ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2904/2023

Ședința publică din data de 30 mai 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 06.092021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună, în principal, obligarea pârâților la includerea în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul dc asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, în regim de compensare 100%, a medicamentului BEVACIZUMAB (denumire comercială AVASTIN) pentru indicația ASTROCITOM. In subsidiar, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Sănătății la adoptarea Ordinului privind constituirea Comisiei pentru aprobarea decontării medicamentelor pentru indicațiile terapeutice neincluse in rezumatul caracteristicilor produsului, publicat în transparență decizională pe site-ul www.x.ro la data de 04.09.2018.

Prin sentința nr. 49 din 10 martie 2021 Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității cererii, invocată din oficiu și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, ca inadmisibilă.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul A. a declarat recurs arătând că instanța de fond în mod eronat a admis excepția inadmisibilității pe motiv că nu s-a plângere prealabilă anterior sesizării instanței.

Intimații-pârâți au depus întâmpinare în cuprinsul căreia au invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrare în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile C. proc. civ., iar, pe fond, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Prealabil, Înalta Curte respinge excepția nulității recursului pentru neîncadrare în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile C. proc. civ. invocată de intimații pârâți apreciind că, în mod formal, criticile recurentului se circumscriu cazului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că potrivit cererii de chemare în judecată, reclamantul a înțeles să atace un refuz nejustificat al pârâților de a da curs unei cereri la care reclamantul se considera îndreptățit, respectiv de a obliga pârâții la includerea în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, în regim de compensare 100%, a medicamentului Bevacizumab (denumire comercială Avastin) pentru indicația atrocitom și în subsidiar obligarea pârâtului Ministerul Sănătății la adoptarea Ordinului privind constituirea Comisiei pentru aprobarea decontării medicamentelor pentru indicațiile terapeutice neincluse în rezumatul caracteristicilor produsului, publicat în transparență decizională pe site-ul www.x.ro la data de 04.09.2018.

A arătat recurentul în cuprinsul aceleiași cereri cu care a învestit instanța de contencios administrativ că s-a adresat pârâților cu o solicitare.

În sensul celor anterior învederate, Înalta Curte reține că reclamantul a înțeles să conteste un act administrativ asimilat, astfel cum este acesta definit în cuprinsul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554 din 2004, în conformitate cu care "se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal".

Or, din acest punct de vedere este corectă aprecierea potrivit căreia nu se poate pune problema inadmisibilității cererii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile reglementată de art. 7 alin. (1) C. proc. civ., nici a excepției prematurității cererii, pentru faptul că termenul de soluționare a plângerii prealabile nu a expirat, dar se poate pune problema inadmisibilității cererii pentru inexistența unui act administrativ tipic sau asimilat, care să facă obiectul acțiunii în prezenta cauză.

Din analiza înscrisurilor existente la dosarul cauzei rezultă fără echivoc că reclamantul deși a învederat refuzul nejustificat al pârâților de a-i soluționa cererea, acesta s-a adresat pârâților ulterior sesizării instanței prin cererea de chemare în judecată care face obiectul prezentului dosar.

Așadar, potrivit mențiunilor societății de curierat de la fila x a volumului I din dosar, cererea de chemare în judecată a fost expediată la data de 02.09.2021, fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel la data de 06.09.2021, iar cererile adresate pârâților au fost expediate tot pe data de 02.09.2021, fiind primite de Guvernul României și de ANMDMR la data de 06.09.2021, de CNAS la data de 08.09.2021 și de Ministerul Sănătății la data de 07.09.2021.

Pe cale de consecință, refuzul nejustificat de a da curs unei cereri, în sensul art. 2 alin. (2) din Legii nr. 554/2004 este inexistent.

Potrivit dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, care constituie temeiul de drept al cererii reclamantului, prin refuzul nejustificat de a soluționa o cerere se înțelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Totodată, excesul de putere în sensul dispozițiilor art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, constând în exercitarea dreptului de apreciere, aparținând administrației publice, prin încălcarea drepturilor și obligațiilor cetățenilor sau a limitelor competenței stabilite prin lege.

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.

De asemenea se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

Făță de dispozițiile anterior citate, Înalta Curte arată că de esența contenciosului administrativ este fie existența unui act administrativ a cărui anulare ori suspendare să se pretindă, fie nesoluționarea de către o autoritate publică, în termenul legal, a unei cereri ori refuzul nejustificat de a o rezolva, manifestări sau omisiuni ale autorității publice prin care subiectul care poate sesiza instanța de contencios administrativ se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim.

Or în cauza de față, reclamantul nu a făcut dovada că a adresat o astfel de cerere, anterior sesizării instanței către pârâți, neexistând astfel un act administrativ asimilat constând în refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Așa cum s-a arătat în precedent, cererea de chemare în judecată formulată de reclamant a fost expediată la data de 2.09.2021, fără ca pârâții să fi avut posibilitatea de a formula un răspuns, anterior sesizării instanței de judecată, la cererea adresată acestora de către reclamant.

Așadar, rezultă că reclamantul a invocat pur formal refuzul nejustificat al pârâților de a soluționa cererea adresată acestora, întrucât o atare manifestare de voință a instituțiilor pârâte, nu numai că nu a fost exprimată anterior sesizării instanței, dar nici nu putea obiectiv să fie manifestată, raportat la momentul primirii cererii adresate de reclamantă.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că soluția instanței de fond este corectă și nu se impune a fi reformată, astfel încât în temeiul dispozițiilor art. 20 din legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 C. proc. civ. va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului invocată de intimații pârâți Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Ministerul Sănătății.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 49 din 10 martie 2021 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 30 mai 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.