ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2671/2023

Ședința publică din data de 18 mai 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 14.04.2020, sub nr. x/2020 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Ministerul Educației și Cercetării a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării anularea Hotărârii nr. 681/02.10.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2018.

Prin sentința civilă nr. 277 pronunțată la 8 martie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Ministerul Educației și Cercetării, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Consiliul Județean Harghita, Uniunea Cadrelor Didactice Maghiare din România Asociația pentru Județul Harghita, A., B., C., D., ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 277 pronunțate la 8 martie 2021 de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul Ministerul Educației și Cercetării, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii, astfel cum a fost motuivată.

După expunerea istoricului speței, recurenta-reclamantă a susținut că abordarea primei instanțe reprezintă rezultatul încălcării, interpretării eronate și aplicării greșite a prevederilor de drept material ale art. 46 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 1/2011 a educației naționale și ale art. 2 alin. (1) și alin. (4), art. 10 lit. h) și art. 11 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

În primul rând, abordarea primei instanțe contravine scopului și conținutului art. 46 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 1/2011 a educației naționale, întrucât legiuitorul nu a stabilit o limită de timp pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite de acest articol, întrucât elaborarea unor programe școlare și a unor manuale presupune o activitate laborioasă și o perioadă de timp îndelungată și astfel, nefiind stabilită o astfel de perioadă, este evident că nu poate exista o sancțiune în cazul depășirii unui anumit termen. Prin interpretarea pe care a dat-o acestor prevederi, prima instanță a stabilit, practic, sancțiuni pe care legiuitorul nu le-a impus.

Or, deși prima instanță a arătat că aceste demersuri "sunt lăudabile", le-a considerat irelevante, a analizat exclusiv îndeplinirea unuia singur dintre obiectivele enunțate de art. 46 din Legea nr. 1/2011, făcând abstracție de celelalte obiective enunțate de acest articol de lege și fără să țină seama de scopul ce se degajă din interpretarea sistematică și teleologică a acestei prevederi, care, presupune activități complexe și realizarea treptată a respectivelor obiective.

Dincolo de aceste aspecte, chiar dacă, prin reducere la absurd, s-ar considera că ar fi fost încălcate prevederile art. 46 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 1/2011, aceasta nu poate duce, per se, la concluzia că se află în fata unei discriminări în sensul art. 2 alin. (1) și (4), art. 10 și art. 11 din O.U.G. nr. 137/2000.

Din analiza acestor prevederi, rezultă cu evidență că nu este suficientă constatarea nerespectării unor prevederi legale pentru a ne afla într-o situație de discriminare, ci este necesar să se constate "orice deosebire, excludere, restrictie sau preferintă", pe criteriile enunțate în textul normativ, care să aibă, fie ca "scop", fie ca "efect", restrângerea sau înlăturarea unor drepturi.

În mod greșit prima instanță a apreciat că, atât timp cât nu s-au respectat prevederile art. 46 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 1/2011 se putea constata - fără îndeplinirea unor alte condiții - existența unei situații de discriminare.

Demersurile realizate de instituția reclamantă au urmărit și au avut și ca rezultat concret, asigurarea drepturilor elevilor români aparținând minorității maghiare, astfel că nu se poate demonstra restrângerea sau anularea unor drepturi ale acestor elevi, ci, dimpotrivă, tocrnai asigurarea realizării acestor drepturi.

Termeni utilizați de legiuitor, anume "refuzarea" și "cauza" refuzului implică existența unei intenții din partea autorității în privința nerespectării unor drepturi și a neacordării unor facilități.

În speță, nu se poate vorbi despre o astfel de intenție, câtă vreme a demonstrat, cu prisosință, prin cererea de chemare în judecată, că măsurile instituției noastre au avut ca scop și ca efect tocmai asigurarea drepturilor-în primul rând, a accesului la educație în privința elevilor români aparținând minorității maghiare și, în niciun caz, un scop contrar.

Nerealizând o analiză concretă nici în ceea ce privește aceste condiții impuse de art. 10 lit. h) și art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 137/2000 - anume existența discriminării și a condiției subiective legate de refuzul autorității și de cauza unui astfel de refuz - prima instanță a a pronunțat o hotărâre dată cu încălcarea normelor de drept material reprezentate de art. 10 lit. h) și art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 137/2000.

Intimatul-pârât Consiliul Județean Harhita a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

Intimatul-pârât Consiliul Național pentru combaterea discriminării a depus note scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Cu privire la motivele de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate de recurentul-reclamant

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Judecătorul fondului în mod legal a reținut că, în fapt, petiția nr. 4804/26.07.2018 ce a stat la baza emiterii deciziei contestate în cauză a vizat pasivitatea Ministerului pe mai multe planuri (atât în privința programului de învățare, cât și a manualelor școlare, a modului de evaluare a lucrărilor de bacalaureat la disciplina Limba și literatura română), și că, pârâtul CNCD a sancționat o singură faptă care atrăgea discriminarea, respectiv neadaptarea manualelor școlare pentru elevii români aparținând minorității maghiare (aspect necontestat de către reclamant care nu a susținut că și-ar fi îndeplinit sarcina de a elabora manuale școlare la Disciplina Limba și literatura română pentru elevii aparținând minorității maghiare din învățământul preuniversitar).

Înalta Curte precizează că încălcarea art. 46 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 de către Ministerul Educației, în sensul că această instituție nu a elaborat manuale speciale pentru minoritatea respectivă timp de 12 ani, întrunește toate elementele constitutive ale unei fapte de discriminare, în sensul art. 2 din O.G. nr. 137/2000.

Trebuie precizat că, prin interpretarea pe care a dat-o dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 1/2011, prima instanță nu a stabilit, practic, sancțiuni pe care legiuitorul nu le-a impus, ci doar a constatat că timp de 12 ani dispoziția legală a fost aplicată în același mod unor persoane aflate în situații diferite, conducând la restrângerea unui drept recunoscut de lege (dreptul la educație) pe baza unui criteriu (etnia și limba), ceea ce reprezintă, o faptă de discriminare.

Nu are relevanță susținerea recurentului-reclamant în sensul că, elaborarea de manuale pentru minorități presupune activități complexe și o realizare treptată a respectivelor obiective, întrucât nu au fost invocate dispozițiile legale care să stipuleze inexistența discriminării într-o asemenea situație.

Înalta Curte nu poate reține criticile recurentului-reclamant în ceea ce privește inexistența unui termen în care să elaboreze manualele, având în vedere că, deși art. 46 alin. (1) și (2) din Legea nr. 1/2011 nu instituie un termen de elaborare a acelor manuale școlare, nu se justifică faptul că au trecut 12 ani de la introducerea normelor, iar manualele încă nu există, dar examenele (bacalaureat și învățământul superior) sunt același pentru toți copiii, indiferent de apartenența minoritară. Dispozițiile art. 46 alin. (1) și (2) din Legea nr. 1/2011 au intrat în vigoare din 09.02.2011, iar discriminarea, în concret, constă în acordarea unui tratament identic elevilor aflați în situație diferită, respectiv celor a căror limbă maternă este maghiara.

Față de cele expuse anterior, în mod corect prima instanță a apreciat că, atât timp cât nu s-au respectat prevederile art. 46 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 1/2011 sunt îndeplinite condițiile art. 2 din O.G. nr. 137/2000 privind discriminarea.

Starea de pasivitate în care a stat instituția reclamantă a condus la nerespectarea drepturilor elevilor români aparținând minorității maghiare timp de 12 ani. Măsurile instituției nu au fost îndestulătoare pentru a acoperi lipsa manualelor, iar efectul a fost încălcarea dreptului și accesului la educație a elevilor români aparținând minorității maghiare.

Instanța de recurs constată că judecătorul fondului a făcut o analiză concretă a condițiilor impuse de art. 10 lit. h) și art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 137/2000, hotărârea dată respectând normele de drept material reprezentate de art. 10 lit. h) și art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 137/2000.

Concluzionând, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., abordarea primei instanțe reprezentând rezultatul interpretării și aplicării corecte a prevederilor de drept material ale art. 46 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 1/2011 a educației naționale și ale art. 2 alin. (1) și alin. (4), art. 10 lit. h) și art. 11 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496-497 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Educației (fost Ministerul Educației și Cercetării) împotriva sentinței civile nr. 277 pronunțate la 8 martie 2021 de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 18 mai 2023.