ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1620/2024

Ședința publică din data de 21 martie 2024

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată, inițial, pe rolul Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 13.09.2022, sub nr. x/2022, reclamanta Parohia Sf. Nicolae a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Culturii și Direcția Județeană pentru Cultură Neamț, anularea Ordinului Ministerului Culturii nr. 3188/28.07.2022 prin care s-a declarat clasarea Ansamblului Bisericii de lemn Sf. Nicolae în categoria a=ansamblu și a componentelor sale în categoria m=monument, Biserica de lemn Sf. Nicolae și Turn, toate în categoria II- arhitectură, grupa B.

La data de 10.10.2022, a fost depusă cerere de intervenție accesorie ]n interesul Ministerului Culturii, de către petentul A.,

Prin precizările depuse la data de 16.11.2022, reclamanta a invocat excepția lipsei calității procesuale a Direcției Județene pentru Cultură Neamț, având în vedere faptul că potrivit art. 8 alin. (3) din Legea nr. 422/2001, clasarea monumentelor istorice se propune de către Guvernul României prin hotărâre la inițiativa Ministerului Culturii și Patrimoniului Național. A invocat și excepția necompetenței materiale a Tribunalului Neamț.

Prin sentința nr. 898 din 21 noiembrie 2022, Tribunalul a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău, secția de contencios administrativ și fiscal.

1.2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău la data de 08.12.2022.

Prin încheierea de ședință din 16 februarie 2023, instanța a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție accesorie formulată de A., apreciind că acesta nu justifică un interes personal care să legitimeze participarea sa în proces.

Prin sentința civilă nr. 46 din 25 aprilie 2023, Curtea a respins cererea reclamantei de renunțare la judecată în raport de pârâta Direcția Județeană pentru Cultură Neamț.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Județeană pentru Cultură Neamț și a respins în consecință cererea promovată în contradictoriu cu aceasta pentru lipsa calității procesuale pasive.

A respins cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 3188/28.07.2022, ca nefondată, și a respins cererea de anularea a Ordinului nr. 3188/28.07.2022, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta Parohia Sf. Nicolae prin preot B. a formulat recurs, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, în fond, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată, în sensul anulării Ordinului nr. 3188/28.07.2022 al Ministerului Culturii.

A susținut recurenta că hotărârea instanței de fond este netemeinică în raport cu dispozițiile pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., având în vedere că nu a fost o evaluare reală privind biserica Sf. Nicolae pentru a fi calificată în grupa B din lege, nefiind probe din care să rezulte că au fost îndeplinite criteriile prevăzute la art. 7 din Ordinul nr. 2260/2008.

A solicitat recurenta a se constata că biserica de lemn Sf. Nicolae și clopotnița nu numai că nu se regăsesc ca fiind valoroase, în studiul efectuat în anul 2012 al bisericilor vechi de lemn din ținutul Neamț efectuat de un grup de experți în domeniu, dar nu se face trimitere sub nicio formă la acestea și nicio precizare cu privire la valoarea istorică.

Din răspunsul Ministerului Culturii rezultă că se recunoaște situația de fapt, că nu a fost evaluată de specialiști în domeniu, că s-a avut în vedere protejarea lăcașului de cult fără a fi avute în vedere criteriile, iar instanța de fond a motivat hotărârea pe probele depuse de pârât care dovedesc contrariul.

A mai menționat recurenta-reclamantă că într-un înscris din arhiva Protopopiatului Tg-Neamț, preotul paroh din acea vreme, 2 februarie 1968, a consemnat că biserica Sf. Nicolae a suferit modificări substanțiale motiv pentru care raportul de evaluare care a stat la baza propunerii ordinului de clasare este nefondat, impunându-se a fi cenzurat.

Intimatul-pârât Ministerul Culturii a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, apreciind că susținerile recurentei nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii de fond, ca temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare.

Instanța de control judiciar constată că recursul reclamantei Parohia Sf. Ștefan nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Din lecturarea susținerilor recurentei-reclamante, rezultă că aceasta, deși a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., nu a evidențiat niciun element de nelegalitate a sentinței atacate care să se poată încadra în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. se sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele 1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentei în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Raportat cu cele reținute, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor.

Recurenta, după cum s-a expus la pct. I.2 al prezentei decizii, a reiterat argumentele prezentate în susținerea acțiunii și a făcut aprecieri cu privire la probatoriul administrat, fără, însă, a-și circumstanția în niciun mod criticile de nelegalitate, în sensul de a preciza de ce sentința Curții de Apel București, ce face obiectul prezentului recurs, ar fi nemotivată și de a evidenția modalitatea în care instanța de fond ar fi aplicat greșit normele de drept material incidente cauzei.

Această critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța fondului încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material.

Or, instanța de fond a expus considerentele pentru care a apreciat că acțiunea este nefondată, încadrarea imobilului ca monument istoric respectând condițiile legale, iar recurenta nu a combătut în niciun fel cele reținute de instanță, criticile sale vizând administrarea și valoarea probatorie a documentelor depuse la dosar de către pârât.

Nemulțumirea recurentei cu privire la soluția instanței de fond, fără a invoca niciun aspect referitor la nelegalitatea hotărârii recurate, nu echivalează cu motivarea căii de atac, pentru că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății sau a reaprecia probele administrate, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual.

O astfel de abordare nu satisface exigențele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanta Parohia Sf. Nicolae prin preot B. împotriva sentinței nr. 46 din 25 aprilie 2023 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 21 martie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.