ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 803/2022

Ședința publică din data de 10 februarie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 29.04.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Parlamentul României-Camera Deputaților - Secretarul General al Camerei Deputaților a solicitat instanței anularea Ordinului nr. 837/10.03.2021 de încetare la plată a indemnizației pentru limită de vârstă, obligarea pârâtului la repunerea în plată a indemnizației pentru limită de vârstă începând cu data de 27.02.2021, la zi; cu cheltuieli de judecată.

2.1 Prin sentința civilă nr. 5579 din data de 21 iulie 2021 pronunțată de Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a admis excepția inadmisibilității; s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, secția a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurări Sociale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ si fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că ordinul de încetare a plății indemnizației pentru limita de vârstă are natura juridică a unui act administrativ cu caracter individual în sensul prevederilor art. 2 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Totodată, acest drept nu este drept de asigurări sociale, deoarece nu se circumscrie Legii nr. 263/2010, or Legii nr. 127/2019, nu se stabileste prin decizie a casei teritoriale de pensii și nici nu se achită din bugetul asigurărilor sociale de stat, nefiind nici drept de natură salarială care să se circumscrie prevederilor art. 269 din Codul Muncii.

Prin urmare, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, având în vedere faptul că domiciliul reclamantului este în București, competentă să soluționeze cauza este Curtea de Apel București.

2.2 Prin sentința civilă nr. 1360 din data de 07.10.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a - VIII - a conflicte de muncă și asigurări sociale.

S-a constat ivit conflictul negativ de competență.

A fost suspendă judecata cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României - Camera Deputaților - Secretar General și s-a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în vederea soluționării conflictului.

Pentru a pronunța această soluție, curtea a reținut că în discuție este dreptul la indemnizație pentru limită de vârstă, prevăzut anterior de art. 49 din Legea nr. 96/2006, acordat prin Ordine emise de Secretarul General al Camerei Deputaților, iar prin Ordinul nr. 837/10.03.2021 a fost sistată pentru reclamant plata acestei indemnizații începând cu data de 27.02.2021.

În contextul enunțării dispozițiilor art. 49 alin. (1), (2), (3), (4) și 5 din Legea nr. 96/2006 (versiunea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 7/2021), curtea a apreciat că legiuitorul a urmărit corelarea, în principiu, a dreptului la indemnizație pentru limită de vârstă cu condițiile stabilite de lege pentru dreptul la pensie, ambele acordându-se dacă este împlinită vârsta standard de pensionare sau vârsta standard redusă, în cuantumuri determinate pe baza unor formule stabilite de lege, care să fie oarecum proporționale cu stagiile de cotizare luate în considerare.

Or, pentru soluționarea litigiilor privind drepturile de asigurări sociale lato sensu s-au constituit prin lege (art. 35, 36, 54 și 55 din Legea nr. 304/2004) secții sau, după caz, completuri specializate pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Dată fiind competența generală de a soluționa litigiile privind drepturile de asigurări sociale a acestor secții sau, după caz, completuri specializate pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, stabilită chiar prin normele legale care le înființează și care nu o limitează în vreun fel, rezultă că ori de câte ori legea nu stabilește o competență specială pentru judecarea litigiilor în discuție, această competență revine secțiilor sau, după caz, completurilor specializate menționate aici.

Prin urmare, pentru stabilirea naturii actului atacat prezintă relevanță faptul că el vizează un drept de asigurări sociale, iar nu că emitentul este o autoritate/instituție publică (de altfel, casele de pensii sunt de asemenea, instituții publice), deoarece el acționează în calitate de debitor al prestației de asigurări sociale ori, precum în cauză, pentru sistarea ei.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), (13)4 și 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

Aspectul care a generat prezentul conflict negativ de competență între cele două instanțe, îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Parlamentul României-Camera Deputaților - Secretarul General al Camerei Deputaților, prin care a solicitat anularea Ordinului nr. 837/10.03.2021 de încetare la plată a indemnizației pentru limită de vârstă, obligarea pârâtului la repunerea în plată a indemnizației pentru limită de vârstă începând cu data de 27.02.2021, la zi.

Din circumstanțele concrete ale cauzei, Înalta Curte reține că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat anularea ordinului prin care s-a dispus încetarea plății indemnizației pentru limită de vârstă de care acesta beneficia și obligarea pârâților la repunerea în plată a unei astfel de indemnizații, începând cu data de 27.02.2021, la zi.

De asemenea, observă Înalta Curte că dreptul la indemnizația pentru limită de vârstă a fost, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 7/24.02.2021, prevăzut de art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, iar prin prevederile art. II din Legea nr. 7/24.02.2021 legiuitorul a stabilit că, de la data intrării în vigoare a unui astfel de act normativ, a încetat plata sus indicatei indemnizații.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 96/2006, deputații și senatorii care îndeplineau condițiile vârstei standard de pensionare sau ale vârstei standard reduse, prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aveau dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizație pentru limită de vârstă, dacă nu erau realeși pentru un nou mandat, data de la care se acorda un astfel de drept fiind, conform dispozițiilor alin. (2) al aceluiași articol, cea a acordării drepturilor de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.

Astfel cum rezultă din dispozițiile anterior citate, indemnizația cuvenită deputaților și senatorilor pentru limita de vârstă era asimilată, sub imperiul prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006, drepturilor de asigurări sociale, fiind datorată și totodată condiționată de data la care titularilor acestei indemnizații li se acordau drepturile de pensie pentru limită de vârstă.

Totodată, Înalta Curte va avea în vedere și Expunerea de motive care a însoțit procesul legislativ la adoptarea Legii nr. 357/2015 pentru completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, expunere de motive care relevă cu claritate care a fost intenția legiuitorului în edictarea actului normativ arătat. Astfel, se poate concluziona în sensul că această indemnizație pentru limită de vârstă îndeplinea o funcție similară pensiei pentru limită de vârstă, având natura juridică a unui drept de asigurări sociale acordat în considerarea compensării unor riscuri și interdicții sporite în comparație cu asigurații din sistemul public de pensii, fiind acordat unei categorii socio-profesionale supuse unui statut special, respectiv persoanelor care în virtutea profesiei, meseriei, ocupației sau calificării au activat într-un domeniu specific de activitate și au fost nevoite să se supună unor exigențe inerente exercitării unei astfel de activități, atât pe plan profesional, cât și personal, legiuitorul acordând acest drept și în considerarea faptului că pe durata exercitării mandatului, parlamentarii nu beneficiau de salariu, ci de o indemnizație.

Așadar, indemnizația pentru limită de vârstă are o natură juridică asemănătoare cu cea a unei pensii de serviciu, situație în care, având în vedere și excluderea persoanelor alese în funcție de demnitate publică din categoria funcționarilor publici, conform art. 382 lit. e) din Codul administrativ, Înalta Curtea va reține că aceasta se încadrează în categoria drepturilor asimilate asigurărilor sociale.

De altfel, legiuitorul însuși a calificat indemnizația pentru limită de vârstă ca fiind o "pensie de serviciu", în contextul în care, prin prevederile O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniu pensiilor de serviciu, a reglementat, în art. VI, la fel ca în ipoteza altor drepturi privind pensiile speciale, modificările normative aduse modului de determinare a indemnizației prevăzute de art. 49 din Legea nr. 96/2006.

În aceste condiții, întrucât competența de soluționare a cauzei trebuie determinată prin raportare la natura concretă a litigiului, faptul că un astfel de demers de încetare a plății este stabilit prin ordinul Secretarului General al Camerei Deputaților, nu atrage competența instanței de contencios administrativ, întrucât, în planul litigiilor de asigurări sociale, nu este relevantă natura actului prin care se concretizează aceste drepturi, ci conținutul lor.

Altfel spus, orice decizie privind acordarea sau încetarea pensiei pentru munca depusă și limita de vârstă are natura juridică a unui act administrativ, în înțelesul Legii nr. 554/2004, însă, în lipsa unor dispoziții contrare, contestațiile privind aceste decizii sunt soluționate de jurisdicția asigurărilor sociale și nu de instanțele de contencios administrativ.

De asemenea, Înalta Curte va avea în vedere și aspectele dezlegate prin paragraful 83 al Decizia nr. 27/04.12.2017 pronunțate în soluționarea recursului în interesul legii, potrivit cărora:

"[...] în condițiile existenței unui act normativ special, care reglementează o anumită competență materială, emiterea unei decizii de către o instituție/autoritate publică nu determină competența instanței de contencios administrativ, prin prisma caracterului de act administrativ și în funcție de rangul autorității publice emitente."

În contextul expus anterior, Înalta Curte reține că inclusiv un litigiu având drept obiect verificarea legalității încetării acordării unui drept ce intră în categoria asigurărilor sociale, precum cel de față, intră sub incidența dispozițiilor art. 152 și art. 153 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii potrivit cărora:

"Jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel."

Totodată, având în vedere și dispozițiile art. 95 pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora tribunalul are plenitudine de competență în judecarea pe fond a cererilor în materia litigiilor de muncă și asigurări sociale, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză, în primă instanță, este secția/completul specializat în soluționarea litigiilor de asigurări sociale din cadrul tribunalului.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României - Camera Deputaților - Secretar General, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 februarie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.