ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2349/2022

Ședința publică din data de 14 aprilie 2022

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1 . Sesizarea instanței de fond

Prin contestația înregistrată la data de 27.06.2019 pe rolul Curții de Apel București, reclamantul A. a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâții Inspecția Judiciară și B. să se dispună anularea Rezoluției inspectorului-șef al Inspecției Judiciare din lucrarea C19-1556 din 04.06.2019, prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva Rezoluției de clasare nr. 773 din 29.03.2019, pronunțată în lucrarea nr. 19-912, cu trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 85 din 5 februarie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții INSPECȚIA JUDICIARĂ și B., cu modificarea ulterioară.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a declarat recurs.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

2.1. Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepția nulității recursului.

Astfel, instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. se sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Raportat cu cele reținute, Înalta Curte constată că, cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea acestor motive de casare.

Astfel, din lecturarea cererii de recurs formulate, cu ușurință se poate constata faptul că recurentul nu înțelege să indice niciun temei de drept dintre cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. în susținerea recursului declarat, reiterarea aspectelor invocate în cuprinsul acțiunii introductive de instanță neputând fi, în niciun caz, calificate drept motive de nelegalitate.

De altfel, chiar dacă ar fi menționat un text de lege, simpla indicare a unui articol din lege, lipsită însă de descrierea și motivarea faptică a situației care să vină în susținerea și dă legitimitate dispoziției legale invocate, nu este suficientă și nu poate fi asimilată cu cerința obligatorie a motivării recursului.

Totodată, având în vedere faptul că, în cuprinsul recursului declarat nu a fost indicată nicio normă de drept material care să fi fost încălcată sau aplicată greșit la pronunțarea sentinței civile nr. 85/05.02.2020 și nu a fost arătat niciun motiv pentru care hotărârea recurată nu ar fi în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, instanța constată că în mod întemeiat susținerile prezentate de recurent nu se încadrează în niciunul din motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 85 din 05 februarie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2022.