ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4130/2021

Ședința publică din data de 23 septembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 03.09.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat obligarea Inspectoratului General de Aviație București la numirea sa în funcția de subofițer administrativ principal la structura Financiar - Biroul Contabilitate din cadrul inspectoratului pârât, iar în subsidiar, în situația în care acest post nu mai este vacant, obligarea la numirea în funcție pe un post echivalent precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 231 din 17 decembrie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2019, a respins ca neîntemeiată acțiunea având ca obiect anulare act administrativ, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General de Aviație București.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivului de nelegalitate invocat, recurenta-reclamantă a susținut că soluția pronunțată de către instanța de fond este nelegală, fiind dată cu interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor Ordinului nr. 177/2016, întrucât instanța a apreciat că interviul a fost o probă de concurs, premisă care este una greșită, întrucât interviul nu este prevăzut de normele legale în materie ca o proba de concurs. Astfel, dispozițiile art. 24 din Anexa 3 a Ordinului nr. 177/2016, care reglementează probele de concurs, prevăd că: "(1) Concursul pentru ocuparea postului de execuție vacant constă în susținerea unui test scris pentru verificarea cunoștințelor necesare îndeplinirii atribuțiilor postului, care poate fi înregistrat/supravegheat video. (2) În funcție de specificul atribuțiilor postului de execuție vacant, testul scris poate fi precedat de susținerea a cel puțin unei probe, cu relevanță directă pentru performanța pe post, cu caracter eliminatoriu, care se înregistrează audio și/sau video, după cum urmează: a) proba practică; b) evaluarea performanței fizice; c) evaluarea competențelor lingvistice".

Deși în considerentele hotărârii instanța precizează că "este cert că interviul pe care l-a susținut A. la data de 08.04.2019 (...) este o probă de departajare și nu o probă de concurs, aspect necontestat, ci confirmat de către IGA", în final constată că stabilirea de către comisia de concurs a notei minime 7,00 pentru proba de departajare a interviului s-a făcut în mod corect, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 39 alin. (2) din Ordinul nr. 177/2016.

Consideră că prima instanță în mod greșit nu a făcut aplicarea dispozițiilor legale cărora se circumscrie speța dedusă judecății, respectiv cele ale art. 39 alin. (4) și art. 41 alin. (3) din Ordinul nr. 177/2016, a căror coroborare nu putea conduce decât la concluzia că trebuia să fie declarată admisă și să ocupe postul scos la concurs, întrucât a obținut nota cea mai mare, atât la proba de concurs cât și la interviul de departajare.

Mai mult, modificările aduse dispozițiilor art. 41 alin. (3) din Ordinul nr. 177/2016, intrate în vigoare la data de 29.01.2019 clarifică faptul că interviul susținut pentru departajarea candidaților care au obținut aceiași probă la testul scris nu este o probă de concurs și nu se supune acelorași reguli de notare, fiind declarat admis candidatul care obține nota cea mai mare.

De asemenea, prin adresa înregistrată sub nr. x din data de 24.05.2019, DGMRU i-a comunicat că din coroborarea textelor de lege valabile la data publicării anunțului de concurs: "interviul structurat pe subiecte profesionale, desfășurat în scopul departajării în cadrul concursului pentru ocuparea unui post de execuție vacant nu are stabilită o notă minimă de promovare, întrucât aceasta nu este probă de concurs".

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul-pârât Inspectoratul General de Aviație a solicitat respingerea recursului, în primul rând pentru că în cadrul cererii de recurs nu există menționată și dovedită incidența vreunui motiv de casare din cele prevăzute de legea procesuală civilă, iar în al doilea rând pentru că situația recurentei-reclamante se circumscrie exact textului de lege de la art. 41 alin. (3) din Ordinul MAI nr. 177/2016.

Astfel, arată că pentru celelalte două situații în care se pot afla candidații unei probe de concurs pentru ocuparea unei funcții de execuție, legiuitorul a ales să prevadă expres că va fi declarat admis cel cu cea mai mare notă sau cel cu nota finală cea mai mare. Or, în ipoteza reglementată la alin. (3), aplicabil recurentei, legiuitorul nu a mai făcut această mențiune expresă. Ca urmare, conform principiului ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, precum și în considerarea faptul că singurele prevederi referitoare la "interviul structurat pe subiecte profesionale" (sintagmă folosită de legiuitor atât pentru proba de departajare cât și pentru proba de concurs) sunt cele din cuprinsul art. 47, articol care reglementează interviul structurat pe subiecte profesionale ca probă de concurs, consideră corectă decizia comisiei de concurs de a trata proba aceasta conform celor statuate pentru interviul structurat pe subiecte profesionale, inclusiv în ceea ce privește prerogativa comisiei de a stabili baremul de notare.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca în urma susținerii interviului structurat pe subiecte profesionale să fie admis candidatul care a luat cea mai mare notă, ar fi reglementat aceasta în aceeași manieră ca în precedentele două alineate de la art. 41, însă cum nu a procedat astfel, este evident că criticile nu sunt întemeiate.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma motivului de casare invocat prin cererea de recurs, prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis în sensul și pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că, în înțelesul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum și prin violarea unor principii generale de drept. Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare a acesteia sau faptele au fost reținute greșit în raport de exigențele textului de lege.

Sintetizând circumstanțele cauzei, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a participat la concursul organizat de către intimata-pârâtă pentru ocuparea unui post de subofițer și că la testul scris, care a reprezentat singura probă de concurs, a obținut aceeași notă cu o altă candidată, respectiv nota 7,30, motiv pentru care a fost organizată o probă de departajare, constând într-un interviu pe teme profesionale, în urma căruia ambele candidate au fost declarate respinse pe motiv că nu au obținut nota minimă 7,00.

Înalta Curte reține că, din potrivit dispozițiilor art. 39 alin. (1) și (4), coroborate cu cele ale art. 41 din Anexa 3 la Ordinul nr. 177/2016, în forma în vigoare la data declanșării concursului, pentru ocuparea postului pentru care a candidat recurenta-reclamantă, respectiv a unui post de execuție vacant, era necesar ca nota de promovare a fiecărei probe de concurs să fie minimum 7,00, fiind declarat "admis" candidatul care a obținut nota cea mai mare, în limita numărului de posturi pentru care a candidat. În situația în care mai mulți candidați aveau aceeași notă, iar concursul a constat doar în susținerea probei scrise, departajarea candidaților urma să se realizeze pe baza rezultatelor obținute în urma susținerii unui interviu structurat pe subiecte profesionale, fără a se indica în actul normativ în discuție modalitatea de stabilire a candidatul ce va fi admis după acest interviu.

Prima instanță a respins acțiunea reclamantei reținând, în esență, că deși în Ordinul nr. 177/2016 nu există dispoziții exprese care să stabilească modalitatea în care se desfășoară proba de departajare constând într-un interviu pe teme profesionale, devin aplicabile dispozițiile care reglementează acest interviu ca probă de concurs pentru ocuparea unui post de conducere, respectiv cele ale art. 23, 24 și 26 alin. (1) din ordin, inclusiv în ceea ce privește necesitatea stabilirii unei note minime.

Înalta Curte constată că procedând astfel prima instanță a extins norma juridică de la art. 39 alin. (1) din Anexa 3 la Ordinul nr. 177/2016, care reglementează nota minimă ce trebuie obținută la fiecare probă de concurs, dincolo de ipotezele la care se aplică, respectiv la proba de departajare.

Din interpretarea logică, sistematică și teleologică a dispozițiilor aplicabile concursului, la care s-a făcut referire mai sus, rezultă că, în situația premisă, interviul pe teme profesionale nu reprezenta o probă de concurs, ci avea doar scopul de a stabili o diferență între cei doi candidați.

Potrivit definiției din DEX, "departajarea" reprezintă acțiunea de a (se) departaja și rezultatul ei, înțelesul verbului "a departaja" fiind acela de a pune capăt unui balotaj sau a (se) distanța ca punctaj într-un clasament.

În consecință, având în vedere scopul organizării interviului, respectiv acela de a departaja candidații, se impune cu puterea evidenței concluzia că finalitatea urmărită era aceea de a fi declarat admis candidatul care obținerea cea mai mare notă, nefiind astfel necesară obținerea notei minime 7,00, ca în cazul în care acesta reprezenta o probă de concurs.

În condițiile în care interviul structurat pe subiecte profesionale reprezentă probă de concurs doar pentru ocuparea postului de conducere vacant, interpretarea dispozițiilor Ordinului nr. 177/2016 în sensul în care a făcut-o prima instanță conduce practic la adăugarea unei probe la concursul pentru ocuparea posturilor vacante de execuție și reprezintă o adăugare la norma juridică aplicabilă acestui din urmă concurs, criticile recurentei-reclamante fiind astfel întemeiate.

În ceea ce privește apărările formulate de intimatul-pârât Inspectoratul General de Aviație, se constată că prin întâmpinarea depusă la dosarul instanței de recurs acesta a prezentat, în esență, apărările de fond formulate în fața primei instanțe, cărora Înalta Curte le-a răspuns, implicit, în procesul de examinare a criticilor formulate de reclamantă.

Față de considerentele anterior expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, se va admite recursul reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 231 din 17 decembrie 2019 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Admite acțiunea reclamantei A..

Obligă pârâtul Inspectoratul General de Aviație București să o numească pe reclamantă în funcția de subofițer administrativ principal la structura Financiar-Biroul Contabilitate din cadrul inspectoratului sau pe un post echivalent în situația în care acest post nu mai este disponibil.

Obligă intimatul-pârât Inspectoratul General de Aviație București la plata către recurenta-reclamantă A., a sumei de 3.155,13 RON reprezentând cheltuieli de judecată fond și recurs.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 23 septembrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.