ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 336/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, așa cum a fost completată, înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, anularea Deciziei nr. 90/P/03.12.2018, a Dispoziției obligatorii nr. 56/31.07.2018, a Raportului de inspecție economico financiară nr. 153/31.07.2018 și a Procesului-verbal nr. x/31.07.2018.

Prin încheierea din data de 4 iulie 2019, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a dispus suspendarea judecății cererii, așa cum a fost completată, până la soluționarea definitivă a Dosarului penal nr. x/2018 înregistrat la Tribunalul București.

Totodată, a trimis dosarul în arhivă spre conservare, până la încetarea motivelor care au determinat adoptarea prezentei soluției sau alte dispoziții ale instanței.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că sunt incidente prevederile art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., întrucât situația de fapt reținută în actul administrativ supus controlului instanței de contencios administrativ în prezentul litigiu este identică cu situația de fapt avută în vedere în Dosarul penal nr. x/2018 înregistrat la Tribunalul București.

De asemenea, judecătorul fondului a reținut că din rechizitoriu rezultă că organul fiscal s-a constituit parte civilă pentru suma acordată cu titlu de subvenție, fiind lipsit de importanță că dispoziția obligatorie a fost emisă după constituirea dosarului penal, întrucât perioada supusă verificării este 01.01.2012 - 31.12.2012, ținând cont, totodată, de Decizia Curții Constituționale nr. 1274/2011.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs de reclamanta S.C. A. S.R.L, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta reclamantă susține că încheierea criticată este nelegală, în primul rând pentru că judecătorul fondului nu arată, în concret, care sunt temeiurile pentru care a apreciat că se impune suspendarea judecării cauzei până la soluționarea definitivă a Dosarului penal nr. x/2011, înregistrat pe rolul Tribunalului București sub nr. x/2018.

În acest sens, recurenta reclamantă arată că, în cuprinsul încheierii recurate instanța fondului reia cele menționate în rechizitoriul întocmit în cauza penală în discuție, însă singurele referiri la incidența dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. sunt cele privind identitatea dintre situația de fapt reținută în actul administrativ dedus controlului în contencios administrativ și cea avută în vedere în Dosarul penal nr. x/2011, înregistrat pe rolul Tribunalului București sub nr. x/2018. Reține instanța fondului că suma de 1.156.064.129 RON, înscrisă în adresa de constituire de parte civilă, reprezintă atât sumele acordate cu titlu de subvenție cât și obligațiile suplimentare calculate pentru societățile din grupul A. S.R.L., astfel că, existând o legătură între obiectul judecății dedus analizei curții de apel și Dosarul nr. x/2018, a dispus suspendarea cauzei.

Susține recurenta reclamantă că încheierea astfel pronunțată nu satisface exigențele în materia obligației de motivare a hotărârii judecătorești, devenind incidente dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. însă, în egală măsură, nu sunt îndeplinite nici în fond condițiile de suspendare facultativă a judecății cauzei, neexistând legătura de cauzalitate între cele două pricini, pentru a se dispune suspendarea facultativă a judecății, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

II.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând recursul de față Înalta Curte constată că este fondat, urmând a dispune casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei la instanța fondului, în vederea continuării judecății.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte constată că recurenta reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere având ca obiect anularea Raportului de inspecție economico-financiară nr. 153/31.07.2018, a Dispoziției obligatorii nr. 56/31.07.2018 și a Procesului-verbal nr. x/31.07.2018.

Prin Dispoziția obligatorie nr. 56/31.07.2018, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov a dispus în sarcina reclamantei următoarele măsuri:

Împotriva Dispoziției obligatorii nr. 56/31.07.2018 recurenta reclamantă a formulat contestație administrativă, aceasta fiind respinsă ca neîntemeiată, prin Decizia de soluționare nr. 90/P/03.12.2018, context în care recurenta reclamantă s-a adresat instanței de contencios administrativ și fiscal.

Prin încheierea din 4 iulie 2019 Curtea de Apel Brașov a suspendat judecarea cauzei până la soluționarea definitivă a Dosarului penal nr. x/2011, înregistrat pe rolul Tribunalului București sub nr. x/2018, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Pentru a dispune astfel, instanța fondului expune în rezumat conținutul rechizitoriului întocmit în dosarul penal mai sus menționat și apreciază că identitatea situației de fapt reținute de organele de cercetare penală în cauza înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. x/2018 și cea dedusă judecății curții de apel justifică soluția de suspendare, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Constată Înalta Curte că încheierea recurată este criticabilă, nefiind demonstrată îndeplinirea, în concret, a condițiilor prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. instanța poate suspenda judecata când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea.

Din cuprinsul dispozițiilor mai sus menționate rezultă că legiuitorul a circumscris măsura suspendării facultative a judecății de îndeplinirea unei condiții procedurale, respectiv dovada începerii urmăririi penale într-o cauză dată și a unei condiții de oportunitate, reflectată în rezultatul aprecierii instanței pe marginea necesității suspendării procesului, fondată pe legătura de cauzalitate dintre rezultatul cercetării penale și modalitatea de soluționare a cauzei civile în care se pune problema incidenței prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

În cauza de față, judecătorul fondului a analizat doar îndeplinirea condiției de ordin procedural, considerentele încheierii reflectând analiza obiectului cauzei penale înregistrate pe rolul Tribunalului București sub nr. x/2018, nefiind arătate, însă, împrejurările de fapt și de drept pentru care instanța a concluzionat în sensul existenței legăturii de condiționalitate între infracțiunile cu care a fost sesizată instanță penală și înrâurirea pe care o poate avea hotărârea definitivă a instanței penale asupra modalității de dezlegare a prezentei cauze de contencios administrativ.

Împrejurarea că între situația de fapt expusă în rechizitoriul întocmit în cauza penală și cea dedusă instanței de contencios administrativ ar exista identitate nu poate constitui, prin sine înseși, temeiul suspendării judecării cauzei, cât timp nu aceasta este ipoteza avută în vedere de legiuitor pentru reglementarea cazurilor de suspendare facultativă a judecății ci înrâurirea pe care o poate avea constatarea infracțiunii asupra hotărârii ce urmează a fi dată în cauza civilă.

De altfel, o atare condiționalitate nu a fost sesizată nici în cursul procedurii administrative de soluționare a contestației administrative formulate de recurenta reclamantă împotriva dispoziției de măsuri obligatorii, fiind de subliniat faptul că această dispoziție a fost emisă după începerea urmăririi penale în Dosarul penal nr. x/2018 și chiar după întocmirea rechizitoriului, trimiterea în judecată și înregistrarea cauzei pe rolul Tribunalului București.

Faptul că într-o cauză similară s-a apreciat incidența dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. este rezultatul analizei judiciare specifică fiecărui caz în parte, în funcție de situația de fapt și de probele administrate, nefiind de natură să influențeze soluția din prezenta cauză, întrucât practica judiciară nu reprezintă un izvor de drept, iar instanța de judecată este suverană în a-și forma convingerea asupra chestiunilor deduse judecății, în spiritul și litera legii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 4 iulie 2019 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează încheierea atacată și trimite cauza pentru continuarea judecății la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 ianuarie 2020.

Procesat de GGC - NN