ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 802/2022

Ședința publică din data de 10 februarie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, la data de 14.04.2021, sub nr. x/2021, reclamanții A., B., C., D. și E. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Parlamentul României - Camera Deputaților și Secretarul General al Camerei Deputaților, respectiv cu Parlamentul României - Senatul și Secretarul General al Senatului, anularea Ordinelor de încetare la plată a indemnizației pentru limita de vârstă emise pentru fiecare dintre reclamanți; obligarea pârâților la repunerea în plată a indemnizației pentru limita de vârstă începând cu data de 27.02.2021 la zi, pentru fiecare dintre reclamanți; cu cheltuieli de judecată.

2.1 Prin sentința civilă nr. 543 din data de 28 iunie 2021 pronunțată de Tribunalului Brăila, secția I civilă, s-a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a fost declinată competența de soluționare a contestației formulată de reclamanții A., B., C., D. și E., împotriva Ordinului nr. 386/02.03.2021 emis de Parlamentul României - Senatul - Secretarul General al Senatului cu sediul în București, Calea 13 septembrie nr. 1 - 3, și respectiv împotriva Ordinelor cu nr. 842/05.03.2021, 793/10.03.2021, 914/10.03.2021 și 672/05.03.2021 emise de Parlamentul României - Camera Deputaților - Secretarul General inclusiv a cererii de intervenție formulată de numitul F., în favoarea Curții de Apel Galați.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că Ordinele contestate au fost emise în temeiul Legii nr. 7/2021 pentru modificarea legii 96/2006 privind statutul deputaților și senatorilor.

Din dispozițiile art. 152, 153, 154 ale Legii nr. 263/2010 privind sistemul public de asigurări sociale se desprind categoriile de pricini ce aparțin jurisdicției asigurărilor sociale, din care însă nu face parte litigiul pendinte.

Ordinele emise de Secretarul general al Camerei Deputaților/Senatului în discuție, au natura unui act administrativ cu caracter individual în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, astfel că prezentul litigiu intră în sfera contenciosului administrativ.

În raport de aceste considerente, constatând că pricina de față vizează un litigiu ce intră în sfera contenciosului administrativ, actele administrative atacate fiind emise de o autoritate publică centrală, Tribunalul a apreciat că este competentă să soluționeze cauza Curtea de Apel Galați, urmând ca aceasta să se pronunțe și asupra admisibilității în principiu a cererii de intervenție formulată în cauză de numitul F..

2.2 Prin sentința civilă nr. 243 din data de 22 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Galați invocată de reclamanții A., B., C., D. și E. și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila, secția I civilă.

S-a suspendat din oficiu procedura și a fost înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție, curtea a reținut că ordinele contestate au ca obiect încetarea acordării drepturilor prevăzute de Legea nr. 96/2006 care înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 7/2021 prevedea că deputații și senatorii care îndeplineau condițiile vârstei standard de pensionare, eșalonate, după caz, în anexele nr. 5 și 6 din Legea nr. 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice, sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleași legi sau ale altor legi speciale, aveau dreptul la acordarea, la încetarea mandatului, la indemnizație pentru limită de vârstă, dacă nu erau realeși pentru un nou mandat.

Fiind vorba despre o indemnizație acordată foștilor parlamentari ca urmare a împlinirii limitei de vârstă de pensionare stabilită potrivit legii, aceste sume pot fi asimilate drepturilor prevăzute de Legea nr. 263/2010 la care de altfel se făcea trimitere în cuprinsul art. 49 din Legea nr. 96/2006, indiferent de denumirea pe care legiuitorul a dat-o acestora.

Astfel, s-a reținut că, în cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ci dispozițiile speciale cuprinse de Legea nr. 263/2010, respectiv art. 153 alin. (1) lit. k).

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), (13)4 și 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

Aspectul care a generat prezentul conflict negativ de competență între cele două instanțe, îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă cererea formulată de reclamanții A., B., C., D. și E., prin care au solicitat în contradictoriu cu pârâții Parlamentul României - Camera Deputaților și Secretarul General al Camerei Deputaților, respectiv cu Parlamentul României - Senatul și Secretarul General al Senatului, anularea Ordinelor de încetare la plată a indemnizației pentru limita de vârstă emise pentru fiecare dintre reclamanți; obligarea pârâților la repunerea în plată a indemnizației pentru limita de vârstă începând cu data de 27.02.2021 la zi, pentru fiecare dintre reclamanți.

Din circumstanțele concrete ale cauzei, Înalta Curte reține că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat anularea ordinelor prin care s-a dispus încetarea plății indemnizației pentru limită de vârstă de care aceștia beneficiau și obligarea pârâților la repunerea în plată a unei astfel de indemnizații, începând cu data de 27.02.2021, la zi.

De asemenea, reține Înalta Curte că dreptul la indemnizația pentru limită de vârstă a fost, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 7/24.02.2021, prevăzut de art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, iar prin prevederile art. II din Legea nr. 7/24.02.2021 legiuitorul a stabilit că, de la data intrării în vigoare a unui astfel de act normativ, a încetat plata sus indicatei indemnizații.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 96/2006, deputații și senatorii care îndeplineau condițiile vârstei standard de pensionare sau ale vârstei standard reduse, prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aveau dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizație pentru limită de vârstă, dacă nu erau realeși pentru un nou mandat, data de la care se acorda un astfel de drept fiind, conform dispozițiilor alin. (2) al aceluiași articol, cea a acordării drepturilor de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.

Astfel cum rezultă din dispozițiile anterior citate, indemnizația cuvenită deputaților și senatorilor pentru limita de vârstă era asimilată, sub imperiul prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006, drepturilor de asigurări sociale, fiind datorată și totodată condiționată de data la care titularilor acestei indemnizații li se acordau drepturile de pensie pentru limită de vârstă.

Totodată, Înalta Curte va avea în vedere și Expunerea de motive care a însoțit procesul legislativ la adoptarea Legii nr. 357/2015 pentru completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, expunere de motive care relevă cu claritate care a fost intenția legiuitorului în edictarea actului normativ arătat. Astfel, se poate concluziona în sensul că această indemnizație pentru limită de vârstă îndeplinea o funcție similară pensiei pentru limită de vârstă, având natura juridică a unui drept de asigurări sociale acordat în considerarea compensării unor riscuri și interdicții sporite în comparație cu asigurații din sistemul public de pensii, fiind acordat unei categorii socio-profesionale supuse unui statut special, respectiv persoanelor care în virtutea profesiei, meseriei, ocupației sau calificării au activat într-un domeniu specific de activitate și au fost nevoite să se supună unor exigențe inerente exercitării unei astfel de activități, atât pe plan profesional, cât și personal, legiuitorul acordând acest drept și în considerarea faptului că pe durata exercitării mandatului, parlamentarii nu beneficiau de salariu, ci de o indemnizație.

Așadar, indemnizația pentru limită de vârstă are o natură juridică asemănătoare cu cea a unei pensii de serviciu, situație în care, având în vedere și excluderea persoanelor alese în funcție de demnitate publică din categoria funcționarilor publici, conform art. 382 lit. e) din Codul administrativ, Înalta Curtea va reține că aceasta se încadrează în categoria drepturilor asimilate asigurărilor sociale.

De altfel, legiuitorul însuși a calificat indemnizația pentru limită de vârstă ca fiind o "pensie de serviciu", în contextul în care, prin prevederile O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniu pensiilor de serviciu, a reglementat, în art. VI, la fel ca în ipoteza altor drepturi privind pensiile speciale, modificările normative aduse modului de determinare a indemnizației prevăzute de art. 49 din Legea nr. 96/2006.

În acest context, întrucât competența de soluționare a cauzei trebuie determinată prin raportare la natura concretă a litigiului, faptul că un astfel de demers de încetare a plății este stabilit prin ordinul Secretarului General al Camerei Deputaților, nu atrage competența instanței de contencios administrativ, întrucât, în planul litigiilor de asigurări sociale, nu este relevantă natura actului prin care se concretizează aceste drepturi, ci conținutul lor.

Altfel spus, orice decizie privind acordarea sau încetarea pensiei pentru munca depusă și limita de vârstă are natura juridică a unui act administrativ, în înțelesul Legii nr. 554/2004, însă, în lipsa unor dispoziții contrare, contestațiile privind aceste decizii sunt soluționate de jurisdicția asigurărilor sociale și nu de instanțele de contencios administrativ.

De asemenea, Înalta Curte va avea în vedere și aspectele dezlegate prin paragraful 83 al Decizia nr. 27/04.12.2017 pronunțate în soluționarea recursului în interesul legii, potrivit cărora:

"[...] în condițiile existenței unui act normativ special, care reglementează o anumită competență materială, emiterea unei decizii de către o instituție/autoritate publică nu determină competența instanței de contencios administrativ, prin prisma caracterului de act administrativ și în funcție de rangul autorității publice emitente."

În contextul expus anterior, Înalta Curte reține că inclusiv un litigiu având drept obiect verificarea legalității încetării acordării unui drept ce intră în categoria asigurărilor sociale, precum cel de față, intră sub incidența dispozițiilor art. 152 și art. 153 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii potrivit cărora:

"Jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel."

Totodată, având în vedere și dispozițiile art. 95 pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora tribunalul are plenitudine de competență în judecarea pe fond a cererilor în materia litigiilor de muncă și asigurări sociale, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză, în primă instanță, este secția/completul specializat în soluționarea litigiilor de asigurări sociale din cadrul tribunalului.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Brăila, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții C., D., A., E., B. în contradictoriu cu pârâții Parlamentul României - Camera Deputaților și Secretarul General al Camerei Deputaților, Parlamentul României - Senatul și Secretarul General al Senatului și cu intervenientul F., în favoarea Tribunalului Brăila, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 februarie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.