ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2482/2023

Ședința publică din data de 11 mai 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta reclamanta Asociația "A." în contradictoriu cu Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor, a formulat cerere de anulare, în parte, a Ordinului Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor nr. 1460/2021 solicitând:

Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 29 din 23 februarie 2022, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei invocată de pârât.

Totodată, a admis acțiunea formulată de reclamanta Asociația "A." în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor și a anulat prevederile art. 1, art. 2, art. 3, art. 4, art. 5 din Ordinul Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor nr. 1460/24.08.2021, privind aprobarea cotelor de recoltă la unele specii de păsări admise la vânătoare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 819/26. VIII. 2021 din 26 august 2021, cu modificările și rectificările ulterioare.

De asemenea, a anulat prevederile anexei nr. 1 a Ordinului Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor nr. 1460/24.08.2021, intitulată Centralizatorul nr. 1 privind cotele de recoltă aprobate pentru perioada de vânătoare 2021/2022, la speciile: porumbel gulerat, porumbel de scorbură, turturică, graur, prepeliță, ciocârlie de câmp, sturzul de vâsc, sturzul cântător, cocoșar, prevederile anexei nr. 2 a Ordinului Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor nr. 1460/24.08.2021, intitulată Centralizatorul nr. 2 privind cotele de recoltă aprobate pentru perioada de vânătoare 2021/2022, la speciile: gâscă de vară, gârlița mare, găinușa de baltă, rață mare, rață mică, rață moțată, rață sunătoare, sitar de pădure, lișiță, prevederile anexei nr. 3 a Ordinului Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor nr. 1460/24.08.2021, intitulată Centralizatorul nr. 3 privind cotele de recoltă aprobate pentru perioada 2021/2022, la speciile: stăncuță, cioară grivă, cioară de semănătură, coțofană, gaiță, guguștiuc și ieruncă și prevederile anexei nr. 4 a Ordinului Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor nr. 1460/24.08.2021, intitulată Numărul maxim de exemplare care poate fi vânat/zi/vânător, anexe publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 819 bis/26. VIII. 2021 din 26 august 2021, cu modificările și rectificările ulterioare.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs recurentul-pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, invocând motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat, în esență, următoarele: Considerații privind nelegalitatea considerentelor referitoare la legitimitatea procesuală activă a intimatei: cu referire la incidența motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată recurentul că, raționamentul instanței în ceea ce privește constatarea existenței legitimității procesuale active a intimatei este urmare a unei interpretări și aplicări eronate a dispozițiilor incidente din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, prin raportare inclusiv la Decizia RIL nr. 8/02.03.2020.

Interesul intimatei este justificat, chiar de către ea însăși, pe baza actelor sale constitutive, într-o formă mai mult decât generală, care nu este de natură să asigure complinirea rigorilor impuse prin RIL.

În ipoteza din prezenta cauză, în care titularul acțiunii este subiect de drept public, se impune ca acesta să dovedească faptul că a avut loc o încălcare a dreptului sau interesului legitim privat, chestiune asupra căreia intimata nu a făcut nicio precizare concretă, nici prin cererea de chemare în judecată și nici ulterior, pe parcursul dezbaterilor și în legătură cu care nu s-au produs probe.

Toate argumentele intimatei cu privire la presupusa existență a calității sale procesuale active sunt argumente care se circumscriu sferei interesului public, neindicând în concret care este interesul privat vătămat prin OMMAP nr. 1400/2020.

Considerații privind nelegalitatea soluției pronunțate de instanța de judecată pe fondul cererii de chemare în judecată:

Hotărârea nr. 29/2022 cuprinde motive străine de pricina supusă judecății:

Întreaga motivare realizată de instanța de judecată în ceea ce privește motivele de anulare a Ordinului MAP nr. 1460/2021 este preluată din motivarea realizată de aceeași instanța de judecată, însă în dosarul nr. x/2019, având ca obiect anularea Ordinul nr. 673/2019.

În sensul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., teza finală, motivarea hotărârii prin prisma unor motive ce sunt străine de natura cauzei echivalează nemotivarii cauzei.

Instanța de judecată a motivat hotărârea atacată cu recurs, nu prin raportare la motivele de nelegalitate ce au vizat strict Ordinul MMAP nr. 1460/2021, ci prin raportare la motivele de nelegalitate ce au stat la baza deciziei de anulare a Ordinului MMAP nr. 673/2019. Instanța de judecată a reținut cu autoritate de lucru judecat motivele de anulare privind Ordinul MMAP nr. 673/2019 și faptul că aceleași texte normative sunt aplicabile și în prezenta speță, astfel că a aplicat același raționament și în prezenta cauză, omițând că, în această cauză suntem în situația unui act administrativ cu caracter normativ, fundamentat pe prevederi distincte.

În cauză, instanța a constatat că, deși acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019 al Curții de Apel Brașov a vizat un alt act administrativ cu caracter normativ, respectiv Ordinul MAP nr. 673/2019, acest act a fost emis tot în aplicarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) lit. f) din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006 și a vizat aprobarea cotelor de recoltă pentru speciile de faună de interes cinegetic, la care vânarea este permisă, pentru perioada 15.05.2019-14.05.2020, la fel ca Ordinul nr. 1400/2020, care potrivit instanței de fond, ar forma obiectul prezentului dosar. În realitate, în prezenta cauză nu este analizată legalitatea Ordinului nr. 1400/2020, ci legalitatea Ordinului nr. 1460/2021.

Motivarea hotărârii atacate cu recurs s-a realizat exclusiv din perspectiva prevederilor legale pretins încălcate, prin efectuarea unei analogii cu hotărârea pronunțată în dosarul nr. x/2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, fiind reiterată motivarea din această cauză, cu autoritate de lucru judecat, astfel că, motivarea pe fond a cererii de chemare în judecată este străină de natura cauzei, fiind astfel incident motivul de recurs reglementat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Hotărârea nr. 29/2022 a fost pronunțată cu aplicarea greșită a prevederilor legale - art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.:

În ceea ce privește motivarea pe fond a Hotărârii nr. 29/2022, aceasta a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept substanțial, respectiv: art. 1 lit. a), art. 19 alin. (1), art. 6 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 407/2006; art. 33 alin. (3), (4) și (8) din O.U.G. nr. 57/2007; art. 13 alin. (4) din H.G. nr. 43/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor; art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 32/2015 privind înființarea Gărzilor forestiere; art. 9 alin. (1) din Legea nr. 407/2006.

Apreciază că soluția prounțată de instanță cu privire la admisibilitatea cererii de suspendare a executării OMMAP nr. 1460/2021, prin prisma constatării îndeplinirii cerinței existentei unui caz bine justificat, este nelegală, prin raportare la normele de drept material incidente, reținute de instanța de fond.

Arată recurentul că, lipsa menționării O.U.G. nr. 57/2007 ca temei de drept al emiterii OMMAP nr. 1460/2021 nu echivalează de plano cu o nelegalitate a acestuia.

Raționamentul instanței de fond este unul deficitar întrucât nu are relevanță lipsa, omisiunea în sine, ci conținutul actului normativ a cărui nelegalitate se invocă, prin raportarea acestui conținut la normele superioare ca forță juridică.

Susține recurentul că, art. 19 alin. (1) din Legea nr. 407/2006 prevede că "în scopul conservării biodiversității, regimul juridic al vânării mamiferelor și pasărilor, inclusiv a celor migratoare, este reglementat de prezenta lege și de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei sălbatice."

Această prevedere nu instituie o obligație în sarcina administratorului faunei cinegetice, ci reglementează faptul că pentru conservarea biodiversității, vânătoarea se realizează și cu respectarea prevederilor O.U.G. nr. 57/2007, iar recoltarea legală a acestora se realizează cu respectarea prevederilor din aceste acte normative cu privire la perioadă, metode, zone, etc.

De asemenea, la art. 6 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 407/2006, cu modificările si completările ulterioare, se stabilește în sarcina administratorului faunei cinegetice obligația aprobării cotelor de recolta, astfel "f) stabilește și aprobă anual, până la data de 15 aprilie pentru specia căprior și până la 15 mai pentru celelalte specii admise la vânătoare, cu avizul autorității publice centrale care răspunde de protecția mediului, cotele de recoltă pentru speciile din anexa nr. 1, care devin obligatoriu de realizat, fără alte avize, acorduri sau autorizări suplimentare."

În ceea ce privește prevederile art. 33 alin. (3), (4) și (8) din O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice aprobată prin Legea nr. 49/2011, cu modificările și completările ulterioare, instanța a reținut greșit că MMAP nu a respectat aceste prevederi conform cărora:

"(3) Speciile de pasări prevăzute în anexa nr. 5 C sunt acceptate la vânătoare, în afara perioadelor de reproducere și creștere a puilor."

"(4) În cazul speciilor de pasări migratoare prevăzute în anexa nr. 5 C, este interzisă vânarea acestora în perioada lor de reproducere sau pe parcursul rutei de întoarcere spre zonele de cuibărit."

"(8) Pentru asigurarea protecției, managementului și utilizării durabile a populațiilor speciilor de pasări al căror areal natural de distribuție include teritoriul României este necesară realizarea de studii și cercetări având ca subiect temele prevăzute în anexa nr. 8."

În mod evident, OMMAP nr. 1460/2021 nu poate încalca aceste prevederi deoarece perioada de vânare pentru fiecare dintre speciile de pasări sedentare sau migratoare este stabilită, în acord cu prevederile O.U.G. nr. 57/2007 și ale Directivei Pasări, prin Anexa nr. 1 la Legea nr. 407/2006, aspecte care pot fi foarte ușor observate.

În ceea ce privește studiile de evaluare prin metoda inelarii, prevăzute de Anexa nr. 8 la O.U.G. nr. 57/2007, instanța nu a ținut cont, ca în alte cazuri, de informațiile precizate de către Societatea Ornitologica Română cu privire la "metoda inelarii". Astfel, instanța citează adresa nr. x/16.09.2019 a SOR (pag. 12 din sentința), dar nu ține cont de cele precizate în ea, respectiv, "estimarea numărului de ciocârlii de câmp (Alauda arvensis) menționat la pag. 336 din Atlasul Pasărilor de interes comunitar din România", ediția 2015 la care face trimitere Ministerul Apelor și Pădurilor în comunicatul de presă nu s-a efectuat prin metoda "Inelării" (metoda indicată la Anexa nr. 8 la O.U.G. nr. 57/2007), ci prin alte metode.

Metoda inelarii poate fi folosită pentru studierea populațiilor de pasări migratoare aflate în pasaj și nu pentru evaluarea populațiilor cuibăritoare. Studiul pasărilor prin metoda inelarii se realizează în cadrul temelor de cercetare privind migrația pasărilor, pentru stabilirea căilor/culoarelor de migratie și a locurilor de migrațiune, și nu pentru estimarea (evaluarea) populațiilor de pasări.

Metoda inelării este una dintre metodele de cercetare, iar intimata a invocat lipsa efectivelor speciilor de pasări migratoare stabilite prin metoda inelarii, ceea ce este netemeinic.

Referitor la considerentele privind nerespectarea preambulului unor acte normative, precizează următoarele:

Luând în considerare nivelurile populațiilor și realizările din anii anterior se pot stabili cote de recolta care sa asigure conservarea speciilor, cote de recolta apropiate ca mărime cu realizările anterioare.

Textul art. 6 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare, nu interzice aprobarea modificării cotelor de recoltă în mod direct de către structurile teritoriale de specialitate ale administratorului faunei cinegetice, aceasta reașezare a cotelor de recoltă fiind reglementată și de alte acte cu caracter normativ, în vigoare, necontestate și care permit structurilor teritoriale ale ministerului, gărzilor forestiere, astfel de modificări.

Prevederile art. 4 din Ordinul MMAP nr. 1460/2021 nu încalcă prevederile art. 6 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 407/2006 a vânătorii și protecției fondului cinegetic, având în vedere că astfel de prevederi se regăsesc și în alte acte cu caracter normativ care nu au fost invalidate prin pronunțarea unor hotărâri de către instanțele judecătorești sau prin declararea lor ca neconstituționale printr-o decizie a instanței de contencios constituțional.

Art. 5 din Ordinul MMAP nr. 1460/2021 stabilește procedura în care se aprobă numărul de exemplare ce se pot recolta pentru situațiile prezentate anterior.

Aprobarea recoltării de exemplare de pasări în temeiul art. 5 din ordin, în situații bine justificate, nu reprezintă o nouă aprobare de cote de recoltă, în sensul art. 1 lit. h) din Legea nr. 407/2006, ci reprezintă o situație specială care poate să apară la un moment dat pe suprafața unui fond cinegetic și pentru care autoritățile statului trebuie să ia masuri rapide pentru diminuarea efectelor acesteia.

Hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea normelor de procedură - art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Hotărârea instanței de fond încalcă prevederile imperative prevăzute de art. 264 din C. proc. civ.

Aprecierea probelor constă în operațiunea mentală pe care o va face instanța pentru a determina puterea probanta și valoarea fiecărei probe în parte, precum și ale tuturor probelor împreuna. Judecătorul va examina cu atenție probele administrate în cauză, pronunțând soluția pe baza acestora, în raport de intima sa convingere.

În speță, întreaga analiză a legalității Ordinului MMAP nr. 1460/2021 nu se raportează la documentația ce a stat la baza acestui act administrativ cu caracter normativ, ci la legalitatea Ordinului nr. 673/2019 și a Ordinului nr. 1400/2020, fiind încălcate astfel prevederile art. 264 din C. proc. civ.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 si 8 din C. proc. civ.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă A. a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, aceasta fiind temeinică și legală.

La data de 16 martie 2023, intimata-reclamantă a depus la dosar cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare având ca obiect clarificarea următoarelor chestiuni de drept:

"În interpretarea dispozițiilor art. 7 alin. (1), alin. (2), alin. (3) și alin. (4), punctului nr. 10 din preambul, dispozițiilor art. 2, dar și a punctelor 3-7 din preambulul Directivei 2009/147/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind conservarea păsărilor sălbatice-Directiva "Păsări", stabilirea compatibilității dintre limitele/limitărilor naționale ale utilizării prin vânătoare a populațiilor aparținând speciilor de păsări sălbatice prevăzute la Anexa II a Directivei "Păsări" și menținerea populațiilor speciilor respective la un nivel de conservare satisfăcător și care să îndeplinească condițiile ecologice, științifice și culturale (condiție prevăzută de art. 7, raportat la punctului nr. 10 din Preambul și la dispozițiile art. 2 din Directivă,) trebuie să fie fundamentată pe evaluările stării/statusurilor de conservare ale populațiilor de păsări sălbatice întocmite la nivelul teritoriului statelor comunității europene (UE 28) de către Agenția Europeană de Mediu (E.A.A.) pe baza Raportărilor furnizate de statele membre conform articolului 12 din Directiva "Păsări"?"

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată următoarele:

Cu privire la cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene:

Analizând cererea de adresare a întrebării preliminare formulată de intimata-reclamantă, în temeiul art. 267 din Tratat, precum și ținând seama de punctele de vedere exprimate de părți, Înalta Curte constată că nu se impune admiterea cererii pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene:

"Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la:

(a) interpretarea tratatelor;

(b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii.

În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în fața unei instanțe dintr-un stat membru, această instanță poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință îi este necesară pentru a pronunța o hotărâre, să ceară Curții să se pronunțe cu privire la această chestiune.

În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță este obligată să sesizeze Curtea.

În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe judecătorești naționale privind o persoană supusă unei măsuri privative de libertate, Curtea hotărăște în cel mai scurt termen."

De asemenea, potrivit art. 2 din Legea nr. 340/2009:

"(1) Instanța de judecată, din oficiu ori la cerere, poate solicita Curții de Justiție a Comunităților Europene să se pronunțe cu titlu preliminar asupra unei întrebări ridicate într-o cauză de orice natură și care se referă la validitatea sau la interpretarea unuia dintre actele prevăzute la art. 35 paragraful (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință este necesară pentru pronunțarea unei hotărâri în cauză.

(2) Dacă cererea este formulată în fața unei instanțe a cărei hotărâre nu mai poate fi atacată prin intermediul căilor ordinare de atac, solicitarea Curții de Justiție a Comunităților Europene de a se pronunța cu titlu preliminar este obligatorie, dacă aceasta este necesară pentru pronunțarea unei hotărâri în cauză."

După cum rezultă din dispozițiile citate anterior, instanța națională sesizează Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară numai în măsura în care se pune în discuție validitatea sau interpretarea tratatelor și actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii și apreciază că o decizie în această privință este necesară pentru pronunțarea unei hotărâri în cauză.

Instanța națională este cea care stabilește relevanța dreptului european pentru soluționarea litigiului aflat pe rol și dacă cererea de adresare a unor întrebări preliminare este sau nu necesară.

Prin urmare, art. 267 din TFUE prevede acest mecanism pentru interpretarea tratatelor sau pentru interpretarea și verificarea validității unei norme din legislația secundară a Uniunii Europene, dar instanța națională poate să respingă o astfel de cerere atunci când jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene oferă suficiente repere pentru interpretarea legislației naționale într-un sens care să concorde dreptului Uniunii.

Întrebarea ce se poate adresa de instanța națională vizează exclusiv probleme de validitate sau interpretare a dreptului comunitar, iar nu aspecte legate de aplicarea dreptului național sau elemente particulare ale speței deduse judecății.

Or, Înalta Curte constată că, prin modul în care este formulată întrebarea propusă, intimata-reclamantă tinde, de fapt, să obțină o veritabilă "decizie de îndrumare" în soluționarea în concret a cauzei de către instanța națională, din partea Curții de Justiție a Uniunii Europene, ceea ce este inadmisibil, întrucât excedează competenței acesteia.

Astfel, nu se solicită, în realitate, interpretarea dispozițiilor art. 7 alin. (1), alin. (2), alin. (3) și alin. (4), punctului nr. 10 din preambul, dispozițiilor art. 2, dar și a punctelor 3-7 din preambulul Directivei 2009/147/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind conservarea păsărilor sălbatice-Directiva "Păsări", ci să se statueze asupra modului de aplicare a acestora de către o autoritate publică națională, într-o situație de fapt dată, reiterându-se sub altă formă, motivele invocate în cererea de chemare în judecată, precum și în calea de atac a recursului.

Conform prevederilor art. 267 TFUE și ale jurisprudenței în materie, CJUE are doar obligația interpretării normelor indicate de instanța națională, cu luarea în considerare a particularităților cauzei, fără însă a face vreo apreciere pe fondul demersului judiciar și fără a pronunța o hotărâre prin care să fie dezlegate chestiunile litigioase din cauză, aceste prerogative fiind în mod evident și exclusiv atributul instanței naționale.

Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că nu este vorba de o solicitare care să vizeze validitatea sau interpretarea normelor de drept comunitar, petenta urmărind dezlegarea de către instanța europeană a fondului litigiului.

În privința întrebării formulate, se constată că aspectele invocate de intimata-reclamantă nu pun o problemă de interpretare a dreptului Uniunii Europene, ci o problemă de aplicare a acestui drept, care este atributul instanței naționale.

Pe de altă parte, speța oferă suficiente elemente pentru ca instanța supremă să fie în măsură să soluționeze cauza prin aplicarea reglementărilor invocate în acord cu dreptul Uniunii Europene.

În acest context, Înalta Curte reține că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 267 din TFUE, motiv pentru care va respinge cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare, formulată de intimata-reclamantă Asociația "A.."

Cu privire la recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Înalta Curte reține următoarele:

Recurentul-pârât și-a întemeiat recursul pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Cu privire la criticile recurentului-pârât întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, Înalta Curte constată că sunt nefondate, urmând a fi respinse.

În esență, subsumat acestui motiv de casare, recurentul-pârât a susținut, în esență, că analiza legalității OMMAP nr. 1460/2021 nu s-ar fi făcut prin raportare la documentația de fundamentare a acestui Ordin, ci la legalitatea OMAP nr. 673/2019 și a OMMAP nr. 1400/2020, fiind încălcate astfel, prevederile art. 264 din C. proc. civ.

Constată Înalta Curte că, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., are în vedere neregularități de ordin procedural și care sunt sancționate cu nulitatea prevăzută de art. 174 C. proc. civ.

Potrivit art. 174 C. proc. civ.:

"(1) Nulitatea este sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă. (2) Nulitatea este absolută atunci când cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes public. (3) Nulitatea este relativă în cazul în care cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes privat".

Nulitatea reprezintă principala sancțiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispozițiilor legale.

Dispozițiile art. 174 C. proc. civ. constituie dreptul comun în materia actelor de procedură. Textul vizează o singură ipoteză de nulitate: încălcarea formelor procedurale. Nulitatea prevăzută în art. 174 C. proc. civ. este condiționată de producerea unei vătămări.

Înalta Curte reține că, legiuitorul, reglementând calea de atac a recursului, a prevăzut, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente, examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite, așadar, prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere la legiferare, și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.

Reține Înalta Curte că, hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă, printre altele: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralității, al publicității ședințelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părții pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) și art. 338 C. proc. civ.. încălcarea dreptului de apărare dacă instanța a admis apelul și s-a pronunțat și asupra fondului, fără ca părțile să fi pus concluzii și asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialității și al nemijlocirii prin pronunțarea soluției în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului și nu au fost puse în dezbaterea părților; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 din C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greșită a unor texte de lege.

Contrar susținerilor recurentului-pârât, Înalta Curte observă din considerentele sentinței recurate, că instanța de fond a făcut o analiză completă a documentației de fundamentare a Ordinului contestat, prin raportare la întreg probatoriul administrat în cauză, și prin urmare, reține că hotărârea recurată nu a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 264 din C. proc. civ.

Referitor la critica din recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Înalta Curte reține că este neîntemeiată, astfel că o va respinge, având în vedere următoarele aspecte:

Observă Înalta Curte că, în ceea ce privește sentința recurată au fost respectate prevederile art. 425 lit. b) din C. proc. civ., conform cărora hotărârea judecătorească trebuie să conțină "expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Înalta Curte constată că, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. vizează, astfel cum rezultă din lectura sa, nemotivarea unei hotărâri judecătorești. În concepția legiuitorului, nemotivarea constituie motiv de casare atunci când, nu se arată motivele pe care se sprijină hotărârea judecătorului, ori când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura pricinii.

Contrar susținerilor recurentului-pârât, judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, atât argumentele acestuia, cât și pe cele ale intimatei, și a prezentat, în concret, în raport de natura cauzei, motivele de fapt și de drept, care au format convingerea sa.

Din analiza considerentelor de fapt și de drept cuprinse de sentința recurată, se reține că, prima instanță a respectat întrutotul exigențele motivării acesteia, conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., recurentul având posibilitatea de a evalua conținutul concret al acestora și a-și formula și structura criticile de nelegalitate împotriva acestor considerentelor acestora.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte reține că, este neîntemeiat, avându-se în vedere că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a textelor de lege incidente în cauză.

Înalta Curte reține că sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse, criticile recurentului-pârât vizând greșita respingere de către instanța de fond a excepției lipsei calității procesuale active a intimatei-reclamante în promovarea cererii de chemare în judecată prin raportare la Decizia nr. 8/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată de Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii

Relativ la eronata reținere de către prima instanță a legitimității procesuale active a intimatei-reclamante în promovarea cererii de chemare în judecată prin raportare la lipsa existenței unui interes privat lezat al acesteia, Înalta Curte constată că printre obiectivele statuare ale intimatei-reclamante se regăsesc și cele referitoare la prevenirea și combaterea abuzurilor împotriva mediului înconjurător, la protecția fondului cinegetic și combaterea vânătorii sportive, iar obiectul de reglementare al actului administrativ contestat - OMMAP nr. 1460 din 24 august 2021 privind aprobarea cotelor de recoltă la unele specii de păsări admise la vânătoare- îl constituie aprobarea cotele de recoltă pentru unele specii de păsări admise la vânătoare, pentru perioada 2021-14 mai 2022.

Analizând, pe de o parte, statutul intimatei - organizație neguvernamentală constituită în baza O.G. nr. 26/2000-, statut care definește abuzurile împotriva animalelor prin raportare la dispozițiile art. 13 din Tratatul de la Lisabona, iar pe de altă parte, conținutul actului administrativ contestat, în acord cu judecătorul fondului, instanța de recurs consideră că în cauză sunt pe deplin aplicabile considerentele deciziei nr. 8/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție- Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, deoarece se justifică interesul legitim privat al intimatei-reclamante în promovarea cererii de chemare în judecată, dată fiind legătura dintre actul administrativ contestat și obiectivele asociației intimate.

Verificând, deci, această legătură directă prin prisma celor anterior menționate și prin raportare la elementele raportului juridic dedus judecății, Înalta Curte apreciază că prima instanță a dat o interpretare legală, atât în ceea ce privește calitatea procesuală activă a intimatei-reclamante în promovarea cererii de chemare în judecată, reținând, totodată, în mod corect, incidența în cauză a Deciziei nr. 8/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel încât acest motiv de recurs apare ca nefiind fondat, urmând a fi respins în consecință.

Totodată, constată instanța de control judiciar că, respingerea excepției a fost motivată legal de către instanța de fond, iar intimata a demonstrat și justificat existența interesului promovării acțiunii și, prin urmare, existența calității procesuale active în ceea ce o privește.

Recurentul-pârât a mai invocat prin cererea de recurs că, instanța de judecată a motivat hotărârea atacată cu recurs, nu prin raportare la motivele de nelegalitate ce au vizat strict Ordinul MMAP nr. 1460/2021, ci prin raportare la motivele de nelegalitate ce au stat la baza deciziei de anulare a Ordinului MMAP nr. 673/2019. A susținut, totodată, că instanța de judecată a reținut cu autoritate de lucru judecat motivele de anulare privind Ordinul MMAP nr. 673/2019 și faptul că aceleași texte normative sunt aplicabile și în prezenta speță, astfel că a aplicat același raționament și în prezenta cauză, omițând că în cauza de față, suntem în situația unui act administrativ cu caracter normativ, fundamentat pe prevederi vădit distincte.

Susținerile recurentului sunt neîntemeiate, astfel că vor fi respinse.

Constată Înalta Curte că, în data de 24 august 2021, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a emis Ordinul nr. 1460 pentru aprobarea cotelor de recoltă/vânătoare la unele specii de păsări pentru perioada 2021-14.05.2022, iar cotele de recoltă aprobate pentru speciile de păsări sălbatice a căror anulare se cere figurează/sunt reglementate la Anexele nr. 1, nr. 2 și nr. 3 din Ordin.

Anterior emiterii actului administrativ contestat în prezenta cauză, prin ordinul nr. 637/2019 au fost aprobate cotele de recoltă pentru unele specii de faună de interes cinegetic, la care vânătoarea este permisă, pentru perioada 15.05.2019-14.05.2020, iar, prin sentința nr. 37/25.06.2020 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă prin nerecurare, a fost admisă acțiunea reclamantei și au fost anulate anexele Ordinului MAP nr. 673/2019 prin care s-au aprobat pentru perioada 2019-2020, cotele de vânătoare la 4 specii de păsări migratoare, respectiv ciocârlia de câmp, sturzul viilor, rața cu capul negru și rața sunătoare. În considerentele acestei hotărâri judecătorești, instanța a reținut, în esență, că Ordinul MAP nr. 673/2019 a fost emis cu încălcarea prevederilor art. 6 alin. (1), art. 20 și art. 30 din Legea nr. 24/2000 întrucât nu este suficient fundamentat, respectiv "cu încălcarea dispozițiilor art. 17 și 19 din Legea nr. 407/2006, art. 33 alin. (8) din O.U.G. nr. 57/2007 și punctele/paragrafele nr. 3-7, 10 și 13 din Preambulul Directivei 2009/147/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind conservarea păsărilor sălbatice, preambulul Convenției privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice, adoptată la Bonn ratificată prin Legea nr. 13 din 08/01/1998 Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 24 din 1998, punctul/paragraful nr. 5 al Preambulului Acordului privind conservarea păsărilor de apă migratoare african-eurasiatice, adoptat la Haga la 16 iunie 1995 ratificat prin Legea nr. 89 din 10 mai 2000", deoarece "stabilirea cotelor de recoltă la speciile ciocârlie de câmp, sturzul viilor, rața cu capul negru și rața sunătoare nu este corelată cu vreun act normativ, nu s-a realizat pe baza studiilor de evaluare a speciilor respective întocmite pentru fiecare fond cinegetic, nu a fost precedată de o activitate de documentare și analiză științifică, de o evaluare preliminară a impactului actului normativ, prin identificarea și analizarea efectelor acestora asupra mediului". Totodată, Curtea de Apel Brașov a mai reținut că "stabilirea cotelor de recoltă la speciile mai sus menționate s-a făcut pe baza calculării "mediei cotelor de recoltă aprobate în sezoanele de vânătoare anterioare" fără nicio justificare cu privire la impactul capturării asupra exemplarelor vii ale speciilor respective, fără existența unor informațiile esențiale pentru stabilirea cotelor de recoltă cum sunt cele referitoare la exemplarele vii ale populației unei specii".

Constată Înalta Curte că, efectul pozitiv al lucrului judecat, înțeles ca posibilitate pentru parte de a se prevala de cele statuate într-o judecată anterioară, atunci când are legătură cu noul proces, este reglementat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia "oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Efectul pozitiv al lucrului judecat, așa cum este reglementat în prezent de dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., obligă instanța ulterioară să aibă în vedere ceea ce o primă instanță a statuat printr-o hotărâre irevocabilă/definitivă și să își argumenteze propriul raționament pe dezlegările anterioare, în condițiile în care acestea au legătură și influențează chestiunea litigioasă dedusă judecății ulterior.

În cauză, verificându-se argumentele prezentate de intimata-reclamantă prin cererea de chemare în judecată sub acest aspect, Înalta Curte constată că, prima instanță, în mod corect, a reținut incidența efectului pozitiv al lucrului judecat.

Astfel, deși acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019 al Curții de Apel Brașov privește un alt act administrativ cu caracter normativ, respectiv Ordinului MAP nr. 673/2019, acest act a fost emis tot în aplicarea dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. f) din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006 și a vizat aprobarea cotelor de recoltă pentru speciile de faună de interes cinegetic, la care vânarea este permisă, pentru perioada 15.05.2019-14.05.2020, la fel ca Ordinul nr. 1460/2021 supus controlului judecătorescîn prezengta cauză, care reglementează aceleași cote, dar pentru o perioadă ulterioară.

Observă Înalta Curte că, dincolo de faptul că prima instanță a reținut, în mod corect incidența efectului pozitiv al lucrului judecat, aceasta a indicat, totodată motivele pentru care a respins apărările formulate de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor referitoare la fundamentarea OMMAP nr. 1460/2021.

Sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse, criticile recurentului-pârât care vizează o serie de presupuse considerente ale instanței de fond referitoare la admisibilitatea cererii de suspendare a dispozițiilor OMMAP nr. 1460/2021.

Înalta Curte constată că, obiectul cererii de chemare în judecată în prezenta speță îl reprezintă anulare act administrativ, iar în cuprinsul sentinței recurate nu există considerente, care să vizeze analizarea de către prima instanță a cerințelor impuse de Legea nr. 554/2004 referitoare la suspendarea executării unui act administrativ.

Sunt nefondate, urmând a fi respinse criticile recurentului-pârât care vizează considerentele prin care instanța de fond a reținut încălcarea art. 19 alin. (1) din Legea nr. 407/2006 precum și art. 33 alin. (3), (4) și (8) din O.U.G. nr. 57/2007.

Recurentul invocă faptul că OMMAP nr. 1460/2021 nu ar putea încălca prevederile art. 33 alin. (2) sau alin. (4) din O.U.G. nr. 57/2007, pentru că realizarea prin vânătoare a cotelor de recoltă stabilite prin OMMAP contestat se face numai în afara ariilor protejate și că ar exista 13 parcuri naționale, 15 parcuri naturale, 383 de situri de importanță comunitară, 148 de situri de protective avifaunistică unde vânătoarea se practică cu respectarea planurilor de management sau este interzisă.

În primul rând observă Înalta Curte că, instanța de judecată este învestită cu o cerere de a stabili/verifica dacă există o încălcare a dispozițiilor de transpunere a normei comunitare/încălcare a normei comunitare și nu să constate utilitatea sau oportunitatea normei comunitare.

Pe de altă parte, contrar sustinerilor recurentului-pârât, realizarea studiilor pe baza metodei inelării sunt obligatorii și deci, trebuie realizate. Datele obtinute prin metoda inelării sunt cele mai solide și mai relevante date, pentru dinamica demografică a speciilor de păsări. Studiile pe baza metodei inelării oferă informații populaționale vitale pentru vânătoare precum informații depre mortalitatea populațiilor, despre productivitatea și rata de supraviețuire a populațiilor în diverse etape ale vieții, despre abundența populațiilor, iar aceste date demografice sunt, evident, date despre niveluri populaționale.

Faptul că studiile prin metoda inelării sunt utilizate pentru estimarea efectivelor aflate în pasaj, reiese din "Ghidul standard de monitorizare a speciilor de interes comunitar din România, ediția 2014".

La capitolul 7.2 din Ghid, numit "Protocol de monitorizare pentru migrația speciilor cântătoare" se prezintă ca metodologie de monitorizare a migrației păsărilor cântătoare, "procedura de inelare a păsărilor". Se descrie această procedură menționându-se ca avantaje ale metodologiei faptul că: este ușor de replicat; oferă o imagine relativ bună în ceea ce privește numărul exemplarelor și al speciilor în migrație, în timpul și la locul respectiv, mai ales în cazul paseriformelor. Totodată, la titlul "Rezultate așteptate în urma implementării metodologiei și analizei datelor" se menționează că, rezultatele obținute vor fi stocate și prelucrate de către coordonatorul metodologiei. Numărul "efectivelor în migrație" va fi prezentat în "număr de exemplare aflate pe pasaj"(...) "Datele obținute vor fi folosite, de asemenea, și pentru determinarea tendințelor populațiilor speciilor țintă și dinamica migrației."

În raport cu cele învederate anterior, reiese că, în mod corect, prima instanță a reținut incidența obligatorie în speță, a jurisprudenței CJUE în materie, și anume, Hotărârea din data de 13 decembrie 2007, Cauza Comisia versus Irlanda, C-418/04, în care Curtea de Justiție a obligat Irlanda să transpună în legislația națională prevederile art. 10 din Directivă reținând că efectuarea cercetărilor prevăzute la art. 10 și la Anexa nr. V din Directiva Păsări sunt obligatorii și nu facultative, și prin urmare, constatând nelegala adoptare a prevederilor art. 1 alin. (1) și a anexelor 1-3 din Ordinul 1460/2021.

În ceea ce privește art. 2 și 3 din Ordin1460/2021, aceste articole se raportează la cotele de recoltă aprobate, or în condițiile anulării cotelor de recoltă prevăzute la art. 1, anexele 1-3 din ordin, pe cale de consecință, se impune și anularea acestor două articole subsecvente.

În ceea ce privește susținerile recurentului, vizând greșita anulare de către instanța de fond a dispozițiilor art. 4 din OMMAP nr. 1460/2021 care permit structurilor teritoriale de specialitate ale autorității publice centrale care răspunde de vânătoare, posibilitatea modificării sau reaprobării cotelor de recoltă aprobate de pârâtul MMAP prin acest ordin, Înalta Curte constată că și acestea sunt nefondate.

Dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 407/2006 prevăd în mod expres faptul că Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor are competența de a stabili și aproba anual cotele de recoltă pentru speciile admise la vânătoare în calitate de administrator al faunei cinegetice.

Recurentul, în susținerea motivului de recurs referitor la greșita anulare a dispozițiilor art. 4 din actul administrativ dedus judecății, dezvoltă teoria potrivit căreia dispozițiile normative cu caracter superior, respectiv, prevederile art. 6 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 407/2006, nu interzic în mod expres aprobarea modificării cotelor de recoltă direct de către structurile teritoriale ale administratorului faunei cinegetice, respectiv de către Gărzile Forestiere ale căror competențe în acest sens ar fi prevăzute de către art. 13 alin. (2) din H.G. nr. 743/2015 emisă în temeiul O.U.G. nr. 32/2015.

Înalta Curte înlătură susținerile anterior menționate, apreciind că neinterzicerea expresă în textul legii a delegării unor atribuții către structurile teritoriale de specialitate a aprobării modificării cotelor de recoltă nu echivalează cu atribuirea directă a unor astfel de competențe, cu atât mai mult cu cât legislația secundară - O.U.G. nr. 32/2015, H.G. nr. 743/2015, OMMAP nr. 456/2016 - nu folosesc noțiunea de stabilire și aprobare, ci doar noțiuni adiacente, respectiv monitorizare, implementare, control, noțiuni care în mod evident nu pot fi asimilate termenului de stabilire a cotelor de recoltă.

Așadar, în mod legal, a reținut prima instanță că dispozițiile art. 4 din OMMAP nr. 1460/2021 încalcă prevederile art. 6 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 407/2006, criticile recurentelor-pârâte dezvoltate sub acest aspect, urmând a fi respinse în consecință.

Nu va fi reținut nici argumentul recurentului relativ la aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 13 alin. (2) din H.G. nr. 743/2015 privind organizarea și funcționarea gărzilor forestier -hotărâre de guvern emisă în temeiul O.U.G. nr. 32/2015-, potrivit cărora "În domeniul cinegetic Gărzile implementează pe raza lor de competență politicile autorității publice centrale care răspunde de silvicultură în activitățile de administrare și gestionare a fondului cinegetic al României, de protecție a faunei de interes cinegetic, de exercitare a vânătorii și de inspecție și control al regimului cinegetic", text de lege care ar justifica legalitatea dispozițiilor art. 4 din OMMAP nr. 1460/2021, întrucât dispozițiile art. 13 alin. (2) din H.G. nr. 143/2015 fac referire exclusiv la implementarea de către Gărzile Forestiere a politicilor autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, atribuție care în niciun caz nu se poate confunda cu delegarea de competență în favoarea acestor structuri în ceea ce privește stabilirea cotelor de recoltă.

Invocarea de către recurentu