ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 569/2022

Ședința publică din data de 2 februarie 2022

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui sub nr. x/2021, reclamanții A., B., C., D. și E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Camera Deputaților și Senatul, anularea ordinelor de încetare la plata indemnizației pentru limita de vârstă nr. 229/02.03.2021, nr. 410/05.03.2021, nr. 244/02.03.2021, nr. 731/10.03.2021 și nr. 477/05.03.2021, emise de Secretarul General al Senatului, respectiv Secretarul General al Camerei Deputaților și obligarea pârâților la repunerea în plată a indemnizației pentru limita de vârstă începând cu data de 27.02.2021 la zi, pentru fiecare reclamant, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

2.1. Prin sentința civilă nr. 1131 din 30 septembrie 2021, Tribunalul Vaslui a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de pârât și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

A apreciat, în esență, Tribunalul că "indemnizația pentru limită de vârstă" nu are caracterul unui drept de asigurări sociale, ci a unui beneficiu pecuniar sui generis, că actele de dispoziție, privind încetarea plății indemnizației contestate, sunt acte administrative cu caracter individual emise de către "Senat", respectiv "Camera Deputaților", ce au calitatea de "autorități publice centrale", în sensul prevederilor art. 10 din Legea 554/2004, iar, în temeiul prevederilor art. 96 punctul 1 C. proc. civ., coroborat cu art. 10 alin. (1) din Legea 554/2004, într-un astfel de contexte competența materială de a soluționa o cauză precum cea pendinte, aparține curților de apel - secțiile de contencios administrativ și fiscal. În acest context, evocând și prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, prin raportare la amplasarea teritorială a domiciliului reclamanților, Tribunalul Vaslui a admis excepția necompetenței sale materiale în soluționarea cauzei, considerând că o astfel de competență aparține Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, sens în care a declinat soluționarea cauzei în favoarea unei astfel de instanțe.

2.2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, care, prin sentința nr. 173 din 20 decembrie 2021, a admis, la rându-i, excepția necompetenței sale materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui, secția de conflicte de muncă și asigurări sociale/completul specializat în soluționarea litigiilor de muncă și asigurărilor sociale și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a apreciat că acordarea dreptului la indemnizația pentru limită de vârstă, de care beneficiau reclamanții, reglementată de prevederile art. 49 din Legea nr. 96/2006, era condiționată de îndeplinirea criteriului vârstei standard de pensionare, motiv pentru care a considerat instanța că natura juridică a dreptului la plata indemnizației este cea a unui drept de asigurări sociale.

În consecință, a apreciat Curtea de Apel Iași că în raport de natura indemnizației (de drept de asigurări sociale), verificarea legalității și temeiniciei ordinelor prin care s-a dispus încetarea plății acesteia este în competența instanțelor care soluționează cauze de asigurări sociale, respectiv în cea a secției/completului specializat în soluționarea litigiilor de asigurări sociale al instanței în a cărei rază de competență își au domiciliul reclamanții, ce, în cauza de față, este reprezentat de Tribunalul Vaslui.

Analizând prezentul conflict negativ de competență, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalului Vaslui, secția Civilă, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte observă că aspectul care a generat, în condițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, prezentul conflict negativ de competență între cele două instanțe care și-au declinat reciproc competența de a soluționa cauza pendinte, îl constituie problema instanței competente material să judece un litigiu având drept obiect anularea ordinelor prin care s-a dispus încetarea plății indemnizației pentru limită de vârstă de care reclamanții beneficiau și obligarea pârâților la repunerea în plată a unei astfel de indemnizații, începând cu data de 27.02.2021, la zi.

Reține Înalta Curte că dreptul la indemnizația pentru limită de vârstă a fost, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 7/24.02.2021, prevăzut de art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, iar prin prevederile art. II din Legea nr. 7/24.02.2021 legiuitorul a stabilit că, de la data intrării în vigoare a unui astfel de act normativ, a încetat plata sus indicatei indemnizații.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 96/2006, deputații și senatorii care îndeplineau condițiile vârstei standard de pensionare sau ale vârstei standard reduse, prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aveau dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizație pentru limită de vârstă, dacă nu erau realeși pentru un nou mandat, data de la care se acorda un astfel de drept fiind, conform dispozițiilor alin. (2) al aceluiași articol, cea a acordării drepturilor de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.

Din dispozițiile anterior citate rezultă că indemnizația cuvenită deputaților și senatorilor pentru limita de vârstă era strâns legată de drepturile de pensie, situație în care natura juridică a acestui drept nu poate fi diferită, fiind evident unul de asigurări sociale.

De altfel, legiuitorul însuși a calificat indemnizația pentru limită de vârstă ca fiind o "pensie de serviciu", în contextul în care, prin prevederile O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniu pensiilor de serviciu, a reglementat, în art. VI, la fel ca în ipoteza altor drepturi privind pensiile speciale, modificările normative aduse modului de determinare a indemnizației prevăzute de art. 49 din Legea nr. 96/2006.

În consecință, câtă vreme natura indemnizației pentru limită de vârstă de care au beneficiat reclamanții este cea a unui drept de asigurări sociale, verificarea legalității și temeiniciei ordinelor prin care s-a dispus încetarea plății acestei indemnizații nu poate intra decât în sfera de competență a instanței abilitate legal spre a soluționa litigiile având ca obiect asigurările sociale.

Astfel cum s-a statuat în jurisprudența Înaltei Curți ce privește regulatorul de competență, faptul că un astfel de demers de încetare a plății este stabilit prin ordinul Secretarului General al Camerei Deputaților, nu atrage competența instanței de contencios administrativ, întrucât, în planul litigiilor de asigurări sociale, nu este relevantă natura actului prin care se concretizează aceste drepturi, ci conținutul lor.

De asemenea, Înalta Curte va avea în vedere și aspectele dezlegate prin paragraful 83 al Decizia nr. 27/04.12.2017 pronunțate în soluționarea recursului în interesul legii, potrivit cărora: [...] în condițiile existenței unui act normativ special, care reglementează o anumită competență materială, emiterea unei decizii de către o instituție/autoritate publică nu determină competența instanței de contencios administrativ, prin prisma caracterului de act administrativ și în funcție de rangul autorității publice emitente.

În contextul descris anterior, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 152 și art. 153 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii:

"Jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel.", iar potrivit art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalul are plenitudine de competență în judecarea pe fond a cererilor în materia litigiilor de muncă și asigurări sociale, motiv pentru care constată că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză, în primă instanță, este secția/completul specializat în soluționarea litigiilor de asigurări sociale din cadrul tribunalului.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Vaslui, secția Civilă, completul specializat în soluționarea litigiilor de asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D. și E. și pe pârâții, Parlamentul României - Senatul, prin Secretar General și Parlamentul României - Camera Deputaților, prin Secretar General, în favoarea Tribunalului Vaslui, secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 februarie 2022.