ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1744/2023

Ședința publică din data de 28 martie 2023

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, inițial la data de 15.12.2017 sub nr. de dosar x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat anularea Deciziei nr. 49/05.12.2017 de instituire a măsurilor asigurătorii vizând suma de 1.266.842 RON, emisă de DGRFP Brașov - Direcția Regională Vamală Brașov, a Procesului-verbal nr. x/07.12.2017 de sechestru asigurător pentru bunurile imobile, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată pe cale separată.

Soluția instanței de fond în primul ciclu procesual

Prin sentința nr. 63/R/2018 din 12 aprilie 2018, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei de obiect și, în consecință, a respins, ca lipsită de obiect, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta DGRFP Brașov în nume propriu, pentru Direcția Vamală Brașov și pentru Administrația pentru Contribuabilii Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Brașov.

Totodată, a dispus obligarea autorității pârâte să plătească reclamantei suma de 300 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată împotriva hotătârii pronunțate în primul ciclu procesual

Împotriva acestei sentințe, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Soluția instanței de recurs ce vizează hotărârea pronunțată în primul ciclu procesual

Prin Decizia nr. 15/12.01.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a fost casată sentința nr. 63/R/2018 din 12 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal și trimisă cauza spre rejudecare, precizându-se de instanța de control judiciar că prima instanță va analiza dacă sunt sau nu îndeplinite condițiile impuse de art. 213 alin. (2) Codul de procedură fiscală, iar cu ocazia rejudecării, instanța va avea în vedre petitul cererii de chamare în judecată astfel cum a fost formulat.

În rejudecare, cauza a fost reînregistrată la prima instanță la data de 12.04.2021 sub nr. x/2017*.

Soluția instanței de fond în rejudecare după casare

Prin sentința nr. 102/2021 din 07 octombrie 2021, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, în rejudecare după casare, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Națională de Administrare Fiscală, a respins cererea formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională de Administrare Fiscală, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

A admis cererea formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, Direcția Regională Vamală Brașov, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și Administrația pentru Contribuabilii Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Brașov, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov.

A anulat Decizia nr. 49/05.12.2017 de instituire a măsurilor asigurătorii emisă de pârâta Direcția Regională Vamală Brașov și Procesul-verbal nr. x/07.12.2017 de sechestru asigurător pentru bunuri imobile emis de pârâta Administrația pentru Contribuabilii Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Brașov și a obligat pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, Direcția Regională Vamală Brașov, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și Administrația pentru Contribuabilii Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Brașov să plătească reclamantei în solidar suma de 300 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Calea de atac a recursului exercitată împotriva hotărârii pronunțate în rejudecare după casare

Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, în rejudecare după casare, a promovat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, în nume propriu și pentru Direcția Regională Vamală Brașov și pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov - Serviciul Administrare Venituri Contribuabili Mijlocii, din perspectiva incidenței dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Decizia ce face obiectul contestației în anulare

Prin Decizia nr. 3334 din 08 iunie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, s-a admis excepția nulității recursului și, pe cale de consecință, s-a constatat nul recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov în nume propriu și pentru Direcția Regională Vamală Brașov și pentru Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Brașov împotriva sentinței nr. 102 din 7 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Deopotrivă, au fost obligați recurenții-pârâți la plata către intimatul-reclamant S.C. A. S.R.L. a sumei de 2380 RON, reprezentând onorariu de avocat aferent căii de atac a recursului.

Contestația în anulare ce face obiectul judecății

Împotriva Deciziei nr. 3334 din 08 iunie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a formulat contestație în anulare recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov în nume propriu și pentru Direcția Regională Vamală Brașov și pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov - Serviciul Administrare Venituri Contribuabili Mijlocii (fosta Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Brașov) și, invocând dispozițiile art. 503 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., a solicitat admiterea acesteia și, pe cale de consecință, admiterea recursului, astfel cum a fost formulat și modificarea sentinței nr. 102/07.0.2021 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, prin respingerea acțiunii, astfel cum a fost formulată, ca neîntemeiată.

În motivarea contestației în anulare, a susținut contestatoarea că, în ceea ce privește motivul prevăzut la art. 503 alin. (1) C. proc. civ., respectiv necitarea Autorității Vamale Române în calitate de emitentă a actului contestat, constând în Decizia nr. 49/05.12.2017 de instituire a măsurilor asigurătorii, față de notele scrise depuse la dosarul cauzei prin care a solicitat introducerea în cauză a Autorității Vamale Romane, Înalta Curte s-a pronunțat prin raportare la dispozițiile art. 39 alin. (1) C. proc. civ., dispunând ca judecata să se continue între părțile inițiale ale procesului.

Apreciază ca fiind eronate dispozițiile Înaltei Curți de Casație si Justiție cu privire la continuarea judecații între părțile inițiale ale procesului prin raportare la prevederii* art. 39 alin, (1) C. proc. civ.

Asa cum am arătat prin Nota de ședința formulată sub nr. BVR JR 1557/03.05.2022 și depusa la dosarul cauzei în data de 09.05.2022, începând cu data de 01.04.2022 contestatoarea - recurenta Direcția Regionala Vamala Brașov nu mai fac parte din structura organizatorică a D.G.R.F.P. Brașov, potrivit dispozițiilor art. alin. (1), art. 4, art. 6 alin. (3), (4) și (5) și ale art. 9 alin. (1) din Legea nr. 268/2022 pentru înființarea Autorității Vamale Romane si pentru modificarea unor acte normative, ale art. 19 din Hotărârea Guvernului nr. 237/2022 privind organizarea funcționarea Autorității Vamale Romane și pentru modificarea pct. 1 de la lit. C) din cadrul anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 791/2009 privind condițiile pentru certificarea aeroporturilor civile internaționale sau deschise traficului aerian internațional si având in vedere Hotărârea Guvernului nr. 238/2022 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea si funcționar Ministerului Finanțelor, precum si pentru modificarea si completarea Hotar; Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea si funcționarea Agenției Naționale Administrare Fiscala.

Susține astfel că, în cauza dedusă judecății nu pot fi aplicabile dispozițiile art. 39 alin. (1) procedura civilă, nefiind vorba despre o transmisiune cu titlu particular a calității procesuale de la Direcția Regionala Vamala Brașov către Autoritatea Vamala Romană, ci de o subrogare de drept a Autorității în toate procedurile aferente activității Direcției Generale a Vămilor, Direcțiilor Regionale Vamale si Birourilor Vamale de Interior s Frontiera, aflate în derulare, aceasta fiind instituție publică cu personalitate juridică proprie și distinctă.

In măsura în care Înalta Curte nu era pe deplin convinsă cu privire la introducerea in cauza a Autorității Vamale Romane și dorea lămurirea cadrului procesual, respectiv stabilirea partior cu care urmează a se continua judecarea cauzei, consideră contestatoarea că se impunea citarea sa cu mențiunea de a justifica, eventual și prin noi înscrisuri, calitatea procesuală a acestei instituții, ca subiect de drepturi si obligații privind raporturile juridice vamale si fiscale.

Pentru a susține aspectele învederate mai sus, depune, în copie, Protocolul de predare - preluare incheiat intre D.G.R.F.P. Brașov si Autoritatea Vamala Romana, înregistrat sub nr. x/11.04.2022, respectiv sub nr. x/15.04.2022, în care, la Capitolul V. Situația litigiilor se precizează la art. 6 {1) faptul că "In litigiile referitoare la activitatea si personalul preluat de Autoritate de la D.G.R.F.P. Brașov, aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecata, D.G.R.F.P. Brașov - aparat propiru si administrațiile județene ale finanțelor publice, dupa caz, vor solicita instanțelor de judecata introducerea in cauza a Autorității si a structurilor teritoriale ale acesteia sau vor solicita instanței sa ia act de subrogarea Autorității in toate drepturile si obligațiile D.G.R.F.P. Brașov sau ale administrațiilor județene ale finanțelor publice."

La alin. (4) al aceluiași articol se menționează faptul că "Situația litigiilor aflate in instrumentarea D.G.R.F.P. Brașov - aparat propriu si administrațiile județene ale finanțelor publice, la data încheierii prezentului Protocol, în care se va solicita introducerea in cauza a Autorității, este evidențiata în Anexa nr. 14, sub rezerva actualizării acesteia din inițiativa structurii care gestipneaza dosarul si/sau la solicitarea Autorității."

In aceasta Anexa, la poziția nr. 54 din tabelul privind Situația litigiilor aflate in instrumentarea D.G.R.F.P. Brașov în care se va solicita introducerea in cauza a Autorității, respectiv - SJ D.G.R.F.P. Brașov - este evidențiat Dosarul cu nr. x/2017 aflat pe rolul înaltei Curți de Casație si Justiție, parte fiind S.C. A. S.R.L., cauza în care D.G.R.F.P. Brașov nu mai are calitate pentru Direcția Regionala Vamala Brașov, justificandu-si calitatea sa procesuala doar pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov - Serviciul Administrare Venituri Contribuabili Mijlocii (fosta Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituita la nivelul Regiunii Brașov) ca emitentă a Procesului-verbal nr. x/07.12.2017 de sechestru asigurător pentru bunurile imobile, anulat prin sentința nr. 102/07.10.2021 pronunțata in Dosarul nr. x/2017, în rejudecare, Curtea de Apel Brașov.

Așadar, consideră că se impunea introducerea în cauză și citarea Autorității Vamale Române, având în vedere ca este instituția emitentă a Deciziei nr. 49/05.12.2017 de instituire a masurilor asigurătorii a cărei anularea s-a solicitat pe fondul cauzei.

Mai mult decât atât, arată contestatoarea că, prin introducerea în cauză a Autorității, aceasta dobândea calitatea de contestatoare, sens în care se impunea citarea acesteia în vederea formulării apărărilor ce s-ar fi impus.

Astfel, susține că admisibilitatea prezentei contestații în anulare este motivată, în primul rând, pe necitarea legală a părților, cu punerea în discuție a excepțiilor invocate din oficiu de către instanța de recurs.

Chiar daca excepția inadmisibilitatii invocată prin întâmpinare de către intimata S.C. A. S.R.L. a fost calificată ca fiind excepția nulității, în raport de dispozițiile art. 22 alin. (4) C. proc. civ., susține contestatoarea că Înalta Curte trebuia să facă aplicabilitatea dispozițiilor Tezei a ll-a a aceluiași articol potrivit cărora:

"In acest caz judecătorul este obligat sa pună in discuția părților calificarea juridică exactă."

Invocând, totodată, și dispozițiile art. 153 și art. 224 C. proc. civ., a susținut contestatoarea că excepția nulității recursului nu a fost pusă în discuția pârtilor, cum în mod obligatoriu trebuia, calificarea jurdică exactă dată de către judecător nefiind cunoscută de părți, acestea nefiind citate în acest sens.

Cu privire la incidența dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatoarea apreciază ca eronată admiterea de către instanță a excepției nulității recursului, raportat la următoarele motive:

In măsura în care instanța ar fi lămurit cadrul procesual în sensul stabilirii corecte a părților ce au calitate procesuală pentru actele anulate și ar fi dispus citarea corectă și legală a acestora cu mențiunea discutării excepției nulității recursului, s-ar fi procedat și la analizarea pe fond a recursului, având în vedere că s-ar fi dovedit motivele de nelegalitate a hotărârii atacate.

Așadar, atât D.G.R.F.P. Brașov pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov - Serviciul Administrare Venituri Contribuabili Mijlocii (fosta Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituita la nivelul Regiunii Brașov) ar fi avut posibilitate sa susțină nelegalitatea celor reținute, în rejudecare, de către instanța de fond în ceea ce privește anularea actului emis de aceasta, iar Autoritatea Vamală Română prin structurile sale proprii, în calitate de succesoare de drept a Direcției Regionale Vamale Brașov în ceea ce privește Decizia nr. 49/05.12.2017 de instituire a măsurilor asigurătorii.

Fata de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., solicită admiterea contestației în anulare, având în vedere că soluționarea pe excepție a recursului este rezultatul unei erori materiale evidente, în contextul în care soluționarea cauzei este raportată la un text de lege neaplicabil în speță.

Astfel, la singurul termen de judecată din data de 08.06.2022 instanța de recurs a calificat din oficiu excepția inadmisibilității invocată prin întampinare de către intimata ca fiind excepția nulității recursului, apreciind în mod eronat că recurenta nu a formulat critici care sa permită încadrare lor într-unul din cazurile expres si limitativ prevăzute de art. 488 Cod procedui civilă.

Consideră că instanța de recurs este în eroare cu privire la aplicarea sancțiunii nulității recursului, în condițiile în care motivarea cererii a fost temeinic justificată pe temeiul art. 488 C. proc. civ. sub aspectele de nelegalitate ale sentinței nr. 102/07.10.20 pronunțata in Dosarul nr. x/2017, în rejudecare, de către Curtea de Apel Brașov

Pornind de la pag. 2 din cererea de recurs, începând cu cel de-al doilea paragraf, a învederat ca este nelegală hotărârea sub aspectul interpretării eronate a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, respeciv a prevederilor art. 213 Codul de procedură fiscală, dispoziții în baza cărora s-au dispus în sarcina intimatei S.C. A. S.R.L. măsurile asigurătorii constând în sechestru asigurător asupra bunurilor imobile aflate în proprietatea sa.

De asemenea, susține că a combătut interpretarea eronată dată de către instanța de fond privind motivele de nulitate a actului administrativ fiscal.

Fata de aceste aspecte, contestatoarea a subliniat faptul că instanța de fond, în rejudecare, a reținut, în mod eronat, că prin măsurile asigurătorii dispuse, oraganele vamale au depășit limitele legale prevăzute de acest articol.

Așadar, prin calea de atac formulată a criticat nelegalitatea hotărârii, având în vedere că instanță de fond a interpretat în mod eronat prevederile legale imperative respectate de către organul fiscal în aplicarea masurilor asigurătorii dispuse.

Redând dispozițiile art. 213 alin. (2) din Codul de procedură fiscală susține contestatoarea că tocmai interpretarea eronată a acestor dispoziții dată de către instanța de fond a reprezentat aspectul de nelegalitate sesizat de aceasta prin calea de atac formulată și anume faptul că, în accepțiunea judecătorului fondului, măsurile asigurătorii astfel reglementate nu sunt o etapa obligatorie care precede emiterea oricărui titlu de creanța sau orice executare silita fiscala, ci se aplica doar în cazurile limitate în care exista indicii că executarea va fi îngreunată prin atitudinea debitorului.

Acestea au fost aspectele de nelegalitate pentru care a criticat sentința nr. 102/07.10.2021 pronunțata in Dosarul nr. x/2017, în rejudecare, de către Curtea de Apel Brașov, încercând să formeze convingerea instanței de control judiciar cu privire la aplicarea greșită a normelor de drept material de către instanța de fond.

Pentru aceste aspecte de fapt si de drept, contestatoarea solicită a se constata că în mod eronat a fost admisă excepția nulității recursului invocată de instanță din oficiu, cu consecința constatării nulității recursului. Aceasta soluție este rezultatul unei greșeli materiale, în contextul în care instanța de recurs nu se raportează și la dispozițiile legale menționate în prezenta contestație privind stabilirea corecta a cadrului procesual, respectiv a părților ce pot sta în judecată, precum și cu privire la citarea corectă și legală a acestora.

In concluzie, solicită admiterea contestației în anulare formulată împotriva Deciziei nr. 3334/08.06.2022 pronunțata de Înalta Curtea de Casație si Justiție în Dosarul nr. x/2017 și, pe cale de consecință, admiterea recursului astfel cum a fost formulat și modificarea sentinței nr. 102/07.10.2021, în rejudecare, pronunțată de Curtea de Apel Brașov în acest dosar, prin respingerea acțiunii, astfel cum a fost formulată, ca neîntemeiată.

Apărările formulate în cauză

Intimata Societatea A. S.R.L. a formulat întâmpinare, în cadrul căreia solicită respingerea contestației în anulare, cu obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în legătură cu demersurile cauzate de contestatoare pentru pregătirea apărării în dosarul de față, cheltuieli ce constau în onorariul avocațial în cuantum de 2345,11 RON, conform facturii și ordinului de plată atașate întâmpinării.

Procedura de soluționare a contestației în anulare

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a contestației în anulare și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de 503-508 C. proc. civ., coroborat cu art. 194-200 și art. 201 alin. (1), (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

Prin Rezoluția Președintelui completului căruia i-a fost repartizată aleatoriu contestația în anulare ce face obiectul judecății, din data de 03.12.2022, s-a fixat primul termen pentru soluționarea contestației în anulare la data de 28 martie 2023, în ședință publică, cu citarea părților, când, Înalta Curte, după soluționarea cererii privind introducerea în cauză a Autorității Vamale Române, astfel cum a fost formulată de contestatoare, în sensul respingerii acesteia, raportat la cadrul procesual inițial și la obiectul dedus judecății, luând act de solicitarea acesteia, de judecare a cauzei în lipsă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ., a declarat dezbaterile închise și a reținut dosarul spre soluționare asupra contestației în anulare.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Înalta Curte analizând contestația în anulare, în raport cu motivele invocate, cu apărările din întâmpinare și cu dispozițiile procedurale aplicabile, o va respinge, ca nefondată, pentru considerentele în continuare arătate.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare și nesuspensivă de executare ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. (contestația în anulare obișnuită - al cărei obiect poate fi o hotărâre definitivă) și art. 503 alin. (2) C. proc. civ. (contestația în anulare specială - al cărei obiect poate fi o hotărâre a instanței de recurs).

Înalta Curte constată că, strict formal, prezenta contestație în anulare nu este inadmisibilă, întrucât motivele invocate sunt prevăzute de art. 503 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (1) C. proc. civ.:"Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.", iar alin. (2) pct. 2 al aceluiași articol prevede că: "(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: [...] (2) dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale."

În literatura de specialitate și în practica judiciară, contestația în anulare prevăzută de art. 503 alin. (1) C. proc. civ. este cunoscută sub denumirea de contestație în anulare de drept comun, iar cea prevăzută de art. 503 alin. (2) C. proc. civ., ca și contestație în anulare specială.

Din cuprinsul textului de lege, rezultă cerințele de admisibilitate ale căii extraordinare de atac și anume ca hotărârea ce face obiectul contestației în anulare să aibă caracter definitiv (contestația în anulare de drept comun prevăzută de art. 503 alin. (1) C. proc. civ.), respectiv să fie îndreptată împotriva unei hotărâri pronunțate de instanța de recurs, iar prin motivele pe care se sprijină să fie invocată o pretinsă eroare materială a instanței de control judiciar, intervenită cu ocazia soluționării recursului (contestația în anulare specială art. 503 alin. (2) C. proc. civ.)

În cauza de față, aceste cerințe sunt îndeplinite, iar caracterizarea "erorii" invocate de contestatoare ca reprezentând o greșeală materială, în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., nu face parte din aspectele de admisibilitate ale căii extraordinare de atac, ci din aspectele analizate de instanța de judecată în stabilirea caracterului fondat ori nefondat al contestației în anulare.

Înalta Curte constată că obiectul dosarului nr. x/2017 în cadrul căruia a fost pronunțată decizia atacată cu contestație în anulare în prezenta cauză, l-a constituit recursul promovat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, " în nume propriu, pentru Direcția Regională Valamă Brașov și pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov - Serviciul Administrare Venituri Contribuabili Mijlocii (fosta Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Brașov)."

Din verificarea sentinței de fond pronunțate în rejudecare după casare, se constată că, în fața primei instanțe, judecata s-a desfășurat între reclamanta Societatea A. S.R.L. și pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, Direcția Regională Vamală Brașov, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și Administrația pentru Contribuabilii Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Brașov, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov.

Așadar, la judecata pe fond Direcția Regională Vamală Brașov și Administrația pentru Contribuabilii Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Brașov au stat în proces "prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov", astfel că și recursul a fost exercitat de această parte - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - "în nume propriu, pentru Direcția Regională Vamală Brașov și pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov - Serviciul Administrare Venituri Contribuabili Mijlocii (fosta Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Brașov)."

Si contestația în anulare ce face obiectul judecății de față a fost exercitată de aceeași parte, respectiv de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - "în nume propriu, pentru Direcția Regională Vamală Brașov și pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov - Serviciul Administrare Venituri Contribuabili Mijlocii (fosta Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Brașov)."

Analizând primul motiv al contestației în anulare, întemeiat pe dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ., constată Înalta Curte că, în susținerea acestuia, contestatoarea a invocat " necitarea Autorității Vamale Române în calitate de emitentă a actului contestat constând în Decizia nr. 49/05.12.2017 de instituire a măsurilor asiguratorii".

Acest motiv este nefondat prin raportare la conținutul dispozițiilor art. 503 alin. (1) C. proc. civ.:

"Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata."

Din examinarea textului de lege ce constituie temeiul de drept al contestației în anulare reiese că această cale de atac de retractare poate fi formulată atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

Or, analizând actele și lucrările dosarului de recurs se constată că, atât în procedura de regularizare, cât și la momentul judecării recursului, toate actele de procedură i-au fost comunicate în mod legal contestatoarei din prezenta cauză, ce a avut calitatea de recurentă în dosarul nr. x/2017, la adresa menționată chiar de aceasta în cererea de recurs, respectiv în Brașov, județ Brașov, conform dovezilor de înmânare atașate la filele x, respectiv 88-89 și 93 din dosarul de recurs, actele de procedură fiind primite de funcționarul sau persoana însărcinată cu primirea corespondenței, din cadrul autorității, care a aplicat și ștampila autorității pe dovezile de înmânare.

Prin urmare, nu se poate reține nelegala citare a contestatoarei, aceasta fiind legal citată pe tot parcursul judecării recursului, inclusiv la termenul " când a avut loc judecata", respectiv la termenul din 08 iuni2 2022, conform dovezilor atașate la dosarul de recurs.

Scopul cazului de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (1) C. proc. civ. îl constituie în principal respectarea dreptului la apărare al părții, pentru ca aceasta să aibă cunoștință de aspectele puse în discuție în litigiile în care este parte, respectiv pentru ca aceasta să aibă posibilitatea să-și apere în instanță drepturile.

Cu toate acestea, o asemenea ipoteză nu se verifică în speță, unde partea, respectiv contestatoarea Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, ce a avut calitatea de recurentă, a fost legal citată la adresa indicată chiar aceasta în cadrul cererii de recurs.

Așadar, Înalta Curte constată că lipsa citării la care se referă art. 503 alin. (1) C. proc. civ. nu poate fi reținută în speță, câtă vreme contestatoarea a fost legal citată, întrucât prin reglementarea acestui caz de contestație în anulare, legiuitorul a avut în vedere ipoteza în care partea nu a avut termen în cunoștință și nici nu a fost citată, deși citarea era necesară în vederea îndeplinirii procedurii cu părțile din proces.

Contestatoarea nu poate invoca lipsa citării unei alte părți în cadrul contestației în anulare, respectiv a Autorității Vamale Române, în condițiile în care din interpretarea art. 503 alin. (1) C. proc. civ. reiese că lipsa de procedură poate fi invocată doar în ipoteza în care însăși contestatoarea nu a fost legal citată și nici nu a fost prezentă la termenul când a avut loc judecata, și nu privire la alte părți.

Nici criticile contestatoarei privind inaplicabilitatea dispozițiilor art. 39 alin. (1) C. proc. civ. nu pot fi circumscrise cazului de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (1) C. proc. civ., care se referă doar la ipoteza în care contestatoarea nu a fost legal citată și nici nu a fost prezentă la termenul când a avut loc judecata, neputându-se invoca pe această cale " necitarea legală a părților", ci doar a contestatoarei.

Modalitatea în care instanța de recurs s-a pronunțat cu privire la cererea recurentei de introducere în cauză a Autorității Vamale Române, stabilind că, în raport de dispozițiile art. 39 alin. (1) C. proc. civ. " judecata urmează a continua între părțile inițiale ale procesului", nu poate constitui motiv de contestație în anulare, întrucât pe calea contestația în anularea nu se poate proceda la o nouă judecată.

Contestația în anulare, ca și cale extraordinară de atac, nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs" în favoarea părții care o exercită, ci reprezintă un remediu procedural utilizat în cazuri specifice, limitativ prevăzute de C. proc. civ.. Legiuitorul nu a intenționat ca, pe calea contestației în anulare, să deschidă părților posibilitatea formulării unei noi căi de atac, prin care să fie analizate ori reanalizate aspecte de temeinicie și/sau legalitate a hotărârii judecătorești, ci acest mijloc procedural a fost destinat exclusiv pentru îndreptarea unor nereguli procedurale expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ.

Se constată cu ușurință că, în realitate, contestatoarea este nemulțumită de modul cum a fost soluționat recursul, însă, fiind o cale de retractare și nu de cenzură judiciară, contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, nefiind posibilă repunerea în discuție a unor probleme ce au fost soluționate în mod concret de instanță.

Astfel, contestatoarea prin exercitarea căii de atac extraordinare de retractare urmărește în realitate să repună în discuție aspectele analizate de instanța de recurs și reevaluarea acestora, ceea ce constituie critici privind raționamentul instanței de control judiciar fiind incompatibile cu această cale de atac.

Nici critica contestatoarei conform căreia instanța de recurs a recalificat excepția inadmisibilității recursului, ca fiind excepția nulității fără a o pune în discuția părților, nu se încadrează în motivul contestației în anulare prevăzut de art. 503 alin. (1) C. proc. civ., ce se referă strict și limitativ la nelegala citare a contestatoarei.

De altfel, excepția nulității recursului nici nu putea fi pusă în discuția " părților", acestea lipsind de la ședința publică când a avut loc judecata recursului, chiar recurenta - contestatoare fiind cea care a solicitat judecarea cauzei în lipsă, invocând în cadrul cererii de recurs dispozițiile art. 223 alin. (3) C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge contestația în anulare întemeiată pe motivul prevăzut de dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ.

Analizând criticile formulate din perspectiva motivului prevăzut de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. reține Înalta Curte că motivul de contestație stipulat prin acest articol pentru exercitarea căii extraordinare de atac, are în vedere greșeli materiale de ordin procedural, săvârșite de instanță prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care au avut drept consecință darea unei soluții greșite.

Astfel, eroarea materială la care face referire art. 503 alin. (2) pct. 2 noul C. proc. civ. nu trebuie confundată cu o eroare de judecată, pentru că s-ar ajunge astfel la rejudecarea fondului pricinii într-o cale extraordinară de atac .

Prin eroare materială ca temei al unei contestații în anulare trebuie înțeles orice eroare materială evidentă în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, cum ar fi respingerea recursului, ca tardiv, sau anularea lui, ca insuficient timbrat ori făcut de o persoană fără calitate, deși la dosar se găsesc dovezi din care rezultă că a fost depus în termen, a fost legal timbrat, ori formulat de o persoană îndreptățită a-l declara și, pentru verificarea acestor situații, nu este necesară reexaminarea sau reaprecierea fondului sau a unor aspecte asupra cărora instanța de recurs a statuat expres.

Eroarea materială privește îndeosebi aspecte care țin de investirea instanței, de procedură, nicidecum erori de fond, care ar duce la cercetarea argumentelor de drept avute în vedere de instanța care a solutionat calea de atac.

În afara acestor motive stricte, părțile nu pot solicita anularea hotărârilor judecătorești definitive pentru motive de fond, care ar presupune reluarea judecății și stabilirea unei alte situații de fapt sau de drept, pentru că s-ar încălca astfel principiul securității raporturilor juridice și autoritatea de lucru judecat de care se bucură hotărârile judecătorești definitive.

Acest principiu trebuie respectat chiar în ipoteza în care partea nemulțumită ar susține că s-au săvârșit erori de judecată și ar pune în discuție legalitatea unei hotărâri. Concluzia se desprinde și din practica instanței europene de contencios a drepturilor omului, care a afirmat constant că unul din elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul siguranței raporturilor juridice, potrivit căruia soluția definitivă pronunțată de instanțe nu trebuie să mai fie rejudecată, iar anularea unei hotărâri judecătorești definitive nu poate fi justificată numai pe pretinsa apreciere injustă a probelor de către instanța care a statuat în ultimă instanță (Hotărârea din 15 nov. 2007 în cauza Belasin c. României).

În cauza P. contra României, Hotărârea din 27 ian. 2009, Curtea a reținut că respectarea dreptului la un proces echitabil și a principiului securității raporturilor juridice impune ca nicio parte să nu poată solicita desființarea unei decizii definitive și executorii într-o cale extraordinară de atac cu singurul scop de a obține reexaminarea cauzei și o nouă hotărâre cu privire la același litigiu.

Este cu consecvență statuat și în doctrină că noțiunea de " eroare materială" trebuie interpretată restrictiv, prin intermediul său neputând fi îndreptate greșeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

Pornind de la aceste considerații, Înalta Curte, revenind la datele speței, constată că eroarea materială invocată de contestatoare și fundamentată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 noul C. proc. civ. nu-și găsește incidența în cauza de față, unde instanța de recurs, dând eficiență excepției nulității recursului pentru nemotivare, a efectuat, potrivit considerentelor deciziei pendinte atacate, o vădită judecată de valoare, un raționament juridic de aplicare a legii, atunci când, în soluționarea excepției de nulitate a recursului pentru nemotivare, aceasta a verificat dacă reproșurile invocate de recurentă în cererea de recurs se circumscriu juridic motivelor de casare enumerate limitativ de art. 488 alin. (1) noul C. proc. civ.

În aceste condiții, instanța de recurs nu a procedat la o analiză privind un aspect formal al judecății căii de atac, ci a realizat, fără doar și poate, o judecată clară în rezolvarea incidentului procedural reprezentat de excepția nulității recursului, în raport de conținutul concret al cererii de recurs pe care l-a examinat efectiv și de dispozițiile legale incidente, aplicând sancțiunea nulității recursului reglementată de art. 489 alin. (2) noul C. proc. civ., efect al aprecierii arătate explicit în considerentele deciziei că, recurenta nu circumstanțiază în nici un mod critica sa, în sensul că hotărârea primei instanțe este pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, că nu aduce critici concrete cu privire la considerentele primei instanțe, ci se limitează a -și arăta doar nemulțumirea cu privire la soluția adoptată de prima instanță, fără a arăta motivele de nelegalitate ale soluției recurate.

Or, practic, aceasta reprezintă deja o judecată evidentă efectuată de instanța de recurs în soluționarea incidentului procedural, ce nu presupunea analiza unor simple date materiale, ci, în raport de prevederi legale clare, se impunea dezvoltarea criticilor aduse sentinței în recurs tocmai pentru a concluziona dacă ele pot fi încadrate sau nu motivelor exprese de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) noul C. proc. civ.

Altfel spus, este vorba despre modul în care instanța de recurs a dezlegat o problemă de drept ce a presupus efectuarea unui raționament juridic pornind de la analiza concretă a aspectelor prevalate de recurentă în cuprinsul cererii de recurs, spre a decela în ce măsură și dacă ele se grefează sau nu pe motivele de nelegalitate indicate limitativ la art. 488 alin. (1) noul C. proc. civ.

În speță, contestatoarea a susținut că în cauză au fost săvârșite erori materiale de către instanță, în contextul în care instanța de recurs nu s-a raportat " și la dispozițiile legale …privind stabilirea corectă a cadrului procesual, respectiv a părților ce pot sta în judecată, precum și cu privire la citarea corectă și legală a acestora".

Așadar, contestatoarea susține de fapt că instanța a săvârșit o eroare de judecată, prin anularea recursului și neanalizarea pe fond a acestuia, partea tinzând astfel la demonstrarea unei erori de judecată și nu a unei simple erori materiale .

Or, această chestiune nu se circumscrie sub nicio formă noțiunii de "eroare materială" în sensul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 noul C. proc. civ.

Pentru a se ajunge la concluzia că în mod greșit s-a constatat că recursul este nul pentru nemotivare, ar fi necesar a se face o reapreciere a dispozițiilor legale reținute de instanța de recurs, adică a se rejudeca recursul, contestatoarea solicitând în fapt "un recurs la recurs", ceea ce, evident, nu poate fi primit.

Nemulțumirile contestatoarei legate de soluția efectivă a instanței de recurs nu pot fi exploatate pe calea contestației în anulare, legiuitorul nerecunoscând o atare formă de cenzurare a judecății în recurs.

Astfel, Înalta Curte constată că, prin contestația formulată contestatoarea încearcă obținerea unei noi judecăți de recurs, prin criticile formulate aceasta tinzând de fapt la o rejudecare a recursului, cu depășirea însă a cadrului stabilit restrictiv de art. 503 noul C. proc. civ.

Se constată, așadar, că susținerile și criticile contestatoarei sunt nefondate și nu pot fi primite, iar instanța de recurs a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, ce se impune a fi menținută.

Pentru considerentele ce preced, contestatia în anulare va fi respinsă, ca nefondată.

Pe cale de consecință, cum contestatoarea se află în culpă procesuală, în temeiul art. 451-453 noul C. proc. civ., Înalta Curte va dispune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.345,11 RON, reprezentând onorariu de avocat, în favoarea intimatei S.C. A. S.R.L., conform Ordinului de plată și facturii fiscale atașate la fila x (față verso) din dosarul de recurs.

Temeiul legal al soluție adoptate

Pentru aceste considerente, în raport de dispozițiile art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov în nume propriu și pentru Direcția Regională Vamală Brașov și pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov - Serviciul Administrare Venituri Contribuabili Mijlocii, ca nefondată, urmând a abliga contestatoarea la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.345,11 RON, reprezentând onorariu de avocat, în favoarea intimatei S.C. A. S.R.L..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov în nume propriu și pentru Direcția Regională Vamală Brașov și pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov - Serviciul Administrare Venituri Contribuabili Mijlocii împotriva Deciziei nr. 3334 din 8 iunie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, ca nefondată.

Obligă contestatoarea la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.345,11 RON, reprezentând onorariu de avocat, în favoarea intimatei S.C. A. S.R.L..

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 28 martie 2023.