ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 248/2023

Ședința publică din data de 19 ianuarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta A. a chemat în judecată Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Procurori, solicitând anularea Hotărârii secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 343 din data de 31.03.2020 și obligarea pârâtului la emiterea unei hotărâri prin care să se dispună transferul său de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași.

Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 53/2021 din 25 martie 2021, a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Procurori, a anulat Hotărârea nr. 343/31.03.2020 adoptată de pârât și a obligat pârâtul, prin secția pentru procurori, la emiterea unei hotărâri prin care să se dispună transferul reclamantei de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași.

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Procurori a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, se arată că hotărârea primei instanțe este dată cu greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, ale art. 57 și 60 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 3 din Regulamentul privind transferul procurorilor, aprobat prin Hotărârea secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nr. 817/2019.

În esență, recurentul susține că Hotărârea secției pentru procurori nr. 343/2020 a fost emisă în concordanță cu dispozițiile legale și regulamentare incidente, în speță nefiind încălcate drepturile sau libertățile fundamentale ale reclamantei.

Motivarea actelor administrative emise cu ocazia soluționării cererilor de transfer nu implică automat enumerarea tuturor criteriilor regulamentare, acestea fiind analizate coroborat și comparativ, neexistând o ierarhizare a lor. De asemenea, arătă faptul că analiza concomitentă a cererilor de transfer se realizează cu luarea în considerare a tuturor motivelor personale și profesionale invocate de solicitanți, însă acestea nu sunt expuse în totalitate în considerentele actului administrativ, legea impunând ca analiza cererilor de transfer să fie realizată cu respectarea procedurii și a criteriilor de departajare între solicitanți.

Apreciază recurentul că nu poate fi reținut un exces de putere, din perspectiva faptului că nu au fost avute în vedere motivele personale și profesionale ale reclamantei, din tabelul depus la instanța de fond reieșind foarte clar situația fiecărui solicitant de transfer. Din actele depuse la dosar se poate observa cu ușurință raționamentul avut în vedere de Consiliul Superior al Magistraturii, la soluționarea cererilor de transfer fiind avute în vedere atât motivele personale, cât și cele profesionale relevate de solicitanți.

De asemenea, în ceea ce privește o pretinsă nemotivare a Hotărârii secției pentru procurori nr. 343/2020 din perspectiva neanalizării motivelor de ordin personal ale reclamantei, reținută de prima instanță, arătă faptul că acestea nu reprezintă situații excepționale, apte să determine inversarea raportului de preeminență dintre interesul public și interesul privat.

Contrar celor reținute de prima instanță, motivele personale, prin ele însele, nu au putut conduce implicit la admiterea cererii de transfer a intimatei-reclamante, cu ignorarea celorlalte criterii regulamentare sau a situației celorlalți magistrați ce au formulat cereri de transfer pentru Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași.

Subliniază faptul că, fără a fi fost ignorate motivele personale și profesionale ale reclamantei, în sesiunea de transferuri analizată a putut fi admisă doar o singură cerere, așa cum s-a arătat anterior. Împrejurarea că reclamanta era delegată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași nu a putut constitui un criteriu care ar fi impus admiterea cererii sale de transfer la acea dată, mai ales că nu se poate reține o vătămare în concret a acesteia câtă vreme funcționa la unitatea de parchet pentru care a optat în cererea de transfer.

În fine, contrar susținerilor primei instanțe, recurentul arată că nu se poate reține că a acționat cu exces de putere, dreptul de apreciere fiind exercitat cu respectarea competențelor prevăzute de lege.

Intimata A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului declarat Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori împotriva Deciziei nr. 53 din 25 martie 2021 a Curții de Apel Iași, întrucât motivele de recurs vizează temeinicia hotărârii atacate și nicidecum legalitatea acesteia, aceste motive neîncadrându-se în niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În subsidiar, în măsura în care se va aprecia că motivele de recurs susținute de Consiliul Superior al Magistraturii se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., intimata solicită respingerea recursului, ca nefondat.

În esență, intimata apreciază că nu se poate reține argumentul Consiliului Superior al Magistraturii în sensul că a realizat o analiză concomitentă a cererilor de transfer cu luarea în considerare a tuturor motivelor personale și profesionale invocate de solicitanți, însă acestea nu sunt expuse în totalitate în considerentele actului administrativ, legea impunând ca analiza cererilor de transfer să fie realizată cu respectarea procedurii și a criteriilor de departajare între solicitanți.

Recurentul a depus note scrise prin care invocat excepția lipsei de interes a acțiunii formulate de reclamanta-intimată, învederând că ulterior formulării acțiunii, intimata-reclamantă a adresat o nouă cerere de transfer de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, cerere ce a fost analizată în sesiunea de transferuri din martie 2002, când, prin Hotărârea nr. 402/01.03.2022, secția pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a dispus transferul doamnei A. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași.

II. Soluția instanței de recurs

În ceea ce privește lipsa de interes a acțiunii, invocată de recurentul-pârât, în susținerea căreia a învederat faptul că reclamanta a formulat o altă cerere de transfer care a și fost admisă, Înalta Curte constată că excepția este nefondată, având în vedere că, în cauză, se analizează legalitatea hotărârii pronunțate de instanța de fond, fiind lipsite de relevanță, sub acest aspect, împrejurările ulterioare pronunțării acestei hotărâri.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

La data de 24 iulie 2020 a fost publicată în Monitorul Oficial Decizia Curții Constituționale nr. 454 din 24 iunie 2020, motiv pentru care, în temeiul art. 147 alin. (4) din Constituție, aceasta este incidentă în cauză.

Prin acțiunea formulată pe rolul Curții de Apel Iași, reclamanta A. a chemat în judecată Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Procurori, solicitând anularea Hotărârii secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 343 din data de 31.03.2020 și obligarea pârâtului la emiterea unei hotărâri prin care să se dispună transferul său de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași.

Temeiul de drept al hotărârii prin care s-a respins cererea de transfer a reclamantei îl reprezintă dispozițiile art. 60 din Legea nr. 303/2004.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 454/24.06.2020 s-a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018, și în art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, care nu precizează condițiile transferării judecătorilor, precum și art. 60 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, sunt neconstituționale.

În esență, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor legale prin care este reglementată instituția transferului, fără stabilirea condițiilor în care se realizează transferul și care au permis adoptarea Regulamentului ce completează legea, cu încălcarea art. 1 alin. (4) și (5), art. 61 alin. (1), art. 73 alin. (3) lit. l), art. 125 alin. (2) și art. 133 alin. (1) din Constituție. Or, aceste dispoziții legale au stat la baza emiterii hotărârii CSM contestate în prezenta cauză.

Din cuprinsul motivării rezultă faptul că prevederile art. 60 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004 au fost constatate neconstituționale pentru lipsa de previzibilitate a textului de lege criticat, care nu precizează condițiile transferării judecătorilor, fapt care generează o stare de impredictibilitate, fiind încălcate art. 1 alin. (5) din Constituție, deoarece de la caz la caz, în mod arbitrar, se poate decide în mod subiectiv cu privire la cariera judecătorilor.

S-a mai arătat, de asemenea că, în ceea ce privește statutul judecătorilor și procurorilor, elementele esențiale ale raporturilor de muncă al acestora trebuie reglementate prin lege, iar nu printr-un act cu forță juridică inferioară acestuia, respectiv prin hotărâre cu caracter normativ emisă de autoritatea pârâtă (regulamentul de transfer).

Așadar, Curtea Constituțională a stabilit că revine legiuitorului sarcina de a reglementa prin lege, pe de o parte, instituția transferului și criteriile care trebuie să fie îndeplinite (în cadrul Legii nr. 303/2004), și, pe de altă parte, procedura realizării acestuia (în cadrul Legii nr. 317/2004).

În ceea ce privește sentința atacată, deși instanța de fond reține corect incidența Decizia Curții Constituționale nr. 454/24.06.2020, în mod greșit a obligat pârâtul să emită o hotărâre de transfer al reclamantei de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, apreciind că sunt întrunite condițiile legale în acest scop.

Dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 454/2020 sunt incidente și în privința examinării condițiilor privind transferul.

Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art. 60 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004 sunt neconstituționale și urmează a fi înlăturate de la aplicare în cauzele aflate în curs de judecare la momentul publicării deciziei, dar și faptul că nu pot fi prevăzute prin Regulament condițiile transferului, acestea fiind necesar a fi reglementate prin Legea nr. 303/2004.

Așadar, nu se poate apela la alte legi care reglementează instituția transferului (dreptul muncii, C. civ., etc), pentru a "împrumuta" de la acestea condițiile transferului, cu atât mai mult cu cât elementele esențiale ale raporturilor de muncă ale judecătorilor și procurorilor sunt reglementate prin Legea nr. 303/2004, lege specială în raport cu cele invocate de instanța de fond.

În consecință, în respectarea principiului legalității, nu se putea dispune de către instanța de judecată asupra cererii de transfer, în condițiile declarării neconstituționalității textului de lege care reglementa transferul, fără însă a cuprinde condițiile de transfer.

Înalta Curte constată, legiuitorul având obligația de a pune în acord cu Constituția prevederile art. 60 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004, iar CSM păstrând atribuția de a dispune asupra cererilor de transfer, că soluția instanței de fond trebuia să se limiteze la anularea hotărârii adoptate asupra cererii de transfer, CSM urmând să o soluționeze după punerea în acord cu Constituția a dispozițiilor art. 60 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004.

În raport de incidența și efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 454/24.06.2020 în prezenta speță, Înalta Curte nu va mai examina celelalte susțineri și apărări ale părților, analiza acestora fiind redundantă.

2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentința atacată și, în rejudecare, va înlătura dispoziția privind obligarea pârâtului, prin secția pentru Procurori, la emiterea unei hotărâri prin care să se dispună transferul reclamantei de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, menținând în rest dispozițiile sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă A..

Admite recursul formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Procurori împotriva Deciziei nr. 53/2021 din 25 martie 2021 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința atacată și în rejudecare, înlătură dispoziția privind obligarea pârâtului, prin secția de procurori, la emiterea unei hotărâri prin care să se dispună transferul reclamantei de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași.

Menține în rest dispozițiile sentinței atacate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 19 ianuarie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.