ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1436/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 4 iulie 2022, pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România ("ANMDM"), Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Guvernul României și Ministerul Sănătății, a solicitat: (i) în principal, obligarea pârâților la includerea în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008, în regim de compensare 100%, a medicamentului Bevacizumab (denumire comercială Avastin) pentru indicația terapeutică astrocitom; (ii) în subsidiar, obligarea pârâtului Ministerul Sănătății la adoptarea Ordinului privind constituirea Comisiei pentru aprobarea decontării medicamentelor pentru indicațiile terapeutice neincluse în rezumatul caracteristicilor produsului, publicat în transparență decizională pe site-ul www.x.ro la data de 04.09.2018.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1230 din 07 iulie 2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității cererii invocată de către pârâtul Ministerul Sănătății și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Guvernul României și Ministerul Sănătății, ca inadmisibilă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1230 din 07 iulie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii. În motivarea recursului, se susține că instanța de fond a admis în mod eronat excepția inadmisibilității, având în vedere că, anterior promovării acțiunii, reclamantul s-a adresat autorităților pârâte cu cerere prin care a solicitat includerea medicamentului în litigiu în lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008, astfel cum rezultă din dovezile anexate recursului.

Apărările formulate în cauză Intimații-pârâți Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale și Ministerul Sănătății au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, iar intimata-pârâtă ANMDM a invocat și excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

Alte aspecte procesuale Excepția lipsei calității procesuale pasive a ANMDM a fost respinsă la termenul din 13 martie 2024, pentru considerentele cuprinse în practicaua prezentei decizii. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat și de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare. Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) și art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, considerându-se vătămat într-un drept sau interes legitim prin refuzul nejustificat al autorităților pârâte de a actualiza lista medicamentelor compensate 100%, prin includerea medicamentului Bevacizumab (denumire comercială Avastin) pentru indicația terapeutică astrocitom, respectiv prin refuzul pârâtului Ministerul Sănătății de a adopta un anumit act administrativ unilateral. Potrivit art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 "...se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri (...)". Refuzul nejustificat de a soluționa o cerere este definit la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 ca fiind "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile". Totodată, art. 2 alin. (2) din același act legislativ prevede că "Se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.". Așadar, refuzul nejustificat de a soluționa o cerere constituie un act administrativ unilateral asimilat. Față de conținutul acestor texte de lege, Înalta Curte constată că este necesar ca reclamantul să facă dovada existenței premisei refuzului nejustificat și anume adresarea unei cereri către autoritatea/autoritățile chemate în judecată, în caz contrar acțiunea fiind inadmisibilă pentru lipsa actului administrativ asimilat litigios. În cauză, instanța de control judiciar constată că soluția de respingere a acțiunii reclamantului, ca inadmisibilă, se impune a fi menținută, prima instanță reținând în mod corect că, în dosarul de fond, nu a fost depusă nicio dovadă în sensul că reclamantul s-ar fi adresat în prealabil autorităților pârâte cu solicitările în legătură cu care pretinde că ar exista refuzuri nejustificate. În ceea ce privește înscrisurile atașate cererii de recurs, cu privire la care recurentul-reclamant susține că reprezintă dovezile de comunicare prin poștă a cererilor adresate autorităților pârâte, Înalta Curte constată, pe de-o parte, că acestea au fost prezentate abia în etapa recursului ca înscrisuri noi, iar, pe de altă parte, reține că nu fac dovada existenței actului administrativ asimilat litigios. În acest din urmă sens, se observă că, potrivit ștampilelor poștale și mențiunilor din cuprinsul confirmărilor de primire, cererile reclamantului au fost comunicate către instituțiile pârâte la datele de 30.06.2022 (Ministerul Sănătății), respectiv 01.07.2022 (Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Guvernul României), pentru Casa Națională de Asigurări de Sănătate nefiind depusă nicio dovadă de comunicare, în timp ce acțiunea reclamantului a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 04.07.2022, fiind predată serviciului specializat de curierat la data de 01.07.2022 (astfel cum reiese din mențiunile înscrise pe plicul aflat la fila x). Prin urmare, nu se poate reține că la data formulării cererii de chemare în judecată ar fi existat pretinsul refuz nejustificat invocat de recurentul-reclamant, câtă vreme data înregistrării cererii la autoritățile pârâte Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Guvernul României este aceeași cu data predării acțiunii la serviciul de curierat (01.07.2022), pârâtul Ministerul Sănătății a primit cererea administrativă cu o zi înainte de această predare (30.06.2022), iar pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu a fost sesizată niciodată cu o cerere formulată de recurentul-reclamant. Astfel fiind, autoritățile publice pârâte nu au fost sesizate în prealabil, neacordându-li-se posibilitatea să răspundă solicitantului în termenul legal de 30 de zile de la înregistrarea cererilor, astfel cum statuează dispozițiile Legii nr. 554/2004, pentru ca instanța de contencios administrativ să poată analiza existența unui refuz nejustificat sau chiar o nesoluționare în termen legal a unei cereri. În concluzie, având în vedere că adresarea unei cereri către autoritățile publice pârâte, în condițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, reprezintă o condiție de exercitare a dreptului la acțiune, astfel încât consecutiv acesteia să se poată pretinde existența unui act administrativ asimilat în forma refuzului nejustificat al autorității publice, iar neîndeplinirea ei este sancționată cu respingerea cererii în contencios administrativ ca inadmisibilă, câtă vreme lipsește însuși actul administrativ dedus judecății, Înalta Curte constată că soluția pronunțată de prima instanță este corectă, iar criticile formulate nu pot conduce la reformarea sentinței atacate. Pentru aceste considerente, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.