ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2630/2023

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată sub nr. x/2021 la data de 06.09.2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, a formulat cerere de chemare în judecată prin care a solicitat: - obligarea pârâtului să emită un nou ordin prin care să recalculeze indemnizația de încadrare și drepturile salariale, inclusiv sporurilor care se raportează la această indemnizație, în sensul stabilirii drepturilor cuvenite, ca urmare a punerii în executare a deciziei civile nr. 1360/2020 a Curții de Apel Cluj pronunțate în dosarul nr. x/2018, cu luarea în considerare a coeficienților de multiplicare prevăzuți la lit. A) pct. 6-13 din anexa la O.U.G. nr. 27/2006 pentru procurorii DNA și DIICOT, în raport de funcția deținută, începând cu data de 09.04.2015 și în continuare, iar după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 prin raportare la nivelul maxim stabilit de anexa V la Legea nr. 153/2017 pentru coordonatele profesionale (grad, funcție, vechime în funcție, gradație) specifice procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ, DNA, DIICOT. - actualizarea sumelor cuvenite în funcție de indicele de inflație, precum și dobânda legală calculată de la data scadenței până la data plății efective.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 157 din 9 iunie 2022, a respins excepția inadmisibilității, excepția tardivității și excepția prescripției dreptului material la acțiune invocate de pârâtul Ministerul Justiției, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, a obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită pentru reclamantul A. un nou ordin de încadrare, care să respecte decizia civilă nr. 1360/A/25.11.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel Cluj, conform căreia indemnizația de încadrare se stabilește cu luarea în considerare a coeficienților de multiplicare prevăzuți la lit. A) pct. 6-13 din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006 pentru procurorii DNA și DIICOT, în raport de funcția deținută, începând cu data de 09.04.2015 și în continuare, după intrarea în vigoare a legii cadru de salarizare nr. 153/2017 la nivelul maxim stabilit de Anexa V la Legea 153/2017 specific procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ, DNA, DIICOT, cu respectarea dispozițiilor noii legi și a obligat pârâtul să emită pentru reclamantul A. un nou ordin de încadrare în care să prevadă actualizarea sumelor cuvenite în funcție de indicele de inflație și dobânda legală calculată de la data scadenței și până la data plății efective.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul Ministerul Justiției a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivare, arată că solicitarea reclamantului nu poate fi considerată plângere prealabilă, în sensul dispozițiilor art. 7, CAP. VIII din Anexa VI la Legea-cadru nr. 284/2010 și ale art. 7 din Anexa V din Legea-cadru nr. 153/2017, întrucât nu se critică nicio prevedere a vreunui ordin, ci se solicită exclusiv emiterea ordinului de salarizare în vederea executării hotărârii judecătorești menționate anterior. Totodată, nu poate fi reținut refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri în sensul Legii nr. 554/2004, așa cum a considerat instanța de fond, aspectele respective neputând fi soluționate de instanța de contencios administrativ, ci urmându-se procedura executării unor titluri executorii. În concluzie, având în vedere că reclamantul a învestit instanța cu o cerere având ca obiect emiterea unui nou ordin de salarizare, însă fără a fi contestat în concret un anumit act administrativ de stabilire a indemnizației de încadrare și a da instanței competente posibilitatea analizei legalității respectivului act administrativ, solicită admiterea excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată. Totodată, instanța de fond a reținut aceleași argumente și în respingerea excepției tardivității acțiunii, respectiv inaplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 153/2017. Or, reclamantul nu a formulat în termen legal contestație împotriva modului de stabilire a indemnizațiilor potrivit Legii nr. 153/2017, astfel că se impune respingerea acțiunii ca tardiv formulată. În mod netemeinic și nelegal prima instanță a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune. În sprijinul acestei opinii invocă Decizia nr. 22/2019 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ce face obiectul Dosarului nr. x/2019, din 24.06.2019, publicată în Monitorul Oficial nr. Partea I nr. 853 din 22 octombrie 2019. Întrucât, intimatul-reclamant a formulat acțiunea în temeiul dispozițiilor cuprinse în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, solicită instanței de control judiciar să constate ca fiind nelegală dispoziția privind obligarea Ministerului Justiției la emiterea pentru reclamant a unui ordin de salarizare cu o indemnizație de încadrare recalculată cu includerea coeficientului de multiplicare 19,000, începând cu 09.04.2015 și în continuare. Pe fondul cauzei, prima instanță a admis acțiunea motivat de faptul că intimatul-reclamant este în posesia deciziei civile nr. 1360/25.11.2020 a Curții de Apel Cluj pronunțată în dosarul nr. x/2018, prin care s-a recunoscut îndreptățirea reclamantului la recalcularea și plata diferențelor salariale cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19,000, începând cu 09.04.2015, sume actualizate și dobânda legală penalizatoare. În primul rând, raportat la data de la care s-a dispus prin hotărârea criticată emiterea ordinului de salarizare, se putea avea în vedere exclusiv data la care reclamantul s-a adresat Ministerului Justiției, solicitarea acestuia fiind formulată la 09.07.2021. În schimb, data de 09.04.2015 are relevanță doar din perspectiva executării deciziei civile nr. 1360/25.11.2020, însă această hotărâre nu a obligat la emiterea unui nou ordin de salarizare, ci doar la recalcularea indemnizațiilor de încadrare. Prin admiterea acțiunii, instanța instituie un sistem de salarizare paralel cu cel stabilit de legiuitor, ceea ce nu poate fi permis, deoarece în mod evident, solicitarea reclamantului de a i se acorda, prin hotărâre judecătorească, indemnizațiile de încadrare brute lunare corespunzătoare indemnizațiilor procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T. determină o răsturnare a sistemului de salarizare instituit prin legile de salarizare ulterioare O.U.G. nr. 27/2006. Pentru determinarea cuantumului indemnizațiilor lor, nu se mai utilizează coeficientul de multiplicare înmulțit cu valoarea sectorială de referință, ci se aplică pur si simplu grila din Legea nr. 153/2017. Astfel, coeficientul de multiplicare 19,000 se utilizează ca parte a unui calcul de determinare a salariului, alături de valoarea sectorială de referință, însă utilitatea lui se oprește în momentul în care, prin calculul realizat, se ajunge la maximul prevăzut de Legea nr. 153/2017. Stabilirea sistemului de salarizare, respectiv acordarea unor drepturi salariale unei categorii sau alteia de personal bugetar, este atributul exclusiv al legiuitorului, singurul în măsură să aprecieze criteriile pe baza cărora fundamentează un anumit sistem salarial, iar instanța de contencios constituțional, a constatat neconstituționalitatea unor prevederi legale susceptibile de a genera depășirea competențelor instanțelor judecătorești în detrimentul autorității legiuitoare. Prin Legea nr. 153/2017 s-a dispus la Cap. 1 Secțiunea 1, art. 1 alin. (3) că "începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în prezenta lege." Principalul criteriu de departajare avut în vedere de legiuitor la stabilirea salarizării magistraților, care rezultă din enumerarea legii este acela al nivelului instanței/parchetului, or, Direcția Națională Anticorupție și Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt structuri în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurori care activează în cadrul acestor structuri fiind salarizați, în mod unitar, potrivit dispozițiilor aplicabile procurorilor Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție. Totodată, prin Decizia nr. 794/2016, Curtea Constituțională reține nivelul maxim "pentru fiecare funcție, grad/treapta, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz al salariului de bază/indemnizației de încadrare." De asemenea, prin mai multe decizii nr. 818/2008, 819/2008, 820/2008, 821/2008), Curtea Constituțională a statuat că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege și să Ie înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Prin urmare, cererea reclamantului de stabilire a indemnizațiilor în funcție de coeficienții de multiplicare prevăzuți de un act normativ abrogat nu poate fi primită, întrucât ar reprezenta o răsturnare a sistemului de salarizare instituit prin legile de salarizare ulterioare acestui act normativ. Consideră relevantă decizia C.J.U.E. pronunțată în cauza C-310/10, Agafiței contra României, prin care Curtea de Justiției a Uniunii Europene a respins ca inadmisibilă cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare solicitată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2007, privind un eventual tratament discriminatoriu în materie de remunerare între magistrați, în considerarea statutului de care beneficiază procurorii din cadrul DNA și DIICOT, stabilind că, criteriul categoriei socio profesionale nu intră în domeniul de aplicare al Directivei 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000, respectiv de punere în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică și nici în cel al Directivei 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 C. proc. civ., solicită admiterea recursului și casarea sentinței atacate și în rejudecare, admiterea excepțiilor invocate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Apărările formulate în cauză Intimatul A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamantul solicită emiterea unui nou ordin prin care să recalculeze indemnizația de încadrare și drepturile salariale, inclusiv sporurilor care se raportează la această indemnizație, în sensul stabilirii drepturilor cuvenite, ca urmare a punerii în executare a deciziei civile nr. 1360/2020 a Curții de Apel Cluj pronunțate în dosarul nr. x/2018, cu luarea în considerare a coeficienților de multiplicare prevăzuți la lit. A) pct. 6-13 din anexa la O.U.G. nr. 27/2006 pentru procurorii DNA și DIICOT, în raport de funcția deținută, începând cu data de 09.04.2015 și în continuare, iar după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 prin raportare la nivelul maxim stabilit de anexa V la Legea nr. 153/2017 pentru coordonatele profesionale (grad, funcție, vechime în funcție, gradație) specifice procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ, DNA, DIICOT. În ceea ce privește excepția inadmisibilității Înalta Curte are în vedere că posibilitatea de a se ataca un refuz nejustificat este expres prevăzută de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, neexistând vreun impediment legal care să determine inadmisibilitatea acțiunii raportat la faptul că există și o procedură specială pentru atacarea actelor administrative de salarizare, în condițiile în care obiectul prezentei acțiuni nu îl constituie atacarea unui act de salarizare. Reclamantul a solicitat obligarea recurentului la emiterea unui act administrativ ca urmare a refuzului nejustificat de a face acest lucru, deși s-a adresat cu o cerere în acest sens, nefiind necesară formularea unei plângeri prealabile. Nu poate fi reținută afirmația recurentului în sensul că se încercă o eludare a dispozițiilor legale care vizează modul de stabilire a indemnizației de încadrare printr-un ordin al Ministrului Justiției. Drepturile salariale ale reclamantului au fost stabilite conform deciziei civile nr. 1360/2020 a Curții de Apel Cluj pronunțată în dosarul nr. x/2018. Cu privire la excepția tardivității, Înalta Curte constată că reclamantul nu a atacat actele de salarizare care i-au fost emise, ci obiectul prezentei acțiuni în contencios administrativ îl constituie solicitarea de obligare a recurentului la emiterea unor acte administrative ca urmare a refuzului nejustificat al acestuia la cererea formulată de reclamant, fiind aplicabile normele referitoare la atacarea refuzului nejustificat prevăzute de Legea nr. 554/2004 și nu procedura prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. În acest context factual, așa cum rezultă în mod cert din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, acțiunea reclamantului, introdusă la data de 06.09.2021, a fost formulată în termenul legal de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) pct. b din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, prin raportare la data la care s-a comunicat răspunsul la cererea formulată - adresa Ministerului Justiției nr. 4/67324/2021 din 17 august 2021 prin care a fost respinsă solicitarea reclamantului de a i se emite un nou ordin de salarizare. Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, raportat la data de la care solicită emiterea ordinului, respectiv 09.04.2015 față de data introducerii cererii, 06.09.2021, s-a apreciat în mod corect de către instanța de fond că și această excepție este neîntemeiată. Astfel, potrivit art. 2524 C. civ. "prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui." Reclamantul și-a fundamentat cererea de chemare în judecată prin care solicită emiterea unui nou ordin de salarizare, pe dispozițiile cuprinse în decizia civilă nr. 1360/2020 a Curții de Apel Cluj pronunțată în dosarul nr. x/2018. Prin urmare, dreptul la acțiune a reclamantului s-a născut doar la data pronunțării acestei decizii, doar din acest moment fiind îndreptățit a solicita emiterea actului administrativ în conformitate cu drepturile stabilite prin decizia civilă nr. 1360/2020 a Curții de Apel Cluj. Așadar, raportat la data pronunțării deciziei civile nr. 1360/2020 a Curții de Apel Cluj, respectiv 25.11.2020, în mod evident cererea formulată de reclamant la data de 06.09.2021, este formulată în termenul de prescripție de 3 ani, neputând fi reținute criticile recurentului nici sub acest aspect. În ceea ce privește fondul cauzei, se reține că prin titlul executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 1360/25 noiembrie 2020 a Curții de Apel Cluj pronunțată în dosarul nr. x/2018, Ministerul Justiției a fost obligat la recalcularea indemnizației de bază lunare, cuvenite reclamantului, cu luarea în considerare a coeficienților de multiplicare prevăzuți la lit. A) pct. 6-13 din anexa la O.U.G. nr. 27/2006 pentru procurorii DNA și DIICOT, în raport de funcția deținută, începând cu data de 09.04.2015 și în continuare, până la încetarea condițiilor legale de acordare. În baza acestei hotărâri reclamantul a formulat o cerere către recurent prin care a solicitat emiterea ordinului de salarizare conform drepturilor ce i-au fost recunoscute de instanța de judecată. În acest sens, relevante sunt dispozițiile art. 13 din H.G. nr. 652/2009, art. 131 din Legea nr. 304/2004 și art. 8 alin. (2) din Cap. VIII, Anexa 5 - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" din Legea nr. 153/2017, din care rezultă că Ministrului Justiției îi revine competența exclusivă în ceea ce privește emitere ordinelor de salarizare ale judecătorilor din cadrul curților de apel, tribunalelor și judecătoriilor. Atât timp cât prin decizia civilă nr. 1360/25 noiembrie 2020 a Curții de Apel Cluj pronunțată în dosarul nr. x/2018, Ministerul Justiției a fost obligat la recalcularea cuantumului indemnizației de bază lunare, cuvenite reclamantului prin luarea în considerare a coeficienților de multiplicare prevăzuți la lit. A) pct. 6-13 din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006 pentru procurorii DNA și DIICOT, în raport de funcția deținută, începând cu data de 09.04,2015 și în continuare, până la încetarea condițiilor legale de acordare, se apreciază că acesta are obligația de a pune în executare hotărârea instanței, în speță fiind vorba de un titlu executoriu definitiv. Referitor la susținerea recurentului în sensul că pentru determinarea cuantumului indemnizațiilor nu se mai utilizează coeficientul de multiplicare (ex. 19,000) înmulțit cu valoarea sectorială de referință (ultima fiind de 484), ci se aplică pur si simplu grila din Legea nr. 153/2017, utilitatea acestui coeficient nemaiexistând în momentul în care, prin calculul realizat, se ajunge la maximul prevăzut de Legea nr. 153/2017, Înalta Curte o apreciază ca fiind nejustificată în condițiile în care în prezenta cauză nu s-a făcut dovada faptului că reclamantul ar beneficia în prezent de drepturile salariale maxime conferite de Legea 153/2017. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile formulate de recurent sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.