ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4763/2022

Ședința publică din data de 19 octombrie 2022

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data 14 aprilie 2021 pe rolul Tribunalului Botoșani, secția I civilă sub nr. x/2021, reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H., în contradictoriu cu pârâții Parlamentul României - Camera Deputaților și Secretarul General al Camerei Deputaților și Parlamentul României - Senatul și Secretariatul General al Senatului, au solicitat:

- anularea ordinelor de încetare la plată a indemnizației pentru limită de vârstă emise pentru fiecare dintre reclamanți;

- obligarea pârâților la repunerea în plată a indemnizației pentru limită de vârstă începând cu data de 27.02.2021 la zi, pentru fiecare dintre reclamanți;

- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

2.1 Prin sentința civilă nr. 979/14.09.2021, Tribunalul Botoșani, secția I civilă a respins excepția necompetenței materiale în soluționarea cauzei, însă a admis-o pe cea a necompetenței sale teritoriale, declinând soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului București, prin reținerea incidenței dispozițiilor art. 154 alin. (2) din Legea 263/2010.

2.2. Prin sentința civilă nr. 636 din 4 februarie 2022, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

În susținerea soluției pronunțate, instanța a apreciat că ordinele prin care pârâții, în executarea art. II din Legea nr. 7/24.02.2021, au dispus încetarea plății indemnizațiilor pentru limită de vârstă au natura juridică a unor acte administrative cu caracter individual, în sensul prevederilor art. 2 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, fiind emise de autorități publice centrale.

De asemenea, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a reținut că indemnizația pentru limită de vârstă în discuție nu este un drept de asigurări sociale, care să atragă competența jurisdicției asigurărilor sociale, ci constituie un beneficiu specific calității de fost parlamentar, iar trimiterea la dispozițiile Legii nr. 263/2010, din cuprinsul art. 49 din Legea nr. 96/2006, s-a făcut strict pentru stabilirea momentului de la care parlamentarii pot beneficia de o astfel de indemnizație, fără ca acest lucru să transforme acest drept.

Pe cale de consecință, în raport de rangul autorității publice emitente, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale materiale în soluționarea cauzei, considerând că o astfel de competență aparține Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, sens în care a declinat soluționarea cauzei în favoarea unei astfel de instanțe.

2.2. Prin sentința civilă nr. 58 din 14 iunie 2022, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis, la rându-i, excepția necompetenței sale materiale și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului Botoșani, secția I civilă, ocazie cu care, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru soluționarea acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a apreciat că acordarea dreptului la indemnizația pentru limită de vârstă, de care beneficiau reclamanții, reglementată de prevederile art. 49 din Legea nr. 96/2006, era condiționată de îndeplinirea criteriului vârstei standard de pensionare, drept contraprestație socială acordată de lege foștilor parlamentari pentru activitatea desfășurată în perioada ocupării funcției de demnitate publică.

Astfel, a apreciat instanța că există o legătură indisolubilă între acordarea unei astfel de indemnizații și drepturile de pensie, situație în care natura juridică a dreptului la plata indemnizației nu poate fi diferită, fiind vorba de un drept de asigurări sociale.

În consecință, a apreciat Curtea de Apel Suceava că, în raport de natura indemnizației (specifică materiei asigurărilor sociale), verificarea legalității și temeiniciei ordinelor prin care s-a dispus încetarea plății acesteia este în competența instanțelor care soluționează cauze de asigurări sociale, respectiv completului specializat în soluționarea litigiilor de asigurări sociale al instanței în a cărei rază teritorială își au domiciliul reclamanții, ipostază în care, în cauza de față, se regăsește Tribunalul Botoșani, secția I civilă.

Analizând prezentul conflict negativ de competență, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Botoșani, secția I civilă, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte observă că aspectul care a generat prezentul conflict negativ de competență între Tribunalul Botoșani, secția I civilă, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal îl constituie atât problema instanței competente material în soluționarea prezentei cauze, cât și cea a instanței competente teritorial, raportat la prevederile legale incidente în materie.

Din circumstanțele concrete ale cauzei, Înalta Curte reține că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat anularea ordinelor prin care s-a dispus încetarea plății indemnizațiilor pentru limită de vârstă de care aceștia beneficiau și obligarea pârâților la repunerea în plată a unor astfel de indemnizații.

De asemenea, Înalta Curte reține că dreptul la indemnizația pentru limită de vârstă a fost, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 7/24.02.2021, prevăzut de art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, iar prin prevederile art. II din Legea nr. 7/24.02.2021 legiuitorul a stabilit că, de la data intrării în vigoare a unui astfel de act normativ, a încetat plata acesteia.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 96/2006, deputații și senatorii care îndeplineau condițiile vârstei standard de pensionare sau ale vârstei standard reduse, prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aveau dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizație pentru limită de vârstă, dacă nu erau realeși pentru un nou mandat, data de la care se acorda un astfel de drept fiind, conform dispozițiilor alin. (2) al aceluiași articol, cea a acordării drepturilor de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.

Astfel cum rezultă din dispozițiile anterior citate, indemnizația cuvenită deputaților și senatorilor pentru limita de vârstă era asimilată, sub imperiul prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006, drepturilor de asigurări sociale, fiind datorată și, totodată, condiționată de data la care titularilor acestei indemnizații li se acordau drepturile de pensie pentru limită de vârstă.

Înalta Curte are în vedere și Expunerea de motive care a însoțit procesul legislativ la adoptarea Legii nr. 357/2015 pentru completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, expunere de motive care relevă, cu claritate, care a fost intenția legiuitorului în edictarea actului normativ arătat. Astfel, se poate concluziona în sensul că această indemnizația pentru limită de vârstă îndeplinește o funcție similară pensiei pentru limită de vârstă, având natura juridică a unui drept de asigurări sociale acordat în considerarea compensării unor riscuri și interdicții sporite în comparație cu asigurații din sistemul public de pensii, fiind stabilit în favoarea unei categorii socio-profesionale supuse unui statut special, respectiv persoanelor care, în virtutea profesiei, meseriei, ocupației sau calificării, au activat într-un domeniu specific de activitate și au fost nevoite să se supună unor exigențe inerente exercitării unei astfel de activități, atât pe plan profesional, cât și personal, legiuitorul acordând acest drept și în considerarea faptului că, pe durata exercitării mandatului, parlamentarii nu au beneficiat de salariu, ci de o indemnizație.

Așadar, indemnizația pentru limită de vârstă are o natură juridică asemănătoare cu cea a unei pensii de serviciu, situație în care, având în vedere și excluderea persoanelor alese în funcție de demnitate publică din categoria funcționarilor publici, conform art. 382 lit. e) din Codul administrativ, Înalta Curtea va reține că aceasta se încadrează în categoria drepturilor asimilate asigurărilor sociale.

Relevante sunt și prevederile art. VI din O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniu pensiilor de serviciu, în cuprinsul cărora legiuitorul a calificat indemnizația pentru limită de vârstă ca fiind o "pensie de serviciu".

În acest context, întrucât competența de soluționare a cauzei trebuie determinată prin raportare la natura concretă a litigiului, faptul că un astfel de demers de încetare a plății este stabilit prin ordinul emis de pârât, nu atrage competența instanței de contencios administrativ, întrucât, în planul litigiilor de asigurări sociale, nu este relevantă natura actului prin care se concretizează aceste drepturi, ci conținutul lor.

Altfel spus, orice decizie privind acordarea sau încetarea pensiei pentru munca depusă și limita de vârstă are natura juridică a unui act administrativ, în înțelesul Legii nr. 554/2004, însă, în lipsa unor dispoziții contrare, contestațiile privind aceste decizii sunt soluționate de jurisdicția asigurărilor sociale și nu de instanțele de contencios administrativ.

Înalta Curte apreciază ca fiind relevante și aspectele dezlegate prin paragraful 83 al Deciziei nr. 27/04.12.2017 pronunțate în soluționarea recursului în interesul legii, potrivit cărora: [...] în condițiile existenței unui act normativ special, care reglementează o anumită competență materială, emiterea unei decizii de către o instituție/autoritate publică nu determină competența instanței de contencios administrativ, prin prisma caracterului de act administrativ și în funcție de rangul autorității publice emitente.

În contextul descris anterior, Înalta Curte reține că inclusiv un litigiu având drept obiect verificarea legalității încetării acordării unui drept ce intră în categoria asigurărilor sociale, precum cel de față se află sub incidența dispozițiilor art. 152 și art. 153 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii potrivit cărora:

"Jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel.", coroborate cu art. 95 pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora tribunalul are plenitudine de competență în judecarea pe fond a cererilor în materia litigiilor de muncă și asigurări sociale.

Totodată, în raport și de criteriul teritorial de determinare a competenței, în considerarea prevederilor art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 (forma în vigoare la data învestirii instanței), coroborate cu faptul că litigiul pendinte are drept obiect drepturi asimilate pensiilor de serviciu, Înalta Curte apreciază, în considerarea amplasării teritoriale a domiciliilor reclamanților (jud. Botoșani), că aparține completului specializat în soluționarea litigiilor de asigurări sociale din cadrul secției I civilă a Tribunalului Botoșani competența soluționării prezentei cauze.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Botoșani, secția I civilă, completul specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H. și pe pârâții Palatul Parlamentului - Camera Deputaților și Secretariatul General al Camerei Deputaților București și Palatul Parlamentului - Senatul și Secretariatul General al Senatului București în favoarea Tribunalului Botoșani, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 octombrie 2022.