ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3101/2022

Ședința publică din data de 26 mai 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 28.04.2021, contestatorul A., fost deputat, a solicitat în contradictoriu cu intimații Parlamentul României - Camera Deputaților și Secretarul General al Camerei Deputaților anularea ordinului de încetare la plată a indemnizației pentru limita de vârstă nr. 833/10.03.2021 și obligarea intimaților la repunerea în plată a indemnizației pentru limita de vârstă începând cu data de 27.02.2021 la zi, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 2397 din data de 1 noiembrie 2021 Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul A. în contradictoriu cu intimații Parlamentul României - Camera Deputaților și Secretarul General al Camerei Deputaților, în favoarea Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că ordinul contestat are natura unui act administrativ cu caracter individual în sensul prevederilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, fiind este emis de o autoritate publică centrală, în considerarea statutului Parlamentului României, alcătuit din Camera Deputaților și Senat, de unică autoritate legiuitoare, astfel cum este definit în cuprinsul Titlului III -Autoritățile publice, Capitolul I - Parlamentul. Mai mult decât atât, reclamantul nu contestă o decizie de pensionare și nu se judecă cu Casa Națională de Pensii.

Prin sentința nr. 4 din data de 14 ianuarie 2022 Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul A. în contradictoriu cu intimații Parlamentul României - Camera Deputaților și Secretarul General al Camerei Deputaților, în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția I civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării conflictului.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a apreciat că pentru determinarea competenței trebuie analizată natura concretă a indemnizației pentru limită de vârstă, iar faptul că un asemenea demers pentru încetarea plății este stabilit prin ordin al Secretarului General al Camerei Deputaților nu este în măsură să atragă competența instanței de contencios administrativ, în planul litigiilor de asigurări sociale, nefiind relevantă natura actului prin care se concretizează aceste drepturi, ci conținutul lor.

În speță, ordinul contestat este emis de o autoritate publică, însă nu în regim de putere publică, pentru a putea fi astfel calificat ca fiind act administrativ ce poate fi contestat în fața instanței de contencios administrativ.

În consecință, câtă vreme natura indemnizației pentru limită de vârstă de care a beneficiat contestatorul este cea a unui drept de asigurări sociale, verificarea legalității și temeiniciei ordinului prin care s-a dispus încetarea plății acestei indemnizații este în competența instanțelor care soluționează cauze de asigurări sociale.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 și 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii:

Obiectul demersului judiciar inițiat de contestatorul A. este reprezentat de solicitarea formulată în contradictoriu cu intimații Parlamentul României - Camera Deputaților și Secretarul General al Camerei Deputaților de anulare a Ordinului de încetare la plată a indemnizației pentru limită de vârstă nr. 833/10.03.2021 și de obligare a acestora la repunerea în plată a indemnizației pentru limită de vârstă începând cu data de 27.02.2021 la zi.

Aspectul care a generat conflictul de competență între cele două instanțe vizează stabilirea competenței materiale procesuale, din perspectiva obiectului cauzei deduse judecății, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Din circumstanțele concrete ale cauzei, Înalta Curte reține că, prin cererea de chemare în judecată, contestatorul nu a învestit instanța cu o contestație ce vizează exercițiul mandatului de deputat, așadar cu un raport juridic de natură constituțională, ci a solicitat anularea ordinului prin care s-a dispus încetarea plății indemnizației pentru limită de vârstă de care aceasta beneficia și obligarea intimaților la repunerea în plată a unei astfel de indemnizații, începând cu data de 27.02.2021, la zi.

De asemenea, reține Înalta Curte că dreptul la indemnizația pentru limită de vârstă a fost, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 7/24.02.2021, prevăzut de art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, iar prin prevederile art. II din Legea nr. 7/24.02.2021 legiuitorul a stabilit că, de la data intrării în vigoare a unui astfel de act normativ, a încetat plata sus indicatei indemnizații.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 96/2006, deputații și senatorii care îndeplineau condițiile vârstei standard de pensionare sau ale vârstei standard reduse, prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aveau dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizație pentru limită de vârstă, dacă nu erau realeși pentru un nou mandat, data de la care se acorda un astfel de drept fiind, conform dispozițiilor alin. (2) al aceluiași articol, cea a acordării drepturilor de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.

Astfel cum rezultă din dispozițiile anterior citate, indemnizația cuvenită deputaților și senatorilor pentru limita de vârstă era asimilată, sub imperiul prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006, drepturilor de asigurări sociale, fiind datorată și totodată condiționată de data la care titularilor acestei indemnizații li se acordau drepturile de pensie pentru limită de vârstă.

Totodată, Înalta Curte va avea în vedere și Expunerea de motive care a însoțit procesul legislativ la adoptarea Legii nr. 357/2015 pentru completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, expunere de motive care relevă cu claritate care a fost intenția legiuitorului în edictarea actului normativ arătat. Astfel, se poate concluziona în sensul că această indemnizație pentru limită de vârstă îndeplinea o funcție similară pensiei pentru limită de vârstă, având natura juridică a unui drept de asigurări sociale acordat în considerarea compensării unor riscuri și interdicții sporite în comparație cu asigurații din sistemul public de pensii, fiind acordat unei categorii socio-profesionale supuse unui statut special, respectiv persoanelor care în virtutea profesiei, meseriei, ocupației sau calificării au activat într-un domeniu specific de activitate și au fost nevoite să se supună unor exigențe inerente exercitării unei astfel de activități, atât pe plan profesional, cât și personal, legiuitorul acordând acest drept și în considerarea faptului că pe durata exercitării mandatului, parlamentarii nu beneficiau de salariu, ci de o indemnizație.

Așadar, indemnizația pentru limită de vârstă are o natură juridică asemănătoare cu cea a unei pensii de serviciu, situație în care, având în vedere și excluderea persoanelor alese în funcție de demnitate publică din categoria funcționarilor publici, conform art. 382 lit. e) din Codul administrativ, Înalta Curtea va reține că aceasta se încadrează în categoria drepturilor asimilate asigurărilor sociale. De altfel, legiuitorul însuși a calificat indemnizația pentru limită de vârstă ca fiind o "pensie de serviciu", în contextul în care, prin prevederile O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniu pensiilor de serviciu, a reglementat, în art. VI, la fel ca în ipoteza altor drepturi privind pensiile speciale, modificările normative aduse modului de determinare a indemnizației prevăzute de art. 49 din Legea nr. 96/2006.

În acest context, întrucât competența de soluționare a cauzei trebuie determinată prin raportare la natura concretă a litigiului, faptul că un astfel de demers de încetare a plății este stabilit prin ordinul Secretarului General al Camerei Deputaților, nu atrage competența instanței de contencios administrativ, întrucât, în planul litigiilor de asigurări sociale, nu este relevantă natura actului prin care se concretizează aceste drepturi, ci conținutul lor.

Altfel spus, orice decizie privind acordarea sau încetarea pensiei pentru munca depusă și limita de vârstă are natura juridică a unui act administrativ, în înțelesul Legii nr.

554

/

200

4

, însă, în lipsa unor dispoziții contrare, contestațiile privind aceste decizii sunt soluționate de jurisdicția asigurărilor sociale și nu de instanțele de contencios administrativ.

De asemenea, Înalta Curte va avea în vedere și aspectele dezlegate prin paragraful

83

al Deciziei nr.

27

/

04

.

12

.

201

7

pronunțate în soluționarea recursului în interesul legii, potrivit cărora: [...] în condițiile existenței unui act normativ special, care reglementează o anumită competență materială, emiterea unei decizii de către o instituție/autoritate publică nu determină competența instanței de contencios administrativ, prin prisma caracterului de act administrativ și în funcție de rangul autorității publice emitente.

În contextul descris anterior, Înalta Curte reține că inclusiv un litigiu având drept obiect verificarea legalității încetării acordării unui drept ce intră în categoria asigurărilor sociale, precum cel de față, intră sub incidența dispozițiilor art.

152

și art.

153

din Legea nr.

263

/

201

0

privind sistemul public de pensii potrivit cărora:

"Jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel."

Totodată, având în vedere și dispozițiile art.

95

pct.

1

C. proc. civ., potrivit cărora tribunalul are plenitudine de competență în judecarea pe fond a cererilor în materia litigiilor de muncă și asigurări sociale, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză, în primă instanță, este secția/completul specializat în soluționarea litigiilor de asigurări sociale din cadrul tribunalului.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art.

135

alin. (

4

) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul A. în contradictoriu cu intimații Parlamentul României - Camera Deputaților și Secretarul General al Camerei Deputaților, în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2022.