ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2081/2023

Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 25.01.2018, sub nr. x/2018, reclamantele A., B., C. și D. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Curtea de Apel Constanța anularea Hotărârii nr. 13/20.12.2017, anularea Deciziei nr. 227/13.11.2017, emiterea unei noi decizii prin care, pentru reclamanți, care au funcția de grefieri arhivari, să se stabilească un nivel de salarizare identic/similar cu cel de care beneficiază grefierii de ședință, ca urmare a aplicării Legii nr. 153/2017, începând cu luna iulie 2017, acordarea diferențelor salariale rezultate din diferența dintre salariul stabilit potrivit pct. 2 și salariul stabilit ca urmare a deciziei contestate, începând cu luna iulie 2017.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 357 din 05.10.2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantele A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâtul Curtea de Apel Constanța, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs Împotriva hotărârii anterior menționată au formulat recurs recurentele-reclamante D., A., C. și B., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. prin care au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată. Motivele de recurs Recurentele au susținut că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală, întrucât instanța de fond în mod greșit a reținut prevederile art. 36 din Legea nr. 153/2017 cu referire la reîncadrarea personalului salarizat potrivit legii pe noile funcții, grade/trepte profesionale, gradație corespunzătoare vechimii în muncă si în specialitate fără să le coroboreze cu încadrarea reclamanților în grila de salarizare a grefierilor de ședință, așa cum este dispus prin Cap II al Anexei V din Legea 153/2017. Mai precis, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, un grefier arhivar cu anumite caracteristici ale funcției va avea același salariu de bază cu cel al unui grefier de ședință cu aceleași caracteristici ale funcției, fără a avea vreo importanță atribuțiile celor două categorii de grefieri. Importante în egalizarea salariilor de bază sunt doar caracteristicile funcției, referitoare la grade profesionale, gradație, vechime în specialitate. Au mai susținut recurentele că, grefierii arhivari, deși sunt încadrați în aceeași categorie profesională cu grefierii de ședință, beneficiind în baza Legii nr. 153/2017 de aceleași salarii, în funcție de vechimea în muncă, treaptă și gradație, sunt salarizați începând cu luna iulie 2017, păstrându-se cuantumul salarial de la nivelul lunii iunie 2017. Mai exact, potrivit art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 153/2017 se mențin pentru perioada iulie - decembrie 2017, în cuantum brut, salariile și sporurile aflate în plată la nivelul lunii iunie 2017, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții. De altfel, instanța de fond nu a argumentat în cuprinsul hotărârii motivele pentru care consideră decizia nr. 237/2017 a Curții de Apel Constanța ca fiind corectă, ci doar a afirmat că, prin această decizie s-a dispus în mod corect efectuarea reîncadrării reclamanților pe noile funcții "cu toate că în Cap II al Anexei nr. V din Legea nr. 153/2017 nu sunt prevăzute salarii de bază diferite pentru grefierii arhivari față de grefierii de ședință". Cu alte cuvinte, susțin recurentele, instanța de fond nu a tratat norma legală de la art. 38 alin. (2) lit. a) din legea cadru și din perspectiva tezei finale, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, dar nu a analizat nici motivele pentru care pct. 7-12 Cap. II din Anexa V nu este aplicabilă reclamantelor. Pe cale de consecință, pornind de la aceste premise, recurentele au apreciat că se impune, începând cu luna iulie 2017, egalizarea salariilor grefierilor-arhivari cu cele ale grefierilor de ședință, în funcție de vechimea în muncă, treaptă, gradație, bineînțeles, de la nivelul lunii iunie 2017, această solicitare a noastră nefiind una ce excede legii sau care încalcă legea, ci, dimpotrivă, este în acord cu Legea nr. 153/2017 și cu principiile statuate prin aceasta.

Apărările formulate în cauză Intimații-pârâți Curtea de Apel Constanța, Colegiul de Conducere al Curții de Apel Constanța și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, nu au formulat întâmpinare. La data de 22 noiembrie 2023, recurentele-reclamante D., A., C. și B., prin intermediul motivelor de recurs și printr-o cerere separată depusă la data de 22.11.2022 au solicitat, în temeiul art. 519 C. proc. civ., sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cu privire la interpretarea prevederilor art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 153/2017 coroborate cu Anexa nr. V Capitolul II, pct. 7-2 potrivit cărora grefierii arhivari se află în aceeași grilă de salarizare cu grefierii de ședință, grefierii arhivari vor beneficia începând cu intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, iulie2017, de aceleași salarii de bază ca ale grefierilor de ședință de la nivelul lunii iunie 2017. Intimații-pârâți nu au formulat un punct de vedere.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 21 aprilie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 26 aprilie 2023, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs Argumente de fapt și de drept relevante Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra cererii de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Analizând cererea de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la aspectele de drept astfel cum au fost formulate de recurentele-reclamante, Înalta Curte, urmând a o respinge, pentru argumentele expuse în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 519 din C. proc. civ., "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată". Prin această reglementare, legiuitorul a instituit o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, după cum urmează: existența unei cauze aflate în curs de judecată; instanța care sesizează să judece cauza în ultimă instanță; cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare; soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă. Obiectul procedurii constă în interpretarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a unor norme de drept îndoielnice, lacunare sau neclare, care sunt determinante pentru soluționarea pe fond a cauzei, iar finalitatea demersului constă în împiedicarea apariției unei jurisprudențe neunitare în materie. În cauză, există suficiente elemente pentru ca instanța să fie pe deplin lămurită cu privire la înțelesul dispozițiilor legale aplicabile speței și să fie în măsură să dea o dezlegare problemei de drept dedusă judecății în prezentul litigiu, nefiind îndeplinită condiția existenței unei chestiuni noi de drept, care să suscite o dificultate serioasă. Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că, în cauza pendinte, nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute în dispozițiile art. 519 C. proc. civ., republicat, motiv pentru care va respinge cererea de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Pe fondul recursului Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Este de necontestat că reclamanții din prezenta cauză, grefieri arhivari în cadrul instanțelor aflate în circumscripția Curții de Apel Constanța, au formulat contestație cu privire la Decizia nr. 237/13.11.2017 a Curții de Apel Constanța, contestație care au fost respinsă prin Hotărârea nr. 13/20 decembrie 2017 a Curții de Apel Constanța. Astfel, prin Decizia nr. 237/13.11.2017 a Curții de Apel Constanța, s-a stabilit ca, începând cu 1 iulie 2017 personalul auxiliar de specialitate și personalul conex din Cadrul Curții de Apel Constanța și din instanțele aflate în circumscripția acestei instanțe să fie reîncadrat pe noile funcții, grade/trepte profesionale, gradații corespunzătoare vechimii în muncă și vechime în specialitate avute precum și procentul corespunzător din Anexa V, cap. II și III la Legea nr. 153/2017 care se va utiliza începând cu anul 2023, cu păstrarea drepturilor salariale la nivelul acordat pentru luna iunie 2017. Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat anularea Deciziei nr. 237/13.11.2017 a Curții de Apel Constanța și a Hotărârii nr. 13/20 decembrie 2017 a Curții de Apel Constanța, fiind nemulțumiți de menținerea diferențelor de salarizare între grefierii arhivari și grefierii de ședință. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, interpretând art. 14 din Convenție, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se fac distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Dreptul la nediscriminare prevăzut de art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, invocat de recurente, este un drept subiectiv substanțial, care nu are o existență independentă în sistemul de protecție europeană a drepturilor și libertăților fundamentale pe care acesta îl instituie, deoarece nu poate fi invocat decât prin raportare la acestea. El poate apărea însă autonom, prin aceea că, într-o situație dată, este posibil ca el să fie încălcat, fără a se constata și o încălcare a drepturilor în legătură cu care a fost invocat. Constatarea unei încălcări a acestor dispoziții se poate face, însă, numai în legătură cu un alt drept apărat de Convenție. Făcând o interpretare nuanțată a prevederilor Convenției, organele acesteia au concluzionat însă că a distinge nu înseamnă a discrimina, observând existența unor situații ale căror particularități impun a fi tratate diferențiat. Diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenție, numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Or, raportat la circumstanțele concrete ale cauzei, la domeniul și instituțiile reglementate prin normele legale în discuție, având în vedere și argumentele anterior arătate, o discriminare a recurenților, în sensul art. 14 din Convenție, nu poate fi reținută. În plan național, în sensul dispozițiilor O.G. nr. 137/2000, discriminarea poate fi invocată, de asemenea, numai în raport de anumite situații identice, similare sau analoage în care se află două sau mai multe persoane, față de care se aplică un tratament diferențiat, fără ca acesta să fie justificat de un scop legitim și fără ca metodele de atingere a acelui scop să fie adecvate și necesare. Conform jurisprudenței Curții Constituționale, în concordanță cu cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, principiul constituțional al egalității în drepturi presupune identitatea de soluții numai pentru situații identice, acest principiu neopunându-se la stabilirea unor soluții diferite pentru persoanele aflate în situații distincte, cum este cazul de față. Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 819 din 3 iulie 2008, a constatat, de asemenea, că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, încălcând astfel principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, ca și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării. Or, în speță, nu ne aflăm în prezența unui tratament discriminatoriu între reclamanți și celelalte categorii din cadrul personalului auxiliar de specialitate, deoarece nu există o situație analoagă și nici măcar comparabilă între acestea. Așadar, în mod corect a reținut judecătorul fondului, că stabilirea prin lege a regulii menținerii în plată cuantumului salariului pe o perioadă limitată nu are semnificația încălcării regulilor fundamentale și convenționale invocate. Aceeași concluzie se impune și în privința celorlalte critici formulate de recurente, instanța pronunțându-se asupra obiectului cererii de chemare în judecată, astfel cum acesta a fost stabilit de reclamante prin acțiunea introductivă, conform art. 9 alin. (2) C. proc. civ., astfel că aceasta privește drepturi salariale începând cu luna iulie 2017, iar Legea nr. 153/2017 a abrogat, începând cu data intrării sale în vigoare, prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015. Dispozițiile art. 36 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 la data intrării în vigoare a prezentei legi, reîncadrarea personalului salarizat potrivit prezentei legi se face pe noile funcții, grade/trepte profesionale, gradație corespunzătoare vechimii în muncă și vechime în specialitate/vechime în învățământ avute, cu stabilirea salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare și indemnizațiilor lunare potrivit art. 38. Art. 38 din Legea nr. 153/2017 a prevăzut o aplicare etapizată a legii de salarizare, stabilindu-se că, începând cu data de 1 iulie 2017 până la 31 decembrie 2017, se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție și indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizația brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Art. 38 alin. (3) a stabilit aplicarea treptată a creșterilor salariale începând cu data de 1 ianuarie 2018. Având în vedere dispozițiile legale sus amintite, prin Decizia nr. 237/13.11.2017, Curtea de Apel Constanța a dispus efectuarea reîncadrării reclamanților pe noile funcții cu păstrarea drepturilor salariale cuvenite la nivelul lunii iunie 2017, cu toate că în Cap II al Anexei V din Legea 153/2017 nu sunt prevăzute salarii de bază diferite pentru grefierii arhivari față de grefierii de ședință. Astfel, aplicarea etapizată a Legii 153/2017 nu permite ca, începând cu luna iulie 2017, reclamanții să beneficieze de creșterea salarială generată de grilele de salarizare. În ceea ce privește creșterile salariale ulterioare lunii decembrie 2017, este de precizat că actul administrativ contestat a avut în vedere doar prevederea art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea 153/2017, nu și prevederile art. 38 alin. (3) referitoare la aplicarea legii de salarizare după decembrie 2017. Curtea Constituțională a pronunțat Decizia nr. 81/18 februarie 2020, a stabilit că prevederile legale menționate sunt constituționale. Pe fondul prevederilor legale anterioare privind salarizarea bugetarilor, reglementarea salarizării personalului plătit din fonduri publice prin Legea-cadru nr. 153/2017 apare ca un proces complex, care, în mod necesar, presupune, în timp, o serie de corecții și corelări cu ansamblul actelor normative care fac parte din fondul activ al legislației, aspecte de competența autorității legiuitoare. Așa fiind, pentru considerentele arătate, în baza art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de reclamante, ca nefondat.