Decizia nr. 2356/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 350/2021 a Curții de Apel Craiova

Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Dolj, sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, solicitând obligarea pârâtei la comunicarea unei copii certificate "conform cu originalul" a Deciziei directorului-general al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 432 din 04.03.2021, prin care s-a dispus constituirea comisiei de soluționare a contestației, înregistrată cu nr. x/PCPDJ/26.02.2021.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 350 din 1 noiembrie 2021 Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile invocate, precum și acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea în parte a hotărârii, rejudecarea acțiunii și admiterea acesteia astfel cum a fost formulată, urmând a fi menținută soluția pronunțată asupra excepțiilor netimbrării și inadmisibilității. În motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond a interpretat greșit normele de drept material aplicabile și a apreciat în mod eronat că decizia a cărei comunicare s-a solicitat este în strânsă legătură cu procedura de evaluare a performanțelor profesionale, iar pentru protejarea drepturilor și intereselor reclamantului legiuitorul a instituit un mecanism special, respectiv posibilitatea de a contesta rezultatele evaluarii. Recurentul a apreciat că posibilitatea de a contesta rezultatele evaluării, nu exclude dreptul său de a solicita separat comunicarea deciziei Directorului General al A.N.P. nr. 432/04.03.2021, cu atât mai mult cu cât, într-o situație similară, acesta a solicitat și obținut fără nicio problemă o decizie care-l privea pe directorul penitenciarului. Astfel, pârâta putea să comunice înscrisul solicitat, iar pentru protecția persoanelor fizice, în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal putea să acopere aceste mențiuni din decizie, întrucât interesul reclamantului era strict de a observa motivarea respingerii solicitării sale, în condițiile în care atrăsese atenția asupra imparțialității persoanelor desemnate inițial să-i soluționeze contestația.

Apărările formulate de intimată Intimata-pârâtă Administrația Națională a Penitenciarelor a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe. În esență, intimata a subliniat faptul că reclamantul a primit răspunsuri la solicitările sale, iar instanța de fond a reținut în mod corect că nu s-a făcut dovada modului în care necomunicarea numelor unor persoane (a deciziei de numire/constituire a comisiei de soluționare a contestațiilor la evaluările performanțelor profesionale anuale) ar fi putut să producă o vătămare sau să îi afecteze calificativul profesional acordat. Mai mult decât atât, recurentul are posibilitatea legală de a se adresa atât angajatorului cât și instanței pentru contestarea evaluării performanțelor profesionale, fără ca lipsa acestui document să îl afecteze. Totodată, autoritatea-pârâtă a răspuns reclamantului, în sensul că aceasta este în imposibilitate de a transmite decizia solicitată, întrucât aceasta cuprinde date cu caracter personal, iar în situația anonimizării documentului el ar deveni imposibil de folosit.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Prin acțiunea dedusă judecății reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei Administrația Națională a Penitenciarelor la comunicarea unei copii certificate "conform cu originalul" a Deciziei directorului-general al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 432 din 04.03.2021, prin care s-a dispus constituirea comisiei de soluționare a contestației, înregistrată SUB nr. x/26.02.2021. Instanța de fond a respins excepțiile invocate, precum și acțiunea reclamantului, reținând în esență că acesta nu a făcut dovada unei vătămări, respectiv nu ar fi dovedit că a fost lezat într-un drept sau interes legitim prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri. Fiind învestită cu soluționarea recursului declarat în cauză, Înalta Curte constată că sentința primei instanțe este rezultatul unei interpretări eronate a dispozițiilor legale reținute în fundamentarea soluției de respingere a acțiunii. Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat de a soluționa o cerere constă în: "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile". De asemenea, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. (...)". În cauză, recurentul-reclamant a contestat refuzul autorității publice de a-i pune la dispoziție o copie a Deciziei directorului-general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, prin care s-a dispus constituirea comisiei care a procedat la soluționarea contestației sale, înregistrate sub nr. x/26.02.2021, act ce a vizat procedura de evaluare a activității și performanțelor profesionale, atacată atât prin prisma unor obiective individuale sau indicatori de evaluare, cât și a unor vicii de procedură și încălcări ale Legii nr. 145/2019. Instanța de fond a apreciat eronat că reclamantul nu ar fi dovedit lezarea într-un drept sau interes legitim, prin necomunicarea actului solicitat, în condițiile în care prin contestația privind evaluarea activității profesionale pot fi invocate inclusiv chestiuni referitoare la modalitatea de constituire a comisiilor cu atribuții în cadrul acestei proceduri. Așadar, necomunicarea actului solicitat este de natură a vătăma interesele private ale reclamantului, care, necunoscând aspectele în legătură cu procedura de desemnare a comisiilor, s-a văzut în imposibilitatea de a formula critici în legătură cu legalitatea procedurii de evaluare, fiindu-i afectate drepturile recunoscute de art. 86 și urm. din Legea nr. 145/2019. Nu în ultimul rând, relevante sunt prevederile art. 91 din același act normativ (Legea nr. 145/2019 privind statutul polițiștilor de penitenciare), conform cărora: "Fișele de evaluare a activității profesionale anuale, împreună cu anexele acestora, însoțite, după caz, de evaluările parțiale, respectiv, obiecțiile scrise și/sau procesele-verbale privind soluționarea contestațiilor, sunt introduse în dosarele profesionale ale celor evaluați, în termen de 20 de zile lucrătoare de la data finalizării activității de evaluare. În același termen, calificativele acordate vor fi consemnate în documentele de evidență nominală și aplicația informatică", Înalta Curte urmând a observa că actul solicitat, ca act întocmit în procedura de evaluare, în mod firesc ar trebui să facă parte din dosarul de evaluare a activității sale profesionale, fiind de natură a atesta, la rândul său, legalitatea procedurii. Astfel, contrar susținerilor autorității pârâte și celor reținute de prima instanță, se va observa că decizia solicitată nu intră sub incidența legislației privind prelucrarea datelor cu caracter personal, iar protejarea drepturilor sau intereselor legitime ale reclamantului, ce ar putea fi lezate în cadrul procedurii de evaluare, nu se limitează la "mecanismul special reprezentat de dispozițiile art. 90 din Legea nr. 145/2019", respectiv la posibilitatea de a contesta rezultatul final al evaluării, fiind necesar a i se recunoaște recurentului inclusiv dreptul de a lua cunoștință de conținutul tuturor actelor din dosarul personal de evaluare. Din această perspectivă, refuzul pârâtei de a comunica decizia solicitată apare ca fiind nejustificat, astfel încât, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte hotărârea recurată și, rejudecând, va admite acțiunea formulată de reclamantul A. și va obliga pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor să comunice reclamantului o copie certificată "conform cu originalul" a Deciziei directorului-general al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 432 din 04.03.2021, prin care s-a dispus constituirea comisiei de soluționare a contestației înregistrate sub nr. x/26.02.2021, menținând soluția pronunțată asupra excepțiilor, care nu au făcut obiectul căii de atac.