ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2109/2023

Ședința publică din data de 26 aprilie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 24 decembrie 2019, sub nr. x/2019, pe rolul de Curții Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, majorarea daunelor materiale acordate prin decizia nr. 21983/28.11.2019 emisa de pârât, la suma de 14.105 RON; majorarea daunelor nepatrimoniale, solicitând a fi stabilite într-un cuantum proporțional cu prejudiciul efectiv suferit ca urmare implicării în accidentul rutier din 20.07.2015; obligarea Fondului de Garantare a Asiguraților la plata cheltuielilor de judecata.

Prin sentința civilă nr. 960 pronunțată la 06 octombrie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civilă nr. 960 pronunțate la 06 octombrie 2020 de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii, în sensul acordării de daune morale în vederea acoperirii prejudiciului nepatrimonial suferit de recurenta A. ca urmare a evenimentului rutier din 08.06.2016, până la plafonul maxim de 450.000 RON și cheltuielile de judecată de la fond și recurs.

După expunerea istoricului speței, recurenta a susținut următoarele:

- Curtea de Apel București nu a realizat o corectă aplicare a normelor legale aplicabile în speță, respectiv art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, art. 26 și art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014, art. 1355 și art. 1385 din C. civ.

- judecătorul fondului nu a luat în considerare actele depuse la dosar din care rezulta clar întregul prejudiciu suferit de către reclamantă și din cuprinsul cărora se contura "pretium dolores" suferit. Astfel, aceste aspecte nu rezultă doar din numărul de 110-120 de zile de îngrijiri medicale, ci și din modul în care evenimentul rutier i-a schimbat cursul normal al vieții sub aspect psihic și fizic.

- prin motivarea modestă a Curții de Apel București, ce denotă confuzia instanței asupra legislației speciale din domeniul asigurărilor s-a înlăturat în mod nelegal răspunderea civilă integrală a Fondului de Garantare a Asiguraților, care stabilește în mod unilateral si după bunul plac indemnizația bănească.

- instanța de judecată poate îndrepta abuzurile făcute de către pârât prin soluționarea corectă a contestației făcută de victimă.

- evaluarea Fondului de Garantare a Asiguraților în privința prejudiciului nepatrimonial suferit de victima A., prin Decizia nr. 21983 emisă la data 21.11.2019, NU are în vedere criteriile stabilite prin Norma ASF nr. 23/2014, respectiv legislația si jurisprudența din România.

De asemenea, Curtea de Apel nu a avut în vedere și evaluarea realizata de Tribunalul Iași prin sentința civilă nr. 1276/2016/CIV în Dosarul nr. x/2016, în fața căruia au fost administrate direct și nemijlocit probe, este în mod clar mai imparțială și pertinenta decât cea făcuta de directorul general al Fondului de Garantare a Asiguraților.

Comisia Specială a Fondului de Garantare a Asiguraților nu a realizat o judicioasă evaluare a întinderii prejudiciului nepatrimonial suferit de reclamantă întrucât a ignorat faptul că prin certificatul medico-legal nr. x/14.01.2016 s-a stabilit că victima a suferit o fractura complexa la nivelul membrului superior drept, pentru care a necesitat mai multe intervenții chirurgicale. Despăgubirile acordate de Comisia Specială a Fondului de Garantare a Asiguraților nu pot fi apreciate drept o reparație echitabilă în conditiile în care vorbim de lezarea valorilor intrinseci ființei umane - dreptul la sănătate, integritate fizică si psihică ocrotite atât în dreptul penal cât și în dreptul civil prin disp. art. 58, 61, 252, 1387, 1391.

Intimatul-pârât a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și își însușește considerentele sentinței atacate.

Demersul judiciar al reclamantei, astfel cum a fost evidențiat la pct. I.1. al acestei decizii, vizează solicitarea de majorare a daunelor materiale acordate prin decizia nr. 21983/28.11.2019 emisa de pârât, la suma de 14.105 RON și a daunelor nepatrimoniale, solicitând a fi stabilite într-un cuantum proporțional cu prejudiciul efectiv suferit ca urmare implicării în accidentul rutier din 20.07.2015.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin decizia nr. 21983/28.11.2019 emisă de către pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a fost admisă cererea de plată formulată de reclamantă pentru suma de 2322,73 RON cu titlu de daune materiale și 78.000 RON cu titlu de daune morale, fiind respinsă cererea de plată cu privire la diferența rezultată dintre suma solicitată și suma acordată.

Având în vedere că vătămarea corporală a reclamantei a avut drept consecințe o fractură complexă 1/3 distală humerus drept cu deplasare, partea vătămată necesitând pentru vindecare un număr de 110-120 de zile de îngrijiri medicale, s-a stabilit acordarea unei sume de 650 RON/zi de îngrijire medicală.

Totodată, Intimatul-pârât a stabilit cuantumul daunelor morale, raportându-se, în lipsa unor criterii și limite legale, la un criteriu obiectiv și rezonabil, respectiv numărul de zile de îngrijiri medicale.

Reținând că, în cazul recurentei-reclamante, evenimentul rutier a cauzat leziuni traumatice sau afectarea sănătății persoanei, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale, intimatul-pârât a acordat un punctaj orientat spre minim, de 650 RON/zi de îngrijiri medicale.

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că, în cauză, nu poate fi reținut refuzul nejustificat al pârâtului de acordare integrală a daunelor solicitate având în vedere, pe de o parte, dreptul de apreciere de care dispune autoritatea publică, ce nu a fost exercitat discreționar sau cu abuz de putere, ci în baza unor reguli clare și concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal și nediscriminatoriu față de oricare victimă a accidentelor rutiere, iar pe de altă parte rolul Fondului de Garantare a Asiguraților, precum și lipsa criteriilor/limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor morale și aprecierile generale ale recurentei-reclamante privind prejudiciul moral suferit.

Referitor la daunele morale, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că stabilirea cuantumului daunelor morale nu poate fi realizată prin raportare la parametri exacți, astfel că determinarea acestui cuantum implică o marjă de apreciere a autorității învestite cu cererea petentului, ce poate fi analizată în concret prin prisma consecințelor negative suferite de cel vătămat în plan fizic și/sau psihic, precum și de importanța valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării. Așadar, în lipsa unor criterii și limite legale, intimatul-pârât a stabilit corect cuantumul daunelor morale, raportându-se, la un criteriu obiectiv și rezonabil, respectiv zilele de îngrijiri medicale.

Cât privește cuantumul daunelor morale acordate, pe care recurenta-reclamantă îl consideră insuficient, Înalta Curte reține că, spre deosebire de prejudiciul material, a cărui întindere nu poate fi stabilită decât pe baza unui suport probator, în privința daunelor morale nu pot fi produse probe materiale în vederea cuantificării durerii suferite. De aceea, judecătorul are dreptul să aprecieze, în raport cu toate circumstanțele cauzei, asupra unei sume globale, care să constituie o reparație echitabilă în raport cu efectele faptei generatoare de prejudicii. Daunele morale corespund atingerii aduse cinstei, onoarei, imaginii publice ori prestigiului profesional al persoanei, scopul lor fiind unul compensatoriu, fără să constituie însă o penalitate excesivă pentru cel care a produs dauna.

În mod evident, nu se poate pretinde că acordarea de despăgubiri morale, oricare ar fi cuantumul acestora, este în măsură să conducă la înlăturarea suferinței produse recurentei-reclamante urmare a producerii evenimentului rutier, o asemenea suferință suportată ca urmare a recuperării fizice îndelungate, neputând fi cuantificată în bani. Ceea ce se intenționează prin acordarea daunelor morale este în primul rând recunoașterea caracterului vătămător al faptei, precum și recunoașterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanelor vătămate, suferințe psihice/emoționale imposibil de cuantificat.

Așadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenția însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora sunt diferite de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

De asemenea, se constată că "Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese" reprezintă o procedură internă la care s-a raportat autoritatea pârâtă, fiind validată și de asigurător și folosită în prezent de lichidatorii judiciari în analiza cererilor de creanță formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, dat fiind că nu există dispoziții legale exprese cu privire la modalitatea în care trebuie evaluat cuantumul despăgubirilor morale, iar aceste proceduri utilizate de intimatul-pârât F.G.A. în evaluarea daunelor morale reprezintă un criteriu obiectiv de evaluare a prejudiciului, în condițiile în care acestea au fost elaborate inclusiv prin raportare la evoluția practicii judiciare în materie.

Înalta Curte are în vedere în acest sens și susținerile intimatului-pârât F.G.A., potrivit cărora acesta nu este chemat să repare prejudiciul suferit de reclamantă în locul asiguratorului care a intrat în insolvență, ci este chemat în nume propriu, în scop de garantare a persoanelor prejudiciate de intrarea în insolvență a asiguratorului asupra faptului că acestea vor fi despăgubite.

Pe cale de consecință, Înalta Curte va reține că nu are loc o înlocuire a debitorului obligației de plată a despăgubirii cu un nou debitor, ca urmare a intrării primului în faliment, ci la momentul deschiderii procedurii iau naștere în patrimoniul reclamanților și al pârâtului, în temeiul Legii nr. 215/2015, dreptul și obligația corelativă de garantare a despăgubirii, care însă poate fi plafonată de legiuitor și a cărei executare este supusă, din punct de vedere procedural, unor norme speciale, derogatorii.

În acest sens, prezintă relevanță dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 potrivit cărora:

"Fondul garantează plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății, așa cum sunt definite la art. 5".

Rezultă așadar, din textul legii, că în aplicarea dispozițiilor legale, intimatul-pârât F.G.A. are dreptul de a stabili proceduri interne privind modul de cuantificare a daunelor morale și, dat fiind că aceste proceduri reprezintă rezultatul cercetării jurisprudenței în materie, Înalta Curte apreciază că "Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese", care reprezintă o procedură internă validată de asigurător și folosită în prezent de lichidatorii judiciari în analiza cererilor de creanță formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, reprezintă un criteriu obiectiv în stabilirea cuantumului daunelor morale.

Înalta Curte reține că, potrivit Anexei Procedurii, valoarea medie a despăgubirilor morale, urmare vătămării corporale ce a necesitat îngrijiri medicale de cel putin 90 de zile, este între 510 - 900 RON/zi de îngrijire medicală, iar intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, ținând cont și de particularitățile speței, a acordat suma de 650 de RON pentru fiecare zi de îngrijire medicală.

Așadar, nu pot fi avute în vedere criticile recurentei-reclamante potrivit cărora despăgubirile acordate cu titlu de daune morale au fost stabilite de către intimatul-pârât Fondul de Garantare al Asiguraților făcându-se abstracție de jurisprudența și practica în materie, iar considerentele sentinței recurate, sub acest aspect, ar fi nesusținute de dovezile administrate în cauză și de practica judiciară în domeniu, cu atât mai mult cu cât modul de stabilire a acestora nu a fost exercitat discreționar, ci în baza unor reguli concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal și nediscriminatoriu față de orice creditor de asigurare.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte nu decelează o eventuală încălcare de către prima instanță a principiului reparării integrale a prejudiciului, consacrat de prevederile art. 1355 și urm. din C. civ. în condițiile în care, contrar susținerilor recurentei-reclamante, în aprecierea cuantumului daunelor morale, instanța de fond nu s-a raportat doar la criteriul privind numărul de zile de îngrijiri medicale necesitate pentru vindecare, ci a procedat la propria evaluare a prejudiciului moral, inclusiv prin raportare la criteriile invocate prin acțiunea introductivă, concluzia fiind că pârâtul a acordat o sumă corespunzătoare din perspectiva reparării prejudiciului invocat de reclamantă, cu atât mai mult cu cât aceasta nu a susținut și dovedit că desfășura anterior producerii evenimentului rutier o activitate profesională cu caracter de continuitate și regularitate care îi este inaccesibilă în momentul de față sau care în prezent ar presupune eforturi suplimentare pentru realizare.

Or, aprecierea instanței de fond cu privire la cuantificarea prejudiciului moral suferit de reclamantă constituie un element de temeinicie a hotărârii pronunțate, iar nu de legalitate a acesteia, iar în cadrul procesual al recursului, instanța de control judiciar analizează doar motivele de nelegalitate a hotărârii atacate, conform art. 483, coroborat cu art. 488 C. proc. civ., iar nu și motivele de netemeinicie, sens în care astfel de critici nu pot fi avute în vedere.

În orice caz, Înalta Curte amintește că în literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească, s-a arătat că, în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori măsura în care a fost afectată situația familială, socială și profesională.

Atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferite de aceasta, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Din această perspectivă, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate a sentinței recurate, instanța de control judiciar reținând că instanța de fond a soluționat cauza inclusiv în acord cu jurisprudența națională și practica CEDO în materie.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente [art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, art. 26 și art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014, art. 1355 și art. 1385 din C. civ..] circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1), va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 960 pronunțate la 06 octombrie 2020 de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 26 aprilie 2023.