ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5846/2021

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată sub nr. x/2021 pe rolul Tribunalului Harghita, secția civilă, reclamanții A., B. și C., au chemat în judecată pârâții Parlamentul României - Camera Deputaților și Secretarul General al Camerei Deputaților, solicitând anularea ordinelor de încetare la plată a indemnizației pentru limită de vârstă, emise pentru fiecare dintre reclamanți și obligarea pârâților la repunerea în plată a unei astfel de indemnizații, începând cu data de 27.02.2021, la zi.

2.1 Prin sentința nr. 695 din 24 iunie 2021, Tribunalul Harghita, secția civilă a admis excepția necompetenței sale materiale în soluționarea cauzei, invocată de pârâtul Parlamentul României - Camera Deputaților și a declinat cauza în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal.

A apreciat instanța că ordinele, prin care Secretarul General al Camerei Deputaților, în executarea art. II din Legea nr. 7/24.02.2021, a dispus încetarea plății indemnizațiilor pentru limită de vârstă acordate reclamanților, au natura juridică a unor acte administrative cu caracter individual, în sensul prevederilor art. 2 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, fiind emise de o autoritate publică centrală, respectiv Parlamentul României.

A reținut Tribunalul Harghita că indemnizația pentru limită de vârstă în discuție nu este un drept de asigurări sociale, care să atragă competența jurisdicției asigurărilor sociale, ci constituie un beneficiu specific calității de fost parlamentar, care se achită din bugetul de stat, prin bugetul Camerei Deputaților și al Senatului. Trimiterea la dispozițiile Legii nr. 263/2010, din cuprinsul art. 49 din Legea nr. 96/2006, s-a făcut strict pentru stabilirea momentului de la care parlamentarii pot beneficia de o astfel de indemnizație, fără ca acest lucru să transforme acest drept în unul de asigurări sociale, reclamanții necontestând, astfel, o decizie emisă de casa teritorială de pensii, ci un act administrativ cu caracter individual.

Astfel, în raport de rangul autorității publice emitente, Tribunalul Harghita, secția civilă a admis excepția necompetenței sale materiale în soluționarea cauzei, considerând că o astfel de competență aparține Curții de Apel Târgu Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal, sens în care a declinat soluționarea cauzei în favoarea unei astfel de instanțe.

2.2. Prin sentința civilă nr. 56 din 10 septembrie 2021, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis, la rându-i, excepția necompetenței materiale, invocată de reclamanți și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Harghita, secția civilă, ocazie cu care, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru soluționarea acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a apreciat că acordarea dreptului la indemnizația pentru limită de vârstă, de care beneficiau reclamanții, reglementată de prevederile art. 49 din Legea nr. 96/2006, era condiționată de îndeplinirea criteriului vârstei standard de pensionare, prevăzută în anexele nr. 5 și 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, sau al vârstei standard reduse, în conformitate cu prevederile aceluiași act normativ sau ale altor legi speciale, indemnizația acordându-se de la aceeași dată precum drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.

Astfel, a apreciat instanța că există o legătură indisolubilă între acordarea unei astfel de indemnizații și drepturile de pensie, situație în care natura juridică a dreptului la plata indemnizației nu poate fi diferită, fiind vorba de un drept de asigurări sociale.

De asemenea, a reținut Curtea de Apel Târgu Mureș că ordinele contestate, deși sunt emise de o autoritate publică, nu au fost întocmite de pârâți în regim de putere publică, pentru a putea fi astfel calificate drept acte administrative ce pot fi contestate în fața instanței de contencios administrativ.

În consecință, a apreciat Curtea de Apel Târgu Mureș că, în raport de natura indemnizației (de drept de asigurări sociale), verificarea legalității și temeiniciei ordinelor prin care s-a dispus încetarea plății acesteia este în competența instanțelor care soluționează cauze de asigurări sociale, respectiv completului specializat în soluționarea litigiilor de asigurări sociale al instanței în a cărei rază de competență își au domiciliul reclamanții, ce, în cauza de față, este reprezentat de Tribunalului Harghita, secția civilă.

Analizând prezentul conflict negativ de competență, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Harghita, secția civilă, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că, în cauza pendinte, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Aspectul care a generat prezentul conflict negativ de competență între cele două instanțe, îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Din circumstanțele concrete ale cauzei, Înalta Curte reține că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții nu au învestit instanța cu o contestație ce vizează exercițiul mandatului de deputat, așadar cu un raport juridic de natură constituțională, ci au solicitat anularea ordinelor prin care s-a dispus încetarea plății indemnizației pentru limită de vârstă de care aceștia beneficiau și obligarea pârâților la repunerea în plată a unei astfel de indemnizații, începând cu data de 27.02.2021, la zi.

De asemenea, reține Înalta Curte că dreptul la indemnizația pentru limită de vârstă a fost, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 7/24.02.2021, prevăzut de art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, iar prin prevederile art. II din Legea nr. 7/24.02.2021 legiuitorul a stabilit că, de la data intrării în vigoare a unui astfel de act normativ, a încetat plata sus indicatei indemnizații.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 96/2006, deputații și senatorii care îndeplineau condițiile vârstei standard de pensionare sau ale vârstei standard reduse, prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aveau dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizație pentru limită de vârstă, dacă nu erau realeși pentru un nou mandat, data de la care se acorda un astfel de drept fiind, conform dispozițiilor alin. (2) al aceluiași articol, cea a acordării drepturilor de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.

Astfel cum rezultă din dispozițiile anterior citate, indemnizația cuvenită deputaților și senatorilor pentru limita de vârstă era asimilată, sub imperiul prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006, drepturilor de asigurări sociale, fiind datorată și totodată condiționată de data la care titularilor acestei indemnizații li se acordau drepturile de pensie pentru limită de vârstă.

Totodată, Înalta Curte va avea în vedere și Expunerea de motive care a însoțit procesul legislativ la adoptarea Legii nr. 357/2015 pentru completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, expunere de motive care relevă cu claritate care a fost intenția legiuitorului în edictarea actului normativ arătat. Astfel, se poate concluziona în sensul că această indemnizație pentru limită de vârstă îndeplinea o funcție similară pensiei pentru limită de vârstă, având natura juridică a unui drept de asigurări sociale acordat în considerarea compensării unor riscuri și interdicții sporite în comparație cu asigurații din sistemul public de pensii, fiind acordat unei categorii socio-profesionale supuse unui statut special, respectiv persoanelor care în virtutea profesiei, meseriei, ocupației sau calificării au activat într-un domeniu specific de activitate și au fost nevoite să se supună unor exigențe inerente exercitării unei astfel de activități, atât pe plan profesional, cât și personal, legiuitorul acordând acest drept și în considerarea faptului că pe durata exercitării mandatului, parlamentarii nu beneficiau de salariu, ci de o indemnizație.

Așadar, indemnizația pentru limită de vârstă are o natură juridică asemănătoare cu cea a unei pensii de serviciu, situație în care, având în vedere și excluderea persoanelor alese în funcție de demnitate publică din categoria funcționarilor publici, conform art. 382 lit. e) din Codul administrativ, Înalta Curtea va reține că aceasta se încadrează în categoria drepturilor asimilate asigurărilor sociale.

De altfel, legiuitorul însuși a calificat indemnizația pentru limită de vârstă ca fiind o "pensie de serviciu", în contextul în care, prin prevederile O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniu pensiilor de serviciu, a reglementat, în art. VI, la fel ca în ipoteza altor drepturi privind pensiile speciale, modificările normative aduse modului de determinare a indemnizației prevăzute de art. 49 din Legea nr. 96/2006.

În acest context, întrucât competența de soluționare a cauzei trebuie determinată prin raportare la natura concretă a litigiului, faptul că un astfel de demers de încetare a plății este stabilit prin ordinul Secretarului General al Camerei Deputaților, nu atrage competența instanței de contencios administrativ, întrucât, în planul litigiilor de asigurări sociale, nu este relevantă natura actului prin care se concretizează aceste drepturi, ci conținutul lor.

Altfel spus, orice decizie privind acordarea sau încetarea pensiei pentru munca depusă și limita de vârstă are natura juridică a unui act administrativ, în înțelesul Legii nr. 554/2004, însă, în lipsa unor dispoziții contrare, contestațiile privind aceste decizii sunt soluționate de jurisdicția asigurărilor sociale și nu de instanțele de contencios administrativ.

De asemenea, în acord cu aspectele învederate de Curtea de Apel Târgu Mureș, Înalta Curte va avea în vedere și aspectele dezlegate prin paragraful 83 al Decizia nr. 27/04.12.2017 pronunțate în soluționarea recursului în interesul legii, potrivit cărora: [...] în condițiile existenței unui act normativ special, care reglementează o anumită competență materială, emiterea unei decizii de către o instituție/autoritate publică nu determină competența instanței de contencios administrativ, prin prisma caracterului de act administrativ și în funcție de rangul autorității publice emitente.

În contextul descris anterior, Înalta Curte reține că inclusiv un litigiu având drept obiect verificarea legalității încetării acordării unui drept ce intră în categoria asigurărilor sociale, precum cel de față, intră sub incidența dispozițiilor art. 152 și art. 153 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii potrivit cărora:

"Jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel."

Totodată, având în vedere și dispozițiile art. 95 pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora tribunalul are plenitudine de competență în judecarea pe fond a cererilor în materia litigiilor de muncă și asigurări sociale, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză, în primă instanță, este secția/completul specializat în soluționarea litigiilor de asigurări sociale din cadrul tribunalului.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Harghita, secția civilă, completul specializat în soluționarea litigiilor de asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B. și C. și pe pârâtul Parlamentul României - Camera Deputaților și Secretariatul General al Camerei Deputaților, în favoarea Tribunalului Harghita, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 noiembrie 2021.