ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.04.2024

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2478/2024

HOTĂRÂRE
25.04.2024
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2478/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 25 aprilie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 377 din 13 iulie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta ANAF-DGRFP Craiova - AJFP Olt, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Pfa A., iar prin decizia civilă nr. 2648 din data de 23 noiembrie 2022 pronunțată de către Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a fost respins recursul declarat de recurentul-reclamant PFA A., împotriva sentinței nr. 377 din data de 13 iulie 2022 în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata pârâtă ANAF- DGRFP Craiova - AJFP Olt, având ca obiect anulare act administrativ.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare recurentul- reclamant PFA A., în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 1, 3 și 4 și art. 508 C. proc. civ., solicitând admiterea contestației, desființarea sentinței contestate si trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța competentă.

Prin decizia civilă nr. 322 din 15 februarie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins în mod definitiv contestația în anulare formulată de contestatorul PFA A. împotriva deciziei civile nr. 2648/2022, pronunțată la data de 23 noiembrie 2022 de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata AJFP OLT.

Împotriva deciziei civile nr. 322 din 15 februarie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022 de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul Pfa A. - agent de asigurare, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Intimata-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil.

Examinând cu prioritate, în condițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul Pfa A. - agent de asigurare este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că, potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.:

"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei", iar potrivit art. 129 din Constituția României:

"Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Din cuprinsul textelor de lege menționate anterior rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Conform dispozițiilor art. 508 alin. (4) C. proc. civ., "Hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată".

În cauza de față, Înalta Curte reține că decizia nr. 322 din 15 februarie 2023 a fost pronunțată de Curtea de Apel Craiova în soluționarea contestației în anulare formulată de reclamant împotriva unei decizii definitive pronunțate de Curtea de Apel Craiova într-un alt dosar, iar recursul declarat de Pfa A. - agent de asigurare împotriva acestei decizii este inadmisibil, hotărârea atacată nefiind susceptibilă de recurs în sensul prevederilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora:

"Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității, invocată invocată de intimata-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt și va respinge recursul declarat de reclamantul Pfa A. - agent de asigurare, ca inadmisibil.

Admite excepția inadmisibilității, invocată de intimata-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt.

Respinge recursul declarat de reclamantul Pfa A. - agent de asigurare împotriva deciziei civile nr. 322 din 15 februarie 2023 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2022, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 25 aprilie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-05-04
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2349/2023
Ședința publică din data de 4 mai 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 2 februarie 2016, pe rolul Tri
ÎCCJ 2022-12-07
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5881/2022
Ședința publică din data de 7 decembrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de 24 febru
ÎCCJ 2024-10-17
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4632/2024
aduse de reclamantă prin apărător, la acest termen, nu sunt de natură să conducă la modificări ale obiectivelor stabilite la termenul din 20 mai 2019, motiv pentru care le-a respins. Prin sentința civilă nr. 388/2019 din 21 octombrie 2019,
ÎCCJ 2025-04-03
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1930/2025
Ședința publică din data de 3 aprilie 2025 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr.
ÎCCJ 2022-06-23
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3795/2022
Ședința publică din data de 23 iunie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin sentința civilă nr. 151 din 05 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova
Sursă