ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2945/2023

Ședința publică din data de 31 mai 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 29 aprilie 2016 pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (M.D.R.A.P.), anularea Informării privind situația cheltuielilor aprobate în Cererea de plată nr. x, emisă de Direcția Generală Programe Europene din cadrul M.D.R.A.P. cu nr. 77355/23.09.2015 și înregistrată la U.A.T. Municipiul Târgoviște cu nr. 26117/24.09.2015, referitoare la Contractul de finanțare nr. x/22.08.2011, cod SMIS 7887, privind proiectul "Reabilitare și modernizare infrastructură utilități publice urbane, reabilitarea și modernizarea spațiilor publice urbane în zona B a zonei de acțiune urbană din Municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița" în sensul:

Prin sentința civilă nr. 232 din data de 21 decembrie 2021, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (M.D.R.A.P.), ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile indicate la punctul I.2 de mai sus a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște, prin care, invocând incidența cazurilor de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii atacate și admiterea cererii de chemare în judecată, așa cum a fost formulată.

Urmare unei succinte prezentări a situației de fapt, recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște a invocat, în esență, că nelegalitatea hotărârii atacate ar deriva din faptul că autoritatea de lucru judecat, prevăzută de dispozițiile art. 430 și următoarele C. proc. civ., vizează doar hotărârile judecătorești, iar nu și deciziile emise de către autoritățile publice cu activitate administrativ-jurisdicțională.

Prin urmare, în opinia recurentei, invocarea autorității de lucru judecat prin Decizia nr. 322/02.11.2015 ar fi neîntemeiată, Serviciul de Soluționare Contestații Nereguli Fonduri Europene din cadrul MDLPA nefiind o instanță judecătorească ce dezleagă o chestiune litigioasă soluționată anterior.

A mai arătat recurenta că excepția de lucru judecat reprezintă modalitatea procesuală prin care se valorifică efectul negativ al lucrului judecat și se invocă în cadrul celui de-al doilea proces, de către partea care are interes a bloca un nou demers judiciar al reclamantului, iar argumentele intimatului, preluate, în opinia recurentei, de instanța de fond, conform cărora au existat alte două contestații formulate de către reclamantă, care au fost soluționate de către acesta, nu pot fi primite, întrucât informările, cererile de plată sau actele de informare administrativă au avut un conținut diferit, impunând, fiecare în parte, o soluționare proprie.

Printr-un alt set de argumente, recurenta a invocat faptul că intimatul și-a încălcat obligația de a motiva actul administrativ emis, întrucât nu a analizat pe fond contestația formulată de recurentă și nu a prezentat motivarea sa, în fapt și în drept, ci a procedat doar la aplicarea principiului autorității de lucru judecat. În opinia recurentei, decizia atacată este un act administrativ nelegal, raportat la soluția pronunțată, instanța de judecată fiind împiedicată a exercita controlul de legalitate, câtă vreme nu au fost indicate, în conținutul deciziei, motivelor de respingere, aspecte ce ar atrage sancțiunea anulării actului.

De asemenea, recurenta a opinat că soluțiile pronunțate în dosarele nr. x/2015, respectiv nr. 934/42/2015 nu prezintă o deosebită relevanță în cauza pendinte, întrucât prima instanța trebuia să observe, cu titlu prealabil, invocarea netemeinică și nelegală, de către intimat, prin actele sale, a excepției procesuale a lucrului judecat.

A mai arătat recurenta că sentința atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, ci doar unele contradictorii și străine de natura cauzei.

Prin întâmpinarea depusă în dosarul instanței de recurs, intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea, drept temeinică și legală, a sentinței atacate, învederând că incidența pct. 6 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ. a fost invocată pur formal de recurentă. Totodată, intimatul - pârât a arătat că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta nu a solicitat anularea actului administrativ atacat prin invocarea viciului nemotivării, iar un astfel de aspect nu poate fi clamat, pentru prima dată, în recurs, precum și că prima instanță a reținut corect legalitatea Deciziei nr. 322/02.11.2015, de soluționare a contestației administrative, câtă vreme autoritatea nu mai putea reveni, revoca sau anula un act administrativ soluționat definitiv în cadrul căilor administrative de atac și care a intrat în circuitul civil.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 28 martie 2022 s-a fixat termen de judecată la data de 31 mai 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs asupra căii de atac formulate

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate și normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște este nefondat, pentru următoarele considerente:

Răspunzând punctual criticilor aduse hotărârii recurate, Înalta Curte le apreciază nefondate pe cele subsumate motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., neputându-se reține că motivarea dată de prima instanță cuprinde considerente ce ar avea un caracter contradictoriu ori că hotărârea nu ar fi motivată sau că motivarea ar fi străină de natura cauzei.

Înalta Curte reține că prima instanță și-a îndeplinit obligația de a motiva hotărârea atacată în conformitate cu art. 425 C. proc. civ., judecătorul fondului stabilind, în considerentele hotărârii, situația de fapt (pe care a expus-o în detaliu), dar și încadrarea acesteia în drept, fiind examinate argumentele părților. Se observă că instanța de fond a exprimat punctul său de vedere față de fiecare argument relevant invocat de părți, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată fiind unul clar, concis și concret, fără elemente de contradictorialitate și în deplină legătură cu natura cauzei.

Instanța de control judiciar observă că recurenta nu a indicat nici în ce ar consta caracterul contradictoriu al motivelor expuse de judecătorul fondului, nici de ce toate motivele prezentate de prima instanță ar fi străine de natura cauzei și nici, în mod concret, care ar fi elementele care ar genera echivalarea motivării furnizate de prima instanță cu o nemotivare. Argumentele evocate în susținerea incidenței motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. reprezintă, în realitate, critici subsumabile motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care vor fi analizate în paragrafele ulterioare din perspectiva acestui motiv de casare.

Se mai reține că obligația instanțelor de a-și motiva hotărârile nu trebuie înțeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat pentru respectarea cerințelor procesului echitabil, fiind suficient ca motivarea să evidențieze că judecătorul a examinat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate, în acest sens fiind, spre exemplu, și aspectele reținute de Curtea EDO în hotărârea pronunțată în cauza Gheorghe Mocuța contra României.

Conform paragrafului 20 din această hotărâre:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)".

Pe cale de consecință, potențiala lipsă a unui răspuns al instanței la fiecare argument al părții nu poate fi calificată drept lipsă a motivării.

Ceea ce trebuie observat în cauză este faptul că cerința existenței unei motivări concise, care nu are elemente de contradictorialitate și este în acord cu natura cauzei, este îndeplinită, fiind respectate garanțiile unui proces echitabil și ale dreptului la apărare, astfel cum acestea sunt ocrotite prin prisma dispozițiilor art. 6 din Convenția EDO, astfel că sunt nefondate criticile subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Nefondate sunt și criticile subsumate motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care recurenta atacă, în fapt, doar modul în care prima instanță a analizat legalitatea Deciziei nr. 322/02.11.2015 în raport de soluția intimatului - pârât de a respinge contestația administrativă a recurentei - reclamante prin evocarea efectelor produse de decizii administrative anterioare ale aceleași autorități, definitive în cadrul căilor administrative de atac și prin care au fost soluționate alte contestații ale recurentei - reclamante.

Se observă, astfel, că prin recurs, nu au fost formulate critici care să vizeze celelalte chestiuni analizate de prima instanță, cum ar fi, cu titlu de exemplu, existența sau inexistența unei autorități de lucru judecat atașată sentinței nr. 35/15.02.2016 pronunțată în dosarul nr. x/2015 de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal (evocate de recurentă în susținerea cererii de anulare a actului administrativ Informare privind situația cheltuielilor aprobate în Cererea de plată nr. x cu privire la pct. 1 și a actului administrativ Nota de neconformitate nr. x/11.09.2014) sau cele referitoare la respectarea, prin modul de soluționare a contestației administrative, a dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția EDO, ori cele privind excepția de nelegalitate, în sensul art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Cu alte cuvinte, criticile expuse în memoriul de recurs privesc doar legalitatea Deciziei nr. 322/02.11.2015 prin care a fost respinsă contestația U.A.T. Municipiul Târgoviște, iar nu și legalitatea Informării privind situația cheltuielilor aprobate în Cererea de plată nr. x, emisă de Direcția Generală Programe Europene din cadrul M.D.R.A.P. cu nr. 77355/23.09.2015 sau a Notei de neconformitate nr. x/11.09.2014, și nici legalitatea actului administrativ Informare privind situația cheltuielilor aprobate în Cererea de plată nr. x cu privire la pct. 2 și a actului administrativ Nota de neconformitate SVAPCI nr. 89893/26.11.2014.

De asemenea, examinând argumentele invocate prin memoriul de recurs, Înalta Curte observă că prin acestea recurenta - reclamantă a invocat două teze distincte:

- pe de o parte, recurenta a susținut că Decizia nr. 322/02.11.2015 nu ar fi motivată, întrucât intimatul - pârât nu a analizat pe fond contestația sa; în opinia recurentei - reclamante invocarea autorității de lucru judecat nu ar echivala cu motivarea actului administrativ;

- pe de altă parte, recurenta a învederat, în esență, că soluția primei instanțe, de reținere a legalității Deciziei nr. 322/02.11.2015, a fost dată cu greșita aplicare a art. 430 și următoarele C. proc. civ., întrucât autoritatea de lucru judecat reglementată de aceste texte normative vizează doar hotărârile judecătorești, iar nu și deciziile emise de autoritățile publice abilitate în soluționarea contestațiilor administrative.

Cât privește primul set de critici, Înalta Curte reține că acestea reprezintă, în fapt, un set nou de argumente, ce privesc o chestiune de drept bine determinată (având o cauză juridică proprie) și care nu se regăsesc în cererea de chemare în judecată. De asemenea, Înalta Curte constată că acestea nu au făcut obiectul unei cereri de completare sau modificare a cererii de chemare în judecată, care să fie formulată în condițiile art. 204 C. proc. civ., fiind evocate de recurenta - reclamantă, pentru prima dată, prin memoriul de recurs.

Prin urmare, recurenta - reclamantă nu a îndeplinit, în faza de judecată a fondului, rigorile procedurale ale învestirii instanței de judecată cu sus indicatele aspecte, iar acest set de critici de nelegalitate nu poate face, în considerarea prevederilor art. 478 alin. (3), art. 483 și art. 494 C. proc. civ., obiectul analizei în calea de atac a recursului, dat fiind obiectul acesteia, care este limitat la analizarea legalității hotărârii de fond în raport de pretențiile din cererea de chemare în judecată și de apărările evocate în fața primei instanțe.

Cât privește criticile referitoare la efectele pe care deciziile administrative anterioare emise în soluționarea altor contestații ale recurentei - reclamante, ce au fost evocate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației în motivarea Deciziei nr. 322/02.11.2015, Înalta Curte observă, contrar aspectelor evocate de recurenta - reclamantă, că prima instanță a confirmat susținerile reclamantei referitoare la faptul că autoritatea de lucru judecat, în sensul art. 430 C. proc. civ., este un efect atașat hotărârilor judecătorești, iar nu actelor administrative.

Prin argumentele evocate, judecătorul fondului a reținut însă, că, în realitate, sub titulatura impropriu utilizată de pârât în Decizia nr. 322/02.11.2015 de "aplicare a principiului autorității de lucru judecat", pârâtul a înțeles, în fapt, să valorifice efectul consolidării prezumției de legalitate și veridicitate de care se bucură actul administrativ emis de autoritate (urmare rămânerii definitive a acestuia în căile administrative de atac) și a efectelor intrării actului administrativ în circuitul civil, iar nu o veritabilă autoritate de lucru judecat.

Din circumstanțele concrete ale cauzei se reține că prin decizia nr. 14/22.01.2015 a MDRAP a fost respinsă contestația formulată de recurenta - reclamantă împotriva Informării nr. 66678/26.09.2014 privind plata cheltuielilor aprobate în Cererea de rambursare nr. x și a Notei de neconformitate nr. x/11.09.2014.

Prin Nota de neconformitate nr. x/11.09.2014, în urma verificării documentației cererii de rambursare nr. x, aferentă contractului de finanțare pentru proiectul "Reabilitare și modernizare infrastructură utilități publice urbane, reabilitarea și modernizarea spațiilor publice urbane în zona A a zonei de acțiune urbană din Municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița", cod SMIS 7887 ("Contractul de finanțare"), autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene a constatat abateri de la aplicarea prevederilor legislației naționale în materia achizițiilor publice și, în virtutea art. 6 și art. 9 din O.U.G. nr. 66/2011, a stabilit măsura aplicării reducerii procentuale de 100% din valoarea Contractului de servicii de asistență tehnică din partea proiectantului nr. 3853/14.02.2011 încheiat între UAT Municipiul Targoviște și societatea A. ("Contractul de servicii de asistență tehnică").

Legalitatea deciziei nr. 14/22.01.2015 a MDRAP și a actelor administrative ce au fost atacate prin contestația respinsă prin aceasta (Informarea nr. x/26.09.2014 privind plata cheltuielilor aprobate în Cererea de rambursare nr. x și Nota de neconformitate nr. x/11.09.2014), a fost confirmată prin hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2015 (sentința civilă nr. 206 din 29 noiembrie 2018 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - dosar de fond- și Decizia nr. 4044 din 21.09.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal - dosar de fond).

Prin cererea de plată nr. x recurenta - reclamantă a solicitat și contravaloarea facturii nr. x/28.08.2015 emisă conform Contractului de servicii de asistență tehnică nr. 3853/14.02.2011 încheiat de recurenta - reclamantă cu societatea A.. Prin informarea nr. x/23.09.2015 privind soluționarea acestei cereri de plată, suma de 42.194,17 RON, cu TVA în cuantum de 10.126,73 RON (aferentă facturii indicate mai sus) a fost considerată neeligibilă în virtutea reducerii procentuale de 100% din valoarea contractului stabilită prin nota de neconformitate emisă la cererea de rambursare 3.

Prin contestația formulată împotriva informării nr. 77355/23.09.2015 (ce a vizat cererea de plată nr. 7) recurenta - reclamantă a repus în discuție legalitatea reducerii procentuale de 100% din valoarea contractului dintre recurenta - reclamantă și societatea A., ce a fost stabilită printr-un act administrativ (Nota de neconformitate nr. x/11.09.2014) a cărui prezumție de legalitate s-a consolidat definitiv atât urmare rămânerii definitive a acestuia în căile administrative de atac, cât și urmare respingerii, de către instanțele de judecată, prin hotărârile judecătorești indicate mai sus, a acțiunii în contencios administrativ ce viza aceste acte administrative.

Prezumția de legalitate consolidată presupune, printre altele, că aspectele statuate prin actele administrative (precum, în ipoteza în discuție, reducerea procentuală de 100% din valoarea contractului analizată) produc efectele juridice stabilite prin aceste acte, neputând fi repuse în discuție prin demersuri ulterioare.

Or, prin contestația formulată de recurenta - reclamantă împotriva informării nr. 77355/23.09.2015 (ce a vizat cererea de plată nr. x), ce a fost soluționată prin Decizia nr. 322/02.11.2015, recurenta - reclamantă a repus în discuție exact aceste aspecte, demersul tinzând, în fapt, la o revocare a reducerii aplicate, ori la o nouă verificare a legalității aspectelor deja verificate, ceea ce nu poate fi admis.

Contrar celor evocate de recurenta - reclamantă, faptul că informările sau cererile de plată au un conținut diferit, nu lipsește de efecte aspectele stabilite prin Nota de neconformitate nr. x/11.09.2014 referitoare la reducerea procentuală de 100% din valoarea contractului dintre recurenta - reclamantă și societatea A., ce se răsfrâng și asupra altor cereri de plată prin care s-ar solicita contravaloarea unor facturi emise în considerarea aceluiași contract (precum cererea de plată nr. x), acesta fiind, în realitate, efectul valorificat de pârâtul MDRAP prin Decizia nr. 322/02.11.2015 (intitulat impropriu "autoritate de lucru judecat").

În aceeași situație se regăsesc și aspectele reținute în Decizia nr. 322/02.11.2015 din perspectiva reducerii procentuale de 5% din valoarea contractului de lucrări nr. x/16.01.2014 încheiat între UAT Municipiul Târgoviște și Asocierea S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L. ("Contractul de lucrări").

În privința acestora, Înalta Curte reține că, prin decizia nr. 163/25.06.2015 a MDRAP, a fost respinsă contestația formulată de recurenta - reclamantă împotriva Informării nr. 93152/25.11.2015 privind plata cheltuielilor aprobate în Cererea de rambursare nr. x aferentă Contractului de finanțare și a Notei de neconformitate nr. x/24.11.2014.

Prin Nota de neconformitate nr. x/24.11.2014, în urma verificării documentației cererii de rambursare nr. x sus indicată, autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene a constatat abateri de la aplicarea prevederilor legislației naționale în materia achizițiilor publice și, în virtutea art. 6 și art. 9 din O.U.G. nr. 66/2011, a stabilit măsura aplicării unei reduceri procentuale de 5% din valoarea Contractului de lucrări.

Legalitatea deciziei nr. 163/25.06.2015 a MDRAP și a actelor administrative ce au fost atacate prin contestația respinsă prin aceasta (Informarea nr. x/25.11.2015 privind plata cheltuielilor aprobate în Cererea de rambursare nr. x și Nota de neconformitate nr. x/24.11.2014) a fost confirmată prin hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2015 (sentința civilă nr. 76 din 23 martie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - dosar de fond - și Decizia nr. 2172 din 14.04.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal - dosar de fond).

Prin cererea de plată nr. x recurenta - reclamantă a solicitat și contravaloarea facturii nr. x/27.08.2015, emisă în considerarea Contractului de lucrări nr. x/16.01.2014 încheiat între UAT Municipiul Târgoviște și Asocierea S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L., iar prin informarea nr. x/23.09.2015, privind soluționarea cererii de plată nr. x, suma de 106.440,57 RON, TVA 25.545,74 RON a fost considerată neeligibilă în virtutea reducerii procentuale de 5% din valoarea contractului sus indicat, stabilită prin nota de neconformitate emisă la cererea de plată 1.

Prin contestația formulată împotriva informării nr. 77355/23.09.2015 (ce a vizat cererea de plată nr. x) recurenta - reclamantă a repus în discuție legalitatea reducerii procentuale de 5% din valoarea Contractului de lucrări, demersul tinzând, și de această dată, la o revocare a reducerii aplicate, ori la o nouă verificare a unor aspecte a căror legalitate a fost deja verificată, aspect ce, după cum s-a arătat și în paragrafele anterioare, nu este permis.

Nici în acest caz, faptul că informările sau cererile de plată au un conținut diferit, nu lipsește de efecte aspectele stabilite prin Nota de neconformitate nr. x/24.11.2014 referitoare la reducerea procentuală de 5% din valoarea Contractului de lucrări, ce se răsfrâng și asupra altor cereri de plată prin care s-ar solicita contravaloarea unor facturi emise în considerarea aceluiași contract (precum cererea de plată nr. x), acesta fiind în realitate efectul valorificat de pârâtul MDRAP prin Decizia nr. 322/02.11.2015.

Pe cale de consecință, soluția primei instanțe, de reținere a legalității Deciziei nr. 322/02.11.2015, prin care a fost valorificată, în fapt, prezumția de legalitate a actelor administrative anterioare este una corectă, cum corectă este și reținerea efectelor intrării actelor administrative anterioare în circuitul civil.

De asemenea, pentru considerentele expuse în paragrafele anterioare nu se poate reține, cum propune recurenta, faptul că hotărârile pronunțate în dosarele nr. x/2015 și nr. y/2015 nu ar prezenta relevanță în cauză, prima instanță valorificând corect efectele pozitive de lucru judecat atașate acestora, cu interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor art. 430 și 431 C. proc. civ. și a prevederilor art. 1 alin. (6) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În concluzie, sentința recurată este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma cazurilor de recurs reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Raportat la toate considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborate cu art. 496 C. proc. civ., constatând că nu sunt incidente motivele de casare invocate de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște, va respinge recursul declarat de aceasta, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște împotriva sentinței civile nr. 232 din data de 21 decembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 31 mai 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.