ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5024/2021

Circumstanțâele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal la data de 03.12.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, a solicitat să se constate nesoluționarea în termen a plângerii prealabile formulate împotriva dispoziției obligatorii nr. 56/2018 emisă în baza raportului de inspecție economico-financiară nr. 153/2018 și să se dispună anularea dispoziției obligatorii nr. 56/2018 emisă în baza raportului de inspecție economico-financiară nr. 153/231.07.018 precum și a procesului-verbal nr. BVB/AIF 3/2067/31.07.2018 ca netemeinice și nelegale, urmând ca societatea reclamantă să fie exonerată de obligațiile impuse în mod nelegal prin actele administrative atacate. În temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, reclamanta a solicitat și suspendarea executării dispoziției obligatorii nr. 56/31.07.2018, până la soluționarea definitivă a cauzei, cu cheltuieli de judecată. Prin cererea modificatoare depusă în ședința publică din data de 16.01.2019, reclamanta a solicitat și anularea Deciziei nr. 90/P/2018 prin care s-a respins plângerea prealabilă împotriva Dispoziției Obligatorii nr. 56/2018 emisă în baza RIEF nr. 153/2018, pentru aceleași motive de nelegalitate.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința nr. 71 din data de 07 octombrie 2020, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea completată, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. solicitând, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 496, 497 și 498 C. proc. civ., în raport de motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6 și 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în principal, trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de fond, iar în subsidiar admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și modificată. În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat că judecătorul fondului s-a aflat într-o situație de incompatibilitate, întrucât a soluționat și dosarul nr. x/2017 aflat pe rolul Curții de Apel Brașov, purtat între aceleași părți și având ca obiect anularea actelor administrativ fiscale care au stat la baza emiterii actelor contestate în prezenta cauză, creându-se suspiciune cu privire la imparțialitatea judecătorului prin prisma soluției evidente pe care urma a o pronunța. A precizat recurenta-reclamantă că cererea de recuzare formulată împotriva judecătorului cauzei a fost respinsă prin încheierea dată în ședința publică din 22.07.2020. În opinia recurentei-reclamante, în virtutea dreptului la un proces echitabil, imparțialitatea judecătorului este esențială pentru realizarea actului de justiție. Or, în cauză, instanța de fond nu putea să judece imparțial și obiectiv cauza, de vreme ce părerea exprimată prin soluția pronunțată în dosarul nr. x/2017 impactează în mod evident asupra soluției pronunțate în prezenta cauză, judecătorul fondului neputând contrazice silogismul exprimat în dosarul anterior soluționat. Sub aspectul incidenței motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că instanța de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Respingând administrarea probei cu expertiză specialitatea contabilitate, cu o motivare identică celei din dosarul nr. x/2018, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, în sensul că nu a stabilit adevărul judiciar în cauză. În ceea ce privește necesitatea suspendării judecății până la soluționarea dosarului nr. x/2020 având ca obiect situația juridică a RIF x/2016 și a deciziei de impunere nr. x/2016, recurenta-reclamantă a arătat că executarea deciziei de impunere nr. x/2016 a fost suspendată prin sentința nr. 17/2018 a Curții de Apel Brașov, rămasă definitivă în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție. Deși era suspendată executarea deciziei de impunere, autoritatea fiscală a procedat la demararea reverificărilor activității societății recurente, dispunând inspecții fiscale pentru anii 2010-2014, finalizate cu emiterea a cinci dispoziții de măsuri obligatorii contestate pe cale separată de recurenta-reclamantă, acțiunile în anulare făcând obiectul a cinci dosare aflate pe rolul Curții de Apel Brașov, respectiv: - dispoziția obligatorie aferentă anului 2010 -acțiunea în anulare a acestei dispoziții făcând obiectul dosarului x/2018 al Curții de Apel Brașov; - dispoziția obligatorie aferentă anului 2011 acțiunea în anulare a acestei dispoziții făcând obiectul dosarului x/2018 al Curții de Apel Brașov; - dispoziția obligatorie aferentă anului 2012 acțiunea în anulare a acestei dispoziții făcând obiectul dosarului x/2018 al Curții de Apel Brașov; - dispoziția obligatorie aferentă anului 2013 acțiunea în anulare a acestei dispoziții făcând obiectul dosarului x/2018 al Curții de Apel Brașov; - dispoziția obligatorie aferentă anului 2014 acțiunea în anulare a acestei dispoziții făcând obiectul dosarului x/2018 al Curții de Apel Brașov. Totodată, recurenta-reclamantă a învederat că acțiunea în anulare a deciziei de impunere nr. x/2016 formează obiectul dosarului nr. x/2020 În opinia sa, dată fiind vădita interdependență între cauze, soluția juridică era ca judecarea dosarelor vizând contestarea deciziilor obligatorii să fie suspendată până la soluția definitivă a acțiunii în anulare a deciziei de impunere x/2016. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că judecătorul cauzei nu a analizat cererile și apărările formulate în cauză, limitându-se la preluarea motivării dintr-o altă hotărâre judecătorească, o astfel de motivare neoferind niciun reper de analiză a raționamentului logico-juridic al cauzei. Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că soluția instanței de fond este rezultatul aplicării greșite a normelor de drept material incident cauzei. Astfel, în mod greșit instanța de fond a reținut incidența în cauză a dispozițiilor O.U.G. nr. 119/1999 care reglementează controlul intern și financiar preventiv la entitățile publice, în condițiile în care recurenta-reclamantă este o societate comercială cu capital privat, înființată sub imperiul Legii nr. 31/1990. În atare situație, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 94/2011, inspecția economico-financiară se putea face sub forma unui control ex-ante, iar nu ex-post precum cel în discuție. Totodată, în mod greșit instanța de fond a reținut competența materială a organelor de inspecție economico-financiară, deși, conform art. 15 din Contractul de servicii publice aprobat prin H.G. nr. 74/2012 privind aprobarea contractelor de servicii publice în transportul feroviar de călători pentru perioada 2012-2015, răspunderea contractuală este în sarcina părților contractante, situație în care determinarea forței juridice a contractului trebuia să se facă potrivit C. civ. În opinia recurentei-reclamante, pentru cazul special al analizei prețurilor de transfer nu se modifică realitatea socială a contractului, ci relevanța fiscală a acestuia, cu efecte asupra efectelor obligațiilor fiscale. Criteriul fundamental care da naștere unei creanțe fiscale în raport de această analiză este aplicarea unei tehnici de lucru specifice, aspect reținut în mod corect de instanța de fond, însă concluziile au fost în favoarea stabilirii prețurilor pe motive de externalizarea activităților conexe, deși nu se regăsește printre procedurile și metodele pentru stabilirea prețurilor de referință cu care ar trebui să fie comparat prețul din tranzacțiile cu persoanele afiliate. A mai arătat că, deși instanța de fond a reținut că nivelul costurilor rezultă din contractele de servicii publice, nu a lămurit chestiunea costurilor contractului de servicii publice, nefacand o analiză a însemnătății costurilor din perspectivă comercială și contabilă în raport de justificarea acestora prin nota de fundamentare si justificare a utilizării sumelor primite de la buget si însemnătatea costurilor din perspectivă fiscală, știut fiind faptul că ajustarea prețurilor de transfer și analiza acestora este o problemă fiscală, pentru a reflecta profiturile și obligațiile fiscale corelative în mod real între diferite administrații fiscale. Astfel, orice ajustare fiscală potrivit principiului prețului de piață nu afectează în nici un fel obligațiile contractuale comerciale dintre persoanele afiliate, acestea având în vedere principiul libertății contractuale și a prețurilor convenite. De asemenea, prin motivarea măsurilor nr. 1 și 2, a reținut greșit că compensația/subvenția reprezintă cheltuielile nereale/nejustificate astfel redenumite de inspecția economico-financiară pentru a crea aparența de veridicitate și legalitate a actelor administrative, pe fond acestea reprezentând cheltuieli nedeductibile pentru determinarea impozitului pe profit și că realizarea călători-km se analizează prin prisma unor presupuse nereguli constate la beneficiarii documentelor de călătorie. În privința cheltuielilor, dincolo de necompetența materială și procedurale ale inspecției economico-financiară din perspectiva O.U.G. nr. 94/2011 la A. S.R.L. și cu privire la verificarea îndeplinirii obligațiilor din Contractul de servicii publice aprobat H.G. nr. 74/2012, în raport de prevederile Hotărârii 2408/2004 și prevederile art. 4 din contractual de servicii publice, rezultă fără nici un dubiu, pe de o parte că orice modificare în executarea contractului (cheltuieli, indicatori de realizat, etc), ar conduce la recalcularea compensațiilor/subvențiilor și pe de altă parte, că această recalculare este sarcina exclusivă a Ministerului Transportului, responsabil cu calcularea și acordarea subvenției cuvenite. Ca atare, chiar și în situația ipotetică că anumite cheltuieli ar putea fi respinse la avizare, cheltuielile nu reprezintă echivalentul subvențiilor necuvenite așa cum susține inspecția economico-financiară, ci se refac calculele, respectiv prin diminuarea cheltuielilor inițiale avute în vedere, aplicarea cotei de profit asupra noilor cheltuieli, urmată de compararea subvenție acordate/încasate efectiv cu cea rezultată din recalculare și numai astfel ar rezulta concluzia unei eventuale subvenții de restituit prin dispoziția Ministerului Transporturilor și nu al inspecției economico-financiare. În ceea ce privește neîndeplinirea indicatorului călători-km, așa cum rezultă din art. 4 din contract acest indicator se exprimă în cuantum valoric prin tarifele încasate efectiv la emiterea acestora. Astfel, tarifele încasate reprezintă venituri monitorizate și înregistrate ca realizate și astfel în mod automat trebuie înscrise în nota de fundamentare și justificare a subvențiilor, neexistând nici o prevedere legală pentru anularea încasării pentru că beneficiarii nu au prezentat organelor fiscale dovezi pentru justificarea achiziționării acestora. Într-o astfel de ipoteză există sancțiunea nedeductibilității cheltuielilor la beneficiari și nu anularea încasării la emitent. Sub acest aspect, constatările din actul administrativ al inspecției economico-financiare nu numai că sunt nelegale, dar nu relevă situația corectă, respectiv încasarea efectivă de tarife și care nu poate fi eliminată în mod arbitrar pe motive externe, de care recurenta-reclamantă nu este răspunzătoare. Recurenta-reclamantă a invocat, totodată, o serie de nereguli extrinseci actelor contestate, făcând ample referiri la nemotivarea acestora, încălcarea principiului aplicării unitare a legislației fiscale, necompetența organelor de control în stabilirea obligațiilor recurentei-reclamante de a aplica viza de control financiar, depășirea nejustificată a perioadei de inspecție, încălcarea principiului proporționalității. Sub aspectul cererii de suspendare întemeiate pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, recurenta-reclamantă a arătat că sunt îndeplinite condițiile legale pentru a se dispune suspendarea executării deciziei obligatorii contestate.

Apărările formulate în cauză. Prin întâmpinarea depusă la data de 3 martie 2021, intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând circumstanțele esențiale ale cauzei. În esență, intimata-pârâtă a arătat că, în cauză, au fost respectate normele privind compunerea instanței, judecătorul fondului nefiind incompatibil să soluționeze cauza. Împrejurarea că același judecător s-a pronunțat asupra legalității deciziei de suspendare a soluției contestației administrative nu determină incompatibilitatea în prezenta cauză, care are alt obiect, diferit de cel al dosarului nr. x/2017 invocat de recurenta-reclamantă. În opinia intimatei-pârâte, instanța de fond nu a încălcat reguli de procedură, iar hotărârea judecătorească este motivată cu respectarea dispozițiilor art. 425 C. proc. civ. Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat că hotărârea recurată reflectă aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, recurenta-reclamantă având obligația legală expres stipulată la art. 3 alin. (11) din Anexa nr. II la H.G. nr. 74/2012, de a "acționa permanent pentru utilizarea eficientă a resurselor materiale și umane, asigurând astfel reducerea costurilor reale de transport". Or, situația relevată anterior de organele de inspecție fiscală arată că, dimpotrivă, reclamanta a acționat pentru maximizarea nivelului cheltuielilor înregistrate de aceasta din relațiile cu persoanele afiliate urmărind obținerea compensațiilor bugetare și transferul lor către societățile afiliate, în scopul realizării unor marje mari de profit și al distribuirii lui ca dividende.

Procedura de soluționare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 30 martie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 13 octombrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția instanței de recurs Examinând legalitatea sentinței recurate, prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele arătate în continuare. Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ și fiscal decizia nr. 90/P/2018 prin care s-a respins plângerea prealabilă formulată împotriva dispoziției obligatorii nr. 56/2018 emisă în baza raportului de inspecție economico financiară nr. 153/2018, solicitând anularea acestora, cu consecința exonerării societății recurente-reclamante de executare a obligațiilor impuse în mod nelegal în sarcina sa. În esență, recurenta-reclamantă A. S.R.L. este o societate cu capital privat, autohton, care are ca obiect de activitate transportul interurban de călători pe calea ferată și, în realizarea obiectului de activitate, a încheiat cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în numele statului, în data de 02.02.2012, Contractul de servicii publice pentru perioada 2012-2015, contract ce a fost aprobat prin H.G. nr. 74/2012 în care s-au stabilit obligațiile reciproce în vederea realizării serviciului public social de transport feroviar de călători de către reclamantă. Prin acest contract au fost stabiliți parametrii de performanță pe care trebuie să îi îndeplinească societatea, lista trenurilor de călători incluse în pachetul minim social, lista programelor prioritare de dezvoltare, principalele elemente de cheltuieli necesare pentru asigurarea pachetului minim social, nivelul de venituri prognozat pentru pachetul minim social și nivelul compensațiilor/subvențiilor de la bugetul de stat, ca plată a serviciilor publice pentru acoperirea diferenței dintre nivelul costurilor și cel al veniturilor realizate din tarifele aprobate. Ulterior, contractul a fost modificat prin acte adiționale, aprobate prin H.G. nr. 1263/2012. Pentru activitatea derulată în anul 2012, inițial, prin Raportul de inspecție economico-financiară nr. 5644/31.07.2013, au fost cuprinse concluziile verificărilor economico-financiare privind modul de utilizare a sumelor reprezentând transferuri și subvenții acordate de la bugetul de stat pentru perioada 01.01.2012-31.12.2012, în care s-a consemnat că nu au fost constatate abateri de la legalitate. Ulterior, în baza Deciziei de reverificare nr. BVB AIF 1054/26.05.2016, s-a dispus efectuarea unei noi inspecții economico-financiare la societatea reclamantă, inspecție începută la data de 04.07.2016. Această decizie de reverificare a fost emisă ca urmare a datelor și informațiilor suplimentare obținute în urma controalelor efectuate de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov la S.C. B. S.A., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L. și S.C. E. S.R.L., din verificările efectuate rezultând că cifra de afaceri a acestor societăți, afiliate cu recurenta-reclamantă, se datorează în proporție majoritară operațiunilor economice derulate cu aceasta, existând suspiciuni cu privire la prețurile/tarifele practicate și realitatea și legalitatea tranzacțiilor, necesitatea și oportunitatea achizițiilor, substanța economică și piața liberă care guvernează tranzacțiile economice. Decizia de reverificare nr. BVB AIF 1054/26.05.2016 a fost contestată de către recurenta-reclamantă, iar legalitatea deciziei de respingere a contestației administrative și, implicit, a deciziei de reverificare, a făcut obiectul acțiunii în contencios administrativ și fiscal înregistrată sub nr. dosar x/2016, soluționat prin sentința civila nr. 476/CA/29.03.2017 a Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a respins ca nefondată acțiunea reclamantei, hotărâre rămasă definitivă prin decizia nr. 210/R/01.02.2018 pronunțată de Curtea de Apel Brașov. În urma inspecției economico-financiare, efectuată în baza Deciziei de reverificare nr. BVB AIF 1054/26.05.2016, a fost încheiat Raportul de inspecție economico-financiară nr. 153/31.07.2018 și Dispoziția obligatorie nr. 56/31.07.2018, prin acest din urmă act stabilindu-se în sarcina reclamantei trei măsuri, respectiv: - reorganizarea activității de control financiar preventiv la nivelul A. S.R.L. cu respectarea, în integralitate, a prevederilor legale incidente; - înregistrarea în evidența contabilă a societății A. S.R.L. a diferenței în sumă de 56.200.717 RON reprezentând subvenție/compensație necuvenită; -restituirea compensației necuvenite și a accesoriilor aferente în sumă de 38.829.076 RON și plata acestora la bugetul de stat. Soluționând cauza, curtea de apel a găsit neîntemeiate toate criticile de nelegalitate formulate de recurenta-reclamantă, reținând, pe de o parte că organele de inspecție economico-financiară au competența de a verifica o societate cu capital privat, care beneficiază de sume acordate de la bugetul general consolidat pentru subvenționarea unor produse sau susținerea unor activități, dacă aceasta respectă prevederile legale privind controlul intern și recurenta-reclamantă a înregistrat în evidența contabilă costuri, cu mult peste nivelul costurilor efectiv realizate de către societățile prestatoare afiliate, toate acestea în urma externalizării fără a fi minimizate cheltuielile pentru aceste activități, cheltuieli preluate ulterior în notele de fundamentare și justificare a subvenției/compensației. Procedând astfel, a utilizat compensația/subvenția încasată de la bugetul de stat, în alte scopuri decât cele pentru care a fost acordată, respectiv în scopul stingerii obligațiilor datorate partenerilor afiliați pentru achitarea costurilor nereale/nejustificate. Această soluție nu este însușită de instanța de control judiciar, întrucât situația de fapt nu a fost pe deplin lămurită, judecătorul fondului limitându-se la preluarea punctului de vedere al autorității intimate, fără să răspundă argumentelor recurentei-reclamante, deși acestea erau punctuale, urmând raționamentul părții adverse. Efectuând propria evaluare a actelor și lucrărilor dosarului pentru a răspunde criticilor formulate în recurs, Înalta Curte reține următoarele: O primă critică adusă sentinței recurate, încadrată în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. vizează greșita compunere a instanței, în sensul că în compunerea completului care a soluționat cauza a participat un judecător incompatibil. Critica este nefondată, întrucât cererea de recuzare a fost soluționată printr-o corectă aplicare a dispozițiilor art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. Astfel, dosarul nr. x/2017 soluționat de către același judecător învestit și cu soluționarea prezentei cauze, a avut ca obiect verificarea legalității deciziei de suspendare a soluționării contestației administrative formulate împotriva deciziei de impunere nr. x/16.09.2016 emisă în baza raportului de inspecție fiscală nr. x/16.09.2016 și obligarea intimatei să soluționeze contestația administrativă. Or, prezenta cauză are ca obiect verificarea legalității dispoziției de măsuri obligatorii nr. 56/31.07.2018 emisă în baza raportului de inspecție economico financiară nr. 153/31.07.2018. Faptul că judecătorul cauzei a apreciat, în dosarul nr. x/2017 soluționat prin sentința civilă nr. 197/14.12.2017, că se impune menținerea suspendării soluționării contestației administrativ fiscale formulată de recurenta-reclamantă nu reprezintă un element care să nască în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorului. Aceasta întrucât, în dosarul nr. x/2017, judecătorul a analizat exclusiv dacă erau îndeplinite condițiile de suspendare a soluționării contestației administrative formulate împotriva actelor administrativ fiscale și nu s-a pronunțat asupra legalității acestor din urmă acte. Așa fiind, spre deosebire de dosarul nr. x/2017 invocat de recurenta-reclamantă, în care a avut de analizat doar îndeplinirea condițiilor de suspendare a soluționării contestației administrative, în prezentul dosar judecătorul cauzei este chemat să se pronunțe asupra legalității unor acte administrativ fiscale, altele decât cele care au făcut obiectul contestațiilor administrative a căror soluționare a fost suspendată. Cum soluția dată cererii de recuzare, precum și motivarea acesteia întrunesc exigențele legale, motivul de recurs invocat de recurenta-reclamantă, care se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. este nefondat. În privința celui de al doilea motiv de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - încălcarea de către prima instanță a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității hotărârii - criticile recurentei-reclamante se referă în cocret la nelegala respingere a probei cu expertiza tehnică financiar contabilă care să lămurească pe deplin starea de fapt. Asupra cererii de probă, instanța de fond s-a pronunțat prin încheierea dată în ședința publică de la 27.05.2020. Motivând respingerea cererii, instanța de fond a reținut că obiectivele propuse nu sunt utile soluționării cauzei, întrucât acestea vizează aspecte fiscale, și nu aspecte economico financiare. Contrar celor reținute de judecătorul fondului, Înalta Curte constată că proba cu expertiză financiar contabilă este admisibilă potrivit art. 255 Cod procedură civilă, fiind de natură să ducă la soluționarea procesului. Întrucât recurenta-reclamantă a contestat, prin cererea de chemare în judecată, atât cuantumul cât și realitatea sumelor stabilite prin dispoziția contestată, instanța de fond trebuia să examineze argumentele recurentei-reclamante în legătură cu operațiunile derulate cu societățile afiliate și ajustarea prețurilor de transfer practicate de societățile afiliate, proba cu expertiză financiar contabilă apărând ca servind scopului de a lămuri împrejurări de natură să stabilească dacă recurenta-reclamantă a acționat pentru reducerea costurilor de transport sau dimpotrivă, pentru maximizarea nivelului cheltuielilor, așa cum se susține în dispoziția contestată. Respingerea probei cu expertiză financiar contabilă menită să conducă la lămurirea situației de fapt economico financiare a condus la încălcarea dreptului la un proces echitabil al părții reclamante, care include și dreptul de a beneficia de administrarea unei expertize de specialitate realizată de experți judiciari, din afara autorității intimate. Găsind fondat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte nu va tranșa chestiunile litigioase care se subsumează cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea urmând a fi analizate de instanța de fond, cu ocazia rejudecării. De asemenea, în rejudecare, instanța de fond va evalua și solicitarea recurentei-reclamante vizând suspendarea judecății până la soluționarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2020 vizând legalitatea deciziei de impunere nr. x/2016 și a raportului de inspecție fiscală nr. x/2016.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza instanței de fond spre o nouă judecată. PENTRU ACESTE MOTIVE,