ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.05.2023

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2686/2023

HOTĂRÂRE
18.05.2023
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2686/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 18 mai 2023

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată la data de 27.06.2019 pe rolul Curții de Apel București, reclamantul A. a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâții Inspecția Judiciară și B. să se dispună anularea Rezoluției inspectorului-șef al Inspecției Judiciare din lucrarea C19-1556 din 04.06.2019, prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva Rezoluției de clasare nr. 773 din 29.03.2019, pronunțată în lucrarea nr. 19-912, cu trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

Prin sentința nr. 85 din 5 februarie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții INSPECȚIA JUDICIARĂ și B., cu modificarea ulterioară.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a declarat recurs.

Hotărârea atacată cu contestație în anulare

Prin decizia nr. 2349 pronunțată la 14 aprilie 2022 în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a constatat nulitatea recursului declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 85 din 05 februarie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Contestația în anulare

Împotriva deciziei nr. 2349 pronunțată la 14 aprilie 2022 în dosarul nr. x/2019 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat contestație în anulare contestatoarul A., înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2022.

Apărări formulate în cauză

Intimata a depus întâmpinare a invocat excepția inadmisibilității, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluție s-a fixat termen de judecată la data de 18 mai 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Analizând contestația în anulare prin prisma prevederilor art. 174 C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea acesteia pentru următoarele considerente:

Conform prevederilor art. 148 alin. (1) C. proc. civ. "Orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie formulată în scris și să cuprindă indicarea instanței căreia îi este adresată, numele, prenumele, domiciliul sau reședința părților ori, după caz, denumirea și sediul lor, numele și prenumele, domiciliul sau reședința reprezentanților lor, dacă este cazul, obiectul, valoarea pretenției, dacă este cazul, motivele cererii, precum și semnătura. De asemenea, cererea va cuprinde, dacă este cazul, și adresa electronică sau coordonatele care au fost indicate în acest scop de părți, precum numărul de telefon, numărul de fax ori altele asemenea".

În primul rând, orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie formulată în scris, tehnoredactată sau dactilografiată, dacă persoana care o formulează nu are un scris lizibil.

În cauză, contestatorul A. a depus o cerere - intitulată contestație în anulare - ilizibilă, din cuprinsul căreia nu se poate identifica în mod cert obiectul cererii și motivele acestuia.

Înalta Curte constată că, deși contestatorului i s-a pus în vedere să depună la dosar cererea într-o formă lizibilă prin citația emisă la data de 12 august 2022, acesta a continuat să comunice cereri din al căror conținut nu rezultă obiectul și motivele cererii de chemare în judecată, intitulată "contestație"

Prin urmare, cererea formulată nu îndeplinește condițiile de formă stabilite sub sancțiunea nulității de prevederile art. 148 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că art. 174 alin. (1) C. proc. civ. sancționează cu nulitatea actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, în condițiile în care vătămarea prevăzută de art. 175 alin. (1) C. proc. civ. constă în imposibilitatea continuării procesului. Aceasta dat fiind că art. 10 alin. (1) C. proc. civ. prevede obligația părților de a îndeplini actele de procedură în condițiile prevăzute de lege, în scopul desfășurării fără întârziere a procesului și finalizării acestuia.

Astfel, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va anula contestația în anulare formulată de A..

Anulează contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 2349 pronunțată la 14 aprilie 2022 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 18 mai 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-04-14
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2349/2022
Ședința publică din data de 14 aprilie 2022 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Sesizarea instanței de fond Prin contestația înregistrată la data de 27.06.2019
ÎCCJ 2022-02-24
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1108/2022
Ședința publică din data de 24 februarie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin contestația înregistrată pe rolul Curții d
ÎCCJ 2022-06-16
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3586/2022
Ședința publică din data de 16 iunie 2022 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată la 27.02.2019, recla
ÎCCJ 2022-11-17
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5545/2022
Ședința publică din data de 17 noiembrie 2022 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea contestată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de A
ÎCCJ 2022-06-22
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3731/2022
Ședința publică din data de 22 iunie 2022 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele; 1. Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții d
Sursă