ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3078/2023

Ședința publică din data de 8 iunie 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Sibiu, secția I civilă, la 14.04.2021, sub nr. x/2021, reclamanții A., B., C., D., E., F. și G. au solicitat în contradictoriu cu Parlamentul României - Camera Deputaților și Secretarul General al Camerei Deputaților și Parlamentul României - Senatul și Secretarul General al Senatului, anularea ordinelor de încetare la plată a indemnizației pentru limita de vârstă emise pentru fiecare dintre reclamanți și obligarea pârâților la repunerea în plată a indemnizației pentru limita de vârstă începând cu data de 27.02.2021 la zi, pentru fiecare dintre reclamanți, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 781 din 21.09.2021, pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția I civilă în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Sibiu, Complet specializat în litigii de muncă și asigurări sociale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe la 01.10.2021.

Prin sentința nr. 165 din 28 iulie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată și a anulat Ordinul nr. 310 din 02.03.2021 emis de Secretarul General al Senatului; Ordinul nr. 242 din 02.03.2021 emis de Secretarul General al Senatului; Ordinul nr. 544 din 05.03.2021 emis de Secretarul General al Camerei Deputaților; Ordinul nr. 765 din 10.03.2021 emis de Secretarul General al Camerei Deputaților; Ordinul nr. 515 din 05.03.2021 emis de Secretarul General al Camerei Deputaților; Ordinul nr. 879 din 10.03.2021 emis de Secretarul General al Camerei Deputaților și Ordinul nr. 407 din 05.03.2021.

A obligat Parlamentul României - Camera Deputaților și Secretariatul General al Camerei Deputaților la repunerea în plată a indemnizațiilor pentru limită de vârstă, începând cu data de 27.02.2021, către reclamanții B., C., D., E., F., foști deputați.

A obligat Parlamentul României - Senatul și Secretariatul General al Senatului la repunerea în plată a indemnizației pentru limită de vârstă, începând cu data de 27.02.2021, la zi, către reclamanții A. și G., foști senatori.

A admis cererea de intervenție accesorie în favoarea reclamanților, formulată de către H..

A obligat pârâtul Parlamentul României - Camera Deputaților la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți după cum urmează: către B. suma de 1.682,96 RON; către C. suma de 1.682,96; către D. suma de 1.682,96 RON; către E. suma de 1.682,96 RON; către F. suma de 1.589,97 RON; către G. suma de 1.589,97 RON.

A obligat Parlamentul României - Senatul la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți după cum urmează: către A. suma de 1.737,55 RON și către G. suma de 1.589,97 RON.

Totodată, a constatat că la termenul din data de 09.02.2022 a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de intervenție în interes propriu și în interesul reclamanților formulată de I..

Împotriva sentinței nr. 165 din 28 iulie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021, au formulat recursuri pârâții Parlamentul României - Senatul și Parlamentul României - Camera Deputaților, criticând-o pentru nelegalitate.

3.1. În dezvoltarea recursului formulat de Parlamentul României-Senatul, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 483-502 din C. proc. civ. și pe Decizia nr. 261/2022 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a Legii nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, s-a susținut, după o succintă expunere a situației de fapt și citarea considerentelor reținute la paragrafele 77-79 ale Deciziei nr. 262/2022 pronunțate de Curtea Constituțională a României, că în raport cu aceste considerente reținute cu forță obligatorie, constatarea neconstituționalității legii analizate nu are ca efect apariția unui vid legislativ. Dimpotrivă, determină reintrarea normelor abrogate în fondul activ al legislației, după publicarea deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I, astfel că și dispozițiile art. 49 și art. 50 din Legea nr. 96/2006 reintră în vigoare, din punct de vedere normativ, de la momentul publicării deciziei.

Prin urmare, arată recurentul, repunerea în plată a indemnizațiilor pentru limită de vârstă urmează să se facă începând cu data de 10.06.2022, data publicării deciziei Curții Constituționale nr. 261/2022 în Monitorul Oficial al României, iar nu cu data de 27.02.2021, de la care indemnizațiile anterioare au fost sistate.

A mai susținut că, în ceea ce privește cererea intimaților-reclamanți de acordare sau repunere în plată a indemnizației pentru limita de vârstă și plata indemnizației de la data încetării ei (27.02.2021), potrivit dispozitivului Deciziei nr. 261/05.05.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 570/10.06.2022, Curtea Constituțională a statuat în sensul că dispozițiile art. 49 din Legea nr. 96/2006, din punct de vedere normativ, reintră în vigoare de la momentul publicării deciziei, respectiv 10.06.2022, astfel că repunerea în plată a indemnizațiilor pentru limita de vârstă urmează să se facă începând cu data de 10.06.2022, de la aceeași dată urmând să li se plătească intimaților-reclamanți această indemnizație.

Din aceste considerente, în conformitate cu Decizia CCR nr. 261/2022, a afirmat că Senatul României, prin Secretariatul General, a emis Ordinul nr. 572/27.06.2022 și Ordinul nr. 646/28.06.2022, prin care se stabilește că, începând cu data de 10.06.2022, se reiau plățile indemnizațiilor de vârstă acordate intimaților.

În temeiul acestor reglementări, a solicitat să se constate că pretențiile intimaților-reclamanți privind repunerea în plată a indemnizației pentru limită de vârstă începând cu data de 27.02.2021, exced cadrului legal. În plus, totalitatea drepturilor bănești ce li se cuvin reclamanților în baza art. 49 alin. (6) din Legea nr. 96/2006 au fost deja acordate acestora, conform legislației în vigoare și a Ordinelor invocate în prezenta cauză.

De altfel, în lipsa unui cadru legal care să permită acordarea drepturilor bănești pretinse de intimații-reclamanți pentru perioada 27.02.2021-10.06.2022, Senatul României se află în imposibilitatea de a calcula sau efectua plăți, iar Secretarul General al Senatului României este ordonatorul principal de credite și, în această calitate, răspunde de angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor, având în vedere faptul că nicio cheltuială nu poate fi angajată și efectuată din bugetul Senatului României dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială (art. 14 și art. 22 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice).

Prin urmare, de la data de 27.02.2021 și până la data de 10.06.2022, potrivit legislației în vigoare și a Deciziei Curții Constituționale, nu există bază legală pentru ca Secretarul General al Senatului României să efectueze din bugetul Senatului plata indemnizației pentru limită de vârstă pretinse de reclamanți. Toate ordinele de încetare sau reluare a plății indemnizațiilor pentru limită de vârstă sunt emise de Senatul României în temeiul puterii publice exercitate de autoritatea publică, prin Secretarul General, în activitatea de executare a legii, respectiv a Legii nr. 96/2006 și a Legii nr. 7 din 24 februarie 2021, iar reluarea plăților a fost pusă în aplicare începând cu data de 10.06.2022, dată la care a fost abrogată Legea nr. 7 din 24 februarie 2021, conform Deciziei CCR nr. 261/2022.

A solicitat să se constate că drepturile pretinse de reclamanți au fost deja acordate de Senatul României, prin Ordinul nr. 572/27.06.2022 și Ordinul nr. 646/28.06.2022, începând cu data de 10.06.2022, conform dispozițiilor legale în vigoare și în baza Deciziei CCR nr. 261/10.06.2022 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a Legii nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul senatorilor și deputaților, și să se dispună respingerea capătului de cerere privind repunerea în plată a indemnizației pentru limită de vârstă începând cu data de 27.02.2021.

Pentru toate considerentele arătate, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecarea cauzei în sensul dispunerii repunerii în plată a indemnizației pentru limită de vârstă începând cu data de 10.06.2022, conform Deciziei nr. 261/2022 a Curții Constituționale referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a Legii nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor.

3.2. Recursul pârâtului Parlamentul României-Camera Deputaților a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivare s-a susținut, referitor la primul capăt de cerere ce vizează anularea ordinelor de încetare la plată a indemnizației pentru limită de vârstă, că soluția instanței de fond de admitere integrală și de anulare a ordinelor este dată cu încălcarea Legii nr. 7/2021 și cu greșita aplicare a Deciziei Curții Constituționale nr. 261/2022, subsumând acestei critici următoarele aspecte:

- toate ordinele privind încetarea plății indemnizației pentru limită de vârstă cu data de 27.02.2021 își mențin caracterul temeinic și legal întrucât au fost emise cu respectarea și în executarea legii, și anume a Legii nr. 7 din 24 februarie 2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor;

- Legea nr. 7/2021 se bucură de prezumția de constituționalitate pe perioada sa de activitate, astfel cum a statuat chiar Curtea Constituțională prin paragraful final nr. 79 al Deciziei nr. 261/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 10.06.2022, considerente redate în cuprinsul recursului. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituția României, republicată, "Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";

- la data de 10 iunie 2022 ordinele contestate și-au încetat aplicabilitatea, fiind emise ordinele privind reluarea plății indemnizației pentru limită de vârstă, în executarea Deciziei Curții Constituționale nr. 261/2022 și în respectarea dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituția României, republicată.

Cu privire la capătul de cerere referitor la repunerea în plată a indemnizației pentru limită de vârstă începând cu data de 27.02.2021, la zi, soluția instanței de fond de admitere integrală este dată contra legem cu încălcarea Legii nr. 96/2006 și cu aplicarea greșită a Deciziei CCR nr. 261/2022, întrucât pentru perioada 27.02.2021-09.06.2022 dispozițiile art. 49 și art. 50 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor - fundamentul juridic de acordare a indemnizației pentru limită de vârstă - erau abrogate, acestea reintrând în vigoare din punct de vedere normativ de la momentul publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 261/2022, respectiv de la data de 10 iunie 2022, în conformitate cu motivele reținute în paragraful 79 al deciziei în discuție, redate în recurs.

În opinia recurentului, plecând de la considerentele obligatorii ale Deciziei Curții Constituționale nr. 261/2022, chiar instanța constituțională delimitează în mod clar și precis momentul de la care cele două norme de drept material cuprinse în art. 49 și art. 50 din Legea nr. 96/2006 reintră în fondul activ normativ, și anume de la data de 10 iunie 2022, data publicării în Monitorul Oficial, și nu de la data de 27 februarie 2021, cum în mod nelegal a procedat instanța de fond.

Prin urmare, pentru perioada 27.02.2021-09.06.2022 dispozițiile art. 49 și art. 50 din Legea nr. 96/2006 fiind abrogate, nu există bază legală pentru ca Secretarul General al Camerei Deputaților să efectueze din bugetul Camerei Deputaților plata indemnizațiilor pentru limită de vârstă, toate ordinele de încetare a plății indemnizațiilor pentru limită de vârstă fiind emise de Secretarul General al Camerei Deputaților, în calitate de ordonator principal de credite, în activitatea de executare a Legii nr. 7 din 24 februarie 2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor.

În acest sens a solicitat a se avea în vedere faptul că Secretarul General al Camerei Deputaților este ordonatorul principal de credite al Camerei Deputaților și, în această calitate, răspunde de angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor, iar potrivit dispozițiilor legale în materia finanțelor publice, nicio cheltuială nu poate fi angajată și efectuată din bugetul Camerei Deputaților dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.

În final a criticat soluția instanței de fond de acordare integrală a cheltuielilor de judecată, pentru fiecare reclamant, arătând că judecătorul cauzei ar fi trebuit să aprecieze cuantumul onorariului avocațial din prisma activității desfășurate de avocat pentru fiecare reclamant, în sensul proporționalității onorariului cu volumul de muncă presupus pentru pregătirea apărării și circumstanțele cauzei pentru fiecare reclamant, având în vedere unicitatea cererii de chemare în judecată, ca și unicitatea motivării acesteia, neexistând munca suplimentară a apărătorului ales al reclamanților pentru fiecare reclamant în parte, care să atragă în mod real acordarea cheltuielilor de judecată distinct, în cuantum integral.

De altfel, susține recurentul, aceste cereri de chemare în judecată au fost create ca acțiuni-tip, fără elemente de noutate, fără administrare de probatoriu complex (interogatorii, raport de expertiză, formularea de obiecțiuni etc.), fiind depuse la toate instanțele de judecată, diferențele fiind în privința numelui reclamanților și indicarea ordinelor contestate. În unele cauze similare, cuantumul cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocațial a fost redus de instanțele de fond, conform actelor atașate.

A mai susținut că Legea nr. 7/2021 se bucură de prezumția de constituționalitate pe perioada sa de activitate, astfel cum a statuat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 261/2022, iar ordinele contestate și-au încetat aplicabilitatea la data de 10 iunie 2022, fără intervenția instanței de fond, fiind emise ordinele privind repunerea în plată a indemnizației pentru limită de vârstă începând cu data de 10 iunie 2022, în executarea Deciziei Curții Constituționale nr. 261/2022 și în respectarea cerințelor art. 147 alin. (4) din Constituția României, republicată.

În consecință, a contestat și admiterea capătului de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată și a solicitat instanței de control judiciar să respingă cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocațial ca fiind excesive și nejustificate, inclusiv aplicarea dispozițiilor art. 451 C. proc. civ. în privința cuantumului disproporționat al acestor cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive, a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate și, pe cale de consecință, să se constate că ordinele privind încetarea plății indemnizației pentru limită de vârstă au fost emise cu respectarea și în executarea Legii nr. 7 din 24 februarie 2021 - lex temporis processus - care se bucură pe perioada sa de activitate de prezumția de constituționalitate conform Deciziei Curții Constituționale nr. 261/05.05.2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570/10.06.2022, și să se respingă ca nefondată acțiunea formulată de reclamanți, pe toate capetele de cerere, inclusiv în privința capătului de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare față de ambele recursuri, invocând excepția nulității acestora pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., precum și nulitatea criticilor privind acordarea cheltuielilor de judecată în fața primei instanțe. Pe fondul cauzei, au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate, pentru argumentele expuse pe larg în întâmpinare.

Recurentul-pârât Parlamentul României - Camera Deputaților a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției nulității și înlăturarea apărărilor formulate de intimați atât pe excepția invocată, cât și pe fondul cauzei, reiterând argumentele invocate în susținerea cererii de recurs formulate.

La termenul din 8 iunie 2023, la care au avut loc dezbaterile, intimații-reclamanți, prin avocat, au depus concluzii scrise, la care au anexat decizii de speță ale Înaltei Curți, în sensul menținerii soluției de anulare a unui ordin emis într-o speță similară.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

II.1. Analizând, cu prioritate, în condițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursurilor pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din același C. proc. civ., excepție invocată de intimații-reclamanți prin întâmpinarea formulată în cauză, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată și o va respinge pentru următoarele considerente:

Prin cererea de recurs formulată, pârâtul Parlamentul României-Senatul a criticat pentru nelegalitate soluția primei instanțe pronunțate asupra capătului de cerere privind repunerea în plată a indemnizației pentru limită de vârstă începând cu data de 27.02.2021 până la zi, solicitând casarea sentinței și rejudecarea cauzei cu consecința respingerii acestui petit, și a invocat în drept dispozițiile art. 490 din C. proc. civ., susținând că hotărârea a fost dată cu încălcarea Legii nr. 96/2006 și cu greșita aplicare a Deciziei CCR nr. 261/2022 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a Legii nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, pentru argumentele arătate.

În cererea sa de recurs, pârâtul Parlamentul României-Camera Deputaților a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a criticat soluția primei instanțe pronunțate atât pe capătul de cerere referitor la anularea ordinelor de încetare la plată a indemnizației pentru limită de vârstă, cât și pe cel ce vizează repunerea în plată a indemnizației pentru limită de vârstă începând cu data de 27.02.2021 până la zi, considerând că sentința de fond a fost dată cu încălcarea Legii nr. 7/2021, a Legii nr. 96/2006 și cu aplicarea greșită a Deciziei CCR nr. 261/2022, conform motivelor expuse.

Prin urmare, Înalta Curte reține că, față de modul în care au fost invocate și dezvoltate susținerile din cererile de recurs și cum au pretins chiar părțile recurente, criticile concrete aduse sentinței de fond vizează aplicarea greșită a normelor de drept material incidente în cauză, putând fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cât privește criticile formulate de Parlamentul României-Camera Deputaților cu privire la soluția instanței de fond pronunțate asupra capătului de cerere referitor la acordarea cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că acordarea cheltuielilor de judecată a fost criticată în contextul în care s-a cerut și reformarea soluției de admitere a acțiunii, subsecvent acesteia, așa încât nu se poate aprecia că ar viza exclusiv aspecte de netemeinicie și nu se impune a fi aplicată sancțiunea nulității parțiale a recursului.

În concluzie, excepția nulității recursurilor, invocată de intimații-reclamanți prin întâmpinarea formulată în cauză, este neîntemeiată și va fi respinsă.

II.2. Analizând sentința recurată raportat la criticile recurenților-pârâți, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., la apărările formulate de intimații-reclamanți prin întâmpinarea formulată în cauză și la normele legale aplicabile, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate și le va respinge ca atare pentru argumentele de fapt și de drept relevante ce vor fi expuse în continuare, urmând să fie analizate împreună dată fiind similitudinea criticilor formulate.

Cât privește contextul factual, Înalta Curte reține că intimații-reclamanți A., B., C., D., E., F. și G., în calitate de foști parlamentari, au beneficiat de prevederile art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor.

În conformitate cu dispozițiile cuprinse la alin. (1) al textului de lege sus-menționat: "Deputații și senatorii care îndeplinesc condițiile vârstei standard de pensionare, eșalonate, după caz, în anexele nr. 5 și 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemtul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleiași legi sau ale altor legi speciale au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizație pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeși pentru un nou mandat"; iar conform prevederilor de la alin. (2): "Deputații și senatorii beneficiază de indemnizația pentru limită de vârstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare."

Indemnizația pentru limită de vârstă le-a fost acordată intimaților-reclamanți prin Ordinul nr. 845/03.11.2017 și Ordinul nr. 139/08.02.2021, ambele emise de Secretarul General al Senatului, precum și prin Ordinele nr. 518/25.04.2016, nr. 566/13.04.2018, nr. 1359/25.09.2019 și nr. 1237/11.10.2017, toate emise de Secretarul General al Camerei Deputaților.

Prin articolul II din Legea nr. 7 din 24 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 186 din 24 februarie 2021, legiuitorul a prevăzut că de la data intrării în vigoare a legii respective încetează plata indemnizațiilor pentru limită de vârstă acordate în baza prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Urmare contextului legislativ precizat, au fost emise pentru intimații-reclamanți alte ordine, după cum urmează: Ordinele nr. 310/02.03.2021 și nr. 242/02.03.2021, ambele emise de Secretarul General al Senatului; precum și Ordinele nr. 544/05.03.2021; nr. 765/10.03.2021; nr. 515/05.03.2021; nr. 879/10.03.2021 și nr. 407/05.03.2021, toate emise de Secretarul General al Camerei Deputaților, prin care s-a dispus, începând cu data de 27.02.2021, încetarea plății indemnizației acordată intimaților-reclamanți în temeiul prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor.

Aceste din urmă ordine au fost contestate de intimații-reclamanți prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Sibiu, solicitând anularea lor și obligarea pârâților la repunerea în plată a indemnizației pentru limita de vârstă începând cu data de 27.02.2021, pentru fiecare dintre reclamanți.

Soluționând acțiunea, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, învestită prin declinare, a admis-o și a dispus anularea ordinelor atacate și obligarea pârâților să repună în plată reclamanților indemnizațiile pentru limită de vârstă, începând cu data de 27.02.2021, la zi, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, astfel cum au fost consemnate în considerentele expuse la pct. I.2. din prezenta decizie.

Drept consecință a admiterii cererii principale, în temeiul art. 67 alin. (1) din C. proc. civ., a admis și cererea de intervenție accesorie în interesul reclamanților, formulată de H..

A reținut instanța de fond că prin Decizia Curții Constituționale nr. 261 din 05.05.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 570 din 10.06.2022, s-a admis excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, constatându-se că aceasta este neconstituțională.

Întrucât la momentul publicării deciziei Curții Constituționale cauza de față se afla pe rolul instanței, iar reclamanții au invocat excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor și au solicitat sesizarea Curții Constituționale cu privire la soluționarea excepției invocate, a constatat prima instanță că decizia Curții Constituționale nr. 261/2022 produce efecte de la momentul emiterii ordinelor de încetare a indemnizației pentru limită de vârstă, consecința fiind anularea ordinelor respective.

În esență, criticile recurenților vizează încălcarea Legii nr. 96/2006 și greșita aplicare a Deciziei Curții Constituționale nr. 261/2022, recurentul-pârât Parlamentul României-Camera Deputaților susținând și încălcarea Legii nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 în ceea ce privește soluția de anulare a ordinelor de încetare la plată a indemnizației pentru limită de vârstă.

În înțelesul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum și prin încălcarea unor principii generale de drept. Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare a acesteia sau faptele au fost reținute greșit în raport de exigențele textului de lege. De asemenea, prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Aspect necontestat, Decizia Curții Constituționale nr. 261/2022, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 570/10.06.2022, este aplicabilă în cauză.

Ceea ce critică însă recurenții este modul în care aceasta a fost aplicată de prima instanță în soluționarea celor două petite ale acțiunii reclamanților, de anulare a ordinelor de încetare la plată a indemnizației pentru limită de vârstă și repunerea în plată a acestei indemnizații începând cu data de 27.02.2021, în condițiile în care, astfel cum rezultă și din înscrisurile depuse la dosarul de fond în interiorul termenului de pronunțare a hotărârii, precum și la dosarul de recurs, ca anexe la recursul Senatului României, au fost emise pentru intimații-reclamanți B., C., D., E., F., A. și G., ordine prin care a fost reluată plata indemnizației pentru limită de vârstă, în executarea Deciziei Curții Constituționale nr. 261/2022, începând cu data de 10 iunie 2022, când ordinele contestate și-au încetat aplicabilitatea.

Prin urmare, chestiunea în discuție și asupra căreia părțile au opinii contrare o reprezintă data producerii efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 261/2022 în ceea ce privește repunerea în plată a indemnizației pentru limită de vârstă, recurenții-pârâți susținând sub acest aspect că indemnizația se impune a fi repusă în plată începând cu data publicării Deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial, anume 10 iunie 2022, și nu cu data de 27.02.2021, cum a dispus instanța de fond.

În susținerea criticilor formulate, recurenții-pârâți au evocat considerentele reținute de Curtea Constituțională în paragrafele 77-79 ale Deciziei nr. 261/05.05.2022, apreciind că prin intermediul acestora instanța de contencios constituțional a statuat în mod clar că momentul de la care cele două norme de drept material cuprinse în art. 49 și art. 50 din Legea nr. 96/2006 reintră în fondul activ normativ este 10 iunie 2022, data publicării deciziei, deoarece deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, de la momentul publicării, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituția României.

Ca atare, întrucât în perioada 27.02.2021-09.06.2022 dispozițiile art. 49 și 50 din Legea nr. 96/2006 erau abrogate, au arătat că nu există un cadru legal pentru ca Secretarii Generali ai celor două Camere ale Parlamentului să acorde intimaților-reclamanți și, implicit, să efectueze din bugetul Senatului și cel al Camerei Deputaților plata indemnizațiilor pentru limită de vârstă.

Contrar alegațiilor recurenților-pârâți, pe care nu le poate valida, și în acord cu raționamentul logico-juridic al instanței de fond, pe care îl împărtășește, Înalta Curte reține că Decizia nr. 261/05.05.2022 a Curții Constituționale produce efecte în speță de la momentul emiterii ordinelor de încetare a indemnizației pentru limită de vârstă, fiind legală soluția privind repunerea în plată a indemnizațiilor pentru limită de vârstă începând cu 27.02.2021, data de la care indemnizațiile anterioare au fost sistate ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 7/2021, în privința căreia s-a constatat neconstituționalitatea în ansamblul ei.

În cuprinsul deciziei pronunțate, nr. 261/05.05.2022, Curtea Constituțională a reținut, pe de o parte, că nu a fost respectată procedura comună de adoptare a legilor din moment ce întregul demers de legiferare a durat o singură zi (paragrafele 68-72), iar, pe de altă parte, că legea a fost adoptată cu încălcarea art. 1 alin. (3) și alin. (5) din Constituție, deoarece a dispus înlăturarea unor drepturi ce nu pot fi afectate, întrucât constituie unul din elementele constitutive ale statutului constituțional al membrilor Parlamentului, fiind intrinsec legate de regimul constituțional al protecției mandatului reprezentativ (paragraful 75 teza finală).

Într-adevăr, efectele constatării neconstituționalității legii analizate sunt reglementate de art. 147 alin. (1) din Constituția României, potrivit cărora: "Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept."

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituția României: "Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor."

În considerentele Deciziei nr. 261/05.05.2022 Curtea Constituțională a statuat, în ceea ce privește efectele acesteia, că în acest caz constatarea neconstituționalității legii analizate nu are ca efect apariția unui vid legislativ, ci determină reintrarea normelor abrogate în fondul activ al legislației, după publicarea deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Curtea a reținut că în astfel de cazuri, în care se constată ca fiind neconstituționale acte normative care abrogă alte acte normative, nu intervine o "abrogare a abrogării", pentru a se putea reține incidența dispozițiilor art. 64 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 24/2000, norme ce sunt opozabile legiuitorului în procesul de legiferare, fiind vorba despre un efect specific al deciziilor de constatare a neconstituționalității unor norme abrogatoare, întemeiat pe art. 142 alin. (1) din Constituție, care consacră rolul instanței de contencios constituțional de garant al supremației Constituției și pe art. 147 alin. (4) potrivit căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii.

Altfel spus, efectele unei decizii a Curții Constituționale a României sunt diferite de cele ale unei abrogări, care permite legii abrogate să producă efecte pe toată perioada cuprinsă între intrarea în vigoare și abrogarea acesteia.

Este adevărat că pentru perioada sa de activitate, Legea nr. 7/2021 se bucură de prezumția de constituționalitate, ceea ce înseamnă că dispozițiile art. 49 și art. 50 din Legea nr. 96/2006 reintră în vigoare, din punct de vedere normativ, de la momentul publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 261/2022. Însă, la fel de adevărat este și faptul că decizia Curții Constituționale se aplică și în privința situațiilor ce fac obiectul cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării deciziei de admitere a excepției de neconstituționalitate, în care sunt incidente acele dispoziții legale. Totodată, se aplică în mod excepțional și situațiilor care au devenit facta praeterita, dar în care a fost sesizată Curtea Constituțională, în această ipoteză putându-se exercita calea extraordinară de atac a revizuirii.

Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, singura situație în care nu sunt aplicabile efectele unei decizii de admitere a Curții Constituționale, fiind vorba despre un raport juridic epuizat, este aceea a cauzelor în care nu se află pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării deciziei de admitere a Curții, cauzele fiind soluționate până la acel moment, și în care nu a fost dispusă sesizarea Curții Constituționale cu o excepție având ca obiect o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță constatată neconstituțională.

În acest sens se rețin și dispozițiile art. 11 alin. (3) teza finală din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, conform cărora decizia este general obligatorie și are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că produce efecte asupra tuturor situațiilor juridice în curs, inclusiv în toate litigiile care nu au fost definitiv soluționate, așa cum este cel din prezenta cauză.

Or, potrivit jurisprudenței instanței de contencios constituțional, neconstituționalitatea unei dispoziții legale nu are numai o funcție de prevenție, ci și una de reparație, deoarece vizează, în principal, situația concretă a cetățeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată în procesul în care se invocă neconstituționalitatea acelei norme, ipoteză ce se regăsește în prezenta cauză, intimații-reclamanți solicitând sesizarea Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea Legii nr. 7/2021. (Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragraful 30)

Așadar, doar trecutul scapă puterii deciziilor Curții Constituționale a României, respectiv raporturile juridice care și-au epuizat efectele și situațiile juridice definitiv judecate (în acest din urmă caz se opune autoritatea de lucru judecat, cu excepția situațiilor deciziilor pronunțate în litigiile în care s-a invocat cu succes excepția de neconstituționalitate, supuse revizuirii).

În speță, câtă vreme la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 261/2022 în Monitorul Oficial nr. 570/10.06.2022, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că Legea nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor este neconstituțională, acțiunea formulată de intimații-reclamanți se afla pe rolul instanței de judecată, aceștia invocând ei înșiși și excepția de neconstituționalitate a legii menționate, rezultă cu puterea evidenței că această decizie produce efecte și față de aceștia, în sensul că au dreptul la plata indemnizației pentru limită de vârstă de la data încetării acordării acesteia, și anume 27.02.2021, în condițiile în care normele legale prin care s-a dispus încetarea acordării plății acestor indemnizații au fost declarate neconstituționale.

Cu alte cuvinte, efectul principal al celor dispuse de Curtea Constituțională este acela că temeiul legal ce a stat la baza emiterii ordinelor contestate în cauză și a încetării plății acestor drepturi pretinse de intimații-reclamanți, anume Legea nr. 7/2021, nu mai există.

În concluzie, în mod corect a dezlegat instanța de fond chestiunea supusă analizei, anulând ordinele contestate și obligând pârâții să repună în plată indemnizațiile pentru limită de vârstă ale reclamanților, începând cu data de 27.02.2021, în urma publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 261/2022 aceasta având obligația de a nu lua în considerare temeiul legal al ordinelor contestate, adică Legea nr. 7/2021, declarată neconstituțională.

Cât privește demersul recurentului-pârât Parlamentul României-Camera Deputaților de a deduce cenzurii instanței de control judiciar soluția primei instanțe de acordare integrală a cheltuielilor de judecată pentru fiecare reclamant, Înalta Curte reține că acesta a fost justificat de parte, prin răspunsul la întâmpinare depus în cauză, prin aceea că susținerile formulate sunt subsumate unei probleme de drept, anume reținerea în sarcina pârâților a obligației de plată a cheltuielilor în integralitatea lor, căreia judecătorul fondului i-a dat o nelegală dezlegare raportat la statuarea cu forță obligatorie a instanței de contencios constituțional cu privire la prezumția de constituționalitate de care Legea nr. 7/2021 se bucură pe perioada sa de activitate.

Inițial, prin cererea de recurs, a arătat că "judecătorul cauzei ar fi trebuit să aprecieze cuantumul onorariului avocațial din prisma activității desfășurate de avocat pentru fiecare reclamant, având în vedere unicitatea cererii de chemare în judecată și unicitatea motivării acesteia, neexistând munca suplimentară a apărătorului ales al reclamanților pentru fiecare dintre aceștia în parte, care să atragă în mod real acodarea cheltuielilor de judecată distinct, în cuantum integral." În consecință, a solicitat instanței de control judiciar "să respingă cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocațial ca fiind excesiv și nejustificat, inclusiv aplicarea dispozițiilor art. 451 C. proc. civ. în privința cuantumului disproporționat al acestor cheltuieli de judecată."

Intimații-reclamanți, prin avocat, au susținut că aceste critici referitoare la cheltuielile de judecată nu pot forma obiectul recursului, deoarece se referă la proporționalitatea acestora, în cauză afirmându-se că au fost stabilite într-un cuantum prea mare raportat la obiectul și complexitatea dosarului, fiind incidentă astfel Decizia RIL nr. 3/2020.

Într-adevăr, față de modalitatea în care recurentul-pârât a dezvoltat criticile formulate, reiese, pe de o parte, că se contestă proporționalitatea cheltuielilor de judecată acordate de prima instanță, sub acest aspect urmând a fi reținută incidența Deciziei nr. 3/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, prin care s-a statuat că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ..".

Având în vedere cele statuate prin Decizia nr. 3/20.01.2020, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 181 din 05 martie 2020, obligatorie pentru instanțele de judecată în temeiul art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va înlătura critica recurentului-pârât referitoare la modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocațial, aceasta neîncadrându-se în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pe de altă parte, în recurs s-a susținut că este nejustificată acordarea cheltuielilor de judecată în contextul aprecierii nelegalității soluției pronunțate pe fondul pretențiilor deduse judecății și solicitării de reformare a soluției de admitere a acțiunii.

Or, în condițiile în care soluția de admitere a acțiunii formulate de reclamanți este legală, în mod evident este legală și soluția pronunțată de instanța de fond cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată solicitate.

Întrucât nu s-au conturat elemente de nelegalitate a sentinței de fond prin prisma criticilor invocate de recurenții-pârâți, soluția fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor legale incidente, argumentele expuse în cererile de recurs nefiind în măsură să atragă casarea acesteia, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile exercitate în cauză, cu consecința păstrării ca legale a sentinței atacate.

Cât privește cheltuielile de judecată din faza procesuală a recursului, Înalta Curte reține că părțile recurente nu au formulat solicitări în acest sens, iar intimații-reclamanți au precizat, prin avocat, că nu solicită cheltuieli de judecată în această fază procesuală.

Pentru argumentele expuse la pct. II.1. din prezenta decizie, constatând că excepția nulității recursurilor, invocată de intimații-reclamanți, este neîntemeiată, Înalta Curte, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) și art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., va respinge excepția invocată.

Totodată, pentru considerentele arătate la pct. II.2. din decizie, nefiind întrunit motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din același act normativ, raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâți și va menține sentința de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursurilor, invocată de intimații-reclamanți.

Respinge recursurile declarate de pârâții Parlamentul României - Senatul și Parlamentul României - Camera Deputaților împotriva sentinței nr. 165 din 28 iulie 2022 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 8 iunie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.