ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2456/2022

Ședința publică din data de 4 mai 2022

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrata pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Parlamentul României - Camera Deputaților și Secretarul General al Camerei Deputaților, a solicitat instanței anularea Ordinului nr. 449/05.03.2021, repunerea în plată a aceleași indemnizații, începând cu data de 27.02.2021, cu cheltuieli de judecată.

2.1. Prin sentința civilă nr. 6484/01.10.2021, Tribunalul București, secția a VIII a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței materiale a instanței invocată de către pârât și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ si Fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că reclamantul a fost beneficiar al dreptului la indemnizația pentru limită de vârstă, prevăzut de art. 49 din Legea nr. 96/2006 acordat prin Ordinul nr. 820/17.05.201 emis de Secretarul General al Camerei Deputaților, iar prin Ordinul nr. 449/05.03.2021, emis de către aceeași autoritate, a fost sistată plata acestei indemnizații începând cu data de 27.02.2021.

Potrivit prevederilor art. II din Legea nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, "De la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează plata indemnizațiilor pentru limită de vârstă acordate în baza prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare".

Ordinele de încetare a plății indemnizațiilor pentru limita de vârstă au natura juridică a unor acte administrative cu caracter individual, în sensul prevederilor art. 2 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Totodată, acest drept nu este drept de asigurări sociale, deoarece nu se circumscrie Legii nr. 263/2010 or Legii nr. 127/2019, nu se stabilește prin decizie a casei teritoriale de pensii și nici nu se achită din bugetul asigurărilor sociale de stat, nefiind nici drept de natură salarială care să se circumscrie prevederilor art. 269 din Codul Muncii.

Trimiterea la dispozițiile Legii nr. 263/2010 din cuprinsul art. 49 din Legea nr. 96/2006 s-a făcut strict pentru stabilirea momentului de la care parlamentarii pot beneficia de o astfel de indemnizație, fără ca acest lucru să transforme acest drept în unul de asigurări sociale.

Indemnizația pentru limită de vârstă care a fost prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006 nu poate fi asimilat cu un drept de pensie sau alt drept de natura asigurărilor sociale reglementate de Legea nr. 263/2010 și nici de actuala lege a pensiilor, respectiv, Legea nr. 127/2019.

2.2. Prin sentința civilă nr. 607/21.03.2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios admininistrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială invocată de reclamant și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului către ÎCCJ, secția contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut că, calitatea emitentului ordinului de respingere a cererii de acordare a indemnizației nu este de natură a atrage de plano competența instanței de contencios administrativ, întrucât o astfel de competență specială intervine doar în cazurile și condițiile expres prevăzute de legiuitor.

Norma specială reglementată de Legea nr. 96/2006 nu face trimitere la legea contenciosului administrativ.

Litigiul de față este unul de asigurări sociale, întrucât reclamantul a supus controlului instanței de judecată modalitatea în care emitentul ordinului a aplicat prevederile referitoare la stabilirea pensiilor din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor.

Susținerea instanței de trimitere în sensul că raportul juridic dedus judecății nu este unul de asigurări sociale este greșită. Astfel, deși Legea nr. 96/2006 nu conține dispoziții care sa califice indemnizația pentru limita de vârsta ca fiind un drept de asigurări sociale și nici dispoziții care să trimită la competența de judecată a completelor specializate în litigii de muncă și asigurări sociale, prin O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, legiuitorul a inclus in obiectul de reglementare al ordonanței și indemnizația pentru limita de vârsta (art. VIII), alături de celelalte forme de pensii speciale (ale personalului aeronautic civil navigant, ale personalului auxiliar din instanțe, ale funcționarilor publici parlamentari, personalul diplomatic), recunoscând astfel implicit faptul că, în realitate, această indemnizație constituie o pensie specială, deci un drept de asigurări sociale.

Raportat astfel la obiectul cauzei, respectiv dreptul de pensie al reclamantului, în lipsa unor reglementări speciale, competența de soluționare a cauzei este reglementată de dispozițiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Astfel, având în vedere dispozițiile art. 152 din Legea nr. 263/2010 potrivit cărora "jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel", dar și prevederile art. 95 din C. proc. civ., curtea de apel a constatat că litigiul este de competența Tribunalului, secția de conflicte de muncă și asigurări sociale.

II. Soluția Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Prezentul conflict negativ de competență a fost generat de modalitatea diferită în care instanțele aflate în conflict au apreciat natura juridică a litigiului dedus judecății.

În speță, reclamantul a învestit instanța civilă cu solicitarea de anulare ordinului de încetare la plată a indemnizației pentru limită de vârstă și obligarea pârâților la repunerea în plată a indemnizației pentru limita de vârstă începând cu data de 27.02.2021 la zi, indemnizație prevăzută în prezent de art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor.

Potrivit dispozițiilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 96/2006, deputații și senatorii care îndeplinesc condițiile vârstei standard de pensionare, eșalonate, după caz, în anexele nr. 5 și 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleași legi sau ale altor legi speciale au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizație pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeși pentru un nou mandat.

Deputații și senatorii beneficiază de indemnizația pentru limită de vârstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare, prevede alin. (2) al aceluiași articol.

Astfel cum rezultă din dispozițiile anterior citate, indemnizația cuvenită deputaților și senatorilor pentru limita de vârstă este asimilată drepturilor de asigurări sociale, fiind datorată și totodată condiționată de data la care titularilor acestei indemnizații li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă.

În atare context, competența de soluționare a cauzei trebuie determinată prin raportare la natura concretă a litigiului, acesta fiind reprezentat de refuzul acordării unor drepturi asimilate drepturilor de asigurare socială iar faptul că indemnizația în discuție este stabilită prin ordinul secretarului general al Camerei Deputaților, respectiv Senatului nu atrage competența instanței de contencios administrativ întrucât în planul litigiilor de asigurări sociale nu este relevantă natura actului prin care se concretizează aceste drepturi ci conținutul lor.

Altfel spus, orice decizie/ordin privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limita de vârstă are natura juridică a unui act administrativ, în înțelesul Legii nr. 554/2004, însă, în lipsa unor dispoziții contrare, contestațiile privind aceste decizii sunt soluționate de jurisdicția asigurărilor sociale și nu de instanțele de contencios administrativ.

Prin urmare, raportat la obiectul cauzei, respectiv drepturile de pensie ale reclamantului, și în lipsa unor reglementări speciale, competența de soluționare a cauzei este cea reglementată de dispozițiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

În concluzie, având în vedere dispozițiile art. 152 din Legea nr. 263/2010 potrivit cărora "jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel", precum și prevederile art. 95 din C. proc. civ., litigiul va fi soluționat în primă instanță de tribunal, în complet specializat de asigurări sociale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Parlamentul României - Camera Deputaților și Secretariatul General al Camerei Deputaților, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 mai 2022.