Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
25 aprilie 2024

Decizia nr. 2490/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — revizuire

Ședința publică din data de 25 aprilie 2024 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Vaslui la data de 26 iulie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta Compania de Consultanță și Asistență Tehnică S.R.L., în contradictoriu cu pârâta A. S.A., a solicitat să se dispună: - rezilierea Contractului de servicii nr. x/25.10.2013 din culpa exclusivă a pârâtei; - obligarea pârâtei la plata sumei de 13.148.139,57 RON compusă din: (i) 5.359.851,98 RON reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de experți, compusă din: - suma de 2.449.412,91 RON reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de experți în perioada februarie 2014 - decembrie 2015, la care se adaugă TVA de 24% în sumă de 474.079,92 RON; - suma de 2.910.439,37 RON reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de experți în perioada ianuarie 2016 - aprilie 2016 (compusă din 2.425.365,89 RON, la care se adaugă suma de 485.073,18 RON reprezentând TVA de 20%); (ii) 2.539.678,72 RON reprezentând contravaloarea activităților de proiectare, (compusă din suma de 2.048.128,00 RON la care se adaugă suma de 491.550,72 RON reprezentând TVA de 24%); (iii) 583.933,36 RON reprezentând contravaloarea activităților de instruire,

măsurători și investigații pentru activitățile 4 și 5 (Modelare Hidraulică și GIS), compusă din suma de 470.914,10 RON, la care se adaugă suma de 113.019,36 RON reprezentând TVA de 24%; (iv) 2.114.962,03 RON reprezentând contravaloarea echipamentelor hardware și software achiziționate și livrate către A. S.A., compusă din suma de 1.705.614,54 RON la care se adaugă suma de 409.347,49 RON reprezentând TVA de 24%; (v) beneficiu nerealizat estimat la suma de 2.549.713,48 RON la plata căreia reclamanta ar fi fost îndreptățită dacă acest contract nu ar fi încetat din culpa A. S.A., compusă din suma de 2.124.761,23 RON la care se adaugă suma de 424,952,25 RON reprezentând TVA de 20%; - anularea documentului constatator nr. x/09.05.2016 emis de către A. S.A.; - obligarea pârâtei la plata de penalități în cuantum de 0,04 RON pe zi de întârziere pentru suma de 10.598.426,09 RON aferentă activităților prestate de la data cererii de chemare în judecată; - obligarea pârâtei A. S.A.

la plata cheltuielilor de judecată. Față de cererea de chemare în judecată, pârâta A. S.A.

a formulat cerere reconventională solicitând: - constatarea nulității absolute a contractului de servicii, cu restituirea prestațiilor executate în temeiul contractului cumulând suma de 2.228.458,79 RON (alcătuită din suma de 2.096.584,16 RON plătită cu titlu de avans și suma de 131.874,63 RON reprezentând plata efectuată de pârâtă aferentă serviciilor prestate de reclamantă în primul trimestru contractual; - obligarea reclamantei la plata sumei de 16.155.956,29 RON reprezentând prejudiciul provocat de reclamantă prin fapta ilicită a prezentării certificatului fraudulos care a determinat câștigarea procedurii de achiziție publică și încheierea unui contract de servicii fără respectarea condițiilor prevăzute de lege pentru încheierea sa valabilă; În măsura respingerii primului capăt de cerere, pârâta reclamantă a solicitat: - constatarea rezilierii contractului de servicii în temeiul adresei nr. x/25.04.2016 de notificare a rezilierii din culpa reclamantei precum și obligarea reclamatei la plata sumei de 2.096.584,16 RON cu titlu de daune financiare provocate prin neexecutarea obligațiilor contractuale/rezilierea contractului de servicii din culpa sa (prejudiciul constând în avansul plătit de aceasta în temeiul contractului de servicii);

- obligarea reclamantei la plata sumei de 16.024.081,6 RON cu titlu de daune financiare provocate de aceasta prin neexecutarea obligațiilor contractuale/rezilierea contractului de servicii din culpa sa (prejudiciul constând in pierderea finanțării nerambursabile); - obligarea reclamantei la plata sumei de 153.406 RON cu titlu de daune financiare provocate de aceasta prin neexecutarea obligațiilor contractuale/rezilierea contractului de servicii din culpa sa (cheltuieli de supervizare contractate de aceasta); - obligarea reclamantei la plata sumei de 88.002,94 RON cu titlu de daune financiare provocate de aceasta prin neexecutarea obligațiilor contractuale/rezilierea contractului de servicii din culpa sa (contravaloarea expertizei financiare, tehnice și juridice a contractului de servicii); - obligarea reclamantei la plata sumei de 232.370 RON cu titlu de daune financiare provocate de aceasta prin neexecutarea obligațiilor contractuale/rezilierea contractului de servicii din culpa sa (cheltuieli salariale aferente unității implementare proiecte din cadrul subscrisei); - obligarea reclamantei la plata sumei de 3.822.657,87 RON cu titlu de penalități/penalizări așa cum sunt defalcate.

După pronunțarea deciziei civile nr. 1383/2019 de către Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2018, prin care a fost respinsă cererea de constatare a nulității absolute a contractului de servicii nr. x din 25 octombrie 2013 ca fiind prescrisă, pârâta reclamantă A. S.A. a renunțat la acest capăt de cerere formulat și în acest litigiu, dar și la excepția de nulitate a contractului invocată ca mijloc de apărare prin întâmpinare. Ulterior, însă, înainte ca instanța să se pronunțate cu privire la cererile de renunțare, pârâta reclamantă și-a revocat cererea de renunțare cu privire la invocarea excepției nulității contractului ca mijloc de apărare, astfel încât instanța a rămas investită cu privire la acest aspect.

De asemenea, după pronunțarea deciziei nr. 1421/2018 din dosarul nr. x/2015, reclamanta C. civ..A.T. a renunțat la pretențiile aferente trimetrelor II și IV ca urmare a obținerii acestora în demersul judiciar anterior, astfel încât instanța a rămas investită cu pretențiile aferente trimestrelor III și V-X. Prin încheierea pronunțată la data de 11 decembrie 2018 de Curtea de Apel Iași in dosar nr. x/2018, s-a dispus strămutarea cauzei la Tribunalul Iași, iar la data de 14 ianuarie 2019 s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul Tribunalului Vaslui si trimiterea cauzei către Tribunalului Iași la data de 21 ianuarie 2019.

DECIDE Respinge cererea de revizuire formulată de A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 425 din 11 iulie 2023 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2016, ca inadmisibilă. Respinge cererea de amendare a revizuentei. Obligă revizuenta la plata către intimata Compania de Consultanță și Asistență Tehnică S.R.L. prin administrator judiciar CII B. a sumei de 1770,72 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. Cu recurs în termen de 15 zile la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție în ceea ce privește soluția referitoare la cererea de revizuire, recursul urmând a se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 25 aprilie 2024.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.