ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3330/2022

Ședința publică din data de 8 iunie 2022

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 05 mai 2021, pe rolul Tribunalului Argeș, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Parlamentul României - Camera Deputaților și Secretarul General al Camerei Deputaților, a solicitat anularea Ordinului de încetare la plată a indemnizației pentru limita de vârstă nr. 690/08.03.2021, obligarea pârâților la repunerea în plată a indemnizației pentru limita de vârstă începând cu data de 27.02.2021 la zi și plata cheltuielilor de judecată.

2.1. Prin sentința civilă nr. 478 din 11 februarie 2022, Tribunalul Argeș, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Argeș, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție tribunalul a apreciat, în esență, că indemnizația pentru limită de vârstă acordată parlamentarilor nu reprezintă un drept de asigurări sociale, ci este un beneficiu special, fiind achitată din bugetul Camerei Deputaților și al Senatului. Prin urmare, ordinul de încetare a indemnizației, emis de Secretarul General al Camerei Deputaților, reprezintă un act administrativ cu caracter individual, emise de o autoritate publică centrală, astfel încât, în raport de prevederile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare a cauzei aparține secției de contencios administrativ a curții de apel, în speță a Curții de Apel Pitești.

2.2. Prin sentința civilă nr. 38 din 25 martie 2022, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, secția conflicte de muncă și asigurări sociale și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestui conflict.

În esență, curtea de apel a reținut incidența dispozițiilor art. 49 și 50 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, precum și prevederile art. 152 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, apreciind că natura indemnizației pentru limită de vârstă de care a beneficiat reclamantul este cea a unui drept de asigurări sociale.

Prin urmare, verificarea legalității și temeiniciei ordinului prin care s-a dispus încetarea plății acestei indemnizații revine în competență a instanței de drept comun în soluționarea litigiilor având ca obiect asigurările sociale, respectiv a tribunalelor, complete specializate de dreptul muncii și asigurări sociale, în temeiul dispozițiilor din Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii coroborate cu cele ale art. 152 și art. 153 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii.

Analizând prezentul conflict negativ de competență, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Argeș, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru următoarele considerente:

Obiectul demersului judiciar inițiat de reclamant îl constituie anularea Ordinului de încetare la plată a indemnizației pentru limita de vârstă nr. 690/08.03.2021, emis de Secretarul General al Camerei Deputaților și obligarea pârâților la repunerea în plată a indemnizației pentru limita de vârstă începând cu data de 27.02.2021 la zi. În susținerea acțiunii, reclamantul a arătat că a exercitat o funcție de demnitate publică în Parlamentul României și că, odată cu încetarea mandatului de deputat și îndeplinirea condițiilor legale cu privire la vârsta de pensionare, a dobândit dreptul la indemnizația pentru limită de vârstă, astfel cum este prevăzută la art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor. Acest drept care a încetat prin emiterea ordinului contestat, în raport de prevederile Legii nr. 7/2021 de modificare a Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor.

Problema care a generat conflictul de competență între cele două instanțe privește stabilirea competenței materiale procesuale, din perspectiva obiectului cauzei deduse judecății și în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Astfel, Tribunalul Argeș a apreciat că ordinul emis de Secretarul General al Camerei Deputaților are natura unui act administrativ cu caracter individual, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, astfel încât litigiul intră în sfera contenciosului administrativ. În schimb, Curtea de Apel Pitești a reținut că indemnizația reprezintă o prestație inclusă în categoria drepturilor de asigurări sociale, prin urmare contestația formulată în legătură cu refuzul acordării acesteia este de competența tribunalului, prin completul specializat de dreptul muncii și asigurări sociale, în temeiul dispozițiilor legilor succesive de reglementare a sistemului public de pensii (Legea nr. 263/2010 și Legea nr. 127/2019). Așadar, pentru stabilirea competenței de soluționare a cauzei, este important a se clarifica natura indemnizației pentru limită de vârstă ce a făcut obiectul ordinului contestat prin acțiunea în anulare.

Înalta Curte constată că litigiul pendinte este unul de asigurări sociale, întrucât reclamantul a supus controlului instanței de judecată modalitatea în care emitentul ordinului atacat a aplicat prevederile referitoare la stabilirea pensiilor din cuprinsul Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor.

Potrivit dispozițiilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 96/2006, deputații și senatorii care îndeplineau condițiile vârstei standard de pensionare sau ale vârstei standard reduse, prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aveau dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizație pentru limită de vârstă, dacă nu erau realeși pentru un nou mandat, data de la care se acorda un astfel de drept fiind, conform dispozițiilor alin. (2) al aceluiași articol, cea a acordării drepturilor de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.

Astfel cum rezultă din dispozițiile anterior citate, indemnizația cuvenită deputaților și senatorilor pentru limita de vârstă era asimilată, sub imperiul prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006, drepturilor de asigurări sociale, fiind datorată și, totodată, condiționată de data la care titularilor acestei indemnizații li se acordau drepturile de pensie pentru limită de vârstă.

Faptul că indemnizația pentru limită de vârstă are caracterul unui drept de asigurări sociale rezultă și din dispozițiile art. 3 alin. (5) din Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului nr. 1/2016 de aprobare a Normelor Metodologice privind acordarea indemnizației pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor republicată, potrivit cărora:

"Deputații și senatorii care au valorificat perioadele de mandat la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006 privind Statutul funcționarului public parlamentar, republicată cu modificările și completările ulterioare, nu pot valorifica aceleași perioade de mandat și pentru a solicita indemnizația pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006 republicată". Ca atare, perioadele de mandat de parlamentar se valorificau fie la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006, fie pentru stabilirea indemnizației pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006. Or, împrejurarea că legiuitorul a recunoscut deputaților și senatorilor posibilitatea de a valorifica perioadele de mandat fie la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006, fie la stabilirea indemnizației pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006, conduce la concluzia că indemnizația pentru limită de vârstă are caracterul unui drept de asigurări sociale.

Un argument suplimentar în susținerea opiniei potrivit căreia indemnizația pentru limită de vârstă are o natură juridică asemănătoare cu cea a unei pensii de serviciu îl constituie și faptul că persoanele alese în funcție de demnitate publică au fost excluse din categoria funcționarilor publici, conform art. 382 lit. e) din Codul administrativ, rezultând astfel că această indemnizație se încadrează în categoria drepturilor asimilate asigurărilor sociale. De altfel, legiuitorul însuși a calificat indemnizația pentru limită de vârstă ca fiind o "pensie de serviciu", în contextul în care, prin prevederile O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, a reglementat, în cuprinsul art. VI, la fel ca în ipoteza altor drepturi privind pensiile speciale, modificările normative aduse modului de determinare a indemnizației prevăzute de art. 49 din Legea nr. 96/2006.

În acest context, întrucât competența de soluționare a cauzei trebuie determinată prin raportare la natura concretă a indemnizației pentru limită de vârstă, faptul că un astfel de demers de încetare a plății este stabilit prin ordine emise de Secretarul General al Camerei Deputaților sau Secretarul General al Senatului nu este în măsură a atrage competența instanței de contencios administrativ, deoarece în planul litigiilor de asigurări sociale nu este relevantă natura actului prin care se concretizează aceste drepturi, ci conținutul acestuia. Calitatea emitentului ordinului nu este de natură a atrage de plano competența instanței de contencios administrativ, întrucât o astfel de competență specială intervine doar în cazurile și în condițiile în mod expres prevăzute de legiuitor, iar norma specială reglementată de Legea nr. 96/2006 nu cuprinde o trimitere expresă la Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Cu alte cuvinte, având în vedere că obiectul litigiului îl constituie dreptul de pensie al reclamantului care a exercitat o funcție de demnitate publică în Parlamentul României și ținând cont că nu există reglementări speciale sub acest aspect, competența de soluționare a cauzei este reglementată de prevederile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 152 din Legea nr. 263/2010 potrivit cărora "jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel" și a prevederilor art. 95 din C. proc. civ., litigiul va fi soluționat în primă instanță de tribunal, în complet specializat de asigurări sociale.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Argeș, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pe pârâții Parlamentul României - Camera Deputaților și Secretariatul General al Camerei Deputaților, în favoarea Tribunalului Argeș, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 iunie 2022.