ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 957/2021

Ședința publică din data de 17 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2019 la data de 10.05.2019, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților:

- 45.408 RON RON reprezentând pierderea de venituri urmare a decesului def. B., ceea ce pune reclamantul într-o situație de inferioritate având în vedere că de la decesul mamei și până va obține propriile venituri se bazează exclusiv pe veniturile obținute de tată, C.;

- 4.500.000 RON RON daune morale pentru decesul def. B.

În temeiul art. 453 alin. (1) noul C. proc. civ., a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin sentința nr. 534 din 03 octombrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul F.G.A., a anulat în parte decizia nr. 19751/10.04.2019 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și a obligat pârâtul la soluționarea motivată a cererii de acordare a sumei de 45.408 RON reprezentând pierderea de venituri, respingând în rest acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 534 din 3 octombrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.:

"când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"

În fapt, se reține în Decizia de respingere parțială nr. 19751/10.04.2019 emisă de FGA:

"La data de 21.12.2013, a avut loc un accident de circulație din culpa conducătorului autovehiculului cu nr. de înmatriculare x care rula pe DN 72 la km 7 + 600, în afara localității Picior de Munte, a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu ansamblul de vehicule compus din autoutilitara cu nr. de înmatriculare x și semiremorca cu nr. de înmatriculare y. În urma evenimentului a rezultat decesul numiților D. și B..

În mod greșit în sentința civilă nr. 534/03.10.2019, cu încălcarea prevederilor art. 26 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 49 pct. 2 din Normele aprobate prin Ordinul C.S.A nr. 14/2011, se reține că suma de 43.879 RON acordată cu titlu de daune morale "reprezintă o compensație echitabilă" și, se refuză analizarea cuantumului daunelor morale acordate;

Se argumentează de instanța de fond că:

"dreptul de apreciere de care dispune autoritatea pârâtă, care nu a fost exercitat discreționar sau prin abuz/exces de putere, ci în baza unor reguli concrete, cu aplicabilitate generală" - anume "GHIDULUI elaborat de Fondul de Protecție al Victimelor Străzii".

Se reține în continuare de instanța de fond că:

"recurgerea la o procedură internă standardizată nu contravine vreunei prevederi legale și nici nu este de natură a leza dreptul persoanei îndreptățite de a primi daune morale".

În primul rând este de subliniat că sus menționata "procedură standardizată" este reprezentată de GHIDUL emis de către Fondul de Protecție al Victimelor Străzii.

Obligativitatea ghidului FPVS este echivalentă în încălcarea principiului liberului acces la justiție (prev. de art. 21 din Constituția României) deoarece în acest caz magistratul nu ar mai "judeca" cauza în sensul deplin al termenului, ci judecata sa s-ar transforma într-un simplu calcul matematic, iar, pe de altă parte, media daunelor morale acordate (fie că este vorba de media din jurisprudența națională, fie că este vorba de media din societatea apelantă) este un "organism viu", care se formează și evoluează în timp în funcție de jurisprudență. A condiționa acordarea daunelor de respectarea unei anumite medii dintr-un moment anume, înseamnă a îngheța pentru totdeauna posibilitatea de schimbare a mediei.

Fiind vorba de lezarea unor valori fără conținut economic și de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieții private, în sfera art. 1 (dreptul la viață) din Convenția europeană, dar și de valori apărate de art. 22 din Constituție și art. 58 C. civ., existența prejudiciului este circumscrisă condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real și efectiv produs victimei.

În ce privește cuantumul posibilelor despăgubiri acordate, nici sistemul legislativ românesc și nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de evaluare a daunelor morale, iar acest principiu, al reparării integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc.

Ceea ce trebuie în concret evaluat nu este prejudiciul ca atare, ci doar despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu și să aducă acea satisfacție de ordin moral celui prejudiciat.

Pierderea unei persoane dragi poate fi traumatizantă, dar pierderea soțului și a mamei este o adevărată traumă psihică, mai ales că acest eveniment a dus la decesul unei persoane în floarea vârstei, în momente cheie pentru dezvoltarea armonioasă a unei familii și, implicit, a copiilor. Legătura puternică dintre membrii unei familii nu trebuie dovedită, ea se prezumă, cu atât mai mult cu cât este de netăgăduit că defuncta a fost o mamă și o soție bună, fiind liantul, poziție asumată în general, în societate, de mama și de soție.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că în cauză, se contestă decizia nr. 19751/10.04.2019 emisă de pârâtul FGA prin care se respinge în parte cererea de acordare a despăgubirilor civile pentru decesul mamei reclamantului minor, solicitându-se obligarea pârâtului la plata sumei de 45.408 RON cu titlu de pierdere de venituri, precum și a sumei de 4.500.000 RON daune morale.

În fapt, la data de 21.12.2013, a avut loc un accident de circulație din culpa conducătorului autovehiculului cu nr. de înmatriculare x care rula pe DN 72 la km 7+600m, în afara localității Picior de Munte, în sensul că acesta a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu ansamblul de vehicule compus din autoutilitara cu nr. de înmatriculare x și semiremorca cu nr. de înmatriculare x. În urma evenimentului a rezultat decesul numiților D. și B..

La momentul producerii evenimentului rutier, autovehiculul cu număr de înmatriculare x era asigurat RCA la S.C. E. S.A., cu polița nr. x.

Prin decizia contestată au fost acordate numai daune morale în cuantum de 43.879 RON, FGA raportându-se la sumele consemnate în Ghidul elaborat de Fondul de Protecție al Victimelor Străzii.

Instanța de fond a anulat în parte decizia nr. 19751/10.04.2019 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și a obligat pârâtul la soluționarea motivată a cererii de acordare a sumei de 45.408 RON reprezentând pierderea de venituri.

Conform prevederilor art. 26 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 49 pct. 2 din Ordinul nr. 14/2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, "la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele: … d) daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din România".

O reglementare similară este preluată prin dispozițiile art. 50 din Norma A.S.F. nr. 23/2014.

În lipsa unor criterii și limite legale, stabilirea cuantumului daunelor morale include o doză de aproximare, prin raportare la consecințele negative suferite în plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situația familială, profesională și socială, fără ca sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale să depășească sfera unor compensații destinate a alina suferința fizică și psihică, în caz contrar ajungându-se la o îmbogățire fără just temei a persoanei prejudiciate. Din perspectivă jurisprudențială, atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când au avut de soluționat cauze similare, au procedat la o judecată mai degrabă în echitate.

În speță, acordarea de despăgubiri morale, oricare ar fi cuantumul acestora, nu poate fi în măsură să conducă la înlăturarea suferinței produse reclamantului prin decesul mamei sale, o astfel de pierdere neputând fi cuantificată în bani. Ceea ce se urmărește prin acordarea daunelor morale este recunoașterea caracterului vătămător al faptei, prin producerea unor suferințe psihice/emoționale imposibil de cuantificat. Scopul acordării daunelor morale este de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenția ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii.

Cu privire la recursul declarat de către reclamantul A. s-a constatat că singura critică se referă la cuantumul daunelor morale.

Sub acest aspect, s-a învederat că repararea daunelor morale prin despăgubiri bănești ridică problema dificilă a modului și a criteriilor de apreciere a prejudiciilor morale, cât și a criteriilor de stabilire a indemnizației destinate reparării acestora. Stabilirea prejudiciilor morale nu are la baza criterii exacte, științifice, deoarece exista o incompatibilitate între caracterul moral, nepatrimonial al daunelor, și caracterul bănesc, patrimonial al despăgubirilor. În aprecierea importanței prejudiciului moral trebuie avute în vedere repercusiunile prejudiciului moral asupra stării generale a sănătății, precum și asupra posibilității reclamanților de a se realiza deplin pe plan social, profesional și familial.

Legiuitorul nu a stabilit criterii obiective de cuantificare a prejudiciului, astfel încât instanțele au puterea suverană de apreciere a despăgubirilor, prin raportare la circumstanțele concrete ale cauzei.

Daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanța de judecată a criteriilor referitoare la importanța valorilor lezate și, în măsura în care au fost lezate aceste valori, la consecințele negative suferite de cei în cauză în plan fizic și psihic, intensitatea percepției consecințelor vătămării, măsura în care le-a fost afectată situația familială, profesională și socială. Toate aceste criterii de cuantificare a prejudiciului moral sunt subordonate conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei. De asemenea, este necesar să se aibă în vedere criteriul echității și proporționalității daunei cu despăgubirea acordată, așa cum a învederat și instanța de control judiciar, prin decizia de casare.

Sub aspectul criteriilor de cuantificare a prejudiciului moral, în speță, trebuie să se țină cont de relațiile de rudenie existente între victimă și reclamanți, precum și de vârsta fiecărui reclamant, care este relevantă asupra dezvoltării profesionale, sociale și familiale a persoanelor lezate.

Din punct de vedere al importanței valorilor sociale lezate, pierderea unui părinte afectează dreptul la viața de familie, la dezvoltarea fizică, psihică și intelectuală, valori esențiale și indispensabile pentru creșterea și perfecționarea armonioasă a copiilor, aflați în plină evoluție profesională.

Aprecierea asupra cuantumului daunelor morale nu se poate realiza cu exactitate, neputând-se compensa toate traumele psihice suportate de către copii sau de către părinți, și că instanța de judecată trebuie să stabilească cuantumul acestora având în vedere cerințele echității, dar și necesitatea stabilirii unei despăgubiri rezonabile din prisma asigurării unui echilibru între prejudiciul produs și traumele suferite, cu scopul de a nu se crea o îmbogățire fără justă cauză,

Legiuitorul nu a prevăzut limite minime sau maxime pentru stabilirea despăgubirilor victimelor, ci a lăsat posibilitatea instanțelor de judecată de a aprecia asupra cuantificării prejudiciului ținând cont de criteriile jurisprudențiale, vârsta victimei, natura și intensitatea leziunilor, consecințele negative fizice, psihice și sociale, posibilitățile de recuperare, existența prejudiciului estetic, etc.

Despăgubirile trebuie să reprezinte un raport rezonabil de proporționalitate având în vedere gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii aduse acestora.

Având în vedere argumentele antereferite, Înalta Curte constată că instanța de fond nu a avut în vedere criteriile jurisprudențiale în operațiunea de cuantificare a daunelor morale, ceea ce echivalează cu o necercetare completă a fondului.

Sumele acordate cu titlu de daune morale de către instanța de fond constituie o limitare disproporționată a dreptului de despăgubire și o încălcare a principiului echivalenței, a garantării unui tratament comparabil al victimelor accidentelor rutiere, a protecției sociale a acestora, a efectului util al reglementării europene, a garantării despăgubirii adecvate, juste și echitabile. Aceasta deoarece despăgubirea este derizorie și nu constituie un caracter de satisfacție pentru această categorie de persoane extrem de vulnerabilă. De asemenea, cuantumul daunelor morale reduce în mod nejustificat protecția oferită victimelor și stabilește o discriminare față de victimele altor accidente rutiere.

Astfel fiind, față de considerentele expuse, cuantumul despăgubirii acordate cu titlu de daune morale reclamantului A. în calitate de fiu al decedatei B. constituie o limitare disproporționată și nejustificată a dreptului de despăgubire prin raportare la jurisprudență.

Limitarea disproporționată a dreptului de despăgubire al rudelor persoanei decedate este în dezacord cu obiectivul central al reglementării europene și anume garantarea tratamentului comparabil al victimelor accidentelor rutiere, precum și cu reglementarea internă în domeniu.

Examinând decizia ce face obiectul prezentului recurs în limita criticilor de nelegalitate formulate de recurent întemeiate pe dispozițiile art. 488, pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curtea constată că aceste critici sunt fondate.

Astfel, în ceea ce privește suma de bani acordată cu titlul de daune morale, prin mărimea ei, se constată că, într-adevăr, nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru persoanele păgubite, dar nici nu trebuie să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte sumele de bani ce sunt necesare pentru a-le ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-au îndurat sau, eventual, mai trebuie să le îndure acestea.

Despăgubirea bănească acordată pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei - aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție, o categorie juridică cu caracter special, nu trebuie acordată într-un cuantum simbolic datorită imposibilității, de stabilire a unei concordanțe valorice exacte între cuantumul său și gravitatea prejudiciului la a cărui reparare este destinată să contribuie. Ea nu poate fi acordată într-un cuantum simbolic nici pe considerentul că, acordată într-un cuantum mare, ar putea constitui o sursă de îmbogățire fără temei legitim pentru terța persoană păgubită, deoarece cuantumul daunelor morale acordat de instanță nu se stabilește arbitrar, ci el trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea și durata suferințelor psihice încercate de terța persoană păgubită determinate de gravitatea pierderii suferite în contextul situației date, legătura de rudenie cu victima accidentului, relațiile afective cu aceasta, suportul material asigurat în timpul vieții de victima accidentului și altele asemenea), dar și a practicii judiciare în materie, deci a unor elemente obiective care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogățire a terțelor persoane păgubite.

Pentru a-și păstra caracterul de "satisfacție echitabilă", daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul și finalitatea prevăzute de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit și consecințele acestuia. Ca atare, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensații a suferințelor pe care le-au îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure terțele persoane păgubite.

În speță, Înalta Curte constată că instanța de fond, în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor morale solicitate de către reclamant, deși prezintă în motivarea hotărârii, în esență, că acestea au rolul de a acoperi prejudiciile cu caracter nepatrimonial, că stabilirea cuantumului lor presupune o doză de aproximare și că acestea trebuie raportate la consecințele negative suferite de reclamant sub aspectul vieții familiale, a relațiilor de rudenie, aceeași instanță, la determinarea în concret a cuantumului daunelor morale, nu a avut în vedere toate criteriile arătate, și nici dispozițiile legale incidente în cauză - art. 49 alin. (1) lit. d) din Ordinul nr. 20/2008 al CSA.

Cum principiile de drept naționale și convenționale în materie impun repararea integrală a prejudiciului moral reprezentat de consecințele negative suferite de reclamanți pe plan fizic și moral, avându-se în vedere importanța valorilor lezate, măsura în care aceste valori au fost afectate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care le-a fost afectată situația familială, profesională și socială, se constată că instanța de fond, ținând seama de aceste consecințe, era ținută să se raporteze și la criteriul echității, precum și la principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată consacrate pe cale jurisprudențială în materia stabilirii daunelor morale.

Neprocedând în acest mod, limitându-se numai la criteriile prezentate în considerentele hotărârii recurate ori înlăturând acordarea despăgubirilor raportat de dovezile administrate, instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legale, potrivit cărora la stabilirea întinderii despăgubirii în caz de deces se au în vedere daunele morale în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

În ceea ce privește principiul ce se desprinde din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în materia daunelor morale, pe care instanțele naționale sunt obligate să îl aplice, se constată că este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte.

Conform aceleiași jurisprudențe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.

Spre deosebire de daunele materiale, care se stabilesc pe baza probelor administrate, despăgubirile reprezentând daunele morale se determină prin evaluarea făcută de o instanță de judecată, care trebuie să țină seama de suferințele fizice și morale susceptibile, în mod rezonabil, că ar fi fost cauzate prin fapta săvârșită, dar și de jurisprudența națională în materie.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că suma care se cuvine reclamantului este de 100.000 RON, calculată în raport de criteriile obiective determinate de instanță, afectarea relației de afecțiune dintre reclamant și victimă, în calitate de fiu și mama, lipsa suportului material asigurat în timpul vieții de victima accidentului reclamantului, dar și de jurisprudența națională în materie, cu aplicarea celor două principii menționate anterior.

Aceste prejudicii morale se prezumă, ținându-se seama de criteriile obiective expuse mai sus și de valorile jurisprudențiale, în funcție de care, pe baza situației de fapt determinate, instanța poate realiza o evaluare a cuantumului daunelor morale ce reprezintă o reparație echitabilă a prejudiciului moral cauzat reclamantului prin decesul mamei.

În ceea ce privește practica judiciară, se constată, însă, că nu se constituie în singurul criteriu determinant în cuantificarea daunelor morale în litigiu pendinte, întrucât aceasta, până în acest moment, nu a trasat delimitări extrem de precise ale cuantumului despăgubirilor care se cuvin în funcție de prejudiciul suferit prin pierderea unei rude foarte apropriate, în speță mama.

Față de cele arătate, rezultă că instanța de judecată este suverană în a-și forma convingerea asupra chestiunilor deduse judecății, urmare a analizei judiciare specifice fiecărui caz în parte, în funcție de situația de fapt și de probele administrate, dar ținând seama și de practica judiciară în materie.

Prin urmare, Înalta Curte, va admite recursul declarat de reclamant, va modifica decizia atacată, în parte, în sensul majorării cuantumul daunelor morale cu suma de 100.000 RON.

Pe cale de consecință, Înalta Curte va respinge contestația cu privire la cererea de acordarea a sumei de 45.408 RON reprezentând pierderea de venituri, ca rămasă fără obiect, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 534 din 03 octombrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și rejudecând:

Anulează în parte decizia emisă de pârâta FGA nr. 19751/10.04.2019, în sensul majorării cuantumul daunelor morale cu suma de 100.000 RON.

Respinge contestația cu privire la cererea de acordarea a sumei de 45.408 RON reprezentând pierderea de venituri, ca rămasă fără obiect.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 februarie 2021.