ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1895/2023

Ședința publică din data de 4 aprilie 2023

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 21.08.2020 sub nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii, admiterea plângerii formulate în temeiul art. 7 din Anexa la Legea nr. 153/2017, cu modificările ulterioare, și, pe cale de consecință, obligarea pârâtului CSM la plata către reclamantă a drepturilor salariale de care a fost lipsită (sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase), respectiv suma de 1556 RON aferentă lunii mai 2020, acordarea dobânzii legale aferente sumelor pretinse, precum și actualizarea sumelor cu rata inflației, până la data plății efective a acestora.

Prin sentința civilă nr. 1041 din 16 iunie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de către reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca nefondată.

Împotriva a sentinței civile nr. 1041 din 16 iunie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în rejudecarea cauzei admiterea cererii de chemare în judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă a formulat următoarele critici

Astfel, a opinat că textul de lege evocat nu conferă președintelui CSM atribuția de stabilire a indemnizațiilor de încadrare și a celorlalte drepturi ale judecătorilor și personalului din cadrul CSM în calitate de ordonator de credite, ci în calitate de conducător al instituției.

Prin urmare, a susținut că toate considerentele primei instanțe fundamentate pe calitatea Secretarului General al CSM de ordonator de credite și pe îndreptățirea acestuia de a proceda la luarea în privința recurentei a măsurii contestate sunt eronate și vădesc o greșită aplicare a normelor legale evocate.

De altfel, a mai arătat că prevederile art. 60 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 invocate de prima instanță nu constituie norme cu caracter special față de cele ale art. 8 alin. (2) din Anexa V a Legii nr. 153/2017, întrucât reglementează exclusiv posibilitatea delegării calității de ordonator de credite de către Președintele CSM. Or, art. 8 alin. (2) din Anexa V a Legii nr. 153/2017 nu se raportează la Președintele CSM, în calitate de ordonator de credite, ci în calitate de conducător al instituției.

Așadar, întreaga construcție juridică a primei instanțe în sensul unei recunoașteri tacite de delegare de competență ca ordonator de credite de la titular - Președintele CSM către Secretarul General ori de ratificare a unui act juridic încheiat în numele altuia nu rezistă în fața unei corecte interpretări a normei legale înscrise în art. 8 alin. (2) din Anexa V a Legii nr. 153/2017, calitatea de ordonator de credite a Secretarului General al CSM neavând niciun fel de relevanță față de rațiunea textului legal.

Pe de altă parte, cu referire la Dispoziția nr. 61 și Dispoziția nr. 65 ale Secretarului General al Consiliului ce se presupune că au stat la baza diminuării drepturilor sale salariale și, implicit, la Decizia nr. 84/15 aprilie 2020, a precizat că aceste înscrisuri nu-i sunt aplicabile, prin raportare la obiectul acestora de reglementare și la întinderea câmpului de aplicare.

Or, a învederat în acest sens că aparatul propriu al CSM își găsește reglementarea în Capitolul VI din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, acest aparat fiind condus de secretarul general și fiind organizat în direcții, servicii și birouri, în vreme ce statutul membrilor CSM este reglementat în Capitolul V din același act normativ, neputându-se susține că membrii CSM fac parte din aparatul propriu al Consiliului. Aparatul propriu al Consiliului reprezintă suportul tehnic administrativ de care beneficiază membrii CSM în îndeplinirea atribuțiilor specifice.

De asemenea, a mai arătat că toate celelalte prevederi ale celor două Dispoziții sunt circumscrise angajaților Consiliului Superior al Magistraturii care fac obiectul art. 1, adică se aplică în mod exclusiv personalului, cu funcții de execuție sau cu funcții de conducere din cadrul aparatului propriu și nicidecum membrilor CSM, iar o oarecare referire la membrii Consiliului Superior al Magistraturii este cuprinsă în art. 8 din Dispoziția nr. 61/16.03.2020, însă raportarea se face în mod exclusiv la personalul încadrat la cabinetele membrilor, iar nu la membrii înșiși.

Se observă sub acest aspect că, Dispoziția nr. 61/16.03.2020 se referă la "angajații" de la art. 1, adică "personalul din aparatul propriu al Consiliului Superior al Magistraturii", iar Dispoziția nr. 65/27.03.2020 se referă de asemenea la "personalul din aparatul propriu al Consiliului Superior al Magistraturii";

Mai precizează că, prin Decizia nr. 84/15 aprilie 2020 dată de Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, s-a stabilit că își mențin valabilitatea Deciziile nr. 60/12.03.2020, nr. 62/16.03.2020 și nr. 65/27.03.2020 ale Președintelui Consiliului Superior al Magistraturii și ale Secretarului general al Consiliului Superior al Magistraturii. Prin urmare, a apreciat că, în lipsa unei alte decizii ulterioare care să modifice cuantumul sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 15%, orice alterare a acestui spor față de Decizia nr. 340/06.09.2019 este nelegală.

Utilizarea mijloacelor audio-video de comunicare la distanță este reglementată de chiar Decretul prezidențial nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență și apoi reluată și în Decretul nr. 240/2020 chiar și cu privire la activitatea judiciară a instanțelor de judecată pentru perioada stării de urgență, astfel încât, cu atât mai mult, se impune implementarea și utilizarea acesteia și pentru desfășurarea activității Consiliului Superior al Magistraturii, activitate cu caracter administrativ. De altfel, experiența lucrărilor desfășurate de către membrii CSM, de la momentul instituirii stării de urgență, în regim de videoconferință a demonstrat utilitatea folosirii acestui mecanism, în condițiile în care activitatea a fost desfășurată în regim normal.

În Referatul nr. x/1903 din 01.10.2018 al Direcției resurse umane și organizare - Serviciul resurse umane pentru instanțele judecătorești din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii întocmit pentru acordarea sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase s-a reținut faptul că "Prin Dispoziția nr. 182/2018 a secretarului general al Consiliului Superior al Magistraturii au fost stabilite condițiile de acordare a sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase pentru personalul din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, Institutul Național al Magistraturii, Școala Națională de Grefieri și Inspecția Judiciară, aflat sub incidența prevederilor H.G. nr. 118/2018".

În cuprinsul acestui referat a menționat că sunt reluate dispozițiile stipulate în cuprinsul actului normativ menționat mai sus, urmare a întocmirii buletinului de expertizare nr. x/22.05.2018 de către Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București, buletin în cadrul căruia a fost evidențiată expunerea angajaților Consiliului Superior al Magistraturii unor condiții de muncă caracterizate de un număr de 4 factori de risc, din cei prevăzuți de art. 5 lit. a), b), c) și d) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 118/2018.

Prin urmare, a apreciat recurenta că ceea ce este relevant de reținut este că încadrarea locului muncii angajaților Consiliului Superior al Magistraturii în categoria factorilor de risc reglementați de dispozițiile H.G. nr. 118/2018 are la bază specificul activității desfășurate de aceștia și implicit factorii dăunători sănătății pe care această activitate îi presupune intrinsec, respectiv: a) existența factorilor nocivi și mecanismul de acțiune a acestora asupra organismului; b) intensitatea de acțiune a factorilor nocivi sau asocierea acestor factori; c) durata de expunere la acțiunea factorilor nocivi; d) existența unor condiții de muncă care pot provoca o temere determinată de un risc de accidentare sau îmbolnăvire, iar nu locul fizic de desfășurare a activității.

Astfel, deși munca la domiciliu a angajaților CSM ar părea la o primă vedere să nu se circumscrie factorilor de risc anterior enumerați, dat fiind că buletinul de determinare ar fi fost emis în considerarea locului de desfășurare a activității de la sediul instituției, nu trebuie omis din vedere faptul că activitatea prestată de angajat de la domiciliu presupune îndeplinirea întocmai a activităților prestate la sediul instituției, cu precizarea suplimentară că munca de la domiciliu presupune o mai mare utilizare a calculatoarelor, imprimantelor ori mijloacelor tehnice de comunicare la distanță. Or, acest element tehnic suplimentar nu poate reprezenta decât o agravantă a factorilor de risc reținuți în buletinul de determinare.

Emiterea buletinelor de determinare pentru anumite locuri de muncă nu înseamnă că, în condițiile prestării acelorași activități expertizate, dar în alt loc fizic decât cel expertizat în concret, acordarea sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase nu se mai justifică de vreme ce echipamentele, tehnologia folosite în desfășurarea activității sunt aceleași.

De altfel, în condițiile art. 108 alin. (1) din Codul muncii, a învederat că sunt considerați salariați cu munca la domiciliu acei salariați care îndeplinesc, la domiciliul lor, atribuțiile specifice funcției pe care o dețin. Astfel, în condițiile în care munca la domiciliu a recurentei a fost identică cu munca de la sediul instituției, existând riscul de îmbolnăvire și de solicitare nervoasă, întocmai ca în cazul prestării activității de la sediul instituției, a apreciat că trebuie să primească remunerația obișnuită și pentru perioada muncii la domiciliu.

Totodată, a mai arătat că în ipoteza în care s-ar invoca lipsa buletinului de expertizare a condițiilor de muncă de la domiciliu, obligația nu îi aparține, ci, dimpotrivă, Consiliului Superior al Magistraturii, care, obligat fiind să asigure membrilor și angajaților condițiile pentru respectarea tuturor regulilor de distanțare socială și de disciplină sanitară stabilite de autorități, inclusiv de Comitetul Național pentru Situațiile Speciale de Urgență, ar fi trebuit să ia măsurile necesare pentru realizarea acestei determinări înainte de a-mi afectate drepturile salariale.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 118/2018, pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, acordarea acestui spor se raportează la două condiții: timpul corespunzător lucrat și activitatea desfășurată la unul dintre locurile de muncă prevăzute în art. 2 din același act normativ.

Recurenta a susținut că ambele condiții au fost îndeplinite în cursul lunii mai și anume: a desfășurat activitate în tot timpul de lucru corespunzător lunii și și-a desfășurat activitatea într-un loc dotat cu calculatoare, imprimantă, aparat de multiplicat, scanner întocmai cum este cel de la sediul instituției calificat de autoritățile competente drept grevat de factori nocivi, astfel încât domiciliul în care și-a desfășurat munca în luna mai se circumscrie specificului locului determinat ca fiind purtător, prin activitatea desfășurată, de factori nocivi sănătății.

Așadar, a apreciat că munca la domiciliu a angajaților CSM se circumscrie "altor locuri de muncă" în înțelesul art. 2 din H.G. nr. 118/2018, determinarea factorilor de risc pentru aceștia fiind deja consfințită prin buletinul de expertizare nr. x/22.05.2018 de către Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București.

Un alt argument în acest sens a arătat că este și faptul că acest spor se acordă și pe perioada concediului de odihnă (atunci când angajatul este dispensat de îndeplinirea atribuțiilor de serviciu), singura condiționare fiind legată doar de menținerea condițiilor de muncă grele, vătămătoare sau periculoase.

Acordarea acestui spor trebuie realizată în același mod și în condițiile restrictive impuse de starea de urgență când angajații care își desfășoară activitatea în regim de muncă la domiciliu sunt obligați să își îndeplinească atribuțiile, să se supună controlului exercitat de superiorii ierarhici în aceleași condiții cu angajații care își desfășoară activitatea la sediul instituției, să respecte normele cuprinse în Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, să revină eventual la birou în anumite împrejurări care fac absolut necesară prezența lor la sediul instituției.

Totodată, recurenta a invocat dispozițiile art. 110 din Codul muncii și a arătat că desfășurarea muncii la domiciliu nu poate sub nicio formă să conducă la pierderea unor componente ale întinderii dreptului salarial așa cum s-a întâmplat în cauza de față cu sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase.

Dimpotrivă, a apreciat că munca la domiciliu sau în regim de muncă la domiciliu este în măsură să conducă chiar și la prevederi mai favorabile pentru angajatul care își desfășoară activitatea în aceste condiții (ex. plata orelor suplimentare), condiția principală pentru a beneficia de ele fiind aceea de a stabili, în prealabil, consemnând în scris, asumat de ambele părți, condițiile specifice, astfel cum dispun prevederile art. 110 alin. (2) din Codul muncii.

Cu privire la Nota de restituire nr. x/08.04.2020 emisă de controlorul delegat, a arătat că în cuprinsul acesteia se menționează, ca și temei de drept al restituirii ordonanțărilor de plată aferente drepturilor salariale pentru luna martie 2020, prevederile pct. 5.4, 5.6 și 10.3 din Normele metodologice referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 923/2014.

Astfel, conform prevederilor legale invocate, persoana desemnată să exercite controlul financiar preventiv primește documentele, le înregistrează în registru, după care procedează la verificarea formală prin parcurgerea listei de verificare specifică operațiunii primite la viză, cu privire la: completarea documentelor în concordanță cu conținutul acestora, existența semnăturilor persoanelor autorizate din cadrul compartimentelor de specialitate, precum și existența actelor justificative specifice operațiunii. În efectuarea controlului de către persoana desemnată, parcurgerea listei de verificare specifică operațiunii primite la viză este obligatorie, dar nu și limitativă. Aceasta poate extinde verificările ori de câte ori este necesar (pct. 5.3).

Dacă prin parcurgerea listei de verificare cel puțin unul dintre elementele verificării formale nu este îndeplinit, documentele se restituie compartimentului de specialitate emitent, indicându-se în scris motivele restituirii, potrivit anexei nr. 1.4 la prezentele norme metodologice, și se menționează în coloana 8 din registru: "valoarea operațiunii restituite..." (pct. 5.4). Iar, dacă necesitățile o impun, în vederea exercitării unui control financiar preventiv cât mai complet, se pot solicita și alte acte justificative, precum și avizul compartimentului de specialitate juridică. Actele justificative solicitate se prezintă în regim de urgență, pentru a nu întârzia sau împiedica realizarea operațiunii. Întârzierea sau refuzul furnizării actelor justificative ori avizelor solicitate se aduce la cunoștință conducătorului entității publice, pentru a dispune măsurile legale (pct. 5.6).

În exercitarea atribuțiilor sale de control financiar preventiv asupra operațiunilor la care s-a stabilit competența sa, controlorul delegat urmează procedura prevăzută la pct. 5 (pct. 10.3).

Se mai arată în cuprinsul Notei de restituire nr. x/08.04.2020 că stabilirea și cuantumul drepturilor salariale cuvenite angajaților ce și-au exercitat activitatea prin munca la domiciliu în perioada 17.03.2020-31.03.2020 s-au efectuat în mod eronat, în ceea ce privește aplicarea sporului de 15% pentru condiții vătămătoare de muncă. Totodată, s-a reținut de către controlorul delegat că stabilirea cuantumului drepturilor salariale și calculul acestora au la bază art. 110 alin. (1) din Codul muncii, potrivit cu care "salariatul cu munca la domiciliu se bucură de toate drepturile recunoscute prin lege și prin contractele colective de muncă aplicabile salariaților al căror loc de muncă este la sediul angajatorului".

Ulterior, prin Avizul consultativ nr. 1/22.04.2020 emis de controlorul delegat la solicitarea CSM cu nr. 8122/16.04.2020, s-a menționat faptul că sumele prevăzute în ordonanțările de plată nr. x, 1409, 1411, 1413, 1416/07.04.2020 întocmite în vederea plății drepturilor salariale cuvenite pentru luna martie și a contribuțiilor aferente au fost eronat calculate, acestea rezultând din aplicarea unitară la salariul de bază a sporului de 15% pentru condiții vătămătoare de muncă, tuturor salariaților, indiferent de timpul efectiv lucrat.

S-a mai reținut în Avizul consultativ evocat că sporul pentru condiții vătămătoare nu are un caracter permanent, fiind invocate prevederile Legii nr. 153/2017 și ale H.G. nr. 118/2018, concluzia controlorului delegat fiind în sensul că aplicarea sporului de 15% pentru condiții vătămătoare de muncă la salariul de bază este posibilă doar pentru angajații Consiliului Superior al Magistraturii a căror activitate s-a desfășurat la locurile de muncă pentru care s-au stabilit factori de risc, în baza buletinelor de determinare.

Din aceste perspective, rezultă că Nota de restituire a avut la bază și cele două Dispoziții nr. 61 și nr. 65 ale Secretarului General al Consiliului, documente întocmite cu nerespectarea prevederilor art. 110 alin. (1) din Codul muncii, pe de o parte, și contradictorii pe aspectul plății sporului de condiții vătămătoare de muncă și diurnei, pe de altă parte. Foile colective de prezență verificate de controlorul delegat au fost întocmite în conformitate cu prevederile Dispoziției nr. 61 și ale Dispoziției nr. 65 ale Secretarului general al CSM.

Așadar, pe de o parte, față de prevederile explicite ale Codului muncii, munca la domiciliu asigură salariatului absolut toate drepturile recunoscute de lege pentru salariații al căror loc de muncă este la sediul instituției, orice altă interpretare fiind nelegală și făcută cu exces de putere.

Pe de altă parte, a învederat că în art. 3 alin. (2) al Dispoziției nr. 61, s-a prevăzut că, "în perioada în care își desfășoară activitatea în regim de muncă la domiciliu, angajații nu beneficiază de sporul pentru condiții de muncă și diurnă de detașare", pentru ca, în art. 4 din Dispoziția nr. 65 să se prevadă că "în perioada în care își desfășoară activitatea în regim de muncă la domiciliu, personalul din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nu beneficiază de diurna de detașare", după ce în art. 3 alin. (3) din Dispoziția nr. 65 s-au menționat dispozițiile care rămân aplicabile din Dispoziția nr. 61, art. 3 alin. (2) din Dispoziția nr. 61 neregăsindu-se printre textele respective.

Prin urmare, din conținutul celor două Dispoziții emise de Secretarul general al Consiliului nu rezultă nicio justificare rezonabilă pentru ca în perioada 17.03.2020 - 30.03.2020, în care și-au desfășurat activitatea în regim de muncă la domiciliu, angajații să nu beneficieze de sporul pentru condiții de muncă și diurna de detașare, iar, pentru perioada 30.03.2020 - 16.04.2020, în care și-au desfășurat activitatea în regim de muncă la domiciliu, angajații să nu beneficieze numai de diurna de detașare, sporul de condiții vătămătoare de muncă fiind înlăturat.

Caracterul contradictoriu al celor două Dispoziții emise de Secretarul general al CSM a fost motivul pentru care controlorul delegat a solicitat inclusiv avizul juridic de la compartimentul de specialitate, fiind necesară interpretarea din punct de vedere juridic ori lămurirea celor două Dispoziții.

Întrucât, prin cea de-a doua Dispoziție a Secretarului general, nr. 65, s-a renunțat la eliminarea sporului pentru condiții vătămătoare și, în lipsa unei explicații rezonabile pentru care autoritatea publică și-a reconsiderat abordarea, reconsiderare de altfel corectă, însă neasumată corespunzător în Dispoziția nr. 65, s-a generat un dubiu cu privire la realitatea măsurilor adoptate de către autoritatea publică, Consiliul Superior al Magistraturii.

Referitor la susținerea controlorului delegat în sensul că sporul pentru condiții vătămătoare nu are un caracter permanent, a arătat că trebuie raportată la dispozițiile legale invocate în chiar cuprinsul Avizului consultativ, dar și la celelalte prevederi legale evocate în cuprinsul prezentei contestații, în sensul că acest spor are caracter permanent numai cu condiția menținerii condițiilor de muncă grele, vătămătoare sau periculoase și numai corespunzător timpului lucrat.

În plus, este de evidențiat și faptul că, prin Decizia nr. 84/15 aprilie 2020 a Președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, pe durata stării de urgență s-a menținut valabilitatea numai a Dispoziției nr. 65/27.03.2020 a Secretarului general al Consiliului Superior al Magistraturii, iar nu și a Dispoziției nr. 61/16.03.2020, validându-se, așadar, raționamentul înlăturării sporului pentru condiții vătămătoare de muncă din rândul celor vizate de reduceri.

Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare la data de 10 noiembrie 2021 prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă, ca nefondat.

În ceea ce privește critica potrivit căreia instanța de fond a aplicat greșit prevederile art. 8 alin. (2) din Anexa V din Legea nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, a arătat că în mod corect instanța de fond a constatat că secretarul general al Consiliului Superior al Magistraturii poate stabili drepturile salariale pentru tot personalul Consiliului, inclusiv pentru membrii CSM, întrucât prevederile art. 8 alin. (2) din Anexa V din Legea nr. 153/2017, cu modificările ulterioare, trebuie coroborate cu dispozițiile art. 60 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, cu modificările ulterioare, lege specială în domeniu.

Din interpretarea logico-juridică a dispozițiilor rezultă că ordonatorii de credite stabilesc drepturile salariale ale membrilor Consiliului Superior al Magistraturii. Or, președintele Consiliului Superior al Magistraturii din anul 2020, doamna judecător B., a delegat sarcina de ordonator de credite secretarului general, așa cum am arătat și în fața instanței de fond (Decizia Președintelui Consiliului Superior al Magistraturii nr. 6/13.01.2020).

Or, recurenta nu a contestat nicio dispoziție emisă de secretarul general prin care i-au fost stabilite/recunoscute anumite drepturi bănești (inclusiv recunoașterea pe cale administrativă a unor drepturi, spre exemplu VRS 605,225 RON), neînțelegând să invoce faptul că asemenea drepturi ar fi trebuit stabilite/recunoscute doar prin decizii emise de președintele Consiliului Superior al Magistraturii.

Așa cum s-a menționat și în fața instanței de fond, dispozițiile Secretarului general al Consiliului Superior al Magistraturii au vizat, sub aspectul stabilirii drepturilor salariale în perioada de referință, întregul personal al instituției, inclusiv membrii Consiliului Superior al Magistraturii, fiind emise atât în calitate de conducător al aparatului propriu de lucru din cadrul Consiliului, cât și în calitate de ordonator de credite, așa cum rezultă din prevederile actelor administrative sus-menționate, în conformitate cu legea.

În acest context, nu pot fi reținute susținerile recurentei, fiind evident că secretarul general al Consiliul Superior al Magistraturii, în calitate de ordonator de credite pentru Consiliul Superior al Magistraturii (calitate ce i-a fost delegată prin Decizia Președintelui CSM nr. 6/13.01.2020) are atribuția de a stabili drepturile salariale ale personalului din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, inclusiv pentru membrii Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit legii.

În ceea ce privește criticile recurentei referitoare la faptul că sporul în discuție trebuie acordat și în cazul muncii la domiciliu, a învederat că interpretarea dată de către instanța de fond prevederilor H.G. nr. 118/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă, precum și a condițiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" și Curtea Constituțională, este corectă în sensul că nu se poate suplini lipsa unui astfel de buletin prevăzut de H.G. nr. 118/2018 pentru că s-ar depăși limitele acordate puterii judecătorești, fiind exercitat dreptul de apreciere care aparține exclusiv autorității Direcția de Sănătate Publică.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, în ceea ce privește ordonanțările la plată a drepturilor salariale cuvenite personalului (angajaților) Consiliului Superior al Magistraturii pentru luna aprilie 2020, prin Intenția de refuz de viză nr. 237 din data de 06.05.2020 a controlorului delegat din cadrul Direcției Generale de Control Financiar Preventiv a Ministerului Finanțelor Publice (întocmită ulterior Avizului consultativ nr. 1/22.04.2020, invocat de recurenta-reclamantă) a fost reținută nerespectarea prevederilor art. 4 din Cap. VIII, Secțiunea I anexa V - FAMILIA OCUPAȚIONALĂ DE FUNCȚII BUGETARE "JUSTIȚIE ȘI CURTEA CONSTITUȚIONALĂ" din Legea-cadru nr. 153/2017 și cele ale art. 1 alin. (1) - (3) și art. 2 alin. (1) - (2) din Regulamentul - cadru aprobat prin H. G. nr. 118/2018.

Controlorul delegat a reținut ca urmare a analizării, verificării și corelării Situației recapitulative nr. 1282/06.05.2020, a Statului de lichidare întocmit pentru luna aprilie 2020 și a Foilor colective de prezență, s-a constatat faptul că drepturile salariale pentru luna aprilie și contribuțiile aferente acestora, cuvenite personalului din domeniul ocupațional "Justiție", nu au fost calculate cu respectarea dispozițiilor legale sus-menționate.

S-a mai reținut că drepturile salariale aferente lunii aprilie 2020 au fost stabilite prin aplicarea unitară la salariul de bază a sporului de 15% pentru condiții vătămătoare de muncă, tuturor salariaților, fără a se ține cont de timpul efectiv lucrat, la unul din locurile pentru care au fost emise buletine de expertizare, în vederea certificării condițiilor grele, vătămătoare sau periculoase.

Au fost totodată menționate prevederile Dispoziției nr. 182/02.08.2018, precum și ale Dispoziției nr. 134/25.05.2018 emise de Secretarul general al Consiliului Superior al Magistraturii care stabilesc condițiile de acordare și cuantumul sporului pentru condiții vătămătoare de muncă, în funcție de numărul factorilor de risc, identificați după expertizarea locurilor de muncă la care angajații își desfășoară activitatea.

Controlorul delegat a apreciat că sporul pentru condiții vătămătoare nu are un caracter permanent, acordarea acestuia fiind condiționată de factorii de risc existenți la locul de muncă, determinați de autoritățile abilitate în acest sens.

Aceleași raționamente au fost reținute de către controlorul delegat și în ceea ce privește ordonanțările de plată aferente drepturilor salariale pentru luna martie, fiind emisă în acest sens nota de restituire nr. x/08.04.2020.

Prin urmare, având în vedere cele mai sus expuse, era evident că și drepturile de natură salarială aferente lunii mai 2020, cuvenite pentru tot personalul Consiliului, inclusiv pentru membrii Consiliului Superior al Magistraturii, urmau să fie stabilite prin raportare la dispozițiile sus-menționate și emise de Secretarul general al Consiliului Superior al Magistraturii în dubla sa calitate de ordonator de credite și de conducător al aparatului propriu de lucru al instituției și prin raportare la actele emise de controlorul delegat din cadrul Direcției Generale de Control Financiar Preventiv a Ministerului Finanțelor Publice la care s-a făcut referire.

De altfel, a apreciat intimatul-pârât că acordarea sporului pentru condiții vătămătoare de muncă s-a realizat în conformitate cu dispozițiile Legii cadrul nr. 153/2017 (art. 1, Cap. 1, lit. B), art. 1, Cap. 2, lit. I) din Anexa VIII și art. 4, Cap. 8 din Anexa V) și a Regulamentelor aprobate prin H.G nr. 118/2018 [art. 1 alin. (1-3) și art. 2 alin. (1-2)], respectiv prin H.G. nr. 917/2017 (art. 2-4), deciziile secretarului general menționate mai sus fiind emise doar pentru aplicarea acestor prevederi legale.

În conformitate cu legislația aplicabilă menționată, intimatul-pârât a conchis că sporul pentru condiții vătămătoare nu are un caracter permanent, acordarea acestuia fiind condiționată de desfășurarea activității la locurile de muncă pentru care s-au stabilit factori de risc, determinați de autoritățile abilitate în acest sens.

Răspunsul la întâmpinare

Recurenta-reclamantă A. a formulat Răspuns la întâmpinarea intimatului-pârât, în cadrul căruia a solicitat a se constata nelegalitatea reducerii salariale ce i-a afectat indemnizația aferentă lunii mai 2020 și, în consecință, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, rejudecând, să se dispună admiterea cererii și obligarea pârâtului la plata sumei de 1.556 RON, reprezentând drepturi salariale aferente lunii mai 2020, sumă ce va fi actualizată în raport de indicele de inflație la data plății efective, precum și suma reprezentând contravaloarea dobânzii legale aferente debitului principal până la data plății efective a acestuia.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul se impune a fi admis pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.

Reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat să se dispună constatarea nelegalității reducerii salariale prin care i-a fost afectată indemnizația aferentă lunii mai 2020 și, în consecință, a solicitat anularea actelor administrative contestate și plata sumei de 1.556 RON, în vederea întregirii drepturilor salariale ce i se cuvin pentru luna mai 2020. A mai solicitat, de asemenea, acordarea dobânzii legale aferente sumei pretinse, precum și actualizarea sumei pretinse cu rata inflației, ambele până la data plății efective a acestor drepturi salariale.

Soluționând cauza, prima instanță a respins cererea, ca nefondată, reținând, în esență, sub aspectul necompetenței materiale de a dispune asupra neacordării sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 15% și în sensul existenței competenței Președintelui Consiliului Superior al Magistraturii de a acorda aceste drepturi, că, având obligația de a emite un act unilateral referitor la munca de la domiciliu, conform art. 33 din Decretul Președintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, în condițiile emiterii acestor Dispoziții de Secretarul General, în lipsa altor acte echivalente în executarea art. 33 din Decret, precum și față de recunoașterea unei delegări de competență ca ordonator de credite prin întâmpinare, dar și prin executarea propriu-zisă de către Serviciul resurse umane pentru instanțele judecătorești. Totodată, a mai reținut că în lipsa unei proceduri speciale de delegare în cadrul HCSM nr. 1073/2018, există dovezi consistente că Secretarul General avea o competență delegată ca ordonator principal de credite, răspunsul Președintelui CSM prin întâmpinare fiind similar cu ratificarea unui act încheiat în numele altuia, iar actele emise îi erau opozabile și reclamantei.

De asemenea, cu privire la fondul dreptului instanța de fond a reținut că pentru munca la domiciliu, în lipsa unui buletin de determinare/expertizare, nu poate aplica aceleași rațiuni avute în vedere la emiterea buletinului nr. 187/22.05.2018 emis de Direcția de Sănătate Publică, deoarece la acel moment nu s-au avut în vedere starea de urgență și dispozițiile Decretului Președintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, iar evaluarea condițiilor de muncă grele, vătămătoare sau periculoase s-au realizat în luna mai 2018, în alte circumstanțe de loc, trafic de personal, clădire, logistică internă, moduri de transport la și de la locul de muncă, traficul orașului, interacțiunile directe între colegi la locul de muncă și întreruperile activității membrilor CSM realizate de personalul administrativ sau de alți colegi, pauzele de lucru oficiale, procedurile de lucru, moduri de comunicare și orarul, gestionarea directă a situațiilor interpersonale etc. Deci, o serie de aspecte și detalii pe care un buletin de expertizare le-a determinat pentru situația muncii în principal la biroul de membru al CSM, dar nu le poate extrapola automat, sub aspectele menționate, la o activitate de la domiciliu.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, arătând, în esență, că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 8 alin. (2) din Anexa V a Legii nr. 153/2017, adăugând că nu a fost emisă nicio dispoziție a președintelui CSM prin care să-i fie stabilite alte drepturi salariale pentru luna mai 2020, față de cele stabilite prin decizia președintelui CSM nr. 340/06.09.2019.

De asemenea, recurenta-reclamantă a mai arătat că emiterea buletinelor de determinare pentru anumite locuri de muncă nu înseamnă că, în condițiile prestării acelorași activități expertizate, dar în alt loc fizic decât cel expertizat în concret, acordarea sporului nu se mai justifică, de vreme ce echipamentele, tehnologia folosită în desfășurarea activității sunt aceleași.

În acest sens, a apreciat că prevederile art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 118/2018 pot fi interpretate în sensul că munca la domiciliu a angajaților CSM se circumscrie "altor locuri de muncă în care își desfășoară activitatea personalul de la art. 1 alin. (1)", sporul având caracter permanent, potrivit prevederilor art. 1 alin. (3) din același act normativ. Au fost invocate și prevederile art. 110 din Codul muncii, recurenta apreciind că desfășurarea muncii la domiciliu nu poate să conducă la pierderea unor componente ale drepturilor salariale, mai ales că au fost folosite bunurile și serviciile personale, deși angajatorul avea obligația să le asigure.

Nu în ultimul rând, recurenta-reclamantă a precizat că avizul consultativ nr. 1/22.04.2020 emis de controlorul delegat vizează acordarea sporului condiționat de menținerea condițiilor de muncă grele, vătămătoare sau periculoase și numai corespunzător timpului lucrat, ambele condiții fiind îndeplinite în luna mai 2020 de către aceasta.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând criticile invocate, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în raport cu sentința pronunțată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce succed.

Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar reține că prin Decretul nr. 195/2020 emis de Președintele României, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 212 din 16 martie 2020, s-a dispus instituirea stării de urgență pe întreg teritoriul României pe o durată de 30 de zile.

Starea de urgență instituită prin decretul sus menționat a fost prelungită pentru o perioadă de încă 30 de zile prin Decretul Președintelui României nr. 240 din 14 aprilie 2020, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 311 din 14 aprilie 2020, privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României.

În Capitolul IV - Domeniul muncii și protecției sociale - art. 33 din Decretul nr. 195/2020 s-a prevăzut că "Instituțiile și autoritățile publice centrale și locale, autoritățile administrative autonome, regiile autonome, societățile și companiile naționale și societățile la care statul ori o unitate administrativ-teritorială este acționar unic sau majoritar, societățile cu capital privat introduc, acolo unde este posibil, pe perioada stării de urgență, munca la domiciliu sau în regim de telemuncă, prin act unilateral al angajatorului". Aceeași prevedere se regăsește și în Capitolul VI - Domeniul muncii și protecției sociale - din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 240/14.04.2020 (art. 48).

În aplicarea decretelor privind instaurarea și respectiv prelungirea stării de urgență pe teritoriul României pentru prevenirea răspândirii COVID-19 și realizarea managementului consecințelor, raportat la evoluția situației epidemiologice, la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii au fost emise atât decizii ale Președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, cât și dispoziții ale Secretarului general al Consiliului Superior al Magistraturii, în calitatea sa de conducător al aparatului propriu de lucru al instituției și de ordonator de credite al acesteia. Ele vizau luarea unor măsuri de prevenire a răspândirii noului coronavirus SARS-CoV-2 și pentru protejarea persoanelor care își desfășoară activitatea în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, precum și a persoanelor care intră în sediile acestei instituții.

Astfel, la 16.03.2020, Președintele Consiliului Superior al Magistraturii a emis Decizia nr. 62/16.03.2020, iar Secretarul General al Consiliului Superior al Magistraturii a emis Dispoziția nr. 61 din 16.03.2020, prin care au fost dispuse, printre altele, următoarele măsuri:

Art. 1 - "In scopul prevenirii răspândirii infecției cu Coronavirus (COVID-19), se stabilește modalitatea de desfășurare a activității personalului de lucru din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii, în regim de muncă la domiciliu, în perioada 17.03.2020 - 16.04.2020".

"Art. 3 - (2) în perioada în care își desfășoară activitatea în regim de muncă la domiciliu, angajații nu beneficiază de sporul pentru condiții de muncă și de diurna de detașare".

"Art. 8. - Prezenta dispoziție se aplică și personalului încadrat la cabinetele membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, regimul prestării activității la domiciliu urmând a fi stabilit de către membrii Consiliului în a căror subordine aceștia își desfășoară activitatea."

Ulterior, la data de 27.03.2020, au fost emise Decizia nr. 65/27.03.2020 de Președintele Consiliului Superior al Magistraturii și Dispoziția nr. 65 a Secretarului General al Consiliului Superior al Magistraturii.

Prin Decizia nr. 65/27.03.2020 de Președintele Consiliului Superior al Magistraturii s-au dispus următoarele:

"Art. 1 - In scopul prevenirii răspândirii infecției cu Coronavirus (COVID-19) se stabilește modalitatea de desfășurare a activității membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, a secretarului general, a secretarului general adjunct, ai Consiliului Superior al Magistraturii și a personalului din cadrul compartimentelor aflate în coordonarea președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, în perioada 30.03.2020 - 16.04.2020."

"Art. 2 (1) Președintele, vicepreședintele și membrii Consiliului Superior al Magistraturii sunt funcții cu caracter esențial pentru desfășurarea activității Consiliului Superior al Magistraturii."

"Art. 3 - (1) Persoanele care ocupă funcții de execuție în cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii vor desfășura activitate în regim de muncă la domiciliu, în baza dispoziției conducătorului compartimentului și a planificărilor întocmite în acest sens, fiind urmărită asigurarea prezenței la sediile Consiliului Superior al Magistraturii, pe cât posibil, în baza principiilor rotației personalului și a reducerii la minim a interacțiunii directe, a maximum 20% din numărul angajaților.

(4) Dispozițiile art. 2 alin. (3) - (4), ale art. 3 -7 din Decizia Președintelui CSM nr. 62/16.03.2020 privind activitatea compartimentelor aflate în coordonarea președintelui rămân aplicabile."

Secretarul General al CSM a emis însă Dispoziția nr. 65/27.03.2020, care reglementează numai activitatea personalului din cadrul aparatului propriu al CSM și nu pentru membrii CSM, fiind evident că acesta nu avea competență să procedeze de altă manieră. Dispozițiile acesteia sunt în sensul că:

"Art. 1 - In scopul prevenirii răspândirii infecției cu Coronavirus (COVID-19) se stabilește modalitatea de desfășurare a activității personalului din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii, în perioada 30.03.2020 - 16.04.2020."

"Art. 3 alin. (3) Dispozițiile art. 2 alin. (2) - (4), ale art. 3 alin. (1) și ale art. 4-6 din Dispoziția nr. 61/16.03.2020 a Secretarului general al Consiliului Superior al Magistraturii rămân aplicabile."

"Art. 4 - In perioada în care își desfășoară activitatea în regim de muncă la domiciliu, personalul din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nu beneficiază de diurna de detașare."

La 15.04.2020, Președintele CSM a emis Decizia nr. 84 prin care a menținut dispozițiile deciziilor sale anterioare, respectiv decizia nr. 60/12.03.2020, nr. 62/16.03.2020 și nr. 65/27.03.2020.

La data de 29.04.2020 a fost emisă Dispoziția nr. 107 a Secretarului general al Consiliului Superior al Magistraturii, cu următorul conținut:

"Art. 1 - Ca urmare a adoptării art. 4 din Dispoziția nr. 65/27.03.2020 a Secretarului general al Consiliului Superior al Magistraturii, prevederile art. 3 alin. (2) din Dispoziția nr. 61/16.03.2020 a Secretarului general al Consiliului Superior al Magistraturii, referitoare la neacordarea sporului pentru condiții de muncă pe durata în care personalul din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii își desfășoară activitatea în regim de muncă la domiciliu, și-au încetat efectele.

Art. 2 - Compartimentele din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii aduc la îndeplinire prevederile prezentei dispoziții, începând cu data de 27.03.2020".

La data de 18.05.2020 a fost emisă Dispoziția nr. 123 a Secretarului general al Consiliului Superior al Magistraturii, având următorul cuprins:

"Art. 1. - (1) Perioada în care angajații desfășoară activitate în regim de muncă la domiciliu, se evidențiază distinct în fișele colective de prezență (pontaje) cu simbolul "MD". Foile colective de prezență se transmit compartimentelor cu atribuții în primirea acestora. (2) In perioada în care își desfășoară activitatea în regim de muncă la domiciliu, angajații nu beneficiază de sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, respectiv de sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare și de diurna de detașare. (3) Prevederile alin. (1) și alin. (2) se aplică începând cu data prezentei dispoziții.

Art. 2. - Compartimentele din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei dispoziții".

Urmare a acestei situații, fără a se emite vreun act administrativ individual reclamantei, în calitate de membru CSM, acesteia i s-au redus drepturile salariale aferente lunii mai 2020 cu suma de 1.556 RON, echivalentul sporului de 15% pentru condiții vătămătoare de muncă, situație necontestată de pârât.

Ca urmare a contestației formulate, pârâtul i-a comunicat reclamantei faptul că măsura reducerii drepturilor salariale aferente lunii mai 2020 a fost luată în temeiul dispozițiilor emise de Secretarul General al CSM arătate anterior, prin care s-a stabilit ca, pentru perioada în care activitatea se desfășoară în regim de muncă la domiciliu, angajații săi nu beneficiază de sporul pentru condiții de muncă .

Din cuprinsul acestui răspuns rezultă, de asemenea, faptul că ordonatorul de credite a apreciat că se impune acordarea sporului de 15% pentru condiții de muncă și personalului care desfășoară activitatea în regim de muncă la domiciliu, însă plata acestuia nu a fost posibilă prin raportare la actele emise de controlorul delegat din cadrul Direcției Generale de Control Financiar Preventiv a Ministerului Finanțelor Publice care a emis intenția de refuz nr. 237/06.05.25020.

Reclamanta a înțeles să conteste reducerea salarială în lipsa emiterii vreunui act de către pârât, adresându-se mai întâi acestuia pe cale administrativă, apoi s-a adresat instanței de contencios administrativ, solicitând constatarea nelegalității reducerii salariale și, accesoriu, obligarea pârâtului la acoperirea prejudiciului cauzat prin aceasta constând în drepturile salariale reduse, aferente lunii mai 2020, sumă ce va fi actualizată în raport de indicele de inflație la data plății efective, precum și suma reprezentând contravaloarea dobânzii legale calculată la debitul principal până la data plății efective a acestuia.

Contrar celor reținute de judecătorul fondului, analizând sentința atacată prin raportare la motivul de casare invocat, astfel cum este reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este incident în cauză, criticile formulate fiind fondate.

În primul rând, din cuprinsul deciziilor și dispozițiilor emise de Președintele și Secretarul General al CSM arătate, Înalta Curte reține că acestea au fost emise cu respectarea limitelor competențelor prevăzute de lege, Președintele CSM luând decizii cu privire la modalitatea de desfășurare a activității membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, a secretarului general, a secretarului general adjunct, ai Consiliului Superior al Magistraturii și a personalului din cadrul compartimentelor aflate în coordonarea președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, iar Secretarul General al CSM dând dispoziții numai cu privire la aparatul tehnic administrativ pe care îl conduce, potrivit art. 59-64 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al magistraturii.

Astfel, susținerea recurentei-reclamante, în calitate de membru al CSM, în sensul că dispozițiile prin care s-au stabilit drepturile salariale nu îi sunt aplicabile, acestea sunt prevăzute pentru o categorie anume de personal, este întemeiată.

Această concluzie rezultă din faptul că decizia nr. 62/16.03.2020 face referire doar la modalitatea de desfășurare a activității personalului din cadrul compartimentelor aflate în coordonarea Președintelui CSM, la fel și dispoziția nr. x/16.03.2020, iar prin decizia nr. 65/27.03.2020 se stabilește clar faptul că membrii CSM reprezintă funcții cu caracter esențial pentru desfășurarea activității CSM, munca la domiciliu putând fi prestată în anumite condiții doar de către personalul compartimentelor aflate în coordonarea președintelui CSM și a celor care își desfășoară activitatea în cabinetele membrilor CSM.

Cu respectarea limitelor competenței sale și în acord cu decizia nr. 65/27.03.2020, s-a emis de Secretarul General al CSM dispoziția nr. x/27.03.2020 care reglementează exclusiv activitatea personalului din aparatul propriu al CSM.

Înalta Curtea constată astfel că nu există niciun act emis de Președintele CSM ori de Secretarul General al CSM prin care să se stabilească reducerea salariului cu sporul pentru condiții de muncă pentru membrii CSM pentru perioada mai, astfel că reducerea salarială este nelegală.

Este, de asemenea, întemeiată susținerea recurentei-reclamante în sensul că Secretarul General nu ar fi avut nici competența de a dispune o astfel de măsură, drepturile salariale ale membrilor CSM fiind stabilite exclusiv de Președintele CSM, conform art. 8 alin. (2) din Anexa nr. V la Legea nr. 153/2017.

Susținerea intimatului-pârâtul în sensul că Secretarul General al CSM ar fi putut stabili drepturile salariale și pentru membrii CSM în temeiul prevederilor deciziilor Președintelui CSM, respectiv art. 3 alin. (2) din decizia nr. 62/16.03.2020, instanța de control judiciar constată că este nefondată, aceste dispoziții neputându-se interpreta decât prin raportare la art. 1 care prevedea expres domeniul de aplicare - personalul din cadrul compartimentelor aflate în coordonarea Președintelui CSM, respectiv aparatul propriu al Consiliului Superior al Magistraturii, care își desfășoară activitatea în regim de muncă la domiciliu.

Or, membrii CSM nu fac parte din cadrul acestor compartimente, respectiv a aparatului de lucru, fapt ce rezultă clar prin interpretarea sistematică a dispozițiilor Capitolului II și VI ale Legii nr. 317/2004 modif. ce reglementează distinct Organizarea CSM și Aparatul Propriu de care dispune acesta.

Mai mult, instanța de control judiciar constată că Decizia nr. 65/27.03.2020 menține soluția din 16.03.2020, stabilind clar faptul că membrii CSM reprezintă o categorie distinctă, funcția având caracter esențial, iar posibilitatea de desfășurare a muncii la domiciliu având-o doar personalul din cadrul compartimentelor aflate în coordonarea Președintelui CSM, respectiv aparatul propriu al Consiliului Superior al Magistraturii.

Raportat la cele ce preced, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu aplicarea eronată a dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Anexa V din Legea nr. 153