ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2460/2024

Ședința publică din data de 25 aprilie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 9 decembrie 2022, sub nr. x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne, Direcția Generală Management Resurse Umane și Ministerul Afacerilor Interne, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța să dispună:

(i).obligarea pârâților la emiterea ordinului de trecere în rezervă, conform dispozițiilor art. 85 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, ca urmare a clasării ca "apt limitat" a reclamantului de către comisiile de expertiză medico-militară;

(ii).obligarea pârâților la recunoașterea dreptului reclamantului de a fi trecut în rezervă și de a beneficia de pensie de serviciu, anticipată parțială, în conformitate cu dispozițiile art. 85 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare coroborate cu art. 14 lit. a), art. 15 lit. c), art. 18 lit. b), art. 28 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, în vigoare la data solicitării încetării raporturilor de serviciu;

(iii).obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces, în temeiul art. 453 din C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 379/2023 din 29 martie 2023, Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale procesuale specializate, invocată din oficiu și a declinat competența materială procesuală specializată de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția I civilă, reținând, în esență, că litigiul dedus judecății nu este de competența secției de contencios administrativ și fiscal, întrucât, după intrarea în vigoare a Codului administrativ, prevederile legale privind raporturile de serviciu ale funcționarului public nu se mai aplică personalului militar (reclamantul fiind militar activ în cadrul Ministerului Apărării Naționale), făcând referire în acest sens la dispozițiile art. 382 lit. h) și art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, precum și la Decizia nr. 19/27.09.2021 pronunțată de ÎCCJ în soluționarea recursului în interesul legii.

A mai reținut că, deși reclamantul solicită emiterea unui act administrativ (ordinul de trecere în rezervă), acest fapt nu determină competența instanței de contencios administrativ în soluționarea cauzei, cât timp chiar înscrisul respectiv vizează raporturile de serviciu ale acestuia.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția I civilă, la data de 25.04.2023, sub dosar nr. x/2022.

2.1. Hotărârea Tribunalului Constanța, secția I civilă

Prin sentința civilă nr. 3152 din 10 noiembrie 2023, Tribunalul Constanța, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale materiale, a respins ca neîntemeiată excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că reclamantul solicită emiterea unui act administrativ tipic (ordinul de trecere în rezervă), context în care, litigiul de față are natura unuia de contencios administrativ. Prin urmare, în raport de obiectul dedus judecății, a apreciat că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile de drept comun ale art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, din punct de vedere material, competența aparținând curții de apel, având în vedere că se cere a fi emis un act administrativ de căre autorități publice centrale, iar din punct de vedere teritorial, competența aparține instanței de la domiciliul reclamantului, care este în Năvodari, jud. Constanța.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 22.12.2023, sub același număr de dosar.

2.2. Hotărârea Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 52 din 12 februarie 2024, Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția I civilă, a constatat intervenit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut, în esență, că, un litigiu privind raporturile de serviciu ale cadrelor militare - cum este și cel dedus judecății în prezenta pricină - este un conflict individual de muncă, pentru soluționarea căruia, în lipsa unor prevederi speciale în materie (cum sunt cele privind contestarea sancțiunilor disciplinare aplicate cadrelor militare din Legea nr. 80/1995 cu modificările și completările ulterioare), sunt competente secțiile specializate în soluționarea conflictelor de muncă din cadrul tribunalelor, instituite prin art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004.

Instanța a mai avut în vedere și Decizia nr. 19/2021 pronunțată de ÎCCJ-Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, în considerentele căreia s-a reținut că:

"52. Astfel, conform art. 536 din Codul administrativ, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Așa cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamantul a învestit instanța cu o acțiune prin care a solicitat obligarea pârâților la emiterea ordinului de trecere în rezervă ca urmare a clasării reclamantului ca apt limitat prin decizie medicală emisă de o comisie de expertiză medico-militară, precum și la recunoașterea dreptului reclamantului de a fi trecut în rezervă și de a beneficia de pensie de serviciu, anticipată parțială.

Înalta Curte constată că reclamantul urmărește, practic, emiterea de către autoritatea pârâtă, în exercitarea atribuțiilor sale, a ordinului de trecere în rezervă și producerea de efecte juridice corespunzătoare în ceea ce privește raportul de serviciu al reclamantului care, fiind militar, este funcționar public cu statut special.

Față de obiectul dedus judecății, constând în pretenția concret formulată și temeiurile de drept invocate în mod expres de reclamant (Legea nr. 554/2004), acțiunea din dosarul de față nu poate fi calificată a fi de competența jurisdicției dreptului muncii, ci reprezintă o acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii contenciosului administrativ, ce reclamă competența de soluționare a cauzei în favoarea unui complet specializat în contencios administrativ ca și instanță funcțională.

De altfel, nu se poate schimba cauza cererii de chemare în judecată (temeiul juridic), peste voința celui care are calitate de reclamant, având în vedere principiul disponibilității ce guvernează procesul civil și solicitarea expresă a reclamantului privind temeiul juridic al acțiunii, voința acestuia fiind clar exprimată sub aspectul temeiului juridic al cererii sale. În raport de poziția procesuală expresă a reclamantului, devin incidente dispozițiile art. 22 alin. (5) din C. proc. civ.

În ceea ce privește competența materială, se reține incidența Deciziei nr. 10 din 16 aprilie 2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în intersul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 536 din 28 iunie 2018, în ale cărei considerente (la paragraful 95) s-a reținut că în privința cadrelor militare la care s-a făcut referire, în lipsa unor prevederi speciale în Legea nr. 80/1995, dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 sunt aplicabile cu titlu de drept comun pentru această categorie aparte de funcționari publici care beneficiază de un statut special.

Prin raportare la considerentele acestei decizii, considerente aplicabile pentru identitate de rațiune și în litigiul dedus judecății, Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine secțiilor/completelor specializate de contencios administrativ din cadrul tribunalelor, dată fiind reluarea art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului public, în cuprinsul normei regăsite la art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019, potrivit căreia, (c)auzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.

Pornind de la această premisă, Înalta Curte are în vedere că stabilirea instanței competente teritorial se va face pe temeiul dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora competența teritorială revine în mod exclusiv instanței de la domiciliul reclamantului care, în speță, este în județul Constanța.

Așadar, întrucât în cauză obiectul litigiului intră în sfera raportului de serviciu al unui funcționar public cu statut special, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție statutului cadrelor militare, competența materială în primă instanță aparține tribunalului, iar nu curții de apel.

Cât privește invocarea art. 382 din Codul administrativ aprobat prin O.U.G. nr. 57/2019, ca temei al declinării competenței funcționale a cauzei de la secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalulului Constanța la secția I civilă a aceleiași instanțe, Înalta Curte observă că, potrivit acestui articol, doar prevederile Titlului II din Codul administrativ, referitoare la Statutul funcționarilor publici, nu se aplică acestor categorii identificate la art. 382 lit. a)-i), rațiunea fiind aceea a existenței unor legi separate care reglementează statutul fiecăreia dintre categoriile exceptate de la norma generală din cuprinsul Codului administrativ. Aceasta nu înlătură, însă, de la aplicare, prevederile art. 536 din Codul administrativ, care sunt valabile pentru stabilirea competenței materiale în toate situațiile în care obiectul unei cereri de chemare în judecată privește raportul de serviciu al unui funcționar public.

Totodată, este de observat că, în fundamentarea soluției de declinare, a doua instanță dintre cele între care s-a ivit conflictul s-a întemeiat pe Decizia nr. 19 din data de 27 septembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent pentru soluționarea recursului în intersul legii.

Numai că, problema tranșată de instanța de unificare a avut în vedere cauzele privitoare la plata de drepturi salariale.

În litigiul pendinte, obiectul cererii, așa cum s-a arătat deja, a fost reprezentat de refuzul de emitere a ordinului de trecere în rezervă și, pe cale de consecință, de obligare la emiterea unei astfel de act administrativ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Management Resurse Umane, Ministerul Afacerilor Interne, Ministrul Afacerilor Interne, în favoarea Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 25 aprilie 2024.