ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1528/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: - anularea în tot a Ordinului nr. 2336/19.07.2011 pentru aprobarea Procedurii de punere în aplicare a titlurilor executorii în baza cărora se solicită înființarea popririi conturilor autorităților și instituțiilor publice deschise la nivelul unităților Trezoreriei Statului, emis de Ministerul Finanțelor Publice și publicat în Monitorul Oficial nr. 523/25.07.2011; - obligarea Ministerului Finanțelor Publice la repararea pagubei ce i-a fost creată în calitatea sa de creditor al datornicului Ministerul Afacerilor Interne în dosarul de executare silită nr. x/2015, înregistrat la B.E.J. B., fiind în imposibilitatea de a-și recupera creanța certă, lichidă și exigibilă de la debitor ca urmare a folosirii cu titlu de impunitate a prevederilor Ordinului nr. 2336/19.07.2011, respectiv să fie obligat la plata sumei de 77.318,95 RON, debitul ce constituie obiectul dosarului de executare, 20.000 RON cu titlu de daune materiale pentru nefolosința sumelor de bani cuvenite în paralel cu plata ratelor, comisioanelor și dobânzilor creditelor bancare pe care a fost obligat să le contracteze, 10.000 RON cu titlu de daune morale. - suspendarea Ordinului nr. 2336/19.07.2011 în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, până la pronunțarea hotărârii.

Primul ciclu procesual Prin sentința nr. 2777 din 13 iunie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul A.. Prin decizia nr. 2336 din 13.04.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, a reținut că instanța de fond, pronunțând o soluție întemeiată exclusiv pe puterea de lucru judecat, raportat doar la hotărârea judecătorească pronunțată în Dosarul nr. x/2011, Decizia nr. 5235/14 mai 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a făcut o aplicare eronată asupra regulilor de drept incidente în dezlegarea pricinii și nu a desăvârșit cercetarea judecătorească în pricina cu care a fost învestită, motiv pentru care a dispus casarea hotărârii pronunțate în aceste condiții și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a fi examinată în raport de întreg ansamblul probator administrat în faza judecății la fond. În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2021.

Hotărârea instanței de fond după rejudecare Prin sentința civilă nr. 1438 din 18 octombrie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor, ca nefondată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 1438 din 18 octombrie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamantul A., invocând motive de nelegalitate ale sentinței, întemeiate pe dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ. În susținerea cererii de recurs, reclamantul a detaliat situația de fapt care a stat la baza litigiului prezent, procedura desfășurată în cele două cicluri procesuale, redând motivarea instanțelor de fond și motivele de nelegalitate cu privire la actul administrativ atacat, precum și considerentele Deciziei nr. 889/16.12.2015 pronunțate de Curtea Constituțională, pe care le-a apreciat ca fiind incidente speței. În opinia recurentului, sentința este nelegală din următoarele considerente: A parcurs proceduri ce se deruleauză de aproape 14 ani, din data de 09.01.2008 și a parcurs de două ori procedura executării silite prin prisma incidenței Deciziei nr. 895/17.12.2015 pronunțate de Curtea Constituțională. Nu poate intra în posesia creanței nu din cauza vreunei lacune legislative, ci din vina exclusivă a reprezentanților puterii judecătorești. Arată că Ordinul MFP nr. 2336/2011 este nelegal întrucât: - încalcă dispozițiile art. 44 din Constituție și dreptul la un proces echitabil, precum și la repararea integrală a pagubei dând posibilitatea debitorilor instituții publice de a nu mai plăti niciodată, - prevederile acestui ordin nu reprezintă doar o simplă limitare a exercitării dreptului, dată fiind perioada lungă de timp de peste 11 ani de zile de când a început procesul. - aduce atingere dreptului din punct de vedere afectiv căci amânarea distruge șansa proprietarului creditor de a intra în posesia bunului său, transformând un bun cristalizat judecătorește într-o expectativă. - în situații similare, hotărârile judecătorești potrivit cărora statul a fost obligat la plata unor sume de bani sunt încălcate flagrant. Or drepturile creditorilor recunoscute printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă sunt drepturi de creanță și prin urmare, un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. - încălcă art. 6 paragraful 1 din CEDO, dreptul la un proces echitabil fiind răpit prin anularea efectelor unor titluri executorii și a unor încheieri de încuviințare a executărilor silite, deci prin desființarea unei etape a procesului civil și prin faptul că se dă putere unui terț poprit să respecte actele de executare. - încălcă normele de tehnică legislativă privind emiterea unui astfel de act normativ. - este în vădită contradicție cu normele interne și internaționale. - reprezintă un exces de putere - încalcă prevederile art. 126 alin. (1) din Constituția României, Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege. - arată voința autorității publice de a ignora actele puterii judecătorești, eludând, prin actul unilateral, dispozițiile din C. proc. civ. privitoare la contestația la executare. - încalcă dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat în mod constant că faza de executare a unei hotărâri judecătorești reprezintă o etapă a procesului în sensul art. 6 din Convenție. Dreptul la un tribunal ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o decizie judiciară definitivă și obligatorie să rămână inactivă în detrimentul unei părți (cauza Imobiliara Saffi c. Italiei, Acatrinei c. României). Or prin norma contestată se tinde tocmai la inactivarea unei hotărâri judecătorești prin blocarea executării ei prin emiterea unui act administrativ. - drepturile conferite de hotărârile judecătorești supuse executării sunt drepturi de creanță ce se circumscriu noțiunii de bun în sensul art. 1 din Protocolul 1 la CEDO iar prin desființarea popririlor constituite în vederea executării creanței se aduce atingere acestui drept care devine, în acest mod, un drept iluzoriu, fapt care este de natură să înfrângă prevederile Protocolului 1 la CEDO. - ordinul atacat a fost emis de Ministerul Finanțelor Publice pentru a reglementa modul de punere în aplicare a prevederilor art. 1 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002; - acest Ordin a fost emis pentru a reglementa în mod complex o situație juridică, prin care au fost înfrânte normele interne cu caracter general și special, în mod deosebit în materia executării silite. În fine, recurentul-reclamant face trimitere la Decizia nr. 889/16.12.2025 pronunțată de Curtea Constituțională, redând din considerentele acestei decizii. De asemenea, recurentul-pârât consideră că sentința recurată este nulă, întrucât nu a fost motivată. 4. Apărările formulate în cauză Prin notele scrise înregistrate la dosarul cauzei, intimatul-pârât Ministerul Finanțelor (fost Ministerul Finanțelor Publice) a solicitat respingerea recursului ca nefondat. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare: Reclamantul a solicitat anularea Ordinului nr. 2336 din 19 iulie 2011 emis de Ministerul Finanțelor Publice, repararea pagubei ce i-a fost creată în calitatea sa de creditor al Ministerului Afacerilor Interne în dosarul de executare silită nr. x/2015, întrucât este în imposibilitatea de a-și recupera creanța ca urmare a aplicării prevederilor Ordinului nr. 2336/19 iulie 2011. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat. Prima instanță și-a îndeplinit obligația de a motiva hotărârea atacată, în parametrii trasați de art. 425 C. proc. civ., având în vedere cele dispuse prin decizia de casare cu trimitere spre rejudecare, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată fiind unul clar, concis și concret prezentat, fără elemente de contradictorialitate. Nu poate fi reținută niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., astfel că Înalta Curte consideră nefondate susținerile recurentului privind incidența acestui motiv de casare. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este întemeiat, instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile, prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului. Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2336/2011 a fost emis de Ministerul Finanțelor Publice pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările și completările ulterioare, de către unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului, în calitate de terț poprit, în temeiul art. 10 alin. (4) din H.G. nr. 34/2009 privind organizarea Ministerul Finanțelor Publice. Potrivit art. 1 din Anexa I la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2336/2011 pentru aprobarea Procedurii de punere în aplicare a titlurilor executorii în baza cărora se solicită înființarea popririi conturilor autorităților și instituțiilor publice deschise la nivelul unităților Trezoreriei Statului: "Prezenta procedură reglementează modul de punere în aplicare a prevederilor art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările și completările ulterioare, de către unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului, în calitate de terț poprit." Din prevederile art. 10 din Anexa I la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2336/2011 rezultă că desființarea indisponibilizărilor vizează exclusiv categoriile de sume care se încadrează în prevederile art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 22/2002 și art. 452 alin. (2) C. proc. civ., aceste sume urmând a fi reconstituite din încasări ulterioare sau din creditele bugetare deschise și repartizate ulterior, până la îndestularea creanței. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 10 din Procedură: "(1) Instituțiile publice și autoritățile publice ale căror conturi au fost indisponibilizate pe bază de titluri executorii primite de unitățile Trezoreriei Statului anterior intrării în vigoare a prezentului ordin pot solicita în scris unităților Trezoreriei Statului desființarea indisponibilizării pentru categoriile de sume care se încadrează în prevederile art. 1 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 452 alin. (2) din C. proc. civ. (2) Sumele pentru care s-a dispus desființarea indisponibilizării în condițiile alin. (1) vor fi reconstituite din încasări ulterioare sau din creditele bugetare deschise și repartizate ulterior, după caz, până la îndestularea creanței, în condițiile prevederilor art.

(3) Unitățile Trezoreriei Statului au obligația de a înștiința executorul judecătoresc/organul fiscal competent cu executarea silită, după caz, cu privire la sumele pentru care s-a dispus desființarea indisponibilizării, anexând înștiințării o copie a situației prevăzute în anexa nr. 3 primită în acest scop de la debitor." Dispozițiile art. 2 alin. (2) din O.G. nr. 22/2002, prin care s-au reglementat condițiile în care se realizează executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, prevăd faptul că "(2) Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare și funcționare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuțiilor și obiectivelor legale, pentru care au fost înființate", iar cele ale art. 452 alin. (2) C. proc. civ. prevăd, de asemenea, că "(2) Nu sunt supuse executării silite prin poprire: a) sumele care sunt destinate unei afectațiuni speciale prevăzute de lege și asupra cărora debitorul este lipsit de dreptul de dispoziție; b) sumele reprezentând credite nerambursabile sau finanțări primite de la instituții sau organizații internaționale pentru derularea unor programe ori proiecte; c) sumele necesare plății drepturilor salariale, dar nu mai mult de 6 luni de la data înființării popririi." Cu privire la O.G. nr. 22/2002, pentru punerea în aplicare a căreia a fost emis Ordinul nr. 2336 din 19 iulie 2011, Curtea Constituțională a arătat, prin Decizia nr. 444 din 20 noiembrie 2003, faptul că nu împiedică executarea silită a obligațiilor de plată, ci face posibilă această executare, și, deși instituie anumite limite ale executării, în sensul că aceasta nu se poate face asupra oricăror resurse bănești ale instituțiilor publice, ci numai asupra acelora alocate special de la buget în acest scop, această limitare nu este contrară Legii fundamentale, este în concordanță cu principiile consacrate de aceasta și nu înfrânge regula accesului liber la justiție sau dreptul la un proces echitabil, nu constituie o discriminare a creditorului în favoarea statului, ci o normă de protecție de interes general, fiind de neconceput ca pe calea executării silite a unui titlu executoriu să se ajungă la lipsirea unei instituții publice de resursele sale financiare destinate acoperirii altor cheltuieli decât cele stabilite prin titlul executoriu. Astfel cum în mod corect a reținut prima instanță, prin Procedura de punere în aplicare a titlurilor executorii în baza cărora se solicită înființarea popririi conturilor autorităților și instituțiilor publice deschise la nivelul unităților Trezoreriei Statului, emitentul Ordinului nu a depășit competențele prevăzute de lege și nici nu a încălcat drepturi și libertăți, nefiind încălcate prevederile art. 6 CEDO și art. 1 din protocolul 1 la CEDO, măsurile fiind adoptate în temeiul dispozițiilor O.G. nr. 22/2002, pentru punerea în aplicare a acestuia. Dispozițiile legale în baza cărora a fost emis actul administrativ, respectiv cele ale O.G. nr. 22/2002, evidențiază necesitatea adoptării de măsuri care să asigure, pe de o parte, evitarea blocării instituțiilor publice debitoare, realizarea adecvată și eficientă a atribuțiilor acestora și buna funcționare a administrației publice, iar pe de altă parte, respectarea dreptului creditorului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești. Aceste măsuri au fost adoptate prin Ordinul a cărui anulare se solicită. III. Soluția Înaltei Curți Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.