ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 919/2022

Ședința publică din data de 16 februarie 2022

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Buzău, secția I civilă, complet specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Parlamentul României - Camera Deputaților și Secretarul General al Camerei Deputaților, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea Ordinului de încetare la plată a indemnizației pentru limită de vârstă nr. 815/10.03.2021; obligarea pârâtului la repunerea în plată a indemnizației pentru limită de vârstă începând cu data de 27.02.2021 la zi; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această sentință Tribunalul Buzău, secția I civilă, complet specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale a reținut, în esență, că ordinul privind încetarea plății indemnizațiilor pentru limită de vârstă acordate potrivit prevederilor art. 49 din Legea 96/2006 privind statutul deputaților și senatorilor, emis de secretarul general al Camerei Deputaților, respectiv de Secretarul general al Senatului, este act administrativ cu caracter individual emis de o autoritate publică centrală, astfel că, competența de soluționare a cauzei aparține secției de contencios administrativ a Curții de Apel Ploiești, față de domiciliul reclamantului care este în orașul Nehoiu, județul Buzău.

Instanța a mai reținut că natura litigiului nu poate fi una de drepturi și asigurări sociale, întrucât dreptul prevăzut de art. 49 din Legea 96/2006 privind statutul deputaților și senatorilor nu reprezintă un drept de pensie, ci o indemnizație pentru limită de vârstă. Textul de lege vorbește despre "indemnizație pentru limită de vârstă", iar referirea la dispozițiile Legii 263/2010 se face doar pentru stabilirea momentului de la care se poate solicita această indemnizație.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență, a fost suspendată soluționarea cauzei și a fost înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea conflictului.

În motivarea acestei soluții, curtea de apel a reținut, în esență, că cererea reclamantului nu se subsumează niciuneia dintre categoriile reglementate în Legea nr. 554/2004 și nici prin alte legi speciale, pentru ca instanța de contencios administrativ să fie competentă în a soluționa acțiunea.

A constatat instanța că cererea reclamantului are ca temei și scop ocrotirea unui drept de asigurări sociale iar norma specială reglementată de Legea nr. 96/2006 nu face trimitere la legea contenciosului administrativ.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2) și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Instanța a fost învestită cu o cerere prin care reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Parlamentul României - Camera Deputaților și Secretarul General al Camerei Deputaților, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea Ordinului de încetare la plată a indemnizației pentru limită de vârstă nr. 815/10.03.2021; obligarea pârâtului la repunerea în plată a indemnizației pentru limită de vârstă începând cu data de 27.02.2021 la zi și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Instanțele aflate în conflict și-au declinat reciproc competența în funcție de interpretarea dată naturii indemnizației pentru limită de vârstă prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006.

Înalta Curte reține că demersul judiciar ce formează obiectul prezentului litigiu vizează anularea Ordinului nr. 815/10.03.2021 emis de Secretarul General al Camerei Deputaților, prin care reclamantului i s-a comunicat că la data de 27.02.2021 încetează plata indemnizației pentru limită de vârstă ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor.

Calitatea emitentului ordinului de încetarea la plată a indemnizației pentru limită de vârstă nu este de natură a atrage de plano competența instanței de contencios administrativ, întrucât o astfel de competență specială intervine doar în cazurile și condițiile expres prevăzute de legiuitor.

Totodată, se observă că norma specială reglementată de Legea nr. 96/2006 nu face trimitere la legea contenciosului administrativ.

Înalta Curte constată că litigiul de față este unul de asigurări sociale, întrucât reclamantul a supus controlului instanței de judecată modalitatea în care emitentul ordinului a aplicat prevederile referitoare la stabilirea pensiilor din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor.

Caracterul de drept de asigurări sociale al indemnizației pentru limită de vârstă rezultă și din dispozițiile art. 3 alin. (5) din Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului nr. 1/2016 de aprobare a Normelor Metodologice privind acordarea indemnizației pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor republicată care prevăd că: "Deputații și senatorii care au valorificat perioadele de mandat la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006 privind Statutul funcționarului public parlamentar, republicată cu modificările și completările ulterioare, nu pot valorifica aceleași perioade de mandat și pentru a solicita indemnizația pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006 republicată".

Drept urmare, perioadele de mandat de parlamentar fie se valorificau la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006, fie pentru stabilirea indemnizației pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006.

Faptul că legiuitorul a recunoscut deputaților și senatorilor posibilitatea de a valorifica perioadele de mandate fie la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006, fie la stabilirea indemnizației pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006 conduce la concluzia că indemnizația pentru limită de vârstă are caracterul unui drept de asigurări sociale.

Raportat la obiectul cauzei, respectiv dreptul de pensie ale reclamantului, și în lipsa unor reglementări speciale, competența de soluționare a cauzei este reglementată de dispozițiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Faptul că actul contestat a fost emis de o autoritate publică nu atrage incidența dispozițiilor Legii nr. 554/2004, deoarece acesta nu a fost emis în regim de putere publică în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, iar raportat la natura raportului juridic dedus controlului, numai instanțele prin intermediul cărora se realizează jurisdicția asigurărilor sociale pot aprecia asupra legalității actului dedus judecății.

Astfel, având în vedere dispozițiile art. 152 din Legea nr. 263/2010 potrivit cărora "jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel" și prevederile art. 95 din C. proc. civ., litigiul va fi soluționat în primă instanță de tribunal, în complet specializat de asigurări sociale.

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secția I civilă, complet specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Parlamentul României - Camera Deputaților și Secretarul General al Camerei Deputaților, în favoarea Tribunalului Buzău, secția I civilă, complet specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 februarie 2022.