ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2067/2022
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2067/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 5 aprilie 2022
Asupra conflictului negativ de competență de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr. x/2021, reclamanta A. a solicitat instanței anularea Ordinului de încetare la plată a indemnizației pentru limită de vârstă, obligarea pârâților la repunerea în plată a indemnizației pentru limită de vârstă începând cu data de 27.02.2021 la zi, cu cheltuieli de judecată.
Hotărârile care au generat conflictul de competență
2.1. Prin sentința civilă nr. 5620 din data de 23.07.2021 pronunțată de Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale s-a admis excepția necompetenței materiale și funcționale și cauza a fost declinată către Curtea de Apel București, secția contencios administrativ si Fiscal.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul București a reținut că reclamanta a fost beneficiara dreptului la indemnizația pentru limită de vârstă prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006 acordată prin Ordin emis de secretarul General al Senatului, iar prin Ordinul emis de către aceiași autoritate a fost sistată plata acestei indemnizații începând cu data de 27.02.2021.
Potrivit prevederilor art. II din Legea nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor, "De la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează plata indemnizațiilor pentru limită de vârstă acordate în baza prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare".
Ordinul de încetare a plății indemnizațiilor pentru limita de vârstă are natura juridică a unui act administrativ cu caracter individual în sensul prevederilor art. 2 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Totodată, aceste drepturi nu sunt drepturi de asigurări sociale, deoarece nu se circumscriu Legii nr. 263/2010 ori a Legii nr. 127/2019, nu se stabilesc prin decizie a casei teritoriale de pensii și nici nu se achită din bugetul asigurărilor sociale de stat, nefiind nici drepturi de natură salarială care să se circumscrie prevederilor art. 269 din Codul Muncii.
Trimiterea la dispozițiile Legii nr. 263/2010 din cuprinsul art. 49 din Legea nr. 96/2006 s-a făcut strict pentru stabilirea momentului de la care parlamentarii pot beneficia de o astfel de indemnizație, fără ca acest lucru să transforme acest drept în unul de asigurări sociale. Indemnizația pentru limită de vârstă care a fost prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006 nu poate fi asimilat cu un drept de pensie sau alt drept de natura asigurărilor sociale reglementate de Legea nr. 263/2010 și nici de actuala lege a pensiilor, respectiv, Legea nr. 127/2019.
De asemenea, Decizia nr. 27/2017 pronunțată de Înalta Curtea de Casație și Justiție, completul competent să judece recursul în interesul legii, nu este aplicabilă în litigiul de față, întrucât privește drepturile de pensie ale membrilor uniunii de creatori care au și statul de pensionari din sistemul pensiilor militare de stat și din domeniul apărării naționale, ordinii publice și securității naționale.
Având în vedere dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum și dispozițiile art. 10 alin. (3) din același act normativ, potrivit cărora "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său", a admis excepția necompetenței sale materiale în soluționarea cauzei, considerând că o astfel de competență aparține Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.
2.2. Prin sentința civilă nr. 32 din data de 17.01.2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și funcționale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. și pe pârâtul Parlamentul României-Camera Deputaților și Secretarul General al Camerei Deputaților în favoarea Tribunalului București, secția a VIII conflicte de muncă și asigurări sociale.
Constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel București a reținut că susținerea instanței de trimitere în sensul că raportul juridic dedus judecății nu este unul de asigurări sociale este corectă, dat fiind că Legea nr. 96/2006 nu conține dispoziții care să califice indemnizația pentru limita de vârstă ca fiind un drept de asigurări sociale și nici dispoziții care să trimită la competenta de judecată a completelor specializate in litigii de muncă și asigurări sociale.
Cu toate acestea, a reținut că prin O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, legiuitorul a inclus în obiectul de reglementare al ordonanței și indemnizația pentru limită de vârstă (art. VIII), alături de celelalte forme de pensii speciale (ale personalului aeronautic civil navigant, ale personalului auxiliar din instanțe, ale funcționarilor publici parlamentari, personalul diplomatic), recunoscând astfel implicit faptul ca, în realitate, această indemnizație constituie o pensie speciala, deci un drept de asigurări sociale.
Făcând totuși abstracție de aceasta calificare, ce are doar caracter indirect, instanța a avut în vedere incidența Deciziei nr. 8/2018, care deși s-a referit la ajutoarele la trecerea în rezervă, acordate în temeiul art. 20 din anexa VII a Legii nr. 284/2010 ("(1) La trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, pentru activitatea depusă, în funcție de vechimea efectivă ca militar, polițist, funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personal civil în instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de un ajutor stabilit în raport cu solda funcției de bază, respectiv salariul funcției de bază avută/avut în luna schimbării poziției de activitate, astfel: (…)"), ea este aplicabilă, pentru identitate de rațiune și în privința indemnizației pentru limita de vârstă prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006.
Ca și în cazul ajutoarelor la trecerea în rezervă acordate funcționarilor publici, și indemnizația pentru limita de vârstă acordată parlamentarilor, constituie un beneficiu acordat în temeiul unui statut special și derivă din raporturile de serviciu/munca care au încetat, fiind deci o consecință a acestora.
II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție
Analizând prezentul conflict negativ de competență, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte constată că, în cauza pendinte, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.
Aspectul care a generat prezentul conflict negativ de competență între cele două instanțe, îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.
Din circumstanțele concrete ale cauzei, Înalta Curte reține că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta nu a învestit instanța cu o contestație ce vizează exercițiul mandatului de deputat, așadar cu un raport juridic de natură constituțională, ci a solicitat anularea ordinului prin care s-a dispus încetarea plății indemnizației pentru limită de vârstă de care aceasta beneficia și obligarea pârâților la repunerea în plată a unei astfel de indemnizații, începând cu data de 27.02.2021, la zi.
De asemenea, reține Înalta Curte că dreptul la indemnizația pentru limită de vârstă a fost, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 7/24.02.2021, prevăzut de art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, iar prin prevederile art. II din Legea nr. 7/24.02.2021 legiuitorul a stabilit că, de la data intrării în vigoare a unui astfel de act normativ, a încetat plata sus indicatei indemnizații.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 96/2006, deputații și senatorii care îndeplineau condițiile vârstei standard de pensionare sau ale vârstei standard reduse, prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aveau dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizație pentru limită de vârstă, dacă nu erau realeși pentru un nou mandat, data de la care se acorda un astfel de drept fiind, conform dispozițiilor alin. (2) al aceluiași articol, cea a acordării drepturilor de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.
Astfel cum rezultă din dispozițiile anterior citate, indemnizația cuvenită deputaților și senatorilor pentru limita de vârstă era asimilată, sub imperiul prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006, drepturilor de asigurări sociale, fiind datorată și totodată condiționată de data la care titularilor acestei indemnizații li se acordau drepturile de pensie pentru limită de vârstă.
Totodată, Înalta Curte va avea în vedere și Expunerea de motive care a însoțit procesul legislativ la adoptarea Legii nr. 357/2015 pentru completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, expunere de motive care relevă cu claritate care a fost intenția legiuitorului în edictarea actului normativ arătat. Astfel, se poate concluziona în sensul că această indemnizație pentru limită de vârstă îndeplinea o funcție similară pensiei pentru limită de vârstă, având natura juridică a unui drept de asigurări sociale acordat în considerarea compensării unor riscuri și interdicții sporite în comparație cu asigurații din sistemul public de pensii, fiind acordat unei categorii socio-profesionale supuse unui statut special, respectiv persoanelor care în virtutea profesiei, meseriei, ocupației sau calificării au activat într-un domeniu specific de activitate și au fost nevoite să se supună unor exigențe inerente exercitării unei astfel de activități, atât pe plan profesional, cât și personal, legiuitorul acordând acest drept și în considerarea faptului că pe durata exercitării mandatului, parlamentarii nu beneficiau de salariu, ci de o indemnizație.
Așadar, indemnizația pentru limită de vârstă are o natură juridică asemănătoare cu cea a unei pensii de serviciu, situație în care, având în vedere și excluderea persoanelor alese în funcție de demnitate publică din categoria funcționarilor publici, conform art. 382 lit. e) din Codul administrativ, Înalta Curtea va reține că aceasta se încadrează în categoria drepturilor asimilate asigurărilor sociale.
De altfel, legiuitorul însuși a calificat indemnizația pentru limită de vârstă ca fiind o "pensie de serviciu", în contextul în care, prin prevederile O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniu pensiilor de serviciu, a reglementat, în art. VI, la fel ca în ipoteza altor drepturi privind pensiile speciale, modificările normative aduse modului de determinare a indemnizației prevăzute de art. 49 din Legea nr. 96/2006.
În acest context, întrucât competența de soluționare a cauzei trebuie determinată prin raportare la natura concretă a litigiului, faptul că un astfel de demers de încetare a plății este stabilit prin ordinul Secretarului General al Camerei Deputaților, nu atrage competența instanței de contencios administrativ, întrucât, în planul litigiilor de asigurări sociale, nu este relevantă natura actului prin care se concretizează aceste drepturi, ci conținutul lor.
Altfel spus, orice decizie privind acordarea sau încetarea pensiei pentru munca depusă și limita de vârstă are natura juridică a unui act administrativ, în înțelesul Legii nr. 554/2004, însă, în lipsa unor dispoziții contrare, contestațiile privind aceste decizii sunt soluționate de jurisdicția asigurărilor sociale și nu de instanțele de contencios administrativ.
De asemenea, Înalta Curte va avea în vedere și aspectele dezlegate prin paragraful 83 al Decizia nr. 27/04.12.2017 pronunțate în soluționarea recursului în interesul legii, potrivit cărora: [...] în condițiile existenței unui act normativ special, care reglementează o anumită competență materială, emiterea unei decizii de către o instituție/autoritate publică nu determină competența instanței de contencios administrativ, prin prisma caracterului de act administrativ și în funcție de rangul autorității publice emitente.
În contextul descris anterior, Înalta Curte reține că inclusiv un litigiu având drept obiect verificarea legalității încetării acordării unui drept ce intră în categoria asigurărilor sociale, precum cel de față, intră sub incidența dispozițiilor art. 152 și art. 153 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii potrivit cărora:
"Jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel."
Totodată, având în vedere și dispozițiile art. 95 pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora tribunalul are plenitudine de competență în judecarea pe fond a cererilor în materia litigiilor de muncă și asigurări sociale, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză, în primă instanță, este secția/completul specializat în soluționarea litigiilor de asigurări sociale din cadrul tribunalului.
Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României - Camera Deputaților și Secretarul General al Camerei Deputaților în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 aprilie 2022.