ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1066/2022

Ședința publică din data de 23 februarie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub numărul x/2021 la data de 26.04.2021, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României - Camera Deputaților și Secretarul General al Camerei Deputaților, anularea Ordinelor de încetare la plată a indemnizației pentru limita de vârstă emise pentru fiecare dintre reclamanți, obligarea pârâților la repunerea în plată a indemnizației pentru limita de vârstă începând cu data de 27.02.2021 la zi, pentru fiecare dintre reclamanți; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârile care au generat conflictul de competență

Prin sentința nr. 4948 din 29 iunie 2021, Tribunalul București, a admis excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de pârât prin întâmpinare și, pe cale de consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României-Camera Deputaților și Secretarul General al Camerei Deputaților, în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

În argumentele expuse în susținerea soluției, a apreciat că Ordinele de încetare a plății indemnizațiilor pentru limita de vârstă acordate reclamanților în baza Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor emise de Secretarul general al Senatului României au natura juridică a unui act administrativ cu caracter individual în sensul prevederilor art. 2 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Totodată, a reținut că aceste drepturi nu sunt drepturi de asigurări sociale, deoarece nu se circumscriu Legii nr. 263/2010 or Legii nr. 127/2019, nu se stabilesc prin decizie a casei teritoriale de pensii și nici nu se achită din bugetul asigurărilor sociale de stat, nefiind drepturi de natură salarială care să se circumscrie prevederilor art. 269 din Codul Muncii.

Învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 200 din 30 mai 2019, a admis excepția necompetenței materiale în cauza ce privește pe reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României-Camera Deputaților și Secretarul General al Camerei Deputaților și a declinat competența materială în favoarea Tribunalului București, secția de litigii de muncă și asigurări sociale.

Totodată, a constat ivit conflict negativ de competență și a trimis dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, spre competentă soluționare a conflictului negativ de competență.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că față de raporturile juridice create prin Legea nr. 96/2006 și natura de indemnizație pentru limită de vârstă, acest tip de drepturi sunt de natura celor de asigurări sociale, fiind evident chiar din terminologia art. 49 și din posibilitatea cumulării acestei indemnizații cu orice tip de pensie din sistemul public de pensii sau alt sistem de pensii.

A mai precizat instanța că, dacă nu ar fi drepturi de asigurări sociale, atunci legiuitorul nu le-ar fi plasat analogic în situația cumulării cu cele din categoria pensiilor.

Astfel, fiind un litigiu care în esență urmărește un control al unor acte juridice ce sting aceste raporturi juridice de asigurări sociale, litigiile de acest tip se soluționează de secțiile de conflicte de muncă și asigurări sociale, iar Tribunalul are competența de fond, conform art. 269 din Legea nr. 53/2003 (Codul Muncii) și art. 95 C. proc. civ.

Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul București, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru următoarele considerente:

Acțiunea reclamanților a vizat anularea Ordinelor de încetare a plății indemnizației pentru limită de vârstă emise pentru fiecare dintre reclamanți de către Secretarul General al Camerei Deputaților.

Este de menționat că aceste Ordine din februarie 2021 au fost precedate de Ordine de acordare a indemnizației pentru limită de vârstă începând cu anul 2017 în baza Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor.

Or, în stabilirea competenței de soluționare a cauzei, se apreciază că se impune stabilirea naturii indemnizației pentru limită de vârstă.

Astfel, prin Legea nr. 7 din 24.02.2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, Publicată în Monitorul Oficial Nr. 186 din 24 februarie 2021, prin art. I, prevederile art. 49 și 50 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, cu modificările și completările ulterioare au fost abrogate.

Înalta Curte apreciază că, acordarea unei astfel de indemnizații este strâns legată de drepturile de pensie, situație în care natura juridică a acestui drept nu poate fi diferită, fiind evident unul de asigurări sociale.

Încadrarea acestei indemnizații ca fiind venit din altă sursă, potrivit art. 49 alin. (8) din Legea nr. 96/2006 nu este de natură a o exclude din categoria drepturilor de asigurări sociale, încadrarea, de către legiuitor ca venit din altă sursă fiind făcută doar pentru stabilirea regimului fiscal al acesteia.

În opinia instanței, față de raporturile juridice create prin Legea nr. 96/2006 și natura de indemnizație pentru limită de vârstă, acest tip de drepturi sunt de natura celor de asigurări sociale, fiind evident chiar din terminologia art. 49 și din posibilitatea cumulării acestei indemnizații cu orice tip de pensie din sistemul public de pensii sau alt sistem de pensii.

În consecință, câtă vreme natura indemnizației pentru limită de vârstă de care au beneficiat reclamanții este cea a unui drept de asigurări sociale, verificarea legalității și temeiniciei ordinului prin care s-a dispus încetarea plății acestei indemnizații nu poate intra decât în sfera de competență a instanței cu competență în soluționarea litigiilor având ca obiect asigurările sociale.

În această situație devin incidente prevederile art. 152 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, potrivit cărora "jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel", respectiv dispozițiile art. 95 C. proc. civ., competenta de soluționare a cauzei, în primă instanță revenind Tribunalului București, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, instanță în a cărei rază de competența își au domiciliul reclamanții.

Pentru considerentele expuse, instanța competentă în soluționarea prezentei cauze este Tribunalul Bucutrești, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României-Camera Deputaților și Secretarul General al Camerei Deputaților în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a -conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 februarie 2022.