsul disp. art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 202/1998, act normativ anterior atât Legii nr. 24/2000, O.G. nr. 26/2000, cât și Legii nr. 554/2004.

Potrivit disp. art. 1din Legea nr. 24/2000, reglementarea relațiilor sociale prin lege și prin celelalte categorii de acte normative se realizează cu respectarea principiilor generale de legiferare proprii sistemului dreptului românesc.

Potrivit disp. art. 2 din aceeași lege, actele normative se inițiază, se elaborează, se adoptă și se aplică în conformitate cu prevederile Constituției României, republicată, cu dispozițiile prezentei legi, cât și cu principiile ordinii de drept.

Art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 arată că actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă.

Actul normativ dat în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului este denumit de art. 1 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 - act administrativ unilateral, cu caracter normativ emis de o autoritate publică, în vederea executării legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Prin urmare, actul administrativ unilateral cu caracter normativ este emis de autoritățile publice.

Potrivit disp. art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, există autorități publice tipice și autorități publice asimilate.

Autoritățile publice asimilate sunt persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publilcă sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Noțiunea de autoritate publică despre care vorbește art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 202/1998 nu include și autoritățile publice asimilate, deoarece acestea din urmă sunt chiar persoanele juridice care au fost abilitate prin lege să asigure executarea unei legi.

Dacă s-ar accepta că prevederile art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 202/1998 includ în cadrul "autorității publice", atât autoritățile tipice, cât și cele asimilate, precizarea referitoare la persoanele juridice care au fost abilitate prin lege să asigure executarea unei legi nu și-ar avea rostul, pentru că nu există atare persoane juridice în afara noțiunii de autoritate publică asimilată.

Recurenta-reclamantă nu a obținut statut de utilitate publică și nici nu este autorizată să presteze un serviciu public în regim de putere publică.

Pentru a se obține statutul de utilitate publică, recurenta-reclamantă are obligația să îndeplinească condițiile cumulative impuse de art. 38 din O.G. nr. 26/2000 și să urmeze procedura dispusă de art. 39-41 din O.G. nr. 26/2000, cum în mod corect a arătat și prima instanță.

Recurenta-reclamantă nu funcționează în regim de putere publică, Asociația constituită nu este abilitată să asigure executarea legii, ci este o persoană juridică de drept privat, a dobândit calitatea de asociație în înțelesul O.G. nr. 26/2000, dar nu a obținut statutul de utilitate publică, prin hotărâre a Guvernului.

Recurenta-reclamantă nu își desfășura activitatea în mod direct sau prin delegare, în scopul satisfacerii unei nevoi cu caracter general sau a unui interes public, prin urmare, nu este autorizată să presteze un serviciu public în regim de putere publică.

Înalta Curte constată că sunt nerelevante împrejurările publicării în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 684/29.07.2004 a Statutului profesiei de consilier juridic al Colegiului Consilierilor Juridici din România, aspect asupra căruia intimatul-pârât a arătat, de altfel că a fost o eroare și nici faptul că există situații în care consilierii juridici, reprezentanți ai instituțiilor de credit în fața instanțelor de judecată, trebuiau să dovedească înscrierea în Colegiul Consilierilor Juridici, motivele neavând legătură cu interpretarea disp. art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 202/1998 și publicarea Statutului Asociației în Monitorul Oficial al României.

Nici propunerile de modificare și completare a Legii nr. 514/2003 privind organizarea și executarea profesiei de consilier juridic nu au relevanță în interpretarea disp. art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 202/1998, în prezent aplicându-se Decizia nr. 7/2024 a Înaltei Curți - Completul competent să judece recursul în interesul legii, care, în interpretarea și aplicarea unitară a dis part. 5 și art. 20 din Legea nr. 514/2003 a stabilit că activitatea de reprezentare juridică se poate realiza de către consilierii juridici, independent de înscrierea acestora în Tabloul profesional al consilierilor juridici ținut de Colegiile Consilierilor Juridici din România.

Față de acestea, nefiind întrunite motivele de nelegalitate invocate, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ., coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 844 din 17 mai 2023 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 30 mai 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.