ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2336/2021

Ședința publică din data de 13 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 29.11.2017 sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

Anularea în tot a Ordinului nr. 2336/19.07.2011 pentru aprobarea Procedurii de punere în aplicare a titlurilor executorii în baza cărora se solicită înființarea popririi conturilor autorităților și instituțiilor publice deschise la nivelul unităților Trezoreriei Statului, emis de Ministerul Finanțelor Publice și publicat în Monitorul Oficial nr. 523/25.07.2011 în temeiul art. 10 alin. (4) din H.G. nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, cu modificările și completările ulterioare;

Obligarea Ministerului Finanțelor Publice la repararea pagubei ce i-a fost creată în calitatea sa de creditor al datornicului Ministerul Afacerilor Interne în dosarul de executare silită nr. x/2015, înregistrat la B.E.J. B., aflat în imposibilitatea de a-i recupera creanța certă, lichidă și exigibilă de la debitor ca urmare a folosirii cu titlu de impunitate a prevederilor Ordinului nr. 2336/19.07.2011, respectiv să fie obligat la plata sumei de 77.318,95 RON, debitul ce constituie obiectul dosarului de executare, 20.000 RON cu titlu de daune materiale pentru nefolosința sumelor de bani cuvenite în paralel cu plata ratelor, comisioanelor și dobânzilor creditelor bancare pe care a fost obligat să le contracteze, 10.000 RON, cu titlu de daune morale.

Suspendarea Ordinului nr. 2336/19.07.2011 în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, până la pronunțarea hotărârii.

Prin sentința nr. 2777 din 13 iunie 2018 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 2777 din 13 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamantul A., invocând motive de nelegalitate ale sentinței, fără a le încadra în drept.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a arătat, în esență, că instanța de fond, în mod greșit și cu încălcarea normelor interne în referire la convențiile și tratatele la care România este parte, a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând dispozițiile art. 431 C. proc. civ. privind efectele lucrului judecat, respectiv faptul că problema dezlegată de către Inalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 5235/14.03.2013, pronunțată în dosarul nr. x/2011 se impune în acest proces, deși nu prezintă tripla identitate cu primul, are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior și nu mai poate fi contrazis.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 25.10.2018, intimatul-pârât Ministerul Finanțelor (fost Ministerul Finanțelor Publice) a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Acest motiv de recurs include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la punctele 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În speță, chestiunea statuării, de către prima instanță, a unei puteri de lucru judecat în raport de o hotărâre pronunțată anterior, va fi cercetată potrivit dispozițiilor art. 431 din C. proc. civ.

Învestită cu soluționarea acțiunii în contencios administrativ, vizând anularea Ordinului nr. 2336/19.07.2011 pentru aprobarea Procedurii de punere în aplicare a titlurilor executorii în baza cărora se solicită înființarea popririi conturilor autorităților și instituțiilor publice deschise la nivelul unităților Trezoreriei Statului și obligarea Ministerului Finanțelor Publice la repararea pagubei ce i-a fost creată în calitatea sa de creditor al datornicului Ministerul Afacerilor Interne în dosarul de executare silită nr. x/2015, înregistrat la B.E.J. B., instanța de fond a reținut că aspectul litigios are legătură cu problema dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 5235 din data de 14 mai 2013 pronunțată în dosarul nr. x/2011 și chiar dacă nu prezintă triplă identitate, ca efect al puterii de lucru judecat, nu mai poate fi contrazis.

Înainte de a proceda la analiza criticilor evocate, Înalta Curte amintește că, în legea procesual civilă, autoritatea de lucru judecat cunoaște două aspecte. Pe de o parte, există efectul negativ al autorității de lucru judecat, reglementat de art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., care presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză și care instituie un fine de neprimire, orice astfel de acțiune fiind respinsă fără a fi cercetată în fond. Aceasta, întrucât nu poate avea loc o nouă judecată între aceleași părți, cu același obiect și aceeași cauză.

Pe de altă parte, există și efectul pozitiv al lucrului judecat, instituit prin dispozițiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit căruia oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă. După cum reiese din aceste prevederi legale, nu este necesar să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o problemă litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior, așa încât aceasta să nu poată fi contrazisă, indiferent de calitatea soluției anterioare (dacă este sau nu corectă).

În speța de față, instanța constatând efectul pozitiv al lucrului judecat, reprezentat prin hotărârile judecătorești pronunțate în Dosarul nr. x/2011, cu referire la Decizia nr. 5235/14 mai 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, reține că cele în mod definitiv dezlegate în pricina anterior citată nu mai pot fi repuse în discuție în prezentul dosar, ci se impun a fi luate în considerare ca atare. Astfel, instanța de fond a apreciat că "în cauză sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 431 din C. proc. civ. atât în ceea ce privește calitatea ministerului pârât de parte, cât și în privința cauzei și în mod evident, a obiectului dedus judecății care vizează anularea aceluiași Ordin. De altfel, în legătură cu identitatea cauzei, Curtea observă că reclamantul a pornit de la aceeași cauză și a formulat aceleași critici de nelegalitate ca și reclamanții din dosarul nr. x/2011 al Curții de apel București în care, este adevărat, că în fața primei instanțe au avut câștig de cauză.".

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că instanța de fond, pronunțând o soluție întemeiată exclusiv pe puterea de lucru judecat raportată doar la hotărârea judecătorească anterior menționată, a făcut o aplicare eronată asupra regulilor de drept incidente în dezlegarea pricinii, prezumția efectului pozitiv al lucrului judecat fiind necesară a fi avută în vedere, la formarea raționamentului logico-juridic al judecătorului cauzei, în contextul coroborării sale cu celelalte înscrisuri depuse la dosar, inclusiv decizia citată.

Întrucât considerentele sentinței recurate în cauză au privit exclusiv valorificarea acestei prezumții a puterii de lucru judecat, reține instanța de control judiciar că prima instanță nu a desăvârșit cercetarea judecătorească în pricina cu care a fost învestită, fapt ce impune casarea hotărârii pronunțate în aceste condiții și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a fi examinată cauza în raport de întreg ansamblul probator administrat în faza judecății la fond.

Totodată, Înalta Curte arată că se impune analizarea de către instanța de fond și a aspectelor vizând întinderea efectelor juridice pe care le produc actele administrative în funcție de specificul acestora, respectiv de acte administrative cu caracter normativ sau acte administrative cu caracter individual, prin raportare la natura actului administrativ a cărui anulare se solicită.

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 2777 din 13 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 2777 din 13 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 aprilie 2021.