ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 15/2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat anularea Deciziei nr. 49/05.12.2017 de instituire a măsurilor asigurătorii vizând suma de 1.266.842 RON, emisă de DGRFP Brașov - Direcția Regională Vamală Brașov, a Procesului-verbal nr. x/07.12.2017 de sechestru asigurător pentru bunurile imobile, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată pe cale separată.

Prin sentința nr. 63/R/2018 din 12 aprilie 2018, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei de obiect și, în consecință, a respins ca lipsită de obiect acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta DGRFP Brașov în nume propriu, pentru Direcția Vamală Brașov și pentru Administrația pentru Contribuabilii Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Brașov.

Totodată, a dispus obligarea autorității pârâte să plătească reclamantei suma de 300 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenta a susținut, în esență, că în mod greșit instanța de fond, constatând că măsurile asigurătorii au fost ridicate în timpul procesului, ulterior formulării cererii de chemare în judecată, a considerat că obiectul nu mai subzistă și a respins acțiunea ca lipsită de obiect, făcând o greșită aplicare a art. 213 Codul de procedură fiscală.

Măsurile asigurătorii nu au fost ridicate din proprie inițiativă de către pârâtă, realizând abuzul comis, ci prin constrângerea/blocarea activității contribuabilului. Recurenta a susținut că, pentru a evita situațiile care ar fi condus la paralizarea activității societății și, implicit, la insolvență și apoi faliment, a fost constrânsă să achite debitele, însă plata cu titlu provizoriu a sumelor pretinse de pârâtă nu acoperă nelegalitatea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii.

Intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov în nume propriu și pentru Direcția Regională Vamală Brașov, Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Constituită la nivelul Regiunii Brașov și Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Recurenta-reclamantă a investit instanța de fond, pe calea prevăzută de art. 213 alin. (13) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu verificarea legalității Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/05.12.2017 emisă de DGRFP Brașov - Direcția Regională Vamală Brașov, respectiv a Procesului-verbal nr. x/07.12.2017 de sechestru asigurător pentru bunurile imobile.

În drept, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 213 alin. (2) din Codul de procedură fiscală "Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepționale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea".

Așadar, instanța de fond, avea obligația de a verifica dacă în speță, raportat la particularitățile acesteia, sunt îndeplinite sau nu condițiile impuse de dispozițiile legale anterior menționate, respectiv dacă există pericolul ca societatea să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

Instanța de fond, însă, a admis excepția lipsei de obiect a acțiunii, excepție ridicată de autoritatea pârâtă, și a respins acțiunea ca atare, constatând că, ulterior promovării acestei acțiuni, a fost emisă Decizia de ridicare a măsurilor asigurătorii nr. x/10.01.2018 prin care au fost ridicate măsurile asigurătorii dispuse prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/05.12.2017, radiindu-se și ipoteca instituită asupra bunurilor imobile sechestrate prin Procesul-verbal nr. x/07.12.2017.

Se constată că ridicarea măsurii asiguratorii s-a datorat achitării de către reclamantă a sumelor contestate (conform susținerilor acesteia), iar radierea nu produce efecte retroactive (de la data emiterii deciziei de instituire), ci doar de la data emiterii deciziei de ridicare.

Or, în cauză nu se poate vorbi despre rămânerea fără obiect a cererii de anulare a deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii, așa cum a susținut pârâta prin notele de ședință depuse la data de 30.03.2018 în fața primei instanțe, cu motivarea că măsurile asiguratorii au fost ridicate ca și consecință a încetării motivelor pentru care au fost dispuse, câtă vreme actele atacate au produs efecte juridice față de reclamantă.

De asemenea, este de observat că prezenta cerere de anulare care formează obiectul cauzei, privește analiza legalității măsurii dispuse, ce a produs efecte pe durata dintre emiterea ei și emiterea deciziei de ridicare, reclamanta urmărind a se constata nulitatea deciziei, iar în cazul anulării acesteia, consecințele ar fi retroactive.

Procedând în această manieră, instanța de fond a lăsat nesoluționat fondul cauzei deduse judecății, situație în care, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ., se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, urmând ca prima instanță să analizeze dacă sunt îndeplinite sau nu condițiile impuse de dispozițiile art. 213 alin. (2) din Codul de procedură fiscală.

Pentru considerentele enunțate anterior, în aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării, instanța de rejudecare va avea în vedere petitul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulat în fața primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 63/R/2018 din 12 aprilie 2018 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 ianuarie 2021.