Decizia nr. 2119/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 219/2022 a Curții de Apel Ploiești

Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. x/2022, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul General de Aviație București, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 20.000 RON; la plata daunelor materiale constând în drepturile salariale și alte beneficii prevăzute de lege, de care reclamanta ar fi beneficiat dacă ar fi fost numită în funcția de subofițer administrativ la structura Financiar-Biroul contabilitate din cadrul Inspectoratului General de Aviație (I.G.Av) ca urmare a declarării "admis" după susținerea concursului, pentru perioada cuprinsă între 09.04.2019 (după susținerea interviului) și 26.11.2021 (data emiterii Ordinului prin care reclamanta a fost încadrată pe funcția pentru care a susținut si promovat concursul). De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferentă despăgubirilor solicitate la pct. 2 al prezentei cereri, de la data scadentei și până la data plății efective, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentei cauze.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 219 din 3 noiembrie 2022 Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: "Admite acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General de Aviație București și, în consecință: Obligă pârâtul la plata către reclamantă a daunelor materiale constând în drepturile salariale și alte beneficii prevăzute de lege în cuantum de 104.381 RON, de care reclamanta ar fi beneficiat dacă ar fi fost numită în funcția de subofițer administrativ la structura Financiar - Biroul Contabilitate din cadrul Inspectoratului General de Aviație - Aparat propriu, ca urmare a declarării "admis" după susținerea concursului, pentru perioada cuprinsă între 09.04.2019-26.11.2021, precum și la plata dobânzii legale aferentă acestei sume, de la data scadenței, până la data plății efective. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a daunelor morale în cuantum de 20.000 RON. Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în cuantum de 4745,58 RON, reprezentând onorariu avocat și cheltuieli de transport."

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs recurentul-pârât Inspectoratul General de Aviație București, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și respingerea acesteia ca neîntemeiată. Expunând situația de fapt, recurentul a arătat că reclamanta a solicitat obligarea instituției pârâte la numirea în funcția de subofițer administrativ principal la structura Financiar - Biroul Contabilitate si, în subsidiar, în situația în care acest post nu mai este vacant, obligarea la numirea în funcție pe un post echivalent, precum și plata cheltuielilor de judecată. Prin hotărârea civilă nr. 4130/2021 Î.C.C.J. a obligat pârâta la numirea reclamantei în funcție și plata cheltuielilor de judecată de la data pronunțării hotărârii, conform art. 24 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Instituția a pus în executare hotărârea anterior menționată și a dispus încadrarea reclamantei în funcția pentru care a candidat începând cu data de 23.09.2021, reîncadrare care a fost refuzată în scris de aceasta. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești cu nr. x/2022 reclamanta a solicitat instanței să dispună obligarea la plata daunelor morale în cuantum de 20.000 de RON și la plata daunelor materiale constând în drepturi salariale și alte beneficii prevăzute de lege pentru perioada 09.04.2019 - 26.1 1.2021, precum și la plata dobânzilor legale aferente despăgubirilor solicitate. Prin hotărârea recurată instanța a admis în integralitate pretențiile reclamantei, cu nesocotirea dispozițiilor legale incidente în cauză. Punând în aplicare hotărârea civilă nr. 4130/2021 reclamanta a fost încadrată cu data de 23.09.2021, în temeiul Ordinului nr. 31580/26.11.2021. Din data de 23.09.2021 reclamanta urma să fie reîncadrată și i s-ar fi acordat toate drepturile de care ar fi beneficiat, însă aceasta a depus raportul din data de 03.12.2021, prin care a refuzat să se prezinte la post și a renunțat la încadrarea în cadrul instituției pârâte. A arătat recurentul că prin hotărârea atacată instanța de fond a dispus repararea prejudiciului material constând în drepturile salariale și celelalte drepturi de care reclamanta ar fi beneficiat de la data de 09.04.2019 până la data de 26.11.2021, deși instituția pârâtă a depus în probațiune înscrisuri, apte să edifice situația și să ateste faptul că nu se poate vorbi despre prejudiciu între 23.09.2021 și 26.11.2021. S-a invocat faptul că, pentru menționată, nu se poate discuta despre existenta unei fapte ilicite care să conducă la un prejudiciu, fiind nesocotite prevederile art. 1531 C. civ. cu consecința îmbogățirii fără justă cauză a reclamantei, câtă vreme aceasta a comunicat refuzul de a se încadra în cadrul autorității puiblice de la 23.09.2021. Suplimentar, s-a arătat că în mod nelegal a apreciat instanța de fond că reclamanta a fost lipsită de plata drepturilor salariale în toată perioada menționată fără a se avea în vedere că la dosar a fost înaintată o adeverința de la școala gimnazială unde a fost încadrată, reclamanta având așadar raporturi juridice cu o altă instituție în perioada pentru care s-a solicitat repararea prejudiciului. De asemenea, cuantumul drepturilor salariale și a celorlalte beneficii prevăzute de lege în raport de care instanța a calculat întinderea prejudiciului material este un cuantum maxim, cu caracter general, ce nu reflectă drepturile de care reclamanta ar fi beneficiat în mod efectiv. Referitor la cererea de plată a daunelor morale, recurentul a apreciat că a fost soluționată cu nesocotirea dispozițiilor legale, nefiind evaluată în mod legal întinderea prejudiciului nepatrimonial suferit. S-a arătat că în cauză nu au fost administrate probe care să contureze întinderea atingerilor aduse integrității psihice pe care reclamanta a acuzat-o. Nu există probe care să justifice stresul intens suferit și nici orice alte daune nepatrimoniale efective, aflate în raport de cauzalitate cu conduita autorității contractante. Caracterul suferințelor trebuie privit în legătură cu particularitățile individuale ale persoanei prejudiciate, suferințele morale (psihice) fiind frica, durerea, rușinea, tristețea, neliniștea, umilirea și afte emoții negative. În stabilirea existentei unui prejudiciu trebuie luat în calcul caracterul și importanta valorilor nepatrimoniale lezate, situația personală a victimei, ținând cont de sexul și vârsta acesteia, mediul social din care victima face parte, educația, cultura, personalitatea și psihologia victimei, circumstantete săvârșirii faptei, statutul social, etc. Fiind vorba de lezarea unor valori fără conținut economic și de protejarea unor drepturi dar și de valori apărate, existența prejudiciului este circumscrisă condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real și efectiv produs victimei, privit prin prisma împrejurărilor concrete evaluate prin criterii obiective. A invocat în acest sens recurenta jurisprudența CEDO (cauza Tolstoy Milostavsky c. Regatului Unit și toate cauzele în care se constată încălcări ale drepturilor prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului), potrivit căreia daunele morale trebuie stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victimă, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecintele vătămării, măsura în care victimei i-a fost afectată situația familială, profesională și socială. În cuantificarea prejudiciului moral, aceste condiții sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile pe o bază obiectivă, concretă și echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs reclamantului, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără justă cauză a celui care pretinde daune morale. Recurentul a menționat că relevant în evaluarea existenței unui prejudiciu moral este conduita reclamantei atât în perioada anterioară judecății cât și ulterior propunțării deciziei nr. 4130/2021. Astfel, urmare comunicării ordinului de încadrare, reclamanta, așa cum reiese și din fila x a cererii de chemare în judecată, a făcut un raport personal prin care a menționat că nu se va prezenta la post întrucât își desfășoară deja activitatea într-o altă instituție militară, nemenționând, însă, din ce moment se întâmplă acest lucru. Argumentele referitoare la existența unui unic întreținător în familie, imposibilitatea evoluției în carieră, vechimea în muncă și specialitate pentru perioada 09.04.2019 și 26.11.2021 nu sunt susținute, astfel, de realitate, întrucât în această perioadă doamna A. a participat și promovat un alt concurs, motiv pentru care a survenit și refuzul acesteia de a se prezenta la serviciu pentrru îndeplinirea atribuțiilor funcției pe care a fost încadrată. Potrivit dispozițiilor art. 249 C. proc. civ., sarcina probei în cererea privind acordarea daunelor morale revine reclamantului, care trebuie să precizeze în ce constă prejudiciul moral și care sunt criteriile de evaluare a acestuia, pentru ca instanța să poată stabili în ce măsură o astfel de cerere este întemeiată. De asemenea, pentru stabilirea cuantumului daunelor morale este necesar să se administreze probe corespunzătoare care să contureze atât dimensiunile suferințelor pricinuite cât și întinderea prejudiciului moral cauzat. Aprecierea privind justificarea acordării daunelor morale trebuie făcută având în vedere particularitățile fiecărui caz în parte, nefiind corectă o apreciere de ordin general. În plus, admiterea acțiunii cu consecința numirii pe funcție cu data rămânerii definitive a hotărârii reprezintă o satisfacție suficientă acordată, neimpunându-se stabilirea suplimentară a unei sume de bani ca reparație morală.

Apărările formulate de intimat/ă Intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea recursului și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată. După o expunere detaliată a situației de fapt, în ceea ce priveste capătul de cerere având ca obiect daune materiale intimata a apreciat că este eronată susținerea recurentului potrivit căreia nu se poate vorbi de prejudiciu ulterior datei de 23.09.2021, data pronunțării deciziei Inaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât reclamanta a fost încadrată cu gradul de sergent major și numită în funcția de subofițer administrativ principal la structura Financiar-Biroul Contabilitate abia prin Ordinul nr. 31580 emis la data de 26.11.2021, iar acesta a fost comunicat abia la data de 02.12.2021. Faptul că instituția nu a înțeles să dea curs imediat deciziei pronuntate de către I. C. civ..J nu este culpa intimatei-reclamante. Efectele faptei ilicite ale Inspectoratului General de Aviație se întind până la momentul la care acesta a înțeles să se supună dispozițiilor instanței de judecată. Contrar susținerilor recurentului, intimata nu a comunicat că nu mai dorește să ocupe postul la data de 23.09.2021, întrucât la acea dată nici măcar nu fusese emis Ordinul de încadrare în funcție, ci în data de 03.12.2021, la o zi după ce actul administrativ îi fusese comunicat. Aceasta participase la un concurs pe care îl promovase și era în așteptarea emiterii ordinului de încadrare, fiind chemată în activitate începând cu data de 10.01.2022. Astfel, alegațiile recurentului-pârât privind îmbogățirea fără justă cauză a intimatei-reclamante pentru despăgubirile acordate de instanță pentru perioada cuprinsă între data pronunțării hotărârii I.C.C.J. nr. 4130/23.09.2021 și data emiterii Ordinului nr. 31580, respectiv 26.11.2021 sunt nefondate. S-a mai invocat că faptul că reclamanta a fost încadrată în muncă pentru o scurtă perioadă nu poate produce efecte în privința daunelor materiale ce i se cuvin, o soluție contrară încălcând dreptul său. Referitor la faptul că drepturile ar fi fost stabilite prin raportare la nivelul maxim din cadrul autorității, s-a arătat că aceste susțineri sunt contrazise de înscrisurile comunicate la dosarul cauzei de către compartimentele de specialitate ale pârâtului, din care rezultă în mod explicit că sumele indicate reprezintă beneficii "de care ar fi beneficiat reclamanta A. în perioada 09.04.2019-26.11.2021, dacă ar fi fost încadrată în funcția de subofițer administrativ principal la Structura financiar-Biroul Contabilitate din cadrul Inspectoratului General de Aviație - Aparat Propriu". Modul de calcul al acestor sume a fost însușit de către pârât, purtând viza conducătorului unității și a cadrelor care au realizat calculul, astfel încât orice susțineri contrare nu pot fi primite de instanța de judecată. În privința capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata de daune morale, a arătat intimata că a depus la dosar înscrisuri, cu care a făcut dovada faptului că a fost nevoită să participe la nu mai puțin de 5 concursuri. Această situație a fost una creată de fapta ilicită a pârâtului care, prin interpretarea eronată a dispozițiilor legale, a pus-o pe intimata-reclamantă în situația de a-și căuta un loc de muncă, care să îi permită să își procure mijloacele de trai necesare ei și familiei sale. Efortul intelectual depus într-un interval de doi ani și jumătate pentru pregătirea și paticiparea la toate aceste concursuri, faptul că reclamanta a fost nevoită să sacrifice timpul pe care îl putea petrece cu familia, emoțiile inerente participării la un examen, toate acestea sunt aspecte care nu pot fi puse la îndoială și de care instanța de judecată trebuie să țină seama pentru cuantificarea prejudiciului moral suferit. Au fost invocate prevederile art. 1532 alin. (2) și (3) C. civ., care reglementează prejudiciul moral rezultat din ratarea unei șanse, arătând intimata că fapta ilicită a pârâtului i-a negat reclamantei șansa de a urma o carieră, de a se dezvolta pe plan profesional, de a evolua pe treptele ierarhice ale postului pe care ar fi trebuit să îl ocupe, de a beneficia de programe de pregătire și perfecționare profesională, aceasta fiind supusă unui stres permanent, legat de imposibilitatea de a susține cheltuielile familiei, de a avea o viață socială, de sentimentul de neputință resimțit ca urmare a faptei săvârșite de către pârât. Decizia Inaltei Curți de Casațieșsi Justiție nr. 153 din 27.01.2016, pronunțată în calea de atac a recursului privind o acțiune având ca obiect atragerea răspunderii civile delictuale, a statuat că proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul și raportul de cauzalitate să fie prezumate, instanța de judecată urmând să deducă producerea prejudiciului moral din simpla existență a faptei ilicite de natură să producă un asemenea prejudiciu și a împrejurărilor în care a fost săvârșită, soluția fiind deteminată de caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, proba sa directă fiind imposibilă. Ocrotirea personalității umane este reglementată de dispozițiile art. 252 C. civ., potrivit căruia "Orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci ființei umane, cum sunt viața, sănătatea, integritatea fizică și psihică, demnitatea, intimitatea vieții private, libertatea de conștiință, creația științifică, artistică, literară sau tehnică". Așadar, daunele morale sunt acele consecințe de natură nepatrimonială cauzate unei persoane prin săvârșirea unor fapte ilicite culpabile, constând în atingerile aduse personalității sale fizice, psihice și sociale, prin lezarea unui drept sau interes nepatrimonial, a căror reparare urmează regulile răspunderii civile delictuale, dacă fapta ilicită s-a produs în afara unui cadru juridic contractual. Suma acordată de către instanța de fond cu titlu de daune morale este una echitabilă și reprezintă atât cât este necesar pentru a compensa, toate suferințele pe care le-a îndurat reclamanta. Daunele morale acordate păstrează un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, asigurând o justă compensație a acesteia.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte va reține, cu prioritate, că temeiul juridic al cererii de chemare în judecată este reprezentat de dispozițiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. x, potrivit cărora: "Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. În speță, ca urmare a pronunțării deciziei civile nr. 4130/23.09.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost constatată în mod definitiv nelegalitatea refuzului recurentului-reclamant de numire a intimatei în funcția de subofițer administrativ în structura Financiar contabilitate din cadrul Inspectoratului, sau pe un post echivalent, ca urmare a promovării concursului organmizat de autoritate pentru ocuparea acestui post. Punerea în executare a dispozitivului hotărârii judecătorești definitive menționate a avut loc la data de 26.11.2021, prin emiterea de către recurent a Ordinului nr. 31580/26.11.2021. În formularea acțiunii în despăgubiri, întemeiată pe dispozițiile art. 19 din legea nr. 554/2004, reclamanta a invocat faptul că prejudiciul material cauzat prin emiterea unui act administrativ asimilat nelegal (refuzul de numire în funcție), este reprezentat de lipsirea acesteia de indemnizațiile lunare/drepturile salariale care i s-ar fi cuvenit dacă actul nelegal nu ar fi fost emis. În recurs, criticile de nelegalitate invocate de recurentul-pârât, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privesc modul de aplicare a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004 prin raportare la trei aspecte distincte: a/în primul rând se invocă nelegalitatea stabilirii, de către instanța de fond, a momentului până la care se impune repararea prejudiciului material, recurentul arătând atât în fața instanței de fond cât și ulterior, în recurs, că perioada 23.09.2021 - 26.11.2021 nu poate reprezenta perioadă pentru care datorează despăgubiri, fapta ilicită încetând la 23.09.2021, odată cu numirea în funcție; b/în al doilea rând, se invocă nelegalitatea obligării instituției publice la repararea prejudiciului, inclusiv pentru o perioadă în care reclamanta a încasat venituri salariale de la un alt angajator; c/în cele din urmă, se invocă nelegalitatea stabilirii obligației de plată a despăgubirilor morale, în lipsa unei analize temeinice a materialului probator. Înalta Curte va observa că toate aceste critici de nelegalitate sunt întemeiate, în cauză fiind incident cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a/Cu privire la data până la care sunt datorate despăgubiri materiale, urmează a se constata că aceasta a fost stabilită nelegal de instanța fondului, considerentele asupra acestui capăt de cerere fiind totodată contradictorii și nefiind de natură a susține întru totul dispozitivul. Va observa în acest sens instanța de recurs că, prin considerentele sentinței recurate, deși instanța de fond s-a raportat în mod corect la prevederile art. 1349 și art. 1357 C. civ. atunci când a stabilit în sarcina recurentului - pârât o obligație de despăgubire pentru emiterea unui act nelegal, arătând în mod corespunzător că "sumele solicitate (...) nu reprezintă salariul cuvenit pentru munca prestată în cadrul instituției pârâte, ci despăgubiri pentru prejudiciul material și moral produs reclamantei prin fapta ilicită mai sus menționată", totuși, în determinarea momentului până la care sunt datorate despăgubiri, aceasta nu a mai avut în vedere conținutul și efectele Ordinului nr. 31580/26.11.2021 de numire în funcție, intimata-reclamantă fiind în realitate încadrată în funcția de subofițer administrativ principal începând cu data de 23.09.2021, iar nu începând cu data emiterii actului administrativ (26.11.2021). Așadar, începând cu această dată, recurentul a dus la îndeplinire întocmai obligația stabilită în sarcina sa prin Decizia ÎCCJ nr. 4130/23.09.2021, pentru perioada ulterioară emiterii ordinului și până la 26.11.2021 intimata fiind îndreptățită ca să solicite, eventual, plata drepturilor salariale (în cazul în care acestea nu au fost acordate), respectiv executarea actului administrativ de numire în funcție și de stabilire a acestor drepturi, iar nu despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin fapta ilicită, constând în refuzul nelegal de numire în funcție. Cum acest refuz a încetat la 23.09.2021, dată începând cu care reclamanta a fost numită în funcție și de la care era îndreptățită la plata unei indemnizații lunare stabilite conform ordinului de numire, despăgubirile solicitate în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004 puteau fi acordate doar până la acest moment. Cauza juridică a acțiunii în obligarea la plata drepturilor salariale, recunoscute prin act administrativ al ordonatorului de credite ca urmare a numirii în funcție, este diferită de cauza juridică a prezentei cereri de chemare în judecată, astfel că, în condițiile în care instanța de fond a fost investită doar cu acțiune în despăgubiri, iar nu cu acțiune în plata drepturilor salariale (aspect subliniat în mod constant de reclamantă prin cererile formulate, inclusiv în recurs), în respectarea principiului disponibilității garanatat de art. 9 C. proc. civ. aceasta avea obligația de a analiza exclusiv perioada pentru care se cuvin despăgubiri, respectiv cea în care fapta ilicită sancționată prin decizia civilă nr. 4130/23.09.2021 a ÎCCJ (refuzul de numire) a produs efecte. În cauză nu prezintă relevanță data emiterii ordinului de numire în funcție, ci data începând cu care s-a dispus numirea în funcție, până la care reclamanta este îndreptățită la plata de despăgubiri, având în vedere că prin Decizia ÎCCJ nr. 4130/23.09.2021 Inspectoratul General de Aviație București a fost obligat "să o numească pe reclamantă în funcția de subofițer administrativ principal", iar nu să îndeplinească, în mod formal, o anumită operațiune administrativă, În consecință, se confirmă criticile recurentului referitoare la faptul că, în mod eronat, instanța de fond a recunoscut dreptul la despăgubiri inclusiv pentru perioada 23.09.2021 - 26.11.2021, în care reclamanta era deja numită în funcție, astfel că în cauză se impune reevaluarea cuantumului despăgubirilor solicitate prin cererea de chemare în judecată, prin raportare la aceste concluzii. Cum ducerea la îndeplinire a acestei obligații presupune reevaluarea materialului probator, aspect în directă legătură cu stabilirea situației de fapt, Înalta Curte va concluziona în sensul că, pentru determinarea cuantumului despăgubirilor datorate pentru perioada 09.04.2019 - 23.09.2021, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, la instanța de fond. b/În ceea ce privește critica referitoare la determinarea cuantumului despăgubirilor, cu nesocotirea faptului că în perioada 09.04.2019 - 23.09.2021, reclamanta a încasat venituri de natură salarială de la un alt angajator, Înalta Curte va reține că și din această perspectivă sentința recurată a fost dată cu greșita aplicare a normelor de drept material, respectiv a art. 19 din Legea nr. 554/2004, rap. la Ordinul MAI nr. 177/2016. În acest sens, instanța de recurs va avea în vedere, cu prioritate, dezlegările date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 18/2023 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Prin această decizie, analizând modul de stabilire a despăgubirilor cuvenite funcționarilor publici ca urmare a anulării actelor administrative de încetare a raportului de serviciu (art. 527 din Codul administrativ), s-au reținut următoarele: "84. (...) prin dispozițiile art. 527 alin. (1) din Codul administrativ, legiuitorul a urmărit restabilirea corelației logice dintre despăgubire și prejudiciu, despăgubirea fiind o formă de reparare a prejudiciului prin echivalent. 85. Prin încasarea despăgubirii, funcționarul public trebuie să se afle în aceeași situație cu cea în care s-ar fi aflat dacă raportul de serviciu nu ar fi încetat. (...) 91. Prima condiție pentru ca veniturile obținute să fie luate în calculul întinderii despăgubirii este ca acestea să fie obținute în mod legal (să nu fie supuse restituirii). 92. Existența acestei condiții este impusă de necesitatea asigurării egalității valorice dintre despăgubire și prejudiciu, conform art. 1.385 alin. (1) din C. civ., egalitate care nu ar mai exista dacă, ulterior stabilirii de către instanța de judecată a întinderii despăgubirii, veniturile obținute de funcționarul public între momentul încetării funcției sale și momentul reintegrării sale efective vor fi restituite, ca urmare a încasării lor nelegale. 93. O a doua condiție este ca veniturile obținute să aibă legătură cu încetarea nelegală a raportului de serviciu, provenind dintr-o activitate care a înlocuit funcția publică. 94. Această condiție ține seama de situația efectivă în care funcționarul public a fost pus prin încetarea, din motive nelegale sau netemeinice, a raportului său de serviciu, fiind nevoit să desfășoare o activitate care să-i asigure mijloacele de subzistență. 95. Pentru a justifica diminuarea despăgubirilor acordate în temeiul art. 527 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ este necesar ca obținerea veniturilor care se iau în considerare să fi fost prilejuită de măsura nelegală dispusă împotriva funcționarului public. Cu alte cuvinte, situația de fapt trebuie să fie de așa natură încât să justifice presupunerea că funcționarul public nu ar fi obținut respectivele venituri dacă ar fi continuat să se afle în raporturi de serviciu cu autoritatea publică. 96. Se includ în această categorie toate veniturile obținute din activități sau situații care ar fi fost incompatibile cu funcția publică deținută, dar și venituri obținute din activități care, chiar dacă nu ar fi ridicat o problemă de incompatibilitate, nu au fost desfășurate de funcționarul public în perioada în care acesta s-a aflat în raporturi de funcție cu autoritatea publică. 97. Pe de altă parte, nu vor fi avute în vedere veniturile care nu au nicio legătură cu faptul încetării nelegale a raporturilor de serviciu, cum ar fi venituri din moșteniri, venituri din cedarea folosinței bunurilor etc. sau venituri obținute din activități pe care funcționarul public le-a desfășurat, prin cumul, și în perioada în care s-a aflat în raporturi de funcție cu autoritatea publică. (...)" Deși aceste dezlegări ale instanței supreme nu privesc în mod direct situația personalului militar din care face parte intimata-reclamanta (potrivit art. 382 lit. h) din O.U.G. nr. 57/2019 personalul militar este exclus de la aplicarea dispozițiilor art. 527), totuși principiile generale anterior enunțate, referitoarea la stabilirea corelației logice dintre despăgubire și prejudiciu (despăgubirea fiind o formă de reparare a prejudiciului prin echivalent) și la obligația de a se verifica dacă, prin încasarea despăgubirii, persoana vătămată se va afla în aceeași situație în care s-ar fi aflat dacă nu ar fi existat actul administrativ nelegal, îi sunt pe deplin aplicabile. Or, din această perspectivă, în considerarea funcției în care a fost numită intimata-reclamantă, urmează a se reține incidența în speță a prevederilor art. 1 din Anexa 10 a Ordinului MAI nr. 177/2016 privind activitatea de management resurse umane în unitățile militare ale Ministerului Afacerilor Interne, care reglementează condițiile în care este permis cumulul de funcții, aspect ce nu putea fi ignorat de instanța de fond, având în vedere că la dosarul cauzei a fost depusă dovada faptului că, în perioada pentru care s-a pretins acordarea de despăgubiri, aceasta a încasat venituri salariale de la o altă entitate - Scoala Gimnazială "B." Fundeni (potrivit înscrisului de la dosar fond). Va concluziona așadar instanța de recurs că, procedând la evaluarea prejudiciului efectiv și la stabilirea cuantumului despăgubirilor, cu ignorarea faptului că intimata a încasat venituri de natură salarială de la o altă entitate, în aceeași perioadă relevantă, precum și fără a se verifica condițiile legale în care era permis cumulul de funcții, instanța de fond a pronunțat sentința recurată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 19 din legea nr. 554/2004, ceea ce impune de asemenea, casarea. Având în vedere că, așa cum a concluzionat și cu ocazia analizei primelor critici formulate, în stabilirea cuantumului despăgubirii prin raportare la aceste noi critici se impune de asemenea o reevaluare a materialului probator, va concluziona instanța de recurs că o astfel de evaluare se poate realiza doar de către instanța fondului, fiind necesară trimiterea cauzei spre rejudecare. c/În final, în ceea ce privește criticile referitoare la modul de stabilire a daunelor morale, Înalta Curte va reține că și acestea sunt întemeiate. După cum în mod corect a arătat recurentul-pârât prin cererea de recurs, întinderea prejudiciului moral nu poate fi stabilită exclusiv prin aplicarea unor prezumții simple, fără completarea lor cu dovezi, de natură a conduce la concluzia existenței acestui tip de prejudiciu. Prin sentința recurată, instanța de fond s-a rezumat în a concluziona în sensul că intimata reclamantă nu a avut un loc de muncă pentru o perioadă de 2 ani, fiind lipsită de mijloacele de trai necesare, aspecte ce sunt însă contrazise de adeverința de la dosar, care atestă că aceasta a avut totuși un loc de muncă în decursul perioadei pentru care au fost acordate despăgubirile. A mai reținut instanța de fond faptul că reclamanta a piedut șansa de a urma o carieră în cadrul instituției pârâte, fiind nevoită să participe la alte concursuri de angajare, însă prin reținerea unei asemenea situații de fapt nu a fost lămurită modalitatea concretă de cuantificare a prejudiciului moral, concluzia referitoare la necesitatea plății unei despăgubiri în cuantum de 20.000 RON nefiind rezultatul unui raționament logico-juridic, ci părând a avea, mai degrabă, un caracter aleatoriu. Pe cale de consecință, observând lipsa unei cercetări temeinice asupra cererii în plata despăgubirilor morale, Înalta Curte va reține că sentința recurată a fost pronunțată, inclusiv în privința acestui capăt al acțiunii introductive, cu aplicarea greșită a prevederilor art. 19 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond raportându-se la o situație de fapt incomplet dezlegată. Pentru toate aceste considerente, apreciind că sentința atacată a fost dată cu greșita aplicare a prevederilor art. 19 din legea nr. 554/2004, ceea ce atrage incidența cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 20 din legea nr. 554/2004 rap. la art. 498 alin. (2) C. proc. civ. va admite recursul, va casa hotărârea recurată și va trimite cauza spre rejudecare. În rejudecare, instanța de fond va proceda la stabilirea cuantumului despăgubirilor, în considerarea tuturor celor arătate în prezenta decizie, cu privire la perioada pentru care se cuvin acestea, urmând a proceda inclusiv la verificări sub aspectul perioadei în care au fost încasate venituri de la un alt angajator, în aceeași perioadă relevantă, și la stabilirea efectelor pe care le produce o astfel de situație asupra cuantumului despăgubirii. De asemenea, în privința cererii având ca obiect plata daunelor morale, instanța de fond va argumenta soluția ce se va pronunța asupra acesteia în urma evaluării întregului material probator administrat în cauză. Având în vedere caracterul accesoriu al cererii privind plata daunelor morale, în rejudecare instanța de fond va proceda inclusiv la o reanalizare a acestui capăt de cerere.