ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2853/2022
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2853/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 19 mai 2022
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2021, la data de 13.04.2021, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., în contradictoriu cu pârâții Parlamentul României - Camera Deputaților, Secretarul General al Camerei Deputaților și Parlamentul României - Senatul, Secretarul General al Senatului au solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța în cauză să se dispună anularea Ordinelor de încetare la plată a indemnizației pentru limita de vârstă emise pentru fiecare dintre reclamanți, obligarea pârâților la repunerea în plată a indemnizației pentru limita de vârstă începând cu data de 27.02.2021 la zi, pentru fiecare dintre reclamanți, cu plata cheltuielilor de judecată.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1 Prin sentința civilă nr. 302 din 28 ianuarie 2022 pronunțată de Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Argeș și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești, secția de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a pronunța această sentință, în raport de obiectul cauzei, enunțând prevederile art. II din Legea nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și ai senatorilor, tribunalul a reținut că ordinul de încetare a plății indemnizației pentru limita de vârstă are natură juridică a unui act administrativ cu caracter individual în sensul prevederilor art. 2 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Totodată, dreptul reclamantilor la plata indemnizației pentru limită de vârstă, deoarece nu se circumscrie Legii nr. 263/2010, or Legii nr. 127/2019, nu se stabilește prin decizie a casei teritoriale de pensii și nici nu se achită din bugetul asigurărilor sociale de stat, nefiind nici drept de natură salarială care să se circumscrie prevederilor art. 269 din Codul Muncii. Trimiterea la dispozițiile Legii nr. 263/2010 din cuprinsul art. 49 din Legea nr. 96/2006 s-a făcut strict pentru stabilirea momentului de la care parlamentarii pot beneficia de o astfel de indemnizație, fără ca acest lucru să transforme acest drept în unul de asigurări sociale. Indemnizația pentru limită de vârstă care a fost prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006 nu poate fi asimilat cu un drept de pensie sau alt drept de natura asigurărilor sociale reglementate de Legea nr. 263/2010 și nici de actuala lege a pensiilor, respectiv, Legea nr. 127/2019.
Prin urmare, având în vedere dispozițiile art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel Pitești, secția de contencios administrativ și fiscal este competentă să soluționeze prezenta cauză.
2.2 Prin sentința civilă nr. 43/F-CONT din data de 6 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Pitești invocată de reclamanți și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în contencios administrativ și fiscal promovată de contestatori în favoarea Tribunalului Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale.
S-a constatat ivit conflictul negativ de competență, s-a dispus suspendarea judecății și a fost înaintată cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.
Pentru a pronunța această soluție, în contextul enunțării dispozițiilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, curtea a reținut că ordinele contestate au ca obiect încetarea acordării drepturilor prevăzute de Legea nr. 96/2006 care înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 7/2021 prevedea că deputații și senatorii care îndeplineau condițiile vârstei standard de pensionare, eșalonate, după caz, în anexele nr. 5 și 6 din Legea nr. 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice, sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleași legi sau ale altor legi speciale, aveau dreptul la acordarea, la încetarea mandatului, la indemnizație pentru limită de vârstă, dacă nu erau realeși pentru un nou mandat.
Astfel, acordarea indemnizației pentru limită de vârstă este indisolubil legată de dreptul de pensie, astfel încât și natura juridică a dreptului la indemnizație trebuie asimilată drepturilor de asigurări sociale, aspect care rezultă și din dispozițiile art. 5 alin. (5) din Normele Metodologice privind acordarea indemnizației pentru limită de vârstă prevăzute de Legea 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, aprobate prin Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului nr. 1/2016.
Totodată, Legea nr. 96/2006 nu face trimitere la Legea contenciosului administrativ, iar, raportat la natura litigiului, numai instanțele prin intermediul cărora se realizează jurisdicția asigurărilor sociale pot aprecia asupra legalității odinelor contestate, competența instanței de contencios administrativ putând interveni doar în cazurile și în condițiile expres prevăzute de legiuitor, astfel că Tribunalul Argeș este instanța competentă să soluționeze prezentul litigiu.
Considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență
Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), (13)4 și 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.
Aspectul care a generat prezentul conflict negativ de competență între cele două instanțe, îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.
Obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă cererea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., în contradictoriu cu pârâții Parlamentul României - Camera Deputaților, Secretarul General al Camerei Deputaților și Parlamentul României - Senatul, Secretarul General al Senatului, prin care au solicitat anularea Ordinelor de încetare la plată a indemnizației pentru limita de vârstă emise pentru fiecare dintre reclamanți, obligarea pârâților la repunerea în plată a indemnizației pentru limita de vârstă începând cu data de 27.02.2021 la zi, pentru fiecare dintre reclamanți.
Din circumstanțele concrete ale cauzei, Înalta Curte reține că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat anularea ordinelor prin care s-a dispus încetarea plății indemnizației pentru limită de vârstă de care aceștia beneficiau și obligarea pârâților la repunerea în plată a unei astfel de indemnizații, începând cu data de 27.02.2021, la zi.
De asemenea, reține Înalta Curte că dreptul la indemnizația pentru limită de vârstă a fost, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 7/24.02.2021, prevăzut de art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, iar prin prevederile art. II din Legea nr. 7/24.02.2021 legiuitorul a stabilit că, de la data intrării în vigoare a unui astfel de act normativ, a încetat plata sus indicatei indemnizații.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 96/2006, deputații și senatorii care îndeplineau condițiile vârstei standard de pensionare sau ale vârstei standard reduse, prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aveau dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizație pentru limită de vârstă, dacă nu erau realeși pentru un nou mandat, data de la care se acorda un astfel de drept fiind, conform dispozițiilor alin. (2) al aceluiași articol, cea a acordării drepturilor de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.
Astfel cum rezultă din dispozițiile anterior citate, indemnizația cuvenită deputaților și senatorilor pentru limita de vârstă era asimilată, sub imperiul prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006, drepturilor de asigurări sociale, fiind datorată și totodată condiționată de data la care titularilor acestei indemnizații li se acordau drepturile de pensie pentru limită de vârstă.
Totodată, Înalta Curte va avea în vedere și Expunerea de motive care a însoțit procesul legislativ la adoptarea Legii nr. 357/2015 pentru completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, expunere de motive care relevă cu claritate care a fost intenția legiuitorului în edictarea actului normativ arătat. Astfel, se poate concluziona în sensul că această indemnizație pentru limită de vârstă îndeplinea o funcție similară pensiei pentru limită de vârstă, având natura juridică a unui drept de asigurări sociale acordat în considerarea compensării unor riscuri și interdicții sporite în comparație cu asigurații din sistemul public de pensii, fiind acordat unei categorii socio-profesionale supuse unui statut special, respectiv persoanelor care în virtutea profesiei, meseriei, ocupației sau calificării au activat într-un domeniu specific de activitate și au fost nevoite să se supună unor exigențe inerente exercitării unei astfel de activități, atât pe plan profesional, cât și personal, legiuitorul acordând acest drept și în considerarea faptului că pe durata exercitării mandatului, parlamentarii nu beneficiau de salariu, ci de o indemnizație.
Așadar, indemnizația pentru limită de vârstă are o natură juridică asemănătoare cu cea a unei pensii de serviciu, situație în care, având în vedere și excluderea persoanelor alese în funcție de demnitate publică din categoria funcționarilor publici, conform art. 382 lit. e) din Codul administrativ, Înalta Curtea va reține că aceasta se încadrează în categoria drepturilor asimilate asigurărilor sociale.
De altfel, legiuitorul însuși a calificat indemnizația pentru limită de vârstă ca fiind o "pensie de serviciu", în contextul în care, prin prevederile O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniu pensiilor de serviciu, a reglementat, în art. VI, la fel ca în ipoteza altor drepturi privind pensiile speciale, modificările normative aduse modului de determinare a indemnizației prevăzute de art. 49 din Legea nr. 96/2006.
În acest context, întrucât competența de soluționare a cauzei trebuie determinată prin raportare la natura concretă a litigiului, faptul că un astfel de demers de încetare a plății este stabilit prin ordinul Secretarului General al Camerei Deputaților, nu atrage competența instanței de contencios administrativ, întrucât, în planul litigiilor de asigurări sociale, nu este relevantă natura actului prin care se concretizează aceste drepturi, ci conținutul lor.
Altfel spus, orice decizie privind acordarea sau încetarea pensiei pentru munca depusă și limita de vârstă are natura juridică a unui act administrativ, în înțelesul Legii nr. 554/2004, însă, în lipsa unor dispoziții contrare, contestațiile privind aceste decizii sunt soluționate de jurisdicția asigurărilor sociale și nu de instanțele de contencios administrativ.
De asemenea, Înalta Curte va avea în vedere și aspectele dezlegate prin paragraful 83 al Decizia nr. 27/04.12.2017 pronunțate în soluționarea recursului în interesul legii, potrivit cărora:
"[...] în condițiile existenței unui act normativ special, care reglementează o anumită competență materială, emiterea unei decizii de către o instituție/autoritate publică nu determină competența instanței de contencios administrativ, prin prisma caracterului de act administrativ și în funcție de rangul autorității publice emitente."
În contextul expus anterior, Înalta Curte reține că inclusiv un litigiu având drept obiect verificarea legalității încetării acordării unui drept ce intră în categoria asigurărilor sociale, precum cel de față, intră sub incidența dispozițiilor art. 152 și art. 153 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii potrivit cărora:
"Jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel."
Totodată, având în vedere și dispozițiile art. 95 pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora tribunalul are plenitudine de competență în judecarea pe fond a cererilor în materia litigiilor de muncă și asigurări sociale, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză, în primă instanță, este secția/completul specializat în soluționarea litigiilor de asigurări sociale din cadrul tribunalului.
Temeiul legal al regulatorului de competență
Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. în contradictoriu cu pârâții Parlamentul României - Camera Deputaților, Secretarul General Al Camerei Deputaților, Parlamentul României - Senatul, Parlamentul României - Secretarul General al Senatului, în favoarea Tribunalului Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 19 mai 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.