ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.03.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1314/2022

HOTĂRÂRE
03.03.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1314/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 3 martie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila la data de 04.05.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Parlamentul României - Senatul și Secretarul General al Senatului, anularea Ordinului de încetare la plată a indemnizației pentru limita de vârstă, obligarea pârâtului la repunerea în plată a indemnizației pentru limita de vârstă, începând cu data de 27.02.2021 la zi, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 729 din 14 octombrie 2021, Tribunalul Brăila a admis excepția de necompetența materială și a declinat competența de soluționare a contestației în favoarea Curții de Apel Galați.

Pe rolul Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal cauza a fost inregistrată sub nr. x/2021 la data de 11.11.2021.

Reclamantul A. a depus la dosar pprecizări înainte de primul termen de judecată fixat urmare a declinării de competență, prin care a invocat excepția de necompetență materială a Curții de Apel Galați, susținând în esență că litigiul de față este unul de asigurări sociale, atragând competența Tribunalului, secția de asigurări sociale.

Curtea De Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal prin sentința nr. 6 din data 17 ianuarie 2022 a admis excepția de necompetență materială a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila, secția a I a civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea conflictului negativ.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 și 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat anularea Ordinului nr. 406, emis în data de 02.03.2021 de Secretarul General al Senatului, criticând încetarea indemnizației pentru limită de vârstă, anterior acordate prin Ordin, emis în conformitate cu art. 49 din Legea 96/2006.

Ordinul contestat a fost emise în temeiul Legii nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind statutul deputaților și senatorilor.

În conformitate cu dispozițiile art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor (în forma în vigoare până la data de 20.02.2021): (1) Deputății și senatorii care îndeplinesc condițiile vârstei standard de pensionare, eșalonate, după caz, în anexele nr. 5 și 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleași legi sau ale altor legi speciale au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizație pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeși pentru un nou mandate; (2) Deputații și senatorii beneficiază de indemnizația pentru limită de vârstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare; (3) Cuantumul indemnizației pentru limită de vârstă prevăzut la alin. (1) se acordă în limita a 3 mandate și se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,55% din indemnizația brută lunară aflată în plată. Cuantumul net al indemnizației pentru limită de vârstă nu poate fi mai mare decât venitul net corespunzător unei indemnizații brute lunare a unui deputat sau senator aflat în exercițiul mandatului; (4) Pentru mandate incomplete, indemnizația pentru limită de vârstă se calculează proporțional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puțin de un mandat parlamentar. (5) Pe perioada exercitării unui nou mandat, plata indemnizației pentru limită de vârstă se suspendă, urmând a fi reluată, la încetarea acestuia, în cuantumul recalculat prin valorificarea perioadei de mandat exercitat după suspendare; (6)*) Indemnizația pentru limită de vârstă se actualizează din oficiu, în fiecare an, cu rata medie anuală a inflației, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea și comunicat de Institutul Național de Statistică. Dacă în urma actualizării rezultă o indemnizație pentru limită de vârstă mai mică, se menține indemnizația pentru limită de vârstă aflată în plată; (7) Indemnizația pentru limită de vârstă se cumulează cu orice tip de pensie stabilită în sistemul public de pensii sau în alt sistem de pensii neintegrat sistemului public, precum și cu orice alte venituri realizate.

Aceste dispoziții legale au fost abrogate prin Legea nr. 7/24.02.2021 privind Statutul deputaților și al senatorilor.

Anterior abrogării, aplicabilitatea dispozițiilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 era condiționată de îndeplinirea condițiilor vârstei standard de pensionare, conform prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Prin urmare, această indemnizație este legată de dreptul la pensie, litigiul în cauză având natura unuia de asigurări sociale.

Trebuie subliniat faptul că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 152 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, dispoziții conform cărora "jurisdicția asigurărilori sociale se realizează prin Tribunale și Curți de Apel", dispoziții care se coroborează cu cele ale art. 95 C. proc. civ., astfel că revine Tribunalului Brăila, secția I civilă (litigii de muncă și asigurări sociale) competența de soluționare a cauzei (reclamantul domiciliind în comuna Maxineni, județul Brăila).

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Brăila, secția asigurări sociale.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României - Senatul și Secretarul General al Senatului, în favoarea Tribunalului Brăila, secția asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 martie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-05-18
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2802/2022
Ședința publică din data de 18 mai 2022 Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul
ÎCCJ 2022-02-10
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 802/2022
Ședința publică din data de 10 februarie 2022 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul T
ÎCCJ 2022-05-17
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2768/2022
Ședința publică din data de 17 mai 2022 Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: Circumstanțele cauzei Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată
ÎCCJ 2022-06-22
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3734/2022
Ședința publică din data de 22 iunie 2022 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele; 1. Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prima instanță învestită. Prin cererea
ÎCCJ 2022-02-16
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 919/2022
Ședința publică din data de 16 februarie 2022 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalu
Sursă