ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 244/2023

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată la data de 22.04.2019 sub numărul x/2019 reclamantul A. prin reprezentant legal B. (mama) în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat următoarele: - anularea deciziei FGA nr. 19627/08.04.2019 și obligarea Fondului de Garantare a Asiguraților din România la emiterea unei noi decizii, sub sancțiunea penalităților pentru fiecare zi de întârziere; - pronunțarea cu privire la legalitatea operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii deciziei nr. 19627/08.04.2019; - anularea actului normativ adoptat în cadrul F.G.A., care reglementează Procedura de soluționare a pretențiilor izvorând din vătămări corporale sau decese, act normativ la care se face referire în Decizia contestată.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 999 din 16 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. prin reprezentant legal B. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților. A anulat în parte decizia FGA nr. 19627/08.04.2019, în ceea ce privește art. 2 de respingere parțială a cererii de plată. A obligat pârâtul la plata către reclamant, cu titlu de daune morale, a sumei de 5000 RON, suplimentar față de suma inițial acordată de 437,50 RON. A menținut în rest Decizia FGA nr. 19627/08.04.2019. A respins în rest acțiunea.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței nr. 999 din 16 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare, invocând, în drept, dispozițiile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ. În esență, recurentul a susținut că sentința recurată este netemeinică si nelegală, fiind rezultatul unei greșite interpretări și aplicări a Legii 213/2015 precum si a Ordinului 23/2014 al ASF. In ce privește legea aplicabila, recurentul menționează că potrivit prevederilor art. 12 alin. (2) teza finala din Legea nr. 213/2015: Instrumentarea dosarelor de daună se va face cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data producerii evenimentului asigurat și a condițiilor de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare si, raportat la data încheierii contractului de asigurare, evenimentul fiind produs in data de 20.04.2016, Fondul de Garantare a Asiguraților a instrumentat dosarul de daune conform dispozițiilor Ordinului CSA nr. 23/2014(tempus regit actum). De asemenea, în susținerea motivelor de recurs, pârâtul face trimitere la prevederile art. 50 din Ordinul CSA nr. 23/2014, care stabilesc despăgubirile in caz de vătămare corporala. Arată că, ținând cont de obligația instituită în sarcina Comisiei Speciale a FGA, care trebuie să instrumenteze cererile de plata în raport de legislația aplicabila contractului de asigurare ale cărui clauze pentru transparenta au fost transpuse in Ordinul CSA nr. 23/2014, la nivelul FGA s-a adoptat, prin Decizia Directorului General nr. 549/23.09.2019, Procedura de soluționare pe cale amiabila a pretențiilor pecuniare (morale si materiale) izvorând din cazuri de vătămări corporale sau deces. Potrivit Procedurii adoptate de FGA (art. 7 lit. e), ce tine cont de Studiul realizat de FPVS, de jurisprudența și de practica societății de asigurare, despăgubirea datorata petenților se stabilește astfel:Suma cu titlu de despăgubire pentru daune morale, in cazul vătămării corporale sau decesului este calculata conform Anexei 2 din cadrul prezentei proceduri. FGA a adoptat procedura de soluționare pe cale amiabila a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese adoptând criterii proprii de determinare a unor praguri valorice, pentru a se evita săvârșirea unor discriminări într-un domeniu atât de sensibil in care nu exista criterii legale de individualizare a sumelor datorate cu titlu de daune morale, cu atât mai mult cu cat FGA a fost însărcinat să gestioneze fonduri publice, care trebuie repartizate cu toată responsabilitatea pe care situația o impune. Recurentul arată că având în vedere faptul că vătămarea corporală a petentului a provocat drept consecințe:contuzie bazin, contuzie umăr drept, excoriație coapsă, partea vătămata necesitând pentru vindecare un număr de circa 7 zile de îngrijiri medicale, conform înscrisurilor medicale depuse, s-a stabilit acordarea unei sume de 125 RON/zi de îngrijire medicala, rezultând suma de 875 RON. Nu exista criterii legale de determinare a sumelor datorate cu titlu de daune morale pentru vătămări corporale, deci nu exista o lege ale cărei prevederi sa le fi încălcat. În opinia recurentului, instanța de fond greșește flagrant în argumentarea majorării cuantumului daunelor morale, prin prisma faptului ca, dincolo de ignorarea procedurii FGA a cărei legalitate și temeinicie sunt evidente, face referire la faptul ca nu se justifica culpa comună în producerea accidentului aspect care a determinat reducerea cu 50% a despăgubirii calculate conform procedurii. Pe de altă parte, recurentul consideră că problema stabilirii despăgubirilor pentru daune morale nu se reduce la cuantificarea economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale cum ar fi demnitatea, onoarea ori suferința psihică încercată de cel care le pretinde. Daunele morale nu reprezintă prețul plătit pentru suferințele psihice care sunt inestimabile, ci reprezintă o reparație simbolica, stabilita din perspectiva consecințelor in planul vieții personale si sociale. Prin urmare, chiar daca valorile morale nu pot fi evaluate pecuniar, atingerile aduse acestora îmbracă forme concrete de manifestare, iar instanța are posibilitatea sa aprecieze intensitatea si gravitatea lor si sa stabilească daca si in ce cuantum, o suma de bani este potrivita pentru a repara prejudiciul moral produs. Decizia contestată a fost motivată, fiind evidențiate criteriile avute în vedere pentru cuantificarea daunelor morale - respectiv numărul zilelor de îngrijiri medicale necesitate în vederea vindecării - 7 zile, diagnosticul reclamantului, precum si vindecarea fără constituirea de sechele morfo-funcționale, neafectarea capacității de munca, neîncadrarea în grad de handicap, gravitatea leziunilor nu au fost de natura a-i pune viața reclamantului în pericol. Fondul de Garantare a adoptat, prin Decizia Directorului General nr. 549/23.09.2019, procedura de soluționare pe cale amiabila a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese adoptând criterii proprii de determinare a unor praguri valorice, pentru a se evita săvârșirea unor discriminări intr-un domeniu atât de sensibil, in care nu exista criterii legale de individualizare a sumelor, cu atât mai mult cu cat FGA a fost însărcinat sa gestioneze fonduri publice, care trebuie repartizate cu toata responsabilitatea pe care situația o impune. Prin urmare, nu s-ar putea susține că FGA ar fi stabilit în mod arbitrar și netransparent cuantumul daunelor morale, fiind evident că s-a raportat la valorile menționate in Anexa 2 a Deciziei nr. 549/23.09.2019, care reprezintă o procedura interna validata de lichidatorul judiciar al asigurătorului in faliment in analiza cererilor de creanță formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală. Așadar, nu se poate retine un eventual refuz nejustificat de acordare integrala a daunelor morale solicitate de reclamant, având în vedere ca dreptul de apreciere conferit de legiuitor in sarcina Comisiei Speciale din cadrul FGA{in lipsa criteriilor si limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor morale) nu a fost _ exercitat discreționar sau prin abuz/exces de putere, ci in baza unor reguli concrete, cu aplicabilitate generala, ce asigura respectarea unui tratament egal si nediscriminatoriu fata de orice victima a unui accident rutier. În fine, recurentul susține că recurgerea la o procedura internă standardizată nu contravine vreunei prevederi legale și nici nu este de natură a leza dreptul persoanei îndreptățite de a primi daune morale, ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparenta in procesul adoptării soluției administrative, precum si a unui tratament echitabil pentru potențialii creditori de asigurare.

Apărările formulate în cauză Intimatul-reclamant a depus întâmpinare solicitând, în esență, respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală. În motivarea întâmpinării, intimatul-reclamant arată că prin hotărârea pronunțată, instanța nu a negat dreptul Fondului de a instrumenta dosarele de daune și de a stabili prin decizie un cuantum al despăgubirii pe care îl apreciază justificat și nici nu au fost puse în discuție criteriile la care se raportează FGA în instrumentarea dosarelor de daună. Nu s-a pus în discuție nici legalitatea procedurii de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorând din cazuri de vătămări corporale sau deces, ci instanța de judecată a apreciat-o ca fiind un act administrativ cu rol de orientare, folosit în procedura internă, nefiind obligatoriu nici măcar pentru membrii comisiei speciale din cadrul fondului. Astfel, instanța de judecată nu a constatat faptul că FGA a încălcat dispozițiile legale în emiterea deciziei sau că nu era îndreptățită să emită o astfel de decizie. Ceea ce a făcut instanța prin pronunțarea unei hotărâri de anulare în parte a deciziei și majorare a cuantumului sumei acordate cu titlu de daune morale, reprezintă o verificare a deciziei FGA, decizie pe care a apreciat-o ca fiind legală, dar netemeinică. În plus, învederează faptul că în prezent starea sa de sănătate continuă să fie precară în urma leziunilor suferite în accidentul rutier, leziuni care își fac simțită prezența în continuare. Astfel, în perioada 14.09.2021-16.09.2021, a fost internat în cadrul Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc, în cadrul secției urologie, fiind supus unei intervenții chirurgicale constând, datorate leziunile din accidentul rutier. Pe cale de consecință, solicită să dispuneți păstrarea hotărârii recurate și respingerea recursului formulat de către Fondul de Garantare a Asiguraților ca fiind neîntemeiat. II. Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat și va fi respins. Verificând sentința recurată prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că potrivit acestui motiv de nelegalitate, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu si a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile spetei, dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară. Din actele și lucrările dosarului rezultă că la data de 20.04.2016 a avut loc un accident de circulație în care a fost implicat conducătorul autovehiculului cu nr. de inmatriculare x, care rula pe DN11C, pe raza localității Bixad, din direcția Tușnad spre Balvanyos. În aceste împrejurări, l-a acroșat pe minorul A., reclamantul din prezenta cauză. In urma impactului a rezultat vătămarea corporalĂ a reclamantului. Conform certificatului medico-legal, s-a stabilit faptul că intimatul-reclamant a suferit vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare circa 6 - 7 zile de îngrijiri medicale. La data evenimentului, autovehiculul cu nr. de înmatriculare x avea încheiată poliță de asigurare RCA nr. x emisă de C. S.A. Prin cererea de plată nr. x/07.06.2017 inregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraților, reclamantul a solicitat să fie despăgubit din disponibilitățile F.G.A. cu suma de 5.000 euro daune morale, pentru traumele fizice și psihice suferite in urma evenimentului rutier din data de 20.04.2016, iar prin decizia FGA nr. 19627/08.04.2019, pârâtul FGA a admis cererea de plată formulată de reclamant pentru suma de 437,50 RON daune morale (art. 1 din decizie) și a respins cererea de plată cu privire la diferența dintre suma solicitată și cea acordată (art. 2 din decizie). În esență, chestiunea supusă analizei privește cuantumul despăgubirii stabilite prin decizia emisă de pârât, în raport de criteriile și sistemul de evaluare utilizate pentru determinarea acestei valori. Înalta Curte reține că, în cazul producerii unui risc asigurat având ca urmare cauzarea unui prejudiciu moral sau material, răspunderea aparține asigurătorului, fiind o răspundere contractuală întemeiată pe contractul de asigurare încheiat în condițiile Legii nr. 136/1995 și ale Normei 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule. De asemenea, se reține că, potrivit dispozițiilor art. 50 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, "la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale, se au în vedere următoarele: (…) f) daunele morale, în conformitate cu legislația și jurisprudența din România." Totodată, este de netăgăduit că dispozițiile Legii nr. 213/2015 reglementează dreptul recurentului de a verifica dosarele de daună, precum și creanțele de asigurări înregistrate în evidențele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență. În ce privește acordarea daunelor morale, în prezenta cauză, în urma propriei analize efectuate, recurentul s-a raportat la Ghidul elaborat de Fondul pentru Protecția Victimelor Străzii, ale căror prevederi au fost aplicate în mod eronat de către acesta. În acest context, Înalta Curte are în vedere că, în ceea ce privește cuantificarea și acordarea daunelor morale solicitate de creditorii de asigurare, fiecare cauză comportă particularitățile sale din perspectiva gradului de severitate al atingerilor aduse drepturilor nepatrimoniale protejate de lege, astfel că nu poate fi stabilit un cuantum fix, general valabil pentru orice situație în care sunt vătămate drepturile cu conținut nepatrimonial. Întinderea prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale nu poate fi cuantificat potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcție de împrejurările concrete ale speței, instanța acordă despăgubiri apte să constituie o indemnizație pentru satisfacție echitabilă. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil a fi echivalate material. Așadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenția însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale. Atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii. Din această perspectivă, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate a sentinței recurate, prin care a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 5000 RON, cu titlu de daune morale, suplimentar față de suma inițial acordată, de 437,50 RON. Recurentul-pârât s-a raportat la un criteriu obiectiv și rezonabil, numărul de zile de îngrijiri medicale, și a stabilit cuantumul daunelor morale prin punerea în aplicare a "Procedurii de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale și decese", însă cuantumul stabilit nu a fost suficient pentru acoperirea integrală a prejudiciului cauzat. Înalta Curte apreciază că recurentul-pârât nu se putea raporta la procedura internă de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, prin care s-au adoptat criterii proprii de determinare a unor praguri valorice și s-au stabilit actele necesare pentru constituirea dosarului de daună, pentru a se evita săvârșirea unor discriminări într-un domeniu în care nu există criterii legale de individualizare a sumelor acordate, fără a le corela cu principiile de drept naționale și convenționale în această materie. De asemenea, Înalta Curte reține că dispozițiile normative invocate de pârât nu justifică instituirea acestor condiții și nici nerespectarea criteriilor jurisprudențiale, care implică o doză de aproximare, prin raportare la un complex de împrejurări, despăgubirile ce se plătesc trebuie, așadar, să țină seama de prejudiciul concret produs fiecărei persoane vătămate și de principiul acoperirii integrale a acestuia. Chiar dacă durata îngrijirilor medicale stabilite ca fiind necesare pentru vindecarea traumatismelor suferite de reclamant poate fi pertinentă în stabilirea daunelor morale și materiale acordate pentru compensarea suferințelor fizice îndurate în această etapă a recuperării, totuși numărul de zile de îngrijiri medicale nu reprezintă criteriul determinant în stabilirea prejudiciului moral încercat de reclamant, urmând a fi avute în vedere și consecințele suferite în plan fizic, psihic, social și familial. Înalta Curte constată faptul că din probațiunea administrată, respectiv actele medicale atașate cererii de plată, rezultă că reclamantul, în vârstă de 13 ani, a fost internat cu contuzii multiple la nivelul membrului superior drept și coapsă și cu hemibazin drept (hematom). Deși leziunile suferite nu i-au pus viața în pericol, nu a suferit fracturi sau leziuni viscerale, nu a suferit leziuni osteoarticulare posttraumatice deosebite, este o certitudine faptul că leziunile suferite de persoana vătămată în urma accidentului rutier, investigațiile efectuate, precum și tratamentele prescrise în vederea recuperării sale au produs o suferință fizică și psihică, împiedicându-l să-și desfășoare viața cotidiană în aceleași condiții ca și înainte de accident. De asemenea, Înalta Curte constată că nu sunt fondate argumentele recurentului referitoare la culpa comună în producerea accidentului, aspect care a determinat reducerea cu 50% a despăgubirii, întrucât, astfel cum rezultă din procesul-verbal de cercetare la fața locului, locul producerii accidentului a fost situat pe acostamentul din partea dreaptă a DN11C, pe direcția de mers către Tg. Secuiesc, iar nu pe partea carosabilă (pe banda de circulație), astfel că, în lipsa altor probe, nu se poate trage concluzia a unei culpe a reclamantului în producerea accidentului. De altfel, recurentul-pârât nu aduce niciun un alt argument în susținerea ideii de culpă comună, precizând doar că este eronată concluzia instanței de fond conform căreia accidentul nu este rezultatul unei culpe comune. Prin urmare, Înalta Curte reține că despăgubirile recunoscute prin sentința recurată au un cuantum adecvat, având drept scop ca suferința provocată prin accidentul rutier, chiar dacă nu poate fi suprimată, respectiv ștearsă din memoria afectivă, să fie într-o anumită măsură atenuată, aplanată, astfel încât să i se poată oferi victimei o satisfacție compensatorie, iar obligarea recurentului-pârât la plata către reclamant a sumei de 5.000 RON, cu titlu de daune morale, suplimentar față de suma inițial acordată de 437,50 RON, s-a realizat cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale. În consecință, Înalta Curte apreciază că sentința primei instanțe a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale, motivele de recurs nefiind fondate.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este întemeiat, în temeiul art. 496 alin. (1) din același act normativ, raportat și la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.