ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5970/2021

Ședința publică din data de 25 noiembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub numărul de dosar x/2021 reclamantul A. a formulat în contradictoriu cu Parlamentul României - Senatul și Secretarul General al Senatului contestație împotriva Ordinului nr. 198 din 02.03.2021 de încetare la plată a indemnizației pentru limită de vârstă, acordarea și plata indemnizației pentru limită de vârstă începând cu data de 27.02.2021, obligarea la plata dobânzii legale pentru sumele datorate cu titlu de indemnizație și la plata cheltuielilor de judecată.

2.1. Hotărârea Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale

Prin sentința civilă nr. 4661 din 22 iunie 2021, Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel București.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul București a reținut că reclamantul a fost beneficiar al dreptului la indemnizația pentru limită de vârstă prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006 acordată prin Ordin emis de secretarul General al Senatului, iar prin Ordinul emis de către aceeiași autoritate a fost sistată plata acestei indemnizații începând cu data de 27.02.2021.

Potrivit prevederilor art. II din Legea nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor, "De la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează plata indemnizațiilor pentru limită de vârstă acordate în baza prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor, republicată, cu modificările și completarile ulterioare".

Rezultă că actul juridic care produce efecte juridice în planul acordării indemnizației în discuție îl reprezintă Ordinul nr. 198/02.03.2021, ordin a cărui anulare se solicită în cauză, acesta având natura unui act administrativ cu caracter individual în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, astfel încât instanța a apreciat că prezentul litigiu intră în sfera contenciosului administrativ.

Reține, de asemenea, Tribunalul București că dreptul la indemnizația pentru limită de vârstă nu este un drept de asigurări sociale deoarece nu se cirscumscrie Legii nr. 263/2010, or Legii nr. 127/2019, nu se stabilește prin decizie a casei teritoriale de pensii și nici nu se achită din bugetul asigurărilor sociale de stat, nefiind nici drept de natură salarială care să se circumscrie prevederilor art. 269 din Codul muncii.

Având în vedere și dispozițiile art. 10 alin. (1) teza II a din Legea nr. 554/2004, ce prevăd că litigiile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios și fiscal ale curților de apel, Tribunalul Bucuresti a declinat competența de solutionare în favoarea Curții de Apel București.

2.2. Hotărârea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București la data de 12.07.2021.

Prin sentința civilă nr. 1442 din 18 octombrie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Instanța a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.

În motivarea acestei soluții, Curtea de Apel București a reținut prin raportare la dispozițiile art. 49 din Legea nr. 96/2006 denumit marginal "dreptul la indemnizația pentru limită de vârstă" că acordarea dreptului la indemnizația pentru limită de vârstă era condiționată de îndeplinirea condițiilor vârstei standard de pensionare, prevăzute în anexele 5 și 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleiași legi sau ale altor legi speciale, indemnizația acordându-se de la data la care se acorda drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.

În aceste condiții, Curtea apreciază ca fiind indisolubil legată de drepturile de pensie, natura juridică a dreptului la plata acestei indemnizații nu poate fi diferită, acest drept fiind prin urmare unul de asigurări sociale.

Față de considerentele arătate, Curtea de Apel București a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

Înalta Curte constată că a fost investită cu soluționarea unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ. dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Înalta Curte reține că, în cauză, reclamantul a solicitat anularea Ordinului nr. 198 din 02.03.2021 emis de Secretarul General al Senatului, prin care i-a fost respinsă cererea de acordare a indemnizației pentru limită de vârstă și obligarea pârâtului la acordarea indemnizației pentru limită de vârstă începând cu data de 27.02.2021, precum și obligarea la plata dobânzii legale pentru sumele datorate cu titlu de indemnizație și la plata cheltuielilor de judecată.

Calitatea emitentului ordinului de respingere a cererii de acordare a indemnizației nu este de natură a atrage de plano competența instanței de contencios administrativ, întrucât o astfel de competență specială intervine doar în cazurile și condițiile expres prevăzute de legiuitor.

Totodată, se observă că norma specială reglementată de Legea nr. 96/2006 nu face trimitere la legea contenciosului administrativ.

Înalta Curte constată că litigiul de față este unul de asigurări sociale, întrucât reclamantul a supus controlului instanței de judecată modalitatea în care emitentul ordinului a aplicat prevederile referitoare la stabilirea pensiilor din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor.

Indemnizația pentru limită de vârstă are caracterul unui drept de asigurări sociale rezultă și din dispozițiile art. 3 alin. (5) din Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului nr. 1/2016 de aprobare a Normelor Metodologice privind acordarea indemnizației pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor republicată "Deputații și senatorii care au valorificat perioadele de mandat la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006 privind Statutul funcționarului public parlamentar, republicată cu modificările și completările ulterioare, nu pot valorifica aceleași perioade de mandat și pentru a solicita indemnizația pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006 republicată".

Drept urmare, perioadele de mandat de parlamentar fie se valorificau la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006, fie pentru stabilirea indemnizației pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006.

Ori, faptul că legiuitorul a recunoscut deputaților și senatorilor posibilitatea de a valorifica perioadele de mandate fie la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006, fie la stabilirea indemnizației pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006 conduce la concluzia că indemnizația pentru limită de vârstă are caracterul unui drept de asigurări sociale.

Raportat la obiectul cauzei, respectiv drepturile de pensie ale reclamantului, și în lipsa unor reglementări speciale, competența de soluționare a cauzei este reglementată de dispozițiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Faptul că actul contestat a fost emis de o autoritate publică nu atrage incidența dispozițiilor Legii nr. 554/2004 deoarece acesta nu a fost emis în regim de putere publică în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 iar raportat la natura raporturilor juridice deduse controlului, numai instanțele prin intermediul cărora se realizează jurisdicția asigurărilor sociale pot aprecia asupra legalității actului dedus judecâții.

Astfel, având în vedere dispozițiile art. 152 din Legea nr. 263/2010 potrivit cărora "jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel" și prevederile art. 95 din C. proc. civ., litigiul va fi soluționat în primă instanță de tribunal, în complet specializat de asigurări sociale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Parlamentul României - Senatul și Secretarul General al Senatului, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2021.