ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1838/2024

Ședința publică din data de 28 martie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Parlamentul României - Senatul României și Secretarul General al Senatului, Parlamentul României - Camera Deputaților și Secretarul General al Camerei Deputaților, anularea Ordinului nr. 402/02.03.2021 și obligarea pârâților să achite la zi indemnizația pentru limită de vârstă, a cărei plată a încetat la data de 27.02.2021.

Prin sentința civilă nr. 254 din 13 februarie 2023 Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele:

"Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții Parlamentul României - Camera Deputaților, Secretarul General al Camerei Deputaților, Secretarul General al Senatului și respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu acești pârâți ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Admite acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României - Senatul României.

Dispune anularea Ordinului nr. 402/02.03.2021 emis de pârât.

Obligă pârâtul să acorde reclamantei indemnizația pentru limită de vârstă începând cu data de 27.02.2021 și până la repunerea în plată.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum total de 4.050 RON, reprezentând 4.000 RON onorariu avocat redus conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ. și 50 RON taxa judiciară de timbru."

Împotriva sentinței a declarat recurs recurentul-pârât Parlamentul României

- Senatul României, criticând-o pentru nelegalitate și, pentru motive ce pot fi subsumate dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii și, în rejudecare, respingerea capătului de cerere privind repunerea în plată a indemnizației pentru limită de vârstă, începând cu data de 27.02.2021, contrar Deciziei CCR nr. 261/2022.

În motivarea recursului, după o succintă expunere a situației de fapt și citarea considerentelor reținute la paragrafele 77-79 ale Deciziei CCR nr. 262/2022, s-a arătat că în raport cu aceste considerente reținute cu forță obligatorie, constatarea neconstituționalității legii analizate nu are ca efect apariția unui vid legislativ. Dimpotrivă, determină reintrarea normelor abrogate în fondul activ al legislației, după publicarea deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I, astfel că și dispozițiile art. 49 și art. 50 din Legea nr. 96/2006 reintră în vigoare, din punct de vedere normativ, de la momentul publicării deciziei. Prin urmare, repunerea în plată a indemnizațiilor pentru limită de vârstă urmează să se facă începând cu data de 10.06.2022, data publicării deciziei Curții Constituționale nr. 261/2022 în Monitorul Oficial al României, iar nu cu data de 27.02.2021, de la care indemnizațiile anterioare au fost sistate.

A mai susținut recurentul că, în ceea ce privește cererea intimatei-reclamante de acordare/repunere în plată a indemnizației pentru limita de vârstă și plata indemnizației de la data încetării ei (27.02.2021), potrivit dispozitivului Deciziei nr. 261/05.05.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 570/10.06.2022, Curtea Constituțională a statuat în sensul că dispozițiile art. 49 din Legea nr. 96/2006, din punct de vedere normativ, reintră în vigoare de la momentul publicării deciziei, respectiv 10.06.2022, astfel că repunerea în plată a indemnizației pentru limită de vârstă urmează să se facă începând cu data de 10.06.2022, de la aceeași dată urmând să i se plătească intimatei-reclamante această indemnizație. Din aceste considerente, în conformitate cu Decizia CCR nr. 261/2022, Senatul României, prin Secretarul General, a emis Ordinul nr. 765/30.06.2022, prin care se stabilește că, începând cu data de 10.06.2022, se reia plata indemnizației de vârstă acordată intimatei.

În temeiul acestor reglementări, recurentul a solicitat să se constate că pretenția intimatei-reclamante privind repunerea în plată a indemnizației pentru limită de vârstă începând cu data de 27.02.2021, excede cadrului legal. În plus, totalitatea drepturilor bănești ce i se cuvine reclamantei în baza art. 49 alin. (6) din Legea nr. 96/2006 au fost deja acordate acestora, conform legislației în vigoare și a ordinului anterior menționat. De altfel, în lipsa unui cadru legal care să permită acordarea drepturilor bănești pretinse dereclamantă pentru perioada 27.02.2021-10.06.2022, Senatul României se află în imposibilitatea de a calcula sau efectua plăți, iar Secretarul General al Senatului României este ordonatorul principal de credite și, în această calitate, răspunde de angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor, având în vedere faptul că nicio cheltuială nu poate fi angajată și efectuată din bugetul Senatului României dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială (art. 14 și art. 22 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice).

Prin urmare, de la data de 27.02.2021 și până la data de 10.06.2022, potrivit legislației în vigoare și a Deciziei Curții Constituționale, nu există bază legală pentru ca Secretarul General al Senatului României să efectueze din bugetul Senatului plata indemnizației pentru limită de vârstă pretinse de reclamantă. Toate ordinele de încetare sau reluare a plății indemnizațiilor pentru limită de vârstă sunt emise de Senatul României în temeiul puterii publice exercitate de autoritatea publică, prin Secretarul General, în activitatea de executare a legii, respectiv a Legii nr. 96/2006 și a Legii nr. 7 din 24 februarie 2021, iar reluarea plăților a fost pusă în aplicare începând cu data de 10.06.2022, dată la care a fost abrogată Legea nr. 7 din 24 februarie 2021, conform Deciziei CCR nr. 261/2022.

Pentru toate aceste considerente, s-a solicitat a se constata că dreptul pretins de reclamantă, a fost deja acordat de Senatul României, prin Ordinul nr. 765/30.06.2022, începând cu data de 10.06.2022, conform dispozițiilor legale în vigoare și în baza Deciziei CCR nr. 261/10.06.2022 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a Legii nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul senatorilor și deputaților, impunându-se respingerea capătului de cerere privind repunerea în plată a indemnizației pentru limită de vârstă începând cu data de 27.02.2021.

Intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea recursului promovat și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

În fapt, intimata-reclamantă A., în calitate de fost senator, a beneficiat de prevederile art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor.

În conformitate cu dispozițiile cuprinse la alin. (1) al textului de lege sus-menționat: "Deputații și senatorii care îndeplinesc condițiile vârstei standard de pensionare, eșalonate, după caz, în anexele nr. 5 și 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemtul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleiași legi sau ale altor legi speciale au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizație pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeși pentru un nou mandat"; iar conform prevederilor de la alin. (2): "Deputații și senatorii beneficiază de indemnizația pentru limită de vârstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare."

Indemnizația pentru limită de vârstă a fost acordată intimatei-reclamante prin Ordinul nr. 1850/22.06.2016 emis de Secretarul General al Senatului.

Prin articolul II din Legea nr. 7 din 24 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 186 din 24 februarie 2021, legiuitorul a prevăzut că de la data intrării în vigoare a legii respective încetează plata indemnizațiilor pentru limită de vârstă acordate în baza prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Urmare contextului legislativ precizat, a fost emis pentru intimata- reclamantă Ordinul nr. 402/02.03.2021, prin care s-a dispus, începând cu data de 27.02.2021, încetarea plății indemnizației acordate în temeiul prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor.

Acest din urmă ordin a fost contestat de intimata-reclamantă prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, solicitându-se anularea lui și obligarea pârâților să achite la zi indemnizația pentru limita de vârstă începând cu data de 27.02.2021. Soluționând acțiunea, Curtea de Apel București, învestită prin declinare, a admis-o și a dispus anularea ordinului atacat și obligarea pârâților să acorde reclamantei indemnizația solicitată începând cu data de 27.02.2021. A reținut instanța de fond că prin admiterea excepției de neconstituționalitate a Legii nr. 7/2021 nu mai există fundamentul legal al emiterii Ordinului nr. 402/02.03.2021, prin care s-a dispus încetarea plății indemnizației pentru limită de vârstă a reclamantei începând cu data de 27.02.2021, consecința fiind anularea ordinului menționat.

În esență, susținerile recurentului vizează încălcarea dispozițiilor Legii nr. 96/2006 și greșita aplicare a Deciziei Curții Constituționale nr. 261/2022, respectiv modul în care decizia Curții Constituționale a fost aplicată de prima instanță în soluționarea celor două petite ale acțiunii reclamantei, de anulare a ordinului de încetare la plată a indemnizației pentru limită de vârstă și acordarea acestei acestei indemnizații începând cu data de 27.02.2021, în condițiile în care, astfel cum rezultă și din înscrisurile depuse la dosar, pentru intimata-reclamantă a fost emis, în executarea Deciziei CCR nr. 261/2022, ordin de reluare a plății indemnizației pentru limită de vârstă începând cu data de 10 iunie 2022, dată la care ordinul contestat și-a încetat aplicabilitatea.

Prin urmare, chestiunea în discuție și asupra căreia părțile au opinii contrare o reprezintă data producerii efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 261/2022 în ceea ce privește repunerea în plată a indemnizației pentru limită de vârstă, recurentul susținând sub acest aspect că indemnizația se impune a fi repusă în plată începând cu data publicării Deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial - 10 iunie 2022, iar nu cu data de 27.02.2021, cum a dispus instanța de fond.

În susținerea criticilor formulate, recurentul a evocat considerentele reținute de Curtea Constituțională în paragrafele 77-79 ale Deciziei nr. 261/05.05.2022, apreciind că prin intermediul acestora instanța de contencios constituțional a statuat în mod clar că momentul de la care cele două norme de drept material cuprinse în art. 49 și art. 50 din Legea nr. 96/2006 reintră în fondul activ normativ este 10 iunie 2022, data publicării deciziei, deoarece deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, de la momentul publicării, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituția României.

Ca atare, întrucât în perioada 27.02.2021-09.06.2022 dispozițiile art. 49 și 50 din Legea nr. 96/2006 erau abrogate, s-a arătat că nu există un cadru legal pentru ca Secretarul General al Senatului să acorde intimatei-reclamante și, implicit, să efectueze din bugetul Senatului plata indemnizației pentru limită de vârstă.

Contrar susținerilor recurenului, pe care nu le poate valida, Înalta Curte reține că Decizia CCR nr. 261/05.05.2022 produce efecte în speță de la momentul emiterii ordinului de încetare a indemnizației pentru limită de vârstă, fiind legală soluția de acordare a indemnizației începând cu 27.02.2021, data de la care indemnizația anterioară fusese sistată ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 7/2021, în privința căreia s-a constatat neconstituționalitatea în ansamblul ei.

În cuprinsul deciziei nr. 261/05.05.2022, Curtea Constituțională a reținut, pe de o parte, că nu a fost respectată procedura comună de adoptare a legilor din moment ce întregul demers de legiferare a durat o singură zi (paragrafele 68-72), iar, pe de altă parte, că legea a fost adoptată cu încălcarea art. 1 alin. (3) și alin. (5) din Constituție, deoarece a dispus înlăturarea unor drepturi ce nu pot fi afectate, întrucât constituie unul din elementele constitutive ale statutului constituțional al membrilor Parlamentului, fiind intrinsec legate de regimul constituțional al protecției mandatului reprezentativ (paragraful 75 teza finală).

Într-adevăr, efectele constatării neconstituționalității legii analizate sunt reglementate de art. 147 alin. (1) din Constituția României, potrivit cărora: "Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept." De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituția României: "Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor." În considerentele Deciziei nr. 261/05.05.2022 Curtea Constituțională a statuat, în ceea ce privește efectele acesteia, că în acest caz constatarea neconstituționalității legii analizate nu are ca efect apariția unui vid legislativ, ci determină reintrarea normelor abrogate în fondul activ al legislației, după publicarea deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Curtea a reținut că în astfel de cazuri, în care se constată ca fiind neconstituționale acte normative care abrogă alte acte normative, nu intervine o "abrogare a abrogării", pentru a se putea reține incidența dispozițiilor art. 64 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 24/2000, norme ce sunt opozabile legiuitorului în procesul de legiferare, fiind vorba despre un efect specific al deciziilor de constatare a neconstituționalității unor norme abrogatoare, întemeiat pe art. 142 alin. (1) din Constituție, care consacră rolul instanței de contencios constituțional de garant al supremației Constituției și pe art. 147 alin. (4) potrivit căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii. Altfel spus, efectele unei decizii a Curții Constituționale a României sunt diferite de cele ale unei abrogări, care permite legii abrogate să producă efecte pe toată perioada cuprinsă între intrarea în vigoare și abrogarea acesteia.

Este adevărat că pentru perioada sa de activitate, Legea nr. 7/2021 se bucură de prezumția de constituționalitate, ceea ce înseamnă că dispozițiile art. 49 și art. 50 din Legea nr. 96/2006 reintră în vigoare, din punct de vedere normativ, de la momentul publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 261/2022. Însă, la fel de adevărat este și faptul că decizia Curții Constituționale se aplică și în privința situațiilor ce fac obiectul cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării deciziei de admitere a excepției de neconstituționalitate, în care sunt incidente acele dispoziții legale.

Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, singura situație în care nu sunt aplicabile efectele unei decizii de constatare a neconstituționalitățiim, fiind vorba despre un raport juridic epuizat, este aceea a cauzelor care nu se află pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării deciziei de admitere a Curții, cauzele fiind soluționate până la acel moment și în care nu a fost dispusă sesizarea Curții Constituționale cu o excepție având ca obiect o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță constatată neconstituțională.

În acest sens se rețin și dispozițiile art. 11 alin. (3) teza finală din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, conform cărora decizia este general obligatorie și are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că produce efecte asupra tuturor situațiilor juridice în curs, inclusiv în toate litigiile care nu au fost definitiv soluționate, așa cum este cel din prezenta cauză.

Or, potrivit jurisprudenței instanței de contencios constituțional (Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragraful 30), neconstituționalitatea unei dispoziții legale nu are numai o funcție de prevenție, ci și una de reparație, deoarece vizează, în principal, situația concretă a cetățeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată în procesul în care se invocă neconstituționalitatea acelei norme, ipoteză ce se regăsește în prezenta cauză, intimata-reclamantă solicitând sesizarea Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea Legii nr. 7/2021.

În speță, câtă vreme la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 261/2022 în Monitorul Oficial nr. 570/10.06.2022, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că Legea nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor este neconstituțională, acțiunea formulată de intimata-reclamantă se afla pe rolul instanței de judecată, aceasta invocând ea însăși și excepția de neconstituționalitate a legii menționate, rezultă cu puterea evidenței că decizia produce efecte și față de aceasta, în sensul că are dreptul la plata indemnizației pentru limită de vârstă de la data încetării acordării acesteia și anume 27.02.2021, în condițiile în care normele legale prin care s-a dispus încetarea acordării plății acestor indemnizații au fost declarate neconstituționale.

Cu alte cuvinte, efectul principal al celor dispuse de Curtea Constituțională este acela că temeiul legal ce a stat la baza emiterii ordinului contestat în cauză și a încetării plății acestor drepturi pretinse de intimata-reclamanată, Legea nr. 7/2021, nu mai există. În concluzie, instanța de fond a dezlegat, în mod corect, chestiunea supusă analizei, anulând ordinul contestat și obligând recurentul-pârât la acordarea indemnizației cuvenite începând cu data de 27.02.2021, în urma publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 261/2022 aceasta având obligația de a nu lua în considerare temeiul legal al ordinelor contestate, adică Legea nr. 7/2021, declarată neconstituțională.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentința recurată nu este afectată de nelegalitate și nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare invocat, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

Totodată, reținând culpa procesuală a recurentului-pârât Parlamentul României - Senatul României, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte îl va obliga pe acesta să plătească intimatei-reclamante A. cheltuieli de judecată în cuantum de 2.500 RON reprezentând onorariu avocat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Parlamentul României - Senatul României împotriva sentinței civile nr. 254 din 13 februarie 2023 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât Parlamentul României - Senatul României să plătească intimatei-reclamante A. cheltuieli de judecată în cuantum de 2.500 RON reprezentând onorariu avocat în recurs.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 28 martie 2024.