ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1543/2021

Ședința publică din data de 11 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. Brașov a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Brașov și Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, anularea deciziei de impunere nr. x/31.05.2017 emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x/31.05.2017, a deciziei de impunere nr. x/9.06.2017, a deciziei de impunere nr. x/7.09.2017, a deciziei nr. 329/22.09.2017.

1.2. Sentința instanței de fond

Prin sentința nr. 103 din 02 iulie 2018, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. "A." S.R.L., prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâții Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Brașov și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței nr. 103 din 02 iulie 2018 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamanta S.C. "A." SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta-reclamantă a susținut faptul că instanța de fond ar fi făcut în cauză o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 13 alin, 4 din O.U.G. nr. 77/2009, reținând că suma neimpozabilă aferentă fiecărui bilet de joc ar fi de 600 de RON întrucât valabilitatea acestuia se întinde pe parcursul a două zile fiscale consecutive, adică la un potențial câștig neimpozabil în valoare de 1200 RON; arată sus-numita că, pentru o analiză judicioasă a reglementării situației juridice a biletelor de intrare, se impunea analiza sistematică atât a dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2009 cât și a H.G. nr. 870/2009 care prevede Normele de aplicare ale O.U.G. nr. 77/2009, art. 13 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2009, fiind singurul text de lege care reglementează caracteristicile biletului de intrare (valabilitate, termen de valabilitate), neexistând absolut nicio altă normă care să definească aceste elemente tipice biletului de intrare.

O altă critică se referă la faptul că instanța de fond nu ar fi analizat în fapt criticile reclamantei referitoare la caracterul nerezonabil al modelului de calcul prin care organul fiscal a stabilit, prin estimare, baza impozabilă suplimentară în sarcina societății, motivând lipsa acestei analize pe considerentul că, pentru perioada verificată, organul fiscal a avut la dispoziție elementele necesare stabilirii bazei de impunere și a determinat direct obligațiile fiscale suplimentare și nu prin estimare. În opinia titularei căii de atac, ar fi evident caracterul contradictoriu și ireconciliabil al constatărilor judecătorului fondului care, pe de o parte, constată că organul fiscal era în imposibilitatea determinării directe a impozitului ca urmare a neîndeplinirii obligației de a emite dispoziții de plată pentru toate sumele achitate cu titlu de câștig către jucători, ceea ce a condus la încălcarea dispozițiilor punctului 151 din H.G. nr. 44.2004, iar pe de alta parte, se apreciază că modul de calcul expus în RIF ar reprezenta o "determinare directă", iar nu o estimare.

Susține recurenta și faptul că, în mod eronat, instanța de fond ar fi omis să rețină incidența dispozițiilor art. 106 alin. (1) din Legea nr. 2017/2016 privind Codul de procedură fiscală și să analizeze caracterul rezonabil și pertinent al modului de calcul folosit de către organele fiscale în vederea stabilirii bazei impozabile stabilite suplimentar în sarcina sa.

Memoriul de recurs conține, de asemenea, reiterarea tuturor criticilor aduse de către reclamantă actelor administrativ-fiscale contestate și supuse spre analiză primei instanțe, pentru a fi avute în vedere de către instanța de recurs în eventualitatea admiterii căii de atac și reținerii cauzei în vederea rejudecării fondului.

1.4. Apărările formulate în cauză

Pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscala și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov au formulat și depus la dosarul de recurs întâmpinări prin intermediul cărora au solicitat respingerea ca nefondat a recursului și menținerea ca fiind legală și temeinică a sentinței primei instanțe.

Au arătat intimatele că Legea nr. 571/2003 constituie cadrul legal general de reglementare a impozitelor si taxelor din România, în speță impozitul pe venituri din jocuri de noroc, in timp ce O.U.G. nr. 77/2009 constituie legislația specifică domeniului de activitate corespunzător jocurilor de noroc.

În ceea ce privește metoda de estimare, au arătat recurentele că societatea nu prezintă documente din care să rezulte că metoda "rezonabilă" ar fi aceea a utilizării datelor din contabilitate, în condițiile în care nu sunt prezentate dispozițiile de plată pentru fiecare câștig și nu s-au centralizat aceste venituri. Ca atare, declarațiile recurentei-reclamante în ceea ce privește numărul de tichete emise au fost contradictorii și nesusținute cu documente justificative, singura variantă care putea fi luată în calcul fiind centralizatorul privind numărul de tichete, prezentat în urma Notificării nr. x/31.01.2017 și în baza căruia s-a efectuat inspecția fiscală, de 67.410 tichete, centralizator verificat de organele de inspecție fiscală prin sondaj.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra cererii de recurs

Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma motivului de casare invocat, Înalta Curte reține caracterul nefondat al recursului, pentru considerentele ce urmează, neexistând niciun motiv care să inducă instanței de reformare concluzia că prima instanță ar fi interpretat eronat sau ar fi făcut în cauză aplicarea greșită a vreunei norme de drept substanțial.

2.1. Argumente de fapt și de drept relevante

Din perspectiva situației de fapt se reține că în perioada 15.02.2017 - 23.05.2017 S.C. A. S.R.L. a fost supusă unui control efectuat de către organele de inspecție fiscală din cadrul Administrației pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Brașov. Obiectul inspecției fiscale l-a constituit verificarea impozitului pe veniturile din jocurile de noroc pentru perioada 01.12.2011 -31.12.2016. Reclamanta își desfășoară activitatea ca organizator de jocuri de noroc în baza licenței seria x pentru organizarea jocurilor de noroc de tip slot-machine, acordată de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc - Comitetul de Supraveghere, conform O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc.

În urma verificărilor efectuate, organele de inspecție fiscală au constatat că, pentru veniturile din jocuri de noroc obținute de participanți, reclamanta avea obligația reținerii la sursă a impozitului, în perioadele 01.12.2011- februarie 2015 și 13.11.2015-31.12.2016. Din documentele puse la dispoziție a rezultat că societatea nu a organizat evidența contabilă în așa fel încât să poată determina câștigul realizat de fiecare persoană fizică și să rețină impozitul datorat, cu excepția câștigurilor de tip jack-pot, câștiguri care au o pondere mică în totalul încasărilor; de asemenea, s-a reținut că nu a întocmit dispoziții de plată din casierie pentru fiecare plată efectuată către persoane fizice, clienți ai societății, această obligație fiind reglementată de art. 77 alin. (2)-(6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, pct. 151 din H.G. nr. 44/2004, art. 3 alin. (5) din OMFP nr. 52/2011.

Împotriva actelor fiscale întocmite cu ocazia și în urma controlului, după parcurgerea procedurii prealabile obligatorie, reclamanta s-a adresat instanței de contencios administrativ care a respins acțiunea introductivă, în condițiile anterior menționate.

Înainte de a trece la analiza efectivă a criticilor ce fac obiectul recursului, se impune a se preciza cu prioritate faptul că, în cadrul acestor critici, recurenta reclamanta a invocat aspecte legate de pretinsa neanalizare de către judecătorul de primă instanță a unor aspecte privind nelegalitatea actelor fiscale ori de pretinsa contradictorialitate a argumentației și a raționamentului judecătorului în motivarea soluției, aspecte ce privesc eventuala incidență în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., pe care recurenta nu l-a invocat, limitându-și criticile la motivul de recurs prevăzut de pct. 8 al aceluiași articol.

Încadrând din oficiu aceste susțineri în motivul de casare precizat, având în vedere caracterul său de ordine publică, Înalta Curte constată că art. 488 pct. 6 ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei") nu-și găsește incidența în legătură cu hotărârea ce a fost supusă recurării, motivarea judecătorului de fond răspunzând adecvat la toate aspectele invocate de reclamantă în cererea introductivă de instanță.

Înalta Curte nu poate să dea eficiență criticilor recurentei privind neanalizarea de către primul judecător a unor aspecte, câtă vreme motivul de recurs invocat nu are în vedere analizarea expresă de către judecător a fiecăruia dintre argumentele de fapt și de drept expuse de reclamantă în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune. Exigența motivării hotărârii judecătorești este o garanție a caracterului echitabil al procedurii și împotriva arbitrariului instanței, fiind reglementată de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Potrivit acestui text de lege, hotărârea judecătorească va cuprinde, din acest punct de vedere, considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Transpunând dispozițiile acestei norme în contextul afirmațiilor recurentei, Înalta Curte apreciază că obligația instanței de fond de a motiva sentința pe care a pronunțat-o privește, în esență, arătarea situației de fapt pe care a reținut-o și a considerentelor de fapt și de drept pentru care a pronunțat soluția criticată în recurs, criterii legale pe care sentința recurată le îndeplinește.

În realitate, în argumentarea unor astfel de susțineri privind nemotivarea sau motivarea contradictorie, recurenta-reclamantă face trimitere doar la modalitatea de soluționare a raportului juridic dedus judecății, de apreciere a probelor (de exemplu, stabilirea situației de fapt prin prisma aprecierii probelor administrate) și cum aceste probe trebuiau interpretate și coroborate între ele, declarându-și dezacordul față de concluzia instanței și față de sentința pronunțată; or, aceste aspecte nu pot fi cenzurate de instanța de recurs, întrucât stabilirea ori verificarea situației de fapt reținută de instanțele de fond și, deci, temeinicia hotărârii recurate, nu pot constitui obiect al recursului, întrucât instanța de reformare este ținută de limitele controlului de legalitate ce nu poate fi exercitat decât pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel de împrejurări neputând fi considerate decât evidente aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate, ce nu pot face obiectul criticilor în calea extraordinară de atac a recursului.

În acest context, verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar reține că aceasta îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. De asemenea, contrar celor susținute de către recurentă, în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii și nici contradicții în raționamentul judecătorului, instanța de fond înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii de chemare în judecată, ceea ce face ca afirmațiile reclamantei mai sus precizate, să apară ca fiind nefondate.

În continuare, examinând sentința atacată și din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentă, Înalta Curte constată că nu există argumente pentru reformarea hotărârii de fond nici din perspectiva unei pretinse aplicări sau interpretări greșite a normelor de drept material, incidente în cauza prezentă. De altfel, în dezvoltarea acestui motiv de recurs, în cea mai mare parte, recurenta-reclamantă a preluat aceleași argumente prezentate în fața instanței de fond, fiind fără putere de tăgadă că nemulțumirea sa vizează, în esență, modul în care curtea de apel a tranșat cauza în sensul respingerii în tot a pretențiilor deduse judecății.

Astfel, o primă critică dezvoltată de către recurentă în cadrul acestui motiv de casare este aceea că instanța de fond ar fi interpretat greșit și ar fi aplicat incomplet dispozițiile art. 13 alin, 4 din O.U.G. nr. 77/2009, întrucât, pentru o analiză judicioasă a reglementării situației juridice a biletelor de intrare, se impune analiza sistematică atât a dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2009 cât și a H.G. nr. 870/2009 care prevede Normele de aplicare ale O.U.G. nr. 77/2009, art. 13 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2009 fiind singurul text de lege care prevede caracteristicile biletului de intrare.

Aceste susțineri au fost supuse analizei și judecătorului de primă instanță, recurenta-reclamantă nefăcând altceva decât să reitereze în fața instanței de reformare aceleași aspecte, fără a aduce în mod clar argumente viabile de natură să răstoarne raționamentul primei instanțe în sensul constatării incidenței actelor normative aplicabile și avute în vedere de către organele fiscale, în emiterea actelor contestate.

Astfel, contrar susținerilor reclamantei, reluate în recurs prin invocarea unei pretinse aplicări greșite și interpretări eliptice a textelor legale aplicabile, raționamentul primului judecător în sensul că, având în vedere perioada controlată (01.12.2011 - 31.12.2016), stării de fapt fiscale îi sunt aplicabile dispoziții de drept substanțial și de drept procesual în vigoare în funcție de perioada fiscală verificată, este unul corect. Astfel, Codul fiscal, în diferitele sale forme și perioade de incidență (deci atât Legea nr. 571/2003 cât și Legea nr. 225/2015) reglementează cadrul legal privind impozitele și taxele, iar cadrul legal de administrare a impozitelor și taxelor reglementate de Codul fiscal este stabilit prin Codul de procedură fiscală (O.U.G. nr. 92/2003 cât și Legea nr. 207/2015). În acest context, se reține că, atât în art. 41 lit. g) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cât și în art. 61 lit. g) din Legea nr. 227/2015 privind noul Codul fiscal se prevede că veniturile unui contribuabil, provenite din premii si din jocuri de noroc, fac parte din categoria de venituri supuse impozitului pe venit.

Pe de altă parte, O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc reglementează la nivel național domeniul de activitate al jocurilor de noroc, în timp ce Codul fiscal reglementează modul de stabilire, determinare a impozitului pe venituri din jocuri de noroc datorat la bugetul statului, precum și calculul, reținerea și virarea acestuia. În conținutul celui dintâi act normativ menționat, nu sunt cuprinse reglementări privind impozitarea veniturilor unui contribuabil, obținute de acesta în calitate de client al unei astfel de societăți, iar pentru veniturile din jocuri de noroc obținute de participanți, reclamanta avea obligația reținerii la sursă a impozitului, conform art. 77 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Aceste împrejurări lipsesc de conținut și suport real afirmațiile recurentei în sensul că O.U.G. nr. 77/2009 ar reglementa inclusiv obligații de natură fiscală în sarcina organizatorilor de jocuri de noroc și s-ar aplica în mod prioritar față de cadrul general stabilit prin Codul fiscal și normele metodologice de aplicare ale acestuia.

A susținut recurenta-reclamantă greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 13 alin, 4 din O.U.G. nr. 77/2009, de către instanța de fond și din perspectiva reținerii împrejurării că suma neimpozabilă aferentă fiecărui bilet de joc ar fi de 600 de RON întrucât valabilitatea acestuia se întinde pe parcursul a două zile fiscale consecutive, adică la un potențial câștig neimpozabil în valoare de 1200 RON. În opinia recurentei, acest fapt s-ar datora aprecierii eronate și raționamentului greșit al primului judecător în ceea ce privește valabilitatea biletelor de intrare eliberate de către societatea reclamantă în cazul aparatelor de tip slot-machine, în sensul că "intervalul 8:00-8:00 nu este aplicabil decât organizatorilor de jocuri de noroc caracteristice cazinourilor, nu și organizatorilor de jocuri de noroc tip slot-machine"; arată recurenta, ca un argument în plus că respectivele bilete de intrare sunt emise exclusiv de către Imprimeria Națională, conform modelului aprobat prin ordin al președintelui ONJN, la cererea fiecărui organizator de jocuri, iar pe aceste bilete este înscrisă în mod expres perioada de valabilitate a acestora.

Aceste susțineri sunt lipsite de suport real și probator și nu au capacitatea de a induce Înaltei Curți ideea raționamentului greșit al judecătorului de primă instanță ori a aplicării greșite de către acesta a vreunei norme legale.

La o simplă lecturare a dispozițiilor articolului 13 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2009, de care se prevalează însăși reclamanta, în criticile sale, se constată că acest text de lege prevede în realitate următoarea distincție: "Organizatorii de jocuri de noroc caracteristice activității cazinourilor, permit accesul în locațiile autorizate numai pe baza unui bilet de intrare, valabil pentru 24 de ore în intervalul 8,00 - 8,00, pentru fiecare persoană, iar organizatorii de jocuri de noroc tip slot-machine încasează biletul de intrare numai de la jucători".

Textul citat este neîndoielnic, nu creează niciun fel de confuzie și nu poate fi interpretat decât în sensul că intervalul 8,00-8,00 nu este aplicabil decât organizatorilor de jocuri de noroc caracteristice activității cazinourilor, nu și organizatorilor de jocuri de noroc tip slot-machine, conjuncția "iar" stabilind în mod clar faptul că prevederea ce îi urmează se referă la o ipoteză diferită de aceea reglementată în prima parte a frazei; ca atare, contrar susținerilor recurentei de pe tot parcursul procesului, intervalul orar 08-08 nu este valabil pentru organizatorii de jocuri de noroc de tip slot-machine.

În ceea ce privește critica referitoare la eroarea instanței din perspectiva menținerii actelor fiscale inclusiv prin prisma modului de calcul a sumelor imputate reclamantei, se impune a se preciza cu prioritate faptul că situația de fapt, așa cum a fost reținută de către organele fiscale și validată de curtea de apel, corespunde realității ce reiese din ansamblul probelor administrate, niciun moment, nici măcar în fața instanței de recurs, societatea reclamantă nefiind în măsură să facă dovada unei situații de fapt ori a unui context juridic diferit de ceea ce a reținut judecătorul de primă instanță.

Astfel, așa cum am menționat anterior, în urma verificării efectuate, organele de inspecție fiscală au constatat că, pentru veniturile din jocuri de noroc obținute de participanți, recurenta-reclamanta avea obligația reținerii la sursă a impozitului, în perioadele 01.12.2011 - februarie 2015 și 13.11.2015 -31.12.2016. În urma inspecției fiscale, s-a constatat că nu a organizat evidența contabilă în așa fel încât să se poată determina câștigul realizat de fiecare persoană fizică și să se rețină impozitul datorat, cu excepția câștigurilor din jocurile de tip jack-pot (aceste câștiguri având o pondere mică în totalul câștigurilor); de asemenea, organele fiscale au constatat și că societatea comercială nu a întocmit dispoziții de plată din casierie pentru fiecare plată efectuată către clienții persoane fizice.

În aceste condiții, organele de inspecție fiscală au preluat din registrul obligatoriu pentru activitatea de exploatare a sistemelor de tip slot-machine, situația premiilor zilnice acordate înregistrate în contabilitate și au centralizat situația biletelor de acces pentru perioada 01.01.2012 - 12.02.2015, reglementate de art. 13 alin. (4), alin. (6) și alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc.

Întrucât, pentru luna decembrie 2011, recurenta-reclamanta nu mai avea obligația păstrării mărcilor de control de la biletele de intrare vândute, organele de inspecție fiscală au stabilit, prin estimare, numărul de bilete zilnic emis pentru luna decembrie 2011, luându-se ca reper numărul de bilete emis în luna decembrie a fiecărui an din perioada verificată (2012 - 2014), pentru aceleași puncte de lucru și s-a făcut o medie a numerelor de bilete de acces emise în aceste luni; în aceste condiții, s-a stabilit că procentul minim de câștig conform aprobării de tip variază între 92% și 94%, și s-a luat în calcul procentul de 94%, favorabil societății, rezultând o bază impozabilă suplimentară pentru perioada 01.01.2012 - 12.02.2015 în suma de 47.650.148 RON; aplicând cota de impozitare de 25 % conform art. 77 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, organele de inspecție fiscală au calculat un impozit pe veniturile din jocuri de noroc de 11.912.537 RON, iar pentru luna decembrie 2011, s-a stabilit, prin estimare, o bază impozabilă suplimentară de 791.464 RON, din care a rezultat un impozit pe veniturile din jocuri de noroc de 197.866 RON.

Contrar susținerilor recurentei care contestă prin afirmații nedovedite și lipsite de substanță acest mod de calcul, precum și felul în care a fost stabilit procentul de câștig real, așa cum rezultă din probele câștigate cauzei, organul fiscal a analizat fiecare câștig/jucător pentru fiecare zi și pentru fiecare punct de lucru al societății, din care s-a dedus suma de 600 RON (suma stabilită neimpozabilă potrivit prevederilor art. 77 alin. (4) din Legea nr. 571/2003) rezultând astfel baza de impozitare a impozitului aferent veniturilor din jocuri de noroc. Deci venitul net din premii și jocuri de noroc este diferența dintre venitul din premii sau din jocuri de noroc și suma reprezentând venit neimpozabil, iar venitul net se calculează la nivelul câștigurilor realizate într-o zi de la același organizator. De altfel, singurul criteriu de luat în calcul la reconstituirea bazei de impozitare este numărul de bilete eliberate, aceasta fiind obligația fiecărui operator de jocuri de noroc conform prevederilor art. 13 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc.

Deși a recurenta a continuat să afirme inclusiv în fața instanței de recurs că toate datele necesare organului fiscal erau cuprinse în contabilitate și că aceste date ar fi de natură să susțină punctul său de vedere, aceasta nu a prezentat dispoziții de plată pentru fiecare câștig și nu a totalizat valoarea câștigurilor pe zi pe fiecare jucător, astfel cum avea obligația legală; întrucât plata câștigurilor nu se face de către mașinile electronice de joc cu câștiguri, ci de personalul societății sau de asociați, rezultă ca necesară justificarea plății câștigurilor cu documente de plată, iar neemiterea dispozițiilor de plată pentru fiecare operațiune de plată în numerar, contravine prevederilor Anexei 2 din Ordinul nr. 3512/2003 privind documentele financiar-contabile (Cod 14-4-4), în vigoare în perioada 01.12.2011 - februarie 2015, în discuție în prezenta cauză.

În considerarea tuturor acestor argumente, recursul apare ca fiind nefondat din perspectiva dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

În raport de argumentele expuse, întrucât recursul nu atrage incidența în cauză a motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a îl respinge, ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. - în insolvență - prin administrator judiciar B., împotriva sentinței nr. 103 din 02 iulie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 martie 2021.