ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5764/2021

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 27 aprilie 2018 pe rolul Tribunalului Constanța, sub reclamanții A., B., C., D., E., F. și G. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Constanța și Colegiul de Conducere al Curții de Apel Constanța

- anularea în parte a Hotărârii nr. 4/28.03.2018 emisă de Colegiul de conducere al Curții de Apel Constanța, și, pe cale de consecinta,

- anularea Deciziei nr. 58/23.02.2018 emisă de Președintele Curții de apel Constanța;

- obligarea paratului la emiterea unei noi decizii prin care sa se stabileasca un nivel de salarizare identic/similar cu cel de la nivelul lunii iunie 2017 de care beneficiaza grefierii de sedinta, cu recunoasterea studiilor superioare, mai putin pentru B. - studii medii, iar pentru A. recunoasterea calitatii de grefier sef ca urmare a aplicarii Legii nr. 153/2017, incepand cu luna iulie 2017;

- obligarea la plata diferentelor salariale rezultate din diferenta dintre salariul stabilit potrivit pct. 2 si salariul stabilit ca urmare a deciziei contestate, incepand cu luna iulie 2017, majorate si indexate;

- obligarea paratului la plata cheltuielilor ocazionate de proces.

Prin sentința civilă nr. 1669 din data de 8 mai 2019, Curtea de Apel București -Veche, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulate de reclamanții A., B., C., D., E., F. și G., în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Constanța și Colegiul de Conducere al Curții de Apel Constanța, având ca obiect "anulare act administrativ".

Împotriva sentinței nr. 1669 din data de 8 mai 2019 a Curții de Apel București -Veche, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanții A., B., C., D., E., F. și G., invocând critici ce pot fi subsumate dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, recurenții au arătat că hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază, nu sunt analizate probatoriile administrate în cauză și nu sunt înlăturate apărările, prima instanță argumentând soluția prin invocarea mai multor dispoziții legale și a unor decizii de speță.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții arată că odată cu apariția Legii nr. 153/2017, care a abrogat total, respectiv parțial actele normative anterioare, în baza art. 36 din lege trebuia să se realizeze reîncadrarea personalului salarizat potrivit legii pe noile funcții, grade/trepte profesionale, gradație corespunzătoare vechimii în muncă și în specialitate.

În urma acestei reîncadrări, grefierii arhivari, care anterior erau prevăzuți în grile separate de restul personalului auxiliar de apecialitate, se regăsesc în acceași grilă de salarizare din cadrul Legii nr. 153/2017, astfel încât tot personalul auxiliar să poată beneficia de aceleiași salarii în funcție de vechimea în muncă și specialitate, inclusiv studii superioare.

Prima instanță a încălcat principiile sistemului de salarizare prevăzute la art. 6 din legea cadru nr. 153/2017, principiul nediscriminării și egalității.

Stabilirea salarizării grefierilor arhivari la nivelul salarial de care beneficiază grefierii de ședință la luna iunie 2017, această solicitare nefiind una ce excede legii sau care încalcă legea ci, dimpotrivă, este în acord cu Legea nr. 153/2017 și cu principiile statuate prin aceasta.

Apreciază de asemenea că raționamentul dezvoltat în decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale este aplicabil în speță.

În cauză nu a fost depusă întâmpinare.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurente, și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reține incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. sunt nefondate.

În sensul normei citate, acest motiv de casare este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare.

În dezvoltarea acestui motiv, recurenții au susținut, în esență, că hotărârea este nemotivată având în vedere că nu au fost analizate probatoriile administrate în cauză și nu cuprinde rațiunea pentru care respectivele apărări au fost înlăturate, prima instanță argumentând soluția prin invocarea mai multor dispoziții legale și a unor decizii de speță.

Instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele invocate și probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul care a fundamentat soluția adoptată, hotărârea atacată nu este contradictorie și nu conține motive străine de natura cauzei, așa încât respectă cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Astfel, hotărârea atacată conține motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței și au fost examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți, motivarea fiind clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar.

Contrar susținerilor recurenților, prima instanță a explicitat aspectele analizate din perspectiva dispozițiilor incidente prevăzute de Capitolului II "Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor" din Anexa V - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" și Curtea Constituțională din Legea nr. 153/2017, îndeplinindu-și, prin considerentele sale punctuale și concise, rolul bivalent de informare cu privire la motivele de înlăturare a criticilor invocate și de mijloc prin care se dă posibilitatea exercitării controlul judiciar ulterior.

Împrejurarea că prima instanță a făcut trimitere la jurisprudența Curții Constituționale a României sau Curții Europene a Drepturilor Omului în domeniul de analiză nu poate în niciun caz conduce la concluzie că hotărârea recurată este nemotivată.

Drepturile salariale ale recurenilor - reclamanți sunt reglementate prin lege, prima instanță analizând și argumentând legalitatea deciziei de reîncadrare salariale în raport cu dispozițiile legale pentru a căror executare în concret a fost emisă, dar și prin raportare la jurisprudența anetrior menționată.

Judecătorul fondului a demonstrat astfel analiza criticilor și apărărilor invocate, motivarea nefiind o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, așa cum s-a reținut constant în jurisprudența instanței supreme.

Faptul că recurenții nu împărtășesc raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe nu poate conduce la incidența în cauză a motivului de casare invocat.

În ceea ce privește motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ale Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, precum și ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.

Astfel, din analiza pretențiilor formulate prin cererea de chemare în judecată, Înalta Curte reține, în acord cu judecătorul fondului, că nu trebuie confundate sintagmele încadrare în funcție și stabilirea salariului aferent funcției.

Este adevărat că în aplicarea principiului simetriei actului juridic transformarea posturilor se aprobă de ministrul justiției în urma modificării statelor de funcții, prin ordin deoarece acesta are competența aprobării respectivelor state de funcții în baza art. 135 din Legea nr. 304/2004, republicată și modificată, conform căruia:

"Statele de funcții și de personal pentru curțile de apel, tribunale, tribunale specializate, judecătorii și parchete se aprobă prin ordin al ministrului justiției."

Însă, un astfel de act administrativ poate fi emis numai cu observarea următoarelor texte de lege:

Art. 31 alin. (2) din Legea nr. 153/2017, potrivit căruia "Încadrarea și promovarea personalului plătit din fonduri publice pe funcții, grade sau trepte profesionale se fac potrivit prevederilor din statute sau alte acte normative specifice domeniului de activitate, aprobate prin legi, hotărâri ale Guvernului sau acte administrative ale ordonatorului principal de credite, după caz."

Art. 38 alin. (1) din Legea nr. 567/2004, modificată:

"(1) Poate fi numită în funcția de grefier arhivar, grefier registrator, agent procedural, aprod sau șofer persoana care are studii medii și îndeplinește condițiile prevăzute la art. 33 alin. (1) lit. a) - d)."

Din examinarea coroborată a acestor două texte de lege rezultă că promovarea reclamantelor pe funcție se face în conformitate cu reglementarea pertinentă din Statutul personalului auxiliar - Legea nr. 567/2004 - care Statut impune ca unică condiție de studii studiile medii, ceea ce înseamnă că pentru încadrarea pe posturile ocupate de reclamanți sunt necesare și suficiente studiile medii, deoarece complexitatea atribuțiilor acestor posturi este una redusă care nu necesită studii superioare.

În absența unei reglementări exprese în Statutul propriu - Legea nr. 567/2004 - a studiilor superioare drept condiție a încadrării grefierilor arhivari, astfel cum este reglementată, de exemplu, în cazul grefierilor în art. 33 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 567/2004, modificată, nu se poate promova în funcția de grefier arhivar cu studii superioare, chiar dacă grefierul arhivar încadrat cu studii medii a absolvit studii superioare juridice și a susținut și promovat examenul de promovare corespunzător deoarece legal postul nu poate fi transformat în sensul solicitat de reclamanți, întrucât s-ar adăuga la lege.

Reglementarea în cuprinsul Legii nr. 153/2017 - în Anexa V Cap. II - a salarizării pe studii superioare a funcțiilor reclamanților nu constituie un argument în sprijinul obținerii promovării deoarece, în lipsa unei dispoziții exprese, o normă de salarizare dintr-o lege generală nu poate modifica o normă specială, de încadrare pe post, dintr-o lege specială - Statut profesional, cum este Legea nr. 567/2004.

În concluzie, ceea ce se regăsește reglementat în Anexele Legii-cadru nr. 153/2017 este salariul, stabilit prin raportare la funcția deținută, iar nu funcția, condițiile de încadrare pe o anumită funcție ori modalitatea în care ordonatorul de credite își stabilește necesarul de funcții și personal în cadrul autorității/instituției pe care o coordonează.

Încadrarea în funcție, pe de altă parte, ca și promovarea în funcție reprezintă evaluarea de către autoritatea/instituția competentă a competențelor specifice ale angajatului/funcționarului, prin raportare la cerințele postului ocupat de acesta, această operațiune de evaluare/verificare neavând nicio legătură cu salariul aferent postului.

Din acest motiv, cu privire la condițiile de încadrare pe o anumită funcție sau de promovare în funcție art. 31 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 dispune că încadrarea și promovarea personalului plătit din fonduri publice pe funcții, grade sau trepte profesionale se face potrivit prevederilor din statute sau alte acte normative specifice domeniului de activitate, aprobate prin legi, hotărâri ale Guvernului sau acte administrative ale ordonatorului principal de credite, după caz.

În consecință, stabilirea salariului de funcție în temeiul prevederilor din Anexele Legii-cadru nr. 153/2017 reprezintă doar o operațiune secundară, ulterioară celei de încadrare pe funcție/promovare în funcție, aflată în legătură directă cu aceasta.

Pe cale de consecință, nu se poate susține în mod valid că reglementările Legii salarizării sunt de natură a înlătura de la aplicare ori de a completa prevederi din acte normative anterioare, referitoare la condițiile necesare încadrării/promovării în funcție, dat fiind că acestea din urmă au un domeniul de aplicare diferit, reprezentând acte normative speciale ce reglementează încadrarea/promovarea, iar nu salarizarea.

În conținutul Legii-cadru nr. 153/2017 nu există mențiuni privind abrogarea dispozițiilor din legile speciale referitoare la condițiile de încadrare/promovare în funcție, astfel că, inclusiv în ipoteza în care prin Anexele sale actul prevede condiții de salarizare pentru funcții care nu sunt prevăzute în legile speciale/statute, nu se poate conchide în sensul că aceste mențiuni sunt de natură a modifica/a completa norma specială cu funcțiile la care face referire.

În plus, autoritățile/instituțiile publice nu au obligația de a prevedea în statul de funcții și personal toate funcțiile reieșite din Anexele Legii-cadru nr. 153/2017, acestea fiind stabilite de fiecare ordonator de credite prin raportare la specificul activității și la necesarul de personal și în acord cu prevederile art. 31 alin. (2) din Lege.

Pe cale de consecință, faptul că în Anexa VII a Legii-cadru nr. 153/2017 există mențiuni cu privire la modul de calcul al salariului aferent postului de grefier cu studii superioare nu este de natură a conduce la concluzia că ordonatorul principal de credite are obligația de a modifica statul de funcții și personal prin crearea de posturi noi, pe lângă cele existente, de grefier arhivar cu studii superioare.

De aici și concluzia, de altfel, corectă a instanței de fond în sensul că reclamanții ocupă în continuare, și după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, aceleași funcții (privite drept cumul de atribuții, cerințe de studii, specializări etc.) și își desfășoară activitatea în aceleași condiții ca în luna iunie 2017, fiindu-le aplicabil textul legal mai sus menționat, în sensul menținerii în plată a drepturilor salariale acordate anterior în baza Legii nr. 284/2010, până la 31 decembrie 2017.

Așadar, astfel cum s-a arătat în precedent, ceea ce se regăsește reglementat în Anexele Legii-cadru nr. 153/2017 este salariul, stabilit prin raportare la funcția deținută, iar nu funcția.

Din această perspectivă este corect raționamentul instanței de fond care a reținut că legiuitorul a făcut distincție între reîncadrare si cuantumul aflat în plată al drepturilor salariale.

Or, deși legea nouă a prevăzut eliminarea distincției - sub aspectul coeficienților de salarizare - dintre funcțiile de grefier de ședință și, respectiv, de grefier arhivar sau registrator, s-a prevăzut în mod expres că pentru aceștia din urmă se vor menține în plată drepturile salariale acordate pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, din moment ce ocupă aceeași funcție si își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 38 din Legea nr. 153/2017 uniformizarea veniturilor urmează a se realiza etapizat (în perioada 2019 - 2022), printr-o creștere de 1/4 din diferența dintre indemnizația de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 și cea din luna decembrie 2018.

Astfel, s-a prevăzut că, în situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022, de unde rezultă că această uniformizare a veniturilor dintre două funcții încadrate anterior diferit se poate realiza mai devreme, în funcție de valoarea elementelor componente concrete.

Soluția instanței de fond este corectă și în ceea ce privește cererea reclamantelor având ca obiect plata diferențelor de drepturi salariale, având în vedere caracterul accesoriu al acestei cereri.

Prin urmare, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă analizarea, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, astfel că, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții A., B., C., D., E., F. și G. împotriva sentinței civile nr. 1669 din data de 8 mai 2019 a Curții de Apel București -Veche, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 noiembrie 2021.